miercuri, 29 ianuarie 2014

Calamitățile umane, naturale, asistații și contravenienții

România a fost și este lovită în ultimul timp, de nenumărate calamități, începând cu cele de factură umană-incompetenții, iresponsabilii, mafioții, corupții-și ajungând la cele naturale, tehnologice sau de altă factură.
Într-o singură săptămână de iarnă, oarecum firească pentru această perioadă a anului, majoritatea țării a ajuns sub nămeți, cu nenumărate căi de acces blocate, localități izolate, case, oameni și dobitoace acoperite de zăpadă. La toate aceste nenorociri s-au adăugat victimele calamităților, fie morți ori sinistrați, dar și incompetența crasă a unor autorități publice de a interveni în ajutorarea populației, în astfel de situații.
Prima concluzie pe care o putem trage din toată această situație de urgență este faptul că românii nu prea mai sunt obișnuiți cu frigul, cu iarna, care, de câțiva ani încoace ține doar trei-patru săptămâni și nu trei -patru luni, cât dura înainte.
Nu știu cum procedau înainte autoritățile comuniste și cetățenii, dar e clar că se descurcau mult mai bine ca acum, când responsabilii primesc sume babane pentru deszăpezire, declară întotdeauna că sunt pregătite pentru iarnă și când vine câte un viscol de câteva zile, sunt complet depășite de vreme.
Miercuri, 29 ianuarie, 2014, pe lângă un preconizat cod roșu, l-am auzit pe primarul Capitalei, Sorin Oprescu, enumerând basculantele cu zăpadă care descongestionau orașul, dar și faptul că, în doar patru zile de vreme rea, autoritățile bucureștene consumaseră jumătate din materialul antiderapant din întreaga cantitate alocată pentru toată iarna!
Evident că m-am întrebat imediat, ce ar fi făcut municipalitatea dacă iarna ar fi durat trei luni, de cât material antiderapand și bani ar fi avut nevoie să facă față situației?
Cu o zi înainte, unii edili bucureșteni se lăudau că au deszăpezit orașul, chiar și străduțele secundare, când, de fapt, aceste artere fuseseră curățate, doar pe alocuri numai de cetățenii care-și curățau mașinile la locurile de parcare. Căile de acces spre școli și piețe erau complet acoperite de zăpadă. În țară, în județele din est toată lumea a văzut dezastrul, mai ales în localitățile izolate acoperite de viscol.
Încă de la atacul urgiei albe, greul pentru ajutorarea populației sinistrate l-au dus armata și efectivele de jandarmi. Mai puțin sau aproape inexistentă a fost acțiunea administrațiilor locale.
Ca și anii trecuți, în astfel de situații, mulți cetățeni sinistrați au chemat în ajutor militarii și autoritățile, fără să pună mâna pe lopată și să acționeze pentru deszăpezirea locală. Ba chiar unii asistați sociali, învățați din iernile trecute, așteaptă să vină armata, să le deschidă pârtie la magazine, implicit la cârciumi și solicită ajutoare alimentare sau de altă natură.
Iarna aceasta, am auzit doar despre o singură primărie, cea a orașului Cluj Napoca, condusă de hulitul fost premier Emil Boc, care i-a scos pe asistații sociali la muncă în folosul comunității, la deszăpezirea locurilor publice. De asemenea, am mai citit că și la Brașov primăria a scos asistații sociali la zăpadă.
Din păcate, aceste exemple mai ales în situația de calamitate în care ne aflăm, nu este urmată de alte primării afectate grav de viscol, dar care au în plată numeroși asistați sociali, mai mult sau mai puțin îndreptățiți la ajutor financiar din partea statului, dar care bat ușile cârciumilor și șanțurile din localitățile lor.
Într-un raport privind ajutoarele sociale întocmit de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială sunt evidențiați un număr total de 214.975 asistați sociali, la nivelul întregii țări, pentru care s-au plătit 40. 198. 827 lei, la nivelul lunii ianurie 2013.
Raportul arată că cei mai mulți asistați sociali sunt din județele puternic calamitate în fiecare iarnă: Dâmbovița, Buzău, Vaslui, Bacău, cărora li se adaugă în topTeleorman, Argeș, Dolj, Călărași. Ceea ce nu spune această statistică, dar în realitate există, este faptul că mulți dintre acești asistați sociali sunt de fapt persoane care obțin ilegal ajutorul statului.
Revoltător este însă și faptul că foarte puține consilii locale solicită asistaților sociali valizi să depună muncă în folosul comunității, activitate care nu doar în situații normale, dar mai ales în cazul unor calamități pot fi de mare ajutor localitățiilor respective. Există și o legislație care reglementează munca în folosul comunității nu doar a asistaților social, ci și a altor persoane care au fost penalizate contravențional cu amenzi, dar nu le-au plătit, cum ar fi prostituatele, vandalii sau alți contravenienți.
Explicațiile pentru aceste măsuri neadoptate de majoritatea primăriilor din România pot ține de incompetența edililor, dar mai ales de interesul acestora ca acești asistați sau contravenienți nepuși la muncă în folosul comunității, să-i voteze la alegeri. Ori falși sau adevărați asistați dacă sunt scoși la muncă și condiționați pentru ajutorul pimit, cum scrie la lege, se pot întoarce electoral împotriva edililor care îndrăznesc să le impună acest lucru.
La fel și găinarii, micii infractori ori fufele, prostituatele cu amenzi neplătite, dar care au drept de vot și pot fi manipulați în perioadele electorale, pot avea un cuvânt decisiv la urne, mai ales în localitățile care au comunități mai colorate din punct de vedere al educației și în care rata infracționalității este destul de mare.