marți, 14 ianuarie 2014

Discriminare, incompetență, iresponsabilitate

De câteva săptămâni încoace, zilnic, presa relatează, știri, articole, reportaje, înregistrări despre învățătoarea șpăgară de la Școala nr. 10, din București. Tot de atâta vreme se derulează un adevărat scandal public, care a provocat un val de reacții în lanț, în societatea românească.
Anchete după anchete, audieri, reclamații, demiteri, plângeri la parchet sau la poliție, implicări ale părinților, cadrelor didactice, inspectorilor școlari, oamenilor legii, dezbateri aprinse în media cu oameni cunoscători ai subiectului, dar și părelnici de serviciu pe la televiziuni, “experți” în toate domeniile, s-au derulat și desfășurat într-un ritm cotidian.
Pornind de la acest scandal, departe de a se încheia, lucrurile s-au extins prin faptul că mulți cetățeni din țară au început să reclame neregulile din școli și, în special, șpaga neoficială îmbrăcată în diverse forme, pe care erau obligați sau o dădeau de bunăvoie la școală.
Dacă pentru unii dintre concetățenii noștri, chiar și pentru autoritățile ipocrite, aceste fapte, practici ilegale, incorecte, imorale, nocive în special pentru educația elevilor, au constituit noutăți și dezvăluiri absolute, în premieră, exclusive, pentru alții lucrurile făceau parte din cotidianul cenușiu al realității societății românești.
Și nu erau ori sunt cazuri izolate, la o școală sau alta, într-o localitate ori alta. Aceste realități șpăgare, fapte de corupție mai mult sau mai puțin, au fost și sunt sigur că există în mai toate unitățile de învățământ din țară.
Diferă însă, nivelul și valoarea șpăgii dintre unitățile de învățământ, după localizare, după nivelul de trai din zona unde sunt amplasate, după starea materială a părinților, după gradul de nesimțire și corupție al cadrelor didactice.
Părinții elevilor au stimulat corupția în școli
Șpăgile și corupția în sistemul educațional nu ar fi fost posibile și nu ar fi crescut până la insuportabilitate dacă părinții nu dădeau bani, cadouri sau alte atenții nemeritate și ilegale pentru cadrele didactice și pentru dotarea școlilor.
An de an, presa a semnalat de foarte multe ori ilegalitățile din acest domeniu, dar a lătrat surd la lună, deoarece autoritățile care știau de aceste fapte, nu au luat nici o măsură, complicitate care a încurajat corupția, sumele solicitate fiind tot mai mari, iar părinții scoțând mai mulți bani din buzunare.
Numai eu am scris și publicat anul trecut, mai multe articole de presă, scoțând în evidență acest fenomen: “Afaceri barosane la sfârșit de an școlar; Șpaga la școală; Cornul mic și mărul stricat; Politica circului școlar; Pericole pentru copiii ce merg la școală; Despre profesorii de azi; Școala japoneză versus școala românească“.
Aceste articole nu doar că au fost publicate în presă, pe bloguri, preluate, distribuite și comentate pe diverse rețele sociale, dar le-am trimis și autorităților din educație-ISMB, Minister-precum și Poliției, Parlamentului și altor instituții ale statului.
Credeți că s-a întâmplat ceva, s-au autosesizat autoritățile în privința acestei realități endemice din educația românească? Nu!!! Indiferența, ignoranța, iresponsabilitatea, incompetența autorităților au dus la proliferarea fenomenului.
Acum, sub presiunea scandalului mediatic, aceste autorități încearcă să miște puțin, mai mult de formă și de moment cred eu. Cu greșeli imense. Cu afectarea gravă a copiilor nevinovați.
Sunt convins că învățătoarea șpăgară, care a ajuns la acel nivel inadmisibil de comportament împinsă de părinții care au tot dat din ce în ce mai mulți bani, în loc să o pună la punct, se consideră discriminată.
Este discriminată în raport cu alte cadre didactice care folosesc aceleași practici corupte sau altele, dar n-au fost și nu sunt trase la răspundere pentru că nu a reclamat nimeni și nici o autoritate nu s-a autosesizat privind faptele penale ale acestora.Cum adică, să răspundă doar ea în fața legii, în timp ce alții nici măcar nu sunt băgați în seamă, văzându-și în continuare de șpăguială?! Eu cred că este discriminare curată.
Și mi se pare inadmisibil faptul că cei din conducerea școlii unde preda, Consiliul, a trebuit să o judece, colegi care probabil sunt pătați și ei mai mult sau mai puțin. Păi dacă învățătoarea strângea șpagă și pentru alții, cum să o judece tocmai aceștia pe ea, dar acest lucru s-a întâmplat. Probabil că girul șpăgii era bine organizat și distribuit între toți angajații școlii.
Un alt lucru extrem de gav, la începutul anchetei Inspectoratului, a fost faptul că acest cadru didactic a fost lăsat să predea acelor copii ai căror părinți au reclamat-o. O greșeală imensă, pentru că era evidentă ostilitatea învățătoarei față de acești copii. Odată cu desfacerea contractului ei de muncă s-a rezolvatînsă, această problemă.
Tot sub presiunea opiniei publice și a presei, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a început mai multe controale în școli, unde s-au reclamat fapte ilegale.
Mai mult, marți 14 ianuarie, Inspectoratul a chemat la ordine toți directorii unităților de învățământ din București, având ca temă de discuție tot corupția, care, după părerea mea, are ramificații puternice și în inspectoratele școlare, iar în afacerile din școli pot fi implicate și persoane cu funcții din minister.
De asemenea, în unitățile de învățământ afacerile cu manuale, uniforme, diverse materiale și afacerile turistice, concursurile cu bani sunt și ele permise și promovate de oameni cu interese. Recent, l-am auzit pe actualul ministru al Educației, Remus Pricopie, la o emisiune tv, declarând că afacerile cu manuale trebuie scoase în afara școlilor.
În ultimele zile, la nivel declarativ, cel puțin în București, s-a declanșat „cruciada împotriva corupției din educație”. Să vedem însă, rezultatele în plan faptic ale acestei cruciade, dar mai ales, să sperăm că vor fi și consecințe penale ale corupților din sistem.
Să vedem și cum vor evolua lucrurile în această privință și în restul țării, unde încep să apară tot mai mulți oameni care reclamă faptele ilegale din acest domeniu extrem de important al societății românești.
Este posibil însă, să ne așteptăm și doar la un foc de paie, care trece repede și peste o lună-două, să uite toată lumea de “cruciada” din educație, așa cum s-a întâmplat cu fraudele de la bacalaureat, din anii trecuți.
E bine totuși, să nu ne îmbătăm cu apă rece, deoarece faptele ilegale din acest domeniu sunt ciclice, cum spunea cineva, iar lucrurile nu se rezolvă peste noapte chiar dacă autoritățile s-ar implica mai puternic în acest sens.
Să nu uităm însă, că
"Finanţarea de bază a unei unităţi şcolare rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/preşcolar cu coeficienţi specifici unităţii şcolare şi cu numărul de elevi şi se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea educatiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare"
Și că Guvernul a stabilit, pentru anul 2014, valoarea costului standard per elev/preșcolar, pe an, la suma de 2.492 lei în mediul urban și 2.866 lei în mediul rural.
P.S
Îi asigur pe toți dascălii cinstiți, corecți, care își fac meseria cu demnitate și responsabilitate, unii dintre ei în condiții materiale precare, de toată stima și respectul meu, precizând că subiectul acestui articol nu face referire la ei.