marți, 8 iulie 2014

”Ion Rațiu a arătat în urmă cu peste 20 ani, direcția în care România merge astăzi”

”Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.”-Ion Rațiu

Oprind violențele minerilor în Parlament

Recent, la Turda, Centrul pentru Democrație ”Ion Rațiu”, înființat prin dorința testamentară a celui care i-a dat numele, la patru ani după moartea sa, a împlinit 10 ani de activitate, ocazie cu care a organizat diverse manifestări commemorative pentru marele politician român.

Întâmplător, fără să știu de acest Centru și evenimentele programate, de puțin timp, am descoperit ceva inedit, un cont FB intitulat sugestiv ”Moștenirea Ion Rațiu”,  care mi-a stârnit interesul și curiozitatea de jurnalist, astfel încât am luat contact cu cei care îl administrează, întrebând firesc, la mai bine de 14 ani de la moartea marelui democrat și politician român:

Paul Stan: Ce este, ce înseamnă ”Moștenirea Ion Rațiu”?

Moștenirea Ion Rațiu: Poate ca este doar un alint cam egoist al unui personaj nu chiar simpatic, pe care-l găsiți în ultimul volum de jurnal al Venerabilului, începând cu pagina 256 în sus. Un individ care s-a găsit permanent alături de bătrân în ultimii ani de viață dintr-o inițiativă personală, dar foarte bine conturată în text. Dacă veți avea curiozitatea să lecturați pasajele referitoare la acest personaj, în modul în care este prezentat de Venerabil, s-ar putea să constatați ca o parte din convingerile politice ale acestuia nu sunt chiar pierdute. 

Volumul este prezent pe scribd.ro, se numește Lăsământul meu, note zilnice 1997-2000. Vă menționez că jurnalele domnului Ion Rațiu au fost inițial traduse în engleză și constituie un material de maxima importanță pentru analiștii politici și militari din toate colțurile lumii, doar din Romania nu.”

Paul Stan: Nu pot să nu mă gândesc deseori, ce s-ar fi întâmplat cu această țară dacă la conducerea ei ar fi putut veni democrați adevărați, nu neocomuniști și pseudopoliticieni emanați din servicii, care aveau alte sarcini decât implementarea și dezvoltarea democrației în România?

Moștenirea Ion Rațiu: Poate nu este chiar totul pierdut, iar asta cred că rezultă din fragmentele recomandate. Și de ce nu, din întreaga lucrare a Venerabilului, care poate constitui un veritabil manual de construcție a democrației românești. Fratii Rațiu i-au promis bătrânului că vor tipari Jurnalul, nu că-l vor și difuza. Ei au investit în timp, destul de consistent în România, atât în unități industrial-economice, cât și în imobiliare, iar din acest motiv au ezitat să facă prea mare tam-tam în jurul materialelor.

 După ce au perceput modul în care a fost tratat tatăl lor de către oficialitățile române, ei au evitat să promoveze insistent volumele de teamă ca scandalurile provocate să nu le fie atribuite. La o eventuală lectură, veti constata imediat, că-i așază pe mulți la locul lor real și le stabilește valoarea de la nivelul de experiență și patriotism al bătrânului, practic desființându-i ca oameni politici. Ori frații Rațiu nu doresc să fie considerați inițiatorii acestor analize. Dar noi cei ce lecturăm jurnalele suntem nu doar liberi, ci și obligați să luăm atitudine față de aspectele prezentate de bătrân, mai ales că se vede cu ochiul liber că sunt sursa supremă de inspirație a celor ce dau sfaturi și sprijin României în mersul său spre civilizație, fie ei licurici mai mari sau mai mici.

Paul Stan: Cred că sunt foarte interesante și mă gândesc că s-ar putea să fie similitudini cu realitatea politică de astăzi. Sunt sigur că merită să știe mulți români despre ele și în special tinerii, care azi se uită la pseudopoliticienii și oportuniștii zilei ca la Dumnezeu, trebuie să afle și lucruri adevărate, de mare valoare pentru poporul român.

Moștenirea Ion Rațiu: Ultimul Jurnal și cel mai important, deoarece conține concluziile, a apărut în 2007. Dar nu se găsește decât la Turda, la Centrul Rațiu pentru Democrație. oricand. 1997-2000 este perioada cuprinsă de volumul final. Un veritabil Testament Politic al lui Ion Ratiu. Dar de apărut, n-a apărut decât în 2007, deoarece așa cum probabil cunoașteți, bătrânul era implicat și în zone instituționale mai delicate din țările în care și-a petrecul exilul, iar o mare parte din contactele relatate în Jurnale au avut loc tocmai cu personaje din aceeași branșă. Ori așa cum de asemeni cunoașteți, este o practică normală și de bun simț să existe o perioadă de latentă a publicării, deoarece mulți dintre interlocutori sunt încă în viață și implicați în poziții de expunere.

Din păcate, nu sunt doar similitudini ci și consistente raporturi de cauzalitate. Ion Rațiu a fost acela care a arătat direcția în care România merge astăzi.  Demult ar fi trebuit dezbătute Jurnalele în presă. Vă repet, că la lecturarea lor veți avea senzația că acestea sunt manualele în baza cărora lumea civilizată ne așteaptă să ne-ndreptăm.



”Lăsământul meu”

Este o carte document, radiografie a anilor politici 1997-2000, în care se evidențiază,  prin notele sale zilnice, lupta lui Ion Rațiu, considerat ”ultimul iluminist transilvănean rătăcit timp de un deceniu în peisajul politicii românești. ”Lăsământul său”, care constă din o anumită viziune a politicului, ca acțiune practică orientată către interesul general și instanță transcedentă, cuplată pe experiența unui om care a trăit până în pragul secolului al XXI-lea, impregnată de raționalism pragmatic și luciditate, își așteaptă exegeții și discipolii”-scrie în introducerea cărții Petre Răileanu.

Revenit după 50 de ani de exil în România, cel mai democrat politician român al momentului de după 1990, Ion Rațiu, omul cu papion și maniere englezești, în contrast total cu politicienii autohoni, emanați sau nu, declară sincer că nu-l interesează alte lucruri în afară de acela de a-și servi patria. Bineînțeles, că nu-l cred decât foarte puțini, mulți încercând imediat să profite de banii lui, de relațiile și imaginea pe care o avea în Occident. Chiar și PNȚCD, partidul în care considera că s-a născut și pe care nu l-a trădat niciodată, s-a folosit de potența lui financiară, dar, în același timp, la marginalizat constant din diverse motive și interese ale unor politicieni ai zilei, aflați în fruntea guvernării CDR-iste a țării.




Ion Rațiu: ”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”

Carte document de mare importanță pentru analiștii politici și militari.

La revenirea în țară după 5o de ani în exil, timp în care a luptat pentru România din afara granițelor ei, politicianul cu papion și cu maniere de lord englez, privit cu uimire și neîncrezător de majoritatea românilor trăiți și născuți în comunism, făcea declarații șocante pentru acea vreme.

Trăit o viață în una dintre cele mai puternice democrații occidentale, luând contact și având relații în cele mai înalte cercuri politice și de afaceri din Occident, Ion Rațiu declara în 1990 că România, în cinci ani ar putea fi pe drumul cel bun al democrației, dat fiind avantajele pe care le identificase în acel moment, dar pentru acest lucru trebuia să îndeplinească obligatoriu câteva condiții, cum ar fi: Instituționalizarea proprietății private sacrosante; Privatizarea economiei în pierdere; introducerea Legii falimentului și Puterea de decizie de a face toate aceste lucruri.

Acest drum al tranziției de la comunism la capitalism al României, credea cel mai democrat dintre politicienii români ai vremii, era posibil deoarece țara noastră spre deosebire de alte state răsăritene, fost comuniste, din zona noastră de vencinătate avea câteva atuuri: elementul uman net superior, forța de muncă era calificată, popor adaptabil care știa să supraviețuiască în condiții foarte grele; resurse naturale din belșug; țara nu avea datorii, dimpotrivă, în Trezorerie existau 2,5 miliarde dolari.

Faptul că după 24 de ani de la căderea comunismului România încă este departe de o democrație ca în țările occidentale, iar economia ei mai are mult până la o economie de piață adevărată are numeroase cauze și posibil explicații interminabile din partea factorilor politici care au gestionat țara în acest timp.

Ultimul Jurnal al lui Ion Rațiu, intitulat ”Lăsământul meu”-Note zilnice, cuprinde perioada anilor 1997-2000, când România era guvernată de CDR, în frunte cu președintele Emil Constantinescu. Editată după moartea politicianului român, din ianuarie 2000, volumul reprezintă o carte document care face o radiografie a clasei politice românești și dezvăluie jocurile de culise, incompetența, luptele intestine din sânul partidelor, jocul politic dintre politicienii vremii pentru a-și atinge interesele. Prezintă politica de culise față de cea de fațadă promovată public de mai marii zilei.

Pe de altă parte, reflectă eforturile depuse de unii politicieni pentru depășirea crizei economice și politice, precum și lupta pentru integrarea României în structurile euroatlantice, în NATO, pentru asigurarea protecției și securității naționale, domenii de importanță națională, după cum s-a constatat și în acest an, când în zona noastră geostrategică s-au declanșat conflicte care ne-ar putea afecta existența națională.

La peste 14 ani distanță de la moartea lui Rațiu, aflăm lucruri inedite despre politicienii implicați într-un fel sau altul în actul de putere, de guvernare, oameni care în acei ani au ținut în mâini soarta țării și a românilor. Unele personajele  ale Jurnalului au murit, alții au ieșit la pensie sau din viața publică și nu mai sunt acum în lumina reflectoarelor. Foarte puțini mai sunt pe firmament, în atenția opiniei publice.

”Constantinescu nu și-a respectat angajamentul de a restaura Monarhia”


Redau mai jos câteva rânduri sumare, extrase din Notele zilnice ale politicianului cu papion:

1 Martie 1997-”Audiență la rege. I-am explicat cum Corneliu Coposu a spus răspicat câțiva ani înainte de moartea sa, că a greșit alegându-l pe Constantinescu, care se angajase când a fost selectat candidat CDR în 1994, să cedeze șefia statului, fără referendum, dacă va fi ales.I-am spus că acum, în 1997, ar fi prematur, căci țara nu cunoaște istorie. Dacă se ajunge la o situație economică foarte gravă, atunci s-ar putea să se apeleze la El, la Rege.

Și am făcut analiza situației: Contractul cu România nu se poate realiza. E imposibil. L-am citat pe Brucan <Cum vreți să introduceți economia de piață cu un Prim ministru lider sindicalist și cu un ministru de Finanțe economist-marxist?>”

19 Aprilie 1997 în SUA: ”Pacepa îmi spune despre politicienii din România- Toți sunt ahtiați după putere. Nu sunt democrați și nu vor aduce democrația și sunt mai departe instrumentele KGB-ului”

20 Aprilie 1997 Washington, întâlnire cu Pacepa: ”Scrisese un articol despre România în Washington Post, considerând că <îi dă o șansă lui Constantinescu să se debaraseze de kgb-iști. Măgureanu e kgb-ist. Așa e și Roman.Atâta timp cât Măgureanu și Caraman nu sunt înlăturați, România nu intră în NATO.>”

10 Decembrie 1997: ”Restaurarea Monarhiei este formal și hotărât respinsă de Președintele Constantinescu și abandonată de Partidul nostru. Constantinescu nu are absolut nici o intenție să-și onoreze angajamentul solemn ce și-a luat față de Coposu, ca să facă loc restaurării Monarhiei, dacă va fi ales. A trecut 1 an. Acum nu mai permite nici altora să fie monarhiști. Eu i-am spus acest lucru Regelui. Faptul că, Coposu m-a blocat la candidatura CDR-ului a pus cruce Monarhiei.”

2 Aprilie 1998-Moscova, la ședința AAN, în sala Mică a Dumei de stat: ” Rușii care au vorbit au argumentat că este un adevărat dezastru dacă se mai continuă extinderea NATO. Doar Jirinovschi a impresionat prin neobișnuita lui moderație. Le-am explicat că noi vrem ca Rusia să se încadreze în NATO și să joace un rol important în această organizație.

Noi avem experiența tragică de a fi suferit 13 ocupații din 1711, când rușii au venit pentru prima dată în direct contact cu spațiul românesc.M-am referit la politica lui Titulescu și la nevoia României de a avea legături bune de prietenie cu Moscova, indiferent de ce regim guvernează Rusia.Un atac din partea NATO sau din partea țărilor care există între NATO și Rusia e de neconceput. E o absurditate.”

5 Aprilie 1998-Reședința noului ambasador SUA la București, James C. Rosapepe: ”Am vorbit mult cu americanii. Politica noastră e condusă de fapt, de Constantinescu, care habar nu are cum trebuie să funcționeze o democrație.Se amestecă în continuu și este dominat de datoria ce are față de Petre Roman, fără sprijinul căruia n-ar fi fost ales Președinte. Ion Diaconescu este un om foarte slab. Influențat, ca să nu zic dominat, de Ionescu Galbeni.”

10 Septembrie 199-Măgureanu înființase înainte Partidul Național Român lucru cu care Rațiu nu era de acord: ”La Vox Maris unde m-am întâlnit cu Măgureanu. Pe scurt-Măgureanu m-a susținut întotdeauna, începând cu 1990. El a făcut parte din grupul care m-a contactat în exil. Nu m-a atacat niciodată. Au nevoie de mine. Influența mea și prestigiul meu ar fi enorme.

L-am asigurat că pe mine nu mă interesează decât propășirea intereselor naționale.” De-a lungul anilor, au avut loc mai multe întâlniri Rațiu-Măgureanu, acesta din urmă încercând să-l convingă pe politician să candideze la Președinție din partea partidului său.

2 Decembrie 1998-Rațiu îl caută pe Iliescu pe telefonul fix și din întâmplare, îi răspunde pe telefonul secret, președintele Constantinescu, care nu-i răspundea  de obicei la telefoane. În Jurnal se regăsesc mai multe întâlniri și discuții cu Iliescu, pentru găsirea de soluții comune pentru scoaterea din criză a României. Este evocată chiar o întâlnire secretă acasă la Rațiu, la o cupă de șampanie, unde au făcut o analiză a Planului de salvare economică a lui Radu Vasile și tatonări pentru o cooptare a PDSR la guvernare. Astfel de întâlniri a avut și cu Adrian Năstase și alți lideri ai PDSR.

15 Decembrie 1999:”Ultimele două zile mare criză. Iliescu cere alegeri anticipate.”

20 Decembrie 1999: ”Am urmărit criza de la București, dar nu m-am implicat în niciun fel. Constantinescu a venit de la Helsinki plin de el. Potrivit Comunicatului ce a dat, meritul invitației de a începe negocierile de intrare în UE e exclusiv al lui.”

21 Decembrie 1999: ”Știrea de care n-aveam nevoie mi-a parvenit astăzi.Trebuie să-mi pun lucrurile în ordine, fără a pierde un minut.Ceea ce e cam greu pentru că sunt obosit tot timpul.Din moment ce știu acest lucru, poate ar fi bine să explic situația într-un interviu și să mă retrag din politică. Poate chiar acum în luna ianuarie.”

În ianuarie 2000, Ion Rațiu a murit la Londra, Jurnalul ”Lăsământul meu” fiind publicat postum.Tocmai atunci când foarte mulți oameni insistau și lucrau pentru a lansa candidatura lui Rațiu la Președinția României. N-a mai apucat să candideze. Nimeni nu știe cum ar fi evoluat România cu un președinte cu adevărat democrat.

Cartea document este extrem de interesantă. Dezamăgirea cea mai mare a politicianului cu papion, Ion Rațiu, a fost că nu a putut să facă mai mult pentru țară decât i-au permis ”prietenii” din PNȚCD.”Important e să se înțeleagă că întoarcerea mea în România și tot ce i-a urmat a fost datorită nevoii mele de a mă înscrie în lungul șir de membri ai familiei noastre, care au încercat să servească neamul nostru”-își încheie testamentul politic cel mai democrat politician pe care l-a avut România post comunistă.