miercuri, 12 martie 2014

În școlile românești, elevii nu pot să se îmbolnăvească decât până la orele 15.00 sau deloc!

Cabinetele stomatologice școlarei sunt ca și inexistente
Cu ani în urmă,într-o perioadă a unui regim de tristă amintire, dar care acorda o atenție deosebită stării de sănătatea a școlarilor și acorda asistența medicală necesară și necondiționată tuturor copiilor țării, orice elev putea apela, pe toată durata cursurilor, la cabinetul medical al școlii dacă avea o problemă. Acest lucru era asigurat la orașe, în timp ce la sate era o problemă în acest sens. Existau în mediul urban cabinete de medicină generală, dar și stomatologice. Personal, îmi amintesc că odată, am apelat la stomatolog chiar și la orele 19.00, la un liceu din București.
În perioada anilor de după căderea regimului comunist, încet dar sigur și ireversibil, au început să apară mari probleme în asigurarea asistenței de medicină școlară în toate unitățile de învățământ românești, inclusiv în grădinițe.
Țin minte că la o grădiniță din București exista o singură asistentă în pragul pensionării, care, în fiecare dimineață, la intrarea în instituție controla sumar toți copiii, uitându-se în gâtul lor, verificând dacă au febră și întrebând părinții dacă micuții au vreo problemă de sănătate. Și erau câteva sute de copii care treceau pragul grădiniței în fiecare zi. Mereu mă minunam cum poate o singură asistentă medicală să țină situația sub control în privința stării de sănătate a atâtor micuți.
Acum, în unitățile de învățământ, unde teoretic, dar și după lege evlevii au dreptul la asistență medicală pe timpul orelor de curs, este jale totală. Acolo unde școala sau liceul are norocul să aibă un cabinet medical de medicină generală, elevii au voie să se îmbolnăvească doar până la orele 15.00, când se încheie programul asistentei medicale sau doctorului, dacă există! Școlarii știu foarte bine acest lucru și folosesc expresia atunci când au o problemă medicală la școală.
Tot acolo unde există cabinete școlare și personal medical copii trebuie să ducă scutirile medicale eliberate de medicul de familie, să le ștampileze și să le ia în evidență asistenta sau medicul școlii. În unele unități școlare însă, elevilor nu li se primesc scutirile sub diverse pretexte, printre care și cel al lipsei de timp, cu toate că în cabinet bate vântul, în altele am auzit că se percep diverse sume de bani pentru înregistrarea acestor acte! Există și situații când elevii chiulangii, fără a fi bolnavi, cumpără efectiv scutirile de la diverși doctori care le eliberează ilegal. Recent, am auzit o dirigintă de la un mare liceu bucureștean, care strângea scutirile de la elevi deoarece asistenta școli refuza să le accepte, ocupată mai mult cu hrănirea și întreținerea câinilor din curtea unității de învățământ, văitându-se că primește adeverințe medicale semnate și parafate de la același doctor. Evident că eliberarea de către un singur medic a adeverințelor de scutire medicală pentru mai mult de jumătate din elevii unei clase de liceu este ilegală, deoarece, logic, nu este posibil ca toți acești liceeni să aibă același doctor de familie, într-un oraș ca Bucureștiul.
În altă școală am aflat de la copii că diriginta a primit ordin să aleagă doi copii dintr-o clasă de gimnaziu, să-i desemneze sanitarii clasei, aceștia având obligația dar nu și pregătirea necesară, să fie dotați cu trusă medicală, să acorde primul ajutor colegilor care au probleme în timpul orelor și să-i conducă pe aceștia la cabinetul medical!!! Sunt frecvente cazurile, câd elevii au probleme de sănătate la ore, iar singurul ajutor de care beneficiază este eventual, o pastilă de la un profesor, dar cel mai sigur anunțarea părinților care vin urgent și îi iau de la școală.
Realitatea este una foarte tristă și deloc încurajatoare, medicina școlară a devenit o mare problemă a sistemului sanitar, școlar, a părinților, dar și a societății românești în ansamblul ei. În prezent, un medic școlar ajunge să aibă în grijă până la 2.500 de elevi. Nu mai vorbesc de competența acestuia sau a asistentului medical, de dotarea cu aparatură și medicamente a cabinetelor școlare, acolo unde acestea există, dar au și personal care să le deservească.
La rândul lor, medicii sau asistenții care fac medicină școlară sunt confruntați cu probleme serioase, cum ar fi: lipsa dotărilor tehnice și a medicamentelor, lipsa personalului calificat, lipsa reglementărilor privind vaccinarea elevilor. Există chiar un site de medicină școlară, unde sunt dezbătute problemele din acest domeniu. Unul dintre medici a postat disperat o avertizare pesimită: „Dacă nu vor fi făcute modificări în legislațiea privind cabinetele școlare, cred că drumul nostru este spre INFERN!”
Dacă în orașe mai putem vorbi cât de cât de medicina școlară, în mediul rural aceasta lipsește cu desăvârșire. Există localități rurale unde nu există nici un medic la câteva sute sau mii de locuitori și comunități unde medicul vine din alt oraș, odată sau de două ori pe săptămână. În rest, se moare cu zile, Dumnezeu cu mila pentru cei care se îmbolnăvesc și nu au posibilități să meargă în alte părți să se trateze.
Pe de altă parte, de-a lungul anilor de guvernări politice diverse, mai marii țării îndrituiți să rezolve problemele din Sănătate, au făcut sumedenie de declarații sforăitoare și promisiuni în acest sens.Unii chiar au promis, anul trecut, introducerea unor programe naționale de educație sanitară în unitățile de învățământ, precum și modernizarea și reabilitarea medicinei școlare. Totul a rămas, însă, ca întotdeauna, la stadiul de vorbe deșarte și promisiuni nesusținute.
Recent, am văzut pe site-ul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București, instituția din subordinea Primăriei Capitalei condusă de un doctor, care are în responsabilitate și medicina școlară a orașului, rezultatele unor concursuri de angajare a personalului medical în cabinetele școlare. Am constatat că din 8 candidați pentru posturile vacante de medici stomatologi în unitățile de învățământ, doar 3 au fost admiși la concurs. Și din 15 candidați pentru posturile de asistenți medicali, doar 4 au fost admiși. La o primă concluzie, rezultă că nici candidații nu s-au înghesuit să se înscrie pentru posturile vacante, dar nici cei înscriși nu s-au dovedit a fi prea pregătiți profesional în acest sens.
La solicitarea mea de a afla și prezenta oficial problemele medicinei școlare în București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale s-a arătat atât de “transparentă”, încât nici măcar nu a catadicsit să-mi răspundă la solicitarea de documentare, făcută în urmă cu câteva luni.
Încotro merge medicina școlară din România și ce perspective de dezvoltare are în viitor, putem constata și trage concluzii toți cei care avem copii la grădiniță, școală sau liceu. În rest, Doamne ferește să ni se îmbolnăvească odraslele la școală! Paul Stan