joi, 29 noiembrie 2018

Cea mai profitabilă cultură a puterii



În ciuda faptului că românilor li se omoară porcii, ciolanele fac legea

Indiferent ce se va întâmpla peste o sută de ani, istoria va consemna că am avut o importantă și extraordinară cultură tradițională, cu care puține țări se pot lăuda. Și despre care am putea spune cu mândrie națională că am fost printre fruntașii mapamondului. Chiar dacă în zona noastră est-europeană am avut o concurență acerbă de-a lungul timpului, din partea țărilor vecine și prietene.

Ce ar putea consemna istoria noastră peste încă 100 de ani, atunci când România noastră, dacă nu o fură nimeni cu totul sau nu o dăm gratis altora care o râvnesc, ar împlini un Bicentenar? Ce ar afla nepoții și strănepoții noștri despre spațiul geografic carpato-danubiano-pontic, dacă ar dori să privească o serie de poze document, care să prezinte peste timp realitatea de la 1 decembrie 2018?

Probabil că arhiva ar fi una de-a dreptul uimitoare, dacă s-ar prezenta realitățile de astăzi, cuprinzând lucruri de-a dreptul incredibile, triste, cutremurătoare, cum ar fi știrile despre copiii morți cu zile în spitale, despre copiii morți de foame, despre țărani ieșiți cu furci și topoare să-și apere porcii din bătătură, despre o instituție militarizată, care la comandă politică, își bate și gazează propriul popor, despre violatori și infractori scăpați din pușcărie, recidiviști, despre politicieni condamnați penal, făcând și desfăcând legile țării!

Evident, arhiva media va păstra în memorie și faptele eroice ale românilor, cum ar fi construirea Catedralei Mântuirii Neamului, actele istorice semnate de actualii mai mari ai României Centenare, teleormanizarea țării, discursurile apoteotice și înălțătoare ale primei femei devenită prim ministru în istoria națională, Vasilica Viorica Dăncilă, aflată pe cai mari, în fruntea unei divizii de motostivuitoare. Nepoții și strănepoții noștri ar mai putea afla despre ciuma roșie, opoziția vopsită, politica de cumetrie și cine știe câte fapte de arme actuale se vor mai păstra peste timp. Despre o ședință de guvern plină de cadouri, în cinstea Centenarului. Despre huiduielile adresate politicienilor, la Alba Iulia.

Desigur, urmașii românilor, peste o sută de ani, ar putea fi interesați și de tradiționala cultură a ciolanului, despre sfânta șpagă și împământenita hidră a corupției. Dar ca să fiu corect, trebuie să pun ciolanul și fasolea împreună sau invers. Cultură care s-a dezvoltat mai ales în zona ciolanului, ca un mod de parvenitism, de înavuțire, de urcare pe scara demnităților înalte. În România noastră seculară, în special în ultimele decenii de democrație originală, ciolanul a fost prioritatea zero pentru o parte a românilor, în timp ce pentru cealaltă, majoritatea pauperă a populației, fasolea a fost unul dintre alimentele de bază care le-au asigurat supraviețuirea amărăștenilor.

Din când în când, deținătorii ciolanelor mai aruncă niște oase de ros pe lângă fasolea la cazan, mulțimilor flămânde și neroade, în special de Ziua Națională a României, fapte de mare caracter, care demonstrează grija conducătorilor față de popor. În timp, ciolanele țării au fost tot mai bine hărtănite și apărate de cei care au pus labele pe ele, iar fasolea săracilor tot mai scumpă, aproape inaccesibilă, adusă din import și dată la prețuri tot mai piperate pentru buzunarele goale ale flămânzilor.

Unde în lume, de ziua națională a unei țări sau alta, se mai creează o emoție atât de puternică, unde tradiția ciolanului este mai puternică și mai cultivată decât în țara noastră? Ar putea fi scrisă o carte de filozofie a ciolanului, cât de important este, ce putere are și ce bătălii se dau pentru ciolanul din România. Pentru un neavizat, necunoscut și chiar pentru urmașii noștri de peste o sută de ani, cultura ciolanului de astăzi poate fi lucru uimitor. Are putere absolută! Face legea!

Decembrie de exemplu ar putea fi o sărbătoare a ciolanului tradițional românesc. Păi, în fiecare an, în această lună a cadourilor, începe sarabanda ciolanelor puterii, demnitarilor, politicienilor. Curg cadourile gârlă între doritorii, deținătorii de ciolane! Atențiile, pachetele, cadourile, dedicațiile speciale constituie o prioritate absolută și au o importanță deosebită. Acestea se trimit, se primesc, se cer, se dăruiesc sub diverse forme și pe diverse canale: cu șoferii, cu secretarele, curierii, cu moș Crăciunii; sub formă de coșuri, pachete, sacoșe, pungi, contracte cu dedicație, privilegii, nepotisme, cumetrii, avansări și numiri în funcții.

Fascinant!

Ce ar mai putea consemna arhiva peste o sută de ani despre istoria prezentului centenar? O incompetență crasă a clasei politice completată de o corupție atotputernică, o nesimțire și aroganțe fără margini din partea deținătorilor de ciolane față de majoritatea mâncătorilor de fasole, a muritorilor de foame, o bătălie inegală între cei de sus și restul poporului. Multe ar mai putea consemna arhivele peste o sută de ani.

Dar la fel de bine, este posibil ca această cultură tradițională a ciolanului să se perpetueze, să se transmită mai departe din generație în generație și să o moștenească și unii dintre urmașii românilor la Bicentenar. Aceasta s-ar putea întâmpla dacă va mai supraviețui România încă un secol, că după cum merg lucrurile în prezent, nu se știe pe ce drum va merge căruța acestei țări în viitor.

Dar, hai să fim optimiști, să ne gândim că va fi bine, ca să nu fie rău, că doar iarna nu-i ca vara, cum au zis unii dintre gânditorii de vază ai acestui popor!
--------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu