marți, 29 septembrie 2015

Poziția ”babelor plângăcioase”


Între lumina reflectoarelor puterii și haznaua istoriei?


Apărătorii de azi, inculpații de mâine?

Corul ”babelor plângăcioase”, speriate, ridicat în apărarea primului premier al României, în funcție, trimis în judecată alături de alți ortaci, recent, pentru fapte comise de pe vremea când era avocat, a început protestul și litania în sprijinul înaltului acuzat. Această ”muzică” a coincis și cu începerea procesului inculpaților Victor Ponta, Dan Șova și celorlalți acuzați din dosarul Turceni-Rovinari. Care ”babe plângăcioase” reprezintă de fapt colegi de partid și de stat ai celor doi înalți demnitari. Fie din PSD sau apropiați din alte partide, cum este cazul lui Tăriceanu, președintele ALDE, îngrijorați de ”dosarul politic care le-a fost instrumentat” colegilor lor, în frunte cu șeful Guvernului.

Glasul apărătorilor din Parlament al marelui prim ministru patriot, care își ”apără țara și guvernul” în fața ungurilor, au reîncălzit o ciorbă fiartă și servită de pe vremea când Adrian Năstase era acuzat pentru fapte de corupție și toți penalii strigau, arătând cu degetul spre Băsescu, că sunt numai dosare politice, iar inculpații sunt curați ca lacrima. Astfel, foarte vehement, Călin Popescu Tăriceanu a înfierat presiunea politică pentru demisia lui Ponta, afirmând că ” acuzațiile la adresa premierului sunt extrem de subțiri”, făcând apel la prezumția de nevinovăție. Politicianul Tăriceanu, șef de formațiune politică, ALDE, și șef al Senatului României, sa susținut că ne aflăm în fața unui dosar instrumentat la adresa lui Ponta, având consecințe politice extrem de grave!

Tot la prezumția de vinovăție a făcut referire și fostul ministru, actual senator, Dan Șova, inculpat în același dosar, considerându-se nevinovat, ca un bebeluș nou născut, că a respectat Constituția în litera și spiritul ei. Prins la mijloc de jurnaliști, acesta a refuzat să vorbească despre faptele de corupție pentru care a fost acuzat, apărându-l în același timp și pe tovarășul de afaceri Victor Ponta, despre care a spus că nu are motive să-și dea demisia din fruntea Guvernului.

Un alt lider pesedist, senatorul Daniel Savu, înscris în cursa pentru șefia PSD, a declarat sus și tare, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD, în care s-a luat în discuție demisia lui Ponta din fruntea Guvernului, că ” se creează un precedent periculos dacă procurorii au ajuns să schimbe premierul”!

De fapt, asistăm la o poziție adoptată aproape in-corpore, de către mai marii partidului aflat la guvernare, sprijiniți de acoliții lor politici pentru păstrarea actualului guvern la putere. Nu este o atitudine doar în sprijinul lui Vitor Ponta, a cărui demisie a fost cerută și de președintele României, imediat după anunțul DNA de trimitere în judecată a actualului prim ministru. Constatăm în realitate o solidaritate a unor politicieni, demnitari, acuzați sau nu la rândul lor de acte de corupție, pentru păstrarea actualului cabinet al Executivului, implicit a puterii, funcțiilor și privilegiilor pe care aceștia le au.

Căderea  lui Victor Ponta nu este individuală, ci trage după sine întregul guvern actual, cu ramificațiile extinse în teritoriu, precum și schimbarea puterii și factorului de influență în interiorul PSD, cel mai numeros partid din țară.

Pe de altă parte, unii lideri sau aspiranți la putere din PSD, aflați acum în linia a doua, în ciuda declarațiilor de susținere a premierului, abia așteaptă să pună mâna pe locurile ce vor rămâne vacante. Un lucru mi se pare clar, actualul Guvern Ponta agonizează, își are zilele numărate în ciuda asigurărilor unanime date de partid și acoliții acestuia.

Situația este cu atât mai neagră cu cât politicienii apărători țipă că se instrumentează dosare politice, că procurorii au ajuns să schimbe premierul și că adversarii politici stau în spatele acestor manevre, trăgând cu mâna de putere. Mai mult, unii din corul ”babelor plângăcioase”, apărătorii de astăzi, se gândesc probabil că mâine sau în oricare altă zi, pot să se afle în postura de acuzați și inculpați pentru fapte de corupție.

Nu știu de ce, dar imaginea cu Ponta și Dragnea alături de alți demnitari, în liftul din Palatul Parlamentului, mi-a reamintit celebra poză cu cei doi în barca trasă mai mult pe uscat de salvatorii militari, la inundații. Instantaneu, mi-am pus întrebarea: oare încotro va merge liftul mai marilor pesediști, în sus, în lumina refectoarelor puterii sau în haznaua istoriei?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu