vineri, 10 ianuarie 2014

Departamentul de Stat al SUA prezintă oficial, avertismente privind România

CRIMA ORGANIZATĂ, CÂINII VAGABONZI, CORUPȚIA, MITA SUNT RISCURI MAJORE ȘI PENTRU CĂLĂTORII AMERICANI ÎN ȚARA NOASTRĂ, DAR ÎN PRIMUL RÂND PENTRU ROMÂNI.
Grija oficialităților din această țară față de cetățenii săi care doresc să vină în țara noastră, fie că sunt simpli turiști, oameni de afaceri sau vin să muncească aici, este una deosebită prin informațiile și avertizările pe ce le oferă acestora, pentru a-i feri de pericole.
Dacă primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, edilul-șef a cărei capitală este probabil orașul din lume cu cei mai mulți câini vagabonzi pe străzi, declara, în decembrie anul trecut, că a fost nevoit să apeleze la SRI pentru a afla numărul aproximativ al acestor patrupede, cred că americanii ar putea să ne dea efectivul exact al câinilor, numărați din satelit.
Site-ul oficial al Departamentului de Stat al SUA, la pagina avertismentelor privind România, are un capitol special pentru riscurile majore pe care le pot avea călătorii americani ce doresc să ne viziteze.
Într-un fel, am putea spune, sunt lucruri obișnuite, banale, omiprezente în societatea românească, cu care noi ne-am obișnuit de ani de zile, fiind o normalitatea nefirească a realității cotidiene, dar care sunt tratate extrem de serios de către statul american.
Astfel, acesta informează foarte precis asupra: corupției, crimei, mitei, grupurilor de hoți și a hoților de buzunare, fraudei cu cărți de credit și pe internet, jafuri, escrocherii, înșelăciuni cu contracte false, bunurilor contrafăcute și piratate, pe teritoriul României.
De asemenea, călătorii din SUA sunt atenționați aupra riscurilor prezentate de demonstrațiile publice, de potențialele pericole generate de relații și persoane cunoscute doar pe internet, asupra posesiei, utilizării și traficului de droguri.
Un avertisment special se referă la pericolul reprezentat de câinii comunitari, fiind tolerați și hrăniți de bucureșteni. În cazul în care totuși, se întâmplă ca un cetățean american să fie mușcat de câini, în România, Departamentul de Stat al SUA are pe site și o listă cu centrele de vaccinare antirabică, unde victima trebuie să meargă pentru tratament.
Fiecare risc major identificat de oficialii americani pentru prevenirea și protecția cetățenilor săi este însoțit nu doar de informații detaliate despre acesta, ci și de punerea la dispoziție a unui centru de ajutor, cu detalii, sfaturi și acțiune practică în caz de nevoie, inclusiv cu îndrumari către Ambasada SUA la București.
După cât de detaliate sunt aceste riscuri, se poate trage concluzia r că s-a făcut și se face în continuare o documentare și analiză temeinice privind realitatea cotidiană românească, de către Departamentul de Stat, mergând până la informații de o importanță majoră, reprezentând amenințări la siguranța și securitatea cetățenilor americani.
Am putea spune că sunt unele informații vag cunoscute sau chiar ingorate ori tolerate de autoritățile românești îndrituite să adopte măsuri și să acționeze împotriva acestor pericole prezente în societatea românească.
Iată câteva exemple de avertismente ale SUA privind riscurile la care se expun călătorii americani în România:
Riscul în cazul demonstrațiilor publice, care au loc frecvent, cauzate de criza economică, efectele măsurilor de asuteritate sau alte motive, în special, în București. Chiar dacă în general, demonstrațiile publice au fost pașnice, cetățenii americani sunt avertizați că acestea pot deveni imprevizibile și violente, în orice moment, fiind îndrumați să consulte pagina cu Anunțuri demonstrative, de pe site-ul Ambasadei.
Pe timpul călătoriei cu trenul turiștii americani sunt sfătuiți să fie însoțiți de cel puțin o persoană, în compartimente închise, deoarece s-au înregistrat foarte multe furturi, ca și în alte mijloace de transport în comun: metrou, autobuz sau altele.
Frauda cu cărțile de credit și pe internet rămân printre cele mai frecvente riscuri la care se expun străinii în România. De aceea, călătorii sunt sfătuiți să utilizeze doar bancomatele din bănci și să fie precauți când utilizează terminale de internet disponibile publicului.
Nici falșii polițiști nu sunt uitați, aceștia reprezentând un pericol frecvent asupra străinilor care schimbă bani la casele de schimb valutar. În cazul când sunt expuși unor astfel de pericole, turiștii sunt sfătuiți să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.
Din cauza faptului că au existat o serie de incidente, oamenii de afaceri americani sunt preveniți să nu încheie de contracte cu grupuri sau organizații din România, decât în prezența unui avocat roman, recomandat de Ambasada SUA.
AMENINȚĂRI LA SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE
Hoți profesioniști din România vizează în mod obișnuit cetățenii SUA, contactându-i prin intermediul chat-urilor sau reclamelor personale. Aceștia folosesc drept momeală femei tinere din România pentru a dezvolta o "relație" cu victimele lor.
În cazul în care au căzut victime, cetățenii americani trebuie să apeleze la serviciile Ambasadei SUA, deoarece, autoritățile române pot fi reticente în a urmări, în justiție aceste crime.
Ambasada le pune la dispoziție și o Broșură de asistență acordată victimelor, inclusiv o listă de avocați din România, care vorbesc engleza și lucrează cu cetățenii americani.
Nu lipsesc nici informațiile privind legislația românească și avertismente asupra faptului că prostituția este ilegală, inclusiv abuzurile sexual asupra minorilor, cetățenii americani fiind informați exact și câți ani de închisoare riscă în cazul comiterii de fapte penale.
Sancțiuni pentru posesia, utilizarea sau traficul de droguri ilegale în România sunt severe, iar infractorii condamnați pot aștepta la pedepse cu închisoarea de lungă și amenzi grele.
Dacă sunt arestați, cetățenii americani trebuie să știe că autoritățile române au obligația să notifice Ambasadei SUA de arestare.
Avertismentele speciale asupra câinilor vagabonzi sunt însoțite de informația că un câine mușcă un om, pe oră, în România, precum și de date privind locurile publice unde sunt prezente patrupedele. Pentru a evita pericolele câinilor, americanii sunt sfătuiți să-i evite, dar dacă totuși au căzut victime au la dispoziție pe site-ul Ambasadei SUA, lista cu Centrele pentru Controlul și prevenirea Bolilor, unde pot merge pentru a fi tratate.
Atât corupția oficială și socială constituie mari probleme în România, în ciuda multor legi noi adoptate înainte de intrarea în Uniunea Europeană , îi avertizează Departamentul de Stat al SUA pe cetățenii săi, iar pentru mai multe detalii, îi îndrumă să consulte pagina web a Ambasadei cu privire la Corupție.
Dacă sunt femei care călătoresc în străinătate, sunt rugate să citească sfaturile de calatorie pe Travelers femei, pe pagina Travel.State.gov.
Sunt avertizați și turiștii americani din categoria lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali (LGBT), fiind informați că la parada anuală a homosexualilor, în București, au avut loc scene și proteste violente față de aceștia.
Pregătirea pentru dezastre: România se află într-o regiune activă seismic și are o istorie de cutremure devastatoare, cu cel mai mare risc care apar în București. Zonele muntoase ale țării pot fi supuse la ploi torențiale și inundații, în special în lunile de primăvară și vară. Furtuni de iarna sunt severe și străzile îngheață, iar trotuarele sunt periculoase.
După cum putem constata, oficialii americani sunt extrem de bine informați și în privința calamităților, oferind, spre deosebire de autoritățile române indiferente și nepăsătoare față de educarea populației, date, sfaturi pentru pregătirea împotriva dezastrelor, pe pagina oficială a Ambasadei SUA, din București.
Nu sunt uitați nici cetățenii cu nevoi medicale, să aibă în vedere dacă, în situații de urgență, pot fi ajutați în unitățile medicale românești, fiind atenționați că în România, medicii din spitale așteaptă plata în numerar pentru serviciul făcut.
Din cauza limitărilor de îngrijire medicală din România, Ambasada SUA la București, recomandă insistent să cumpere asigurare de călătorie în străinătate, cu acoperire totală.
Departamentul de Stat mai avertizează și asupra traficului, condițiilor de drum, traversării străzii chiar și pe la semafor, accesibilității persoanelor cu handicap.
Fenomenul fraudei și corupției constituie capitole la care atenția cetățenilor americani care călătoresc în țara noastră trebuie să fie maximă.
Corupția este o problemă serioasă în România. Cetățenii americani care doresc sau care fac afaceri în România, trebuie să fie conștienți de practicile de corupere. Mita comercială poate implica, de asemenea, alte activități ilegale pentru a acoperi sursa fondurilor utilizate pentru a plăti mită și urme de aceste fonduri. Oficialii SUA prezintă și o statistică a persoanelor condamnate pentru corupție.
Oamenii de afaceri sunt sfătuiți să reclame atunci când constată acte de corupție în România.
Pentru orice român, dar în special pentru autorități și oamenii politici, cu demnități în ocârmuirea statului de drept, eu cred că sunt foarte interesante dacă nu chiar recomandabile și instructive, aceste informații și date prezente pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, care ne arată că pericolul fenomenului corupției și crimei organizate, precum și alte riscuri de natură diferită, sunt realități în România de astăzi.
Aceste realități nu sunt trucate, falsificate de cineva cu un scop anume, cum țipă jalnic unii demnitari care au comis ori sunt implicați în fapte de corupție, ci constituie cu adevărat riscuri imense, în primul rând pentru români și societatea românească, nu doar pentru cetățenii americani călători prin țara noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu