joi, 26 martie 2015

”Demnitatea”, ”onoarea”și ”credința”, salvarea demnitarilor penali


Rețeta de succes a demnitarilor români

După cum lesne constatăm, ”demnitatea”, ”onoarea”, ”credința” asigură rețeta succesului în cazul unora dintre demnitarii penali ai momentului. Alături de acestea stă și principala calitate care pare să fie arma principală a politicienilor cu aspirații-Minciuna.

Minciuna de partid și de stat, minciuna electorală, minciuna profesională, minciuna ca unealtă de atingere a intereselor, minciuna parlamentară. Asigură salvarea. Asigură succesul. Aproape că este un pleonasm să spui politician mincinos, pentru că în politică minciuna este la bază. Nu cred că există politicieni care să nu mintă cu bună știință, cu intenție.

Exemple pot fi oricând, demnitari notorii care au crezut că pot face orice în țara asta, că li se cuvine acest lucru, dar pentru care nu vor fi trași niciodată la răspundere. Trezindu-se ulterior din mărirea lor, din înaltul funcțiilor, doborâți la pământ de cercetările, dosarele, acuzele penale și cererile de arestare, Măriile lor, demnitarii, se transformă brusc în mielușeii pregătiți peste noapte de tăiere.

De unde atâta demnitate, onoare și credință la demnitarii români corupți până-n măduva oaselor și mai mult decât atât?

Spectacolul televizionist ne prezintă circul politic, circul parlamentar, cu faze naționale pe țară, în reluare, cu ședințe parcă trase la indigo, dar fiecare cu particularitățile ei.

Pe de o parte, vedem câte un demnitar penal încercând să salveze aparențele dar în primul rând propria piele, renunțând fără voie la imunitatea parlamentară, dispărând apoi și ieșind pe ușa DNA-ului și a arestului, pentru a da socoteală de faptele de corupție de care e acuzat.

Pe de altă parte, asistăm la colegii lor demnitari notorii, penali, care își pun cenunșă în cap, strigă că sunt total nevinovați, fac apel la ceilalți parlamentari, se gudură, se roagă, se împrietenesc cu dușmanii numai și numai pentru a primi votul favorabil al acestora și a scăpa de arestul cerut de lege.

Nu poți, ca după scăparea lui Vosganian datorită solidarității parlamentare contra corupției, dar și datorită mirului, credinței afișate public, în disprețul celor zece porunci și al legii, să nu-l mângâi pe cap și pe Șova, să-l scarpini între coarne, să-l ungi cu licoarea sfințită și să-l scapi de necaz.

N-am văzut frică mai mare, sperietură, implorare de ajutor și milă, gudurare ca la cei doi apolstoli parlamentari, care au primit în dar imunitatea salvatoare de arest, de lege. Deocamdată. N-am văzut fricoși atât de mari printre demnitari ca Vosganian și Șova. Zmeii de ieri transformați în mielușiei de Paște. Cum mergea el Șova, nevinovatul, de la senator la senator și le căuta mâinile, strângându-le cu putere, cu disperare, implorându-i din priviri să-l scape de la sacrificare.

Să vezi demnitate, onoare, decență, asumarea responsabilității faptelor, punerea benevol la dispoziția justiției din partea împricinaților? Nu. Nici vorbă de așa ceva.

Cât despre demnitatea și onoarea parlamentarilor care se băteau cu pumnul în piept în declarații publice, că sunt cu legea nu împotriva ei, adevărul s-a văzut tot la numărătoarea voturilor.

Pe de altă parte, unii dintre cei care l-au salvat pe Vosganian de ridicarea imunității parlamentare, în cazul Șova făceau pe justițiarii, de parcă nici usturoi nu mâncaseră și nici gura nu le mirosea. Este un exemplu cum minciuna în politică este capitală pentru succesul politicienilor, pentru interesul, dar și pentru salvarea lor. Așa este în România!

În contrast cu demnitari penali, fără demnitate, onoare și credință adevărate, dar ascunși după fustele imunității parlamentare de frica justiției, nu pot să nu văd și unii penali, acuzați sau chiar condamnați, care chiar au arătat un dram de onoare, acceptând cu oarecare demnitate să fie cercetați, arestați sau judecați fără să implore mila publică.

Sunt unii oameni care și-au acceptat cu demnitate pedeapsa și nu imploră clemență cu orice mijloace și preț. Sunt chiar oameni de valoare, care au greșit la un moment dat și acum ispășesc în anonimatul arestului fără să se plângă, cum ar fi profesorul Gheorghe Mencinicopschi sau fostul fotbalist Gheorghe Popescu. Mai sunt și alții ca ei, pierduți cu demnitate și onoarea ce le mai au în anonimatul penitenciarelor. Își spală păcatele în penitență și tăcere.

Unii dintre aceștia poate chiar au grave probleme de sănătate, dar nu se plâng public, nu se milogesc, nu imploră milă precum demnitarii notorii penali atunci când ajung în pragul arestului.

Câtă demnitate, onoare și credință adevărate au acum, cei care conduc România, când fac circ și își bat joc public, disprețuiesc vădit poporul care i-a urcat în fotoliile de demnitari, scaune care stau să-i arunce pe unii dintre ei pe ușile penitenciarelor, pentru faptele de care se fac vinovați?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu