joi, 12 ianuarie 2017

Realitatea sumbră a începutului de an


Tablourile morții și ale puterii

Începutul de an, viscolul, frigul, neajunsurile, bolile, lipsa de implicare, organizare eficientă și interes din partea actualilor șefi și conducători au contribuit împreună, din plin, la pierderea multor vieți omenești în luna ianuarie, până acum. Tabloul morții este ilustrat din plin de morții din spitale, unii lăsați de-a valma printre alți bolnavi îngroziți, cum este cazul spitalului din Pitești!!!
Alții sunt găsiți înghețați pe străzi sau în casele sărăcăcioase, uitați de politicienii și primarii care îi căutau doar la vot. 

Prin satele românești, înfruntând viscolul, gerul și zăpada, mulți români și-au condus apropiații la groapă. Am văzut cu ochii mei, în județul Ialomița, aproape că nu exista biserică fără un cortegiu funerar. La fel, sunt sigur că au fost lucrurile și în alte județe, iar astfel de evenimente triste continuă să se întâmple. Au existat și cazuri când morții nu au putut fi îngropați la timp din cauza urgiei albe.

Astfel, partidele roșii care sunt acum la putere și-au pierdut votanți buni. După cum se știe, bătrânii în special, oameni modești și fără putere, au crezut minciunile sfruntate ale partidelor respective, dar și-au dat duhul uitați total de cei pe care luna trecută i-au votat la putere. Din păcate, trist dar adevărat, nici alți români nu vor mai apuca până la sfârșitul acestei ierni să vadă cât de mult au fost mințiți, iar promisiunile de lapte și miere vor rămâne în veci neonorate.

Singurii care s-au luptat eroic cu vremea câinoasă pentru salvarea de vieți omenești au fost și sunt lucrătorii de pe ambulanțe, în primul rând. Apoi, personalul medical de serviciu în aceste zile și parțial, drumarii.

În timp ce România este afectată grav de iarna aspră și zeci de români mor cu zile înghețați în casele lor modeste, marii conducători ai țării, penalii, deontologii și manipulatorii omniprezenți la televizor, dezbat, în funcție de interes, înregistrările fugarului Sebastian Ghiță. Serialul dezvăluirilor ”șoc” ale urmăritului sunt premeditate, bine pregătite și au ținte clare.

În cazul acestora, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție s-a autosesizat și a deschis un dosar privind ”posibile imixtiuni în actul de justiție” (http://www.mpublic.ro/content/c_04-01-2017-16-01) și un alt dosar privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (http://www.mpublic.ro/content/c_09-01-2017-16-01).

Unii demnitari mai vechi sau mai proaspeți în funcții înalte, lucrează intens și pregătesc amnistia marilor penali, atât de dorita de ei și de alții certați cu legea. Alții pregătesc marile manevre de furat bani din bugetul statului. Buget la care noua putere a descoperit o gaură neagră de 10 miliarde de lei, făcută de ”nemernicii” de tehnocrați! Chestie pentru care s-au solicitat anchete parlamentare ale tehnocraților. În fapt, o manevră ordinară, un pretext de a motiva cetățenilor neonorarea promisiunilor electorale care i-au adus la putere, după părerea mea.

O altă regie de mare clasă am văzut-o la București, cu proaspăta primăriță Gabriela Firea, în rol de actor principal în piesa deszăpezirii, înconjurată de șefi și șefuleți de prin diverse regii, de transport, de termoficare de exemplu, făcând pe edilul dur și competent la televizor, în timp ce Capitala era sub nămeți.

Asta-i România începutului de an 2017, care arată și direcția în care ne îndreptăm. O realitate de șoc și groază, ca să parafrazez sloganurile zilnice ale unor televiziuni manipulatoare.


Tabloul morții pe de o parte, și cel al luptei pentru ciolan și împotriva statului de drept, pe de altă parte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu