A cui mai este România noastră, astăzi?

Cine mai suntem noi, românii?

Acum, la ceas de mare sărbătoare națională, când unii fac sindrofii și pun țara la cale, alții așteaptă pomana cu ciolan a autorităților, unii luptă sau muncesc din greu prin țări străine, alții se îndeletnicesc cu diverse lucruri, mi-au venit în cap două mari dileme sub forma a două întrebări decente, pertinente, pe care poate și le-au pus și alți concetățeni:

1) A cui mai este România noastră, astăzi? 2) Cine mai suntem noi, românii?

Aceste întrebări nu sunt filozofice, dar, în contextul tulbure și zbuciumat al zilelor noastre, cred că ar da mari bătăi de cap în a găsi răspunsuri coerente la ele chiar și filosofilor. Ar fi curios și interesant cum ar răspunde filosofii noștri, câți mai există, dacă mai există acum, la aceste dileme. Să începem cu prima întrebare, 

A cui mai este România noastră, astăzi?

Păi, mie ca simplu cetățean, român de rând, din mulțime, dacă mă gândesc la această întrebare, nu-mi vin în minte prea multe răspunsuri clare. Cu cât mi se pare că dau de vreun răspuns, cu atât sunt mai încurcat! Cu cât cred că am mai multe răspunsuri, cu atât sunt mai mult băgat în ceață! Trăind și văzând ce se întâmplă în scumpa noastră patrie europeană, în secolul XXI, îmi este greu să am certitudini! Am tot mai multe necunoscute!

Hai să facem un excercițiu, să încercăm să răspundem la această dilemă. Într-o primă fază, cred că ne-am repezi mulți dintre noi, luați de val, să spunem: Ce întrebare e asta? România este a românilor. Punct. Ei, de aici încolo începe incertitudinea: Câți români mai sunt în România, iar cei care mai sunt cât de reprezentativi sunt, cât de români verzi mai sunt?

România noastră este a poporului, oamenilor de rând? Este a milioanelor de cetățeni care trudesc viața întreagă și mor în anonimat, în sărăcie? Este a oamenilor care luptă din răsputeri să supraviețuiască într-o societate cu o democrație îndoielnică? Este a amărâților batjocoriți permanent de mai marii țării cocoțați la putere pe spinarea lor? Este a pensionarilor înjosiți și mințiți permanent de sistem, dar care votează mereu cu cei care îi păcălesc cel mai mult?

România noastră este a tinerilor care doresc să-și poată face un viitor frumos într-o societate democratică, normală, curată de corupție? Este a tinerilor chemați în stradă și manipulați de forțe meschine? Este a tinerilor supraviețuitori ai dezastrelor, corupției și politicilor idioate ale conducătorilor țării? Este a copiilor obligați să învețe într-un sistem de educație corupt, neperformant, îndobitocitor? Este a nou născuților siliți să lupte din fașă pentru viața lor într-un sistem de sănătate în care se moare cu zile?

România noastră este a disperaților care își iau lumea în cap și pleacă în alte țări, la muncă, pentru a asigura o viață mai bună copiilor și familiilor lor și care uneori, se întorc în sicrie acasă? Este a oamenilor luminați, a inteligențelor, a minților sclipitoare, a specialiștilor adevărați care părăsesc cu duiumul țara natală, ingrată în a le aprecia meritele și a-i pune în valoare, căutându-și în alte zări fericirea?

România este a politicienilor corupți, este a demnitarilor, parlamentarilor imorali? 

Este a miniștrilor șpăgari? Este a președinților marionetă? Este a primarilor corupți? Este a tuturor șefilor, baștanilor, șmecherilor și băieților deștepți care își umflă averile din punga statului, implicit a fraierilor de cetățeni? Este a penalilor, afaceriștilor care, în cazul în care sunt prinși și condamnați, fac un pic de pedeapsă, produc ceva maculatură și scapă cu banii furați?

România este a magistraților, procurorilor, avocaților corupți? A polițiștilor, medicilor, profesorilor corupți? Este a bisericii, a popilor poleiți cu aur, îmbuibați, îndrăgostiți de banul, ochiul Dracului, care nu fac neinvitați și neplătiți slujbe pentru morți?

România este a străinilor care cumpără pământ pe nimic, taie pădurile din țara noastră, fac afaceri și produc sute de milioane de euro? Este a străinilor care muncesc cinstit aici? Este a arabilor, chinezilor sau altor migranți străini care au fost primiți cu brațele deschise? A romilor, a ungurilor, a sașilor, a evreilor?

România este a rușilor sau americanilor?

România este țara oamenilor cinstiți, onești, harnici? Este a lucrului bine făcut sau patria lui merge și așa? Este a oamenilor adevărați sau a doreilor?

Dacă o țin tot așa, întrebările sunt tot mai multe, fără număr și fără răspunsuri certe. Oricare dintre noi, din țară sau de aiurea, poate face acest simplu excercițiu, măcar odată pe an. Și tot odată pe an, de Ziua Națională a României, 1 decembrie, ne putem pune cealaltă întrebare grea, încercând să răspundem: Cine mai suntem noi, românii? Dacă aflați răspunsuri, găsiți certitudini, spuneți la toată lumea, să știm și noi.

La mulți ani România! Oricum ai fi, românii care și cum mai suntem, oriunde am fi, te iubim!