marți, 6 octombrie 2015

Tratamentul ”miraculos” al infractorilor cu ștaif


S-a descoperit terapia potrivită marilor penali

De acum înainte, marii penali corupți, aparținători ai grupurilor de criminalitate și mafie organizate, care au spate și susținere la nivel înalt, pot să stea, pardon, să fure liniștiți, chiar dacă într-o bună zi vor fi prinși. Moda îmbolnăvirii subite a corupților prinși cu mâța în sac, îi ajută să scape de belea, oricât de mult ar fi băgat mâna în caraiman, oricât de mare ar fi prejudiciul adus statului și societății în general.

 Mai mult, autosesizările echidistantei instituții numită Avocatul Poporului, au stabilit și un precedent, după care se vor ghida și la care vor face referință avocații penalilor.

Cazul arestatului preventiv Sorin Oprescu, care, după autosesizarea, cercetarea și recomandarea Avocatului Poporului, a primit dreptul să fie internat și monitorizat la Spitalul Universitar, unde acesta a fost director mulți ani de zile, este precedentul la care mă refer! Pe viitor, dacă se ține cont de acest precedent, toții marii corupți cu susținere de unde trebuie, atunci când sunt prinși și încarcerați, când se îmbolnăvesc ”grav”, pot sta liniștiți că Avocatul Poporului, autosesizat, îi va trimite la spitalul preferat, cu cea mai modernă aparatură medicală, cu cei mai buni specialiști și colegi sau foști subordonați care să-i îngrijească.

Dacă extrapolăm și la alte domenii de activitate profesională, dacă tot avem un precedent, pentru însănătoșire grabnică, Avocatul Poporului le-ar putea recomanda acestor penali terapia sigură la fostul loc de muncă. De exemplu: infractorilor care au fost miniștri terapie în guvern; arestaților din rândul parlamentarilor tratament în Parlament și așa mai departe. Terapie prin scoaterea de la arest și trimiterea la fostul loc de muncă. Să vedeți rezultate, cu cât penalul a fost într-o demnitate mai înaltă, cu atât se va însănătoși mai repede în mediul în care a lucrat și furat. Sigur ar da rezultate spectaculoase.

Avem exemple cu mai mulți foști condamnați, care atunci când au fost arestați s-au îmbolnăvit grav și cum au fost eliberați s-au făcut bine ca prin miracol. Unii dintre ei nici n-a fost nevoie să ajungă la fostul loc de muncă și s-au însănătoșit brusc. Dar acum, dacă penalii vor fi duși unde au deținut funcții și ajutați de foști colegi, iubite, susținători politici sau apolitici, proveniți din aceleași grupuri de interese, partide, rețele bine organizate în sistemul mafiot, sigur vom asista la ”minuni dumnezeiești”.

Nu vom mai avea în arestul preventiv, în penitenciare deținuți bolnavi grav dintre marii corupți ai patriei, ci doar niște infractori neînsemnați, fără spate și susținători, care pot să moară neștiuți, nebăgați în seamă de cei de sus, indiferent cât de mulți ar fi, cât de grave ar fi bolile lor reale, nu închipuite. Oricât de mult ar încerca unii să-și ceară drepturile, să-și reclame superiorii, condițiile de detenție, să-și ceară drepturile. 

Chiar și așa, precedentul caz Oprescu-Avocatul Poporului este posibil să fi creat nemulțumiri și stări de spirit negative în rândul multor deținuți nebăgați în seamă de autorități. Nu știu dacă aceste probabile nemulțumiri, stări de revoltă și acuze de discriminare se vor regăsi în Raportul special privind penitenciarele din România, promis că va fi făcut public de Victor Ciorbea.

Până ne vom lămuri, ca cetățeni liberi este legitim să ne punem întrebări, precum: Câte persoane care resmit subit, o durere în piept, atunci când se află în arest preventiv sau condamnați definitiv, sunt duși ”la un spital bun cu aparatură medicală”, la intervenția Avocatului Poporului (http://www.avp.ro/comunicate-de-presa/comunicat_24septembrie2015.pdf)?

Câți oameni fără probleme cu legea, au norocul să se trateze la spitalul preferat?

Câți care își caută dreptatea sau reclamă încălcări ale legii din partea instituțiilor statului au parte de intervenția Avocatul Poporului?

De ce nu se autosesizează instituția Avocatul Poporului sau alte instituții abilitate  să intervină pentru dreptul copiilor la o educație gratuită, la asistență sanitară gratuită în instituțiile de învățământ, ca să dau doar două exemple în care, în ciuda legii, se vede și de pe lună că aceste drepturi nu sunt respectate în țara noastră?

Din păcate, în România, se moare cu dreptatea în mână dacă nu ai spate puternic și susținere de undeva de sus sau nu faci parte din diverse grupuri și găști de interese.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu