marți, 15 aprilie 2014

Din buncărele Armatei, îl cheamă sau nu Ponta pe prietenul de la Soci în ajutor?


Ultimele evenimente din scena politicii murdare a României mi se par că au ajuns la tensiuni și atacuri fără precedent între combatanți, fiind vizate nu doar număratul, înroșirea, ci și distrugerea ouălelor dușmanilor. Aceste bătălii fără menajamente, fără reguli de război, sunt acompaniate de corul tot mai mare al lupilor moraliști, care susțin una sau alta din tabere.

Totul se întâmplă în săptămâna patimilor, a patimilor politice aș spune și probabil, în timp, vom afla cine  câștigă și care dintre combatanți vor lua drumul locurilor de penitență din pușcăriile românești, alăturându-se altor demnitari condamnați de justiție. Pentru că sigur, toată lumea știe, vor fi învingători și victime ca în orice război, fie el și politic.

După atacurile “umanoidului laș”, cum a fost etichetat președintele României, Traian Băsescu, și încondeiat că a comis “o crimă indubitabilă”, de către unul dintre jurnaliștii considerat într-o vreme “Crucișătorul presei românești”, atacurile lupilor moraliști cu premierul Victor Ponta în fruntea armatei de politicieni care au probleme cu Justiția, au luat o altă turnură.

În primul rând, declarând ritos că este procuror și a făcut școală în Italia, șeful Guvernului a anunțat că el și armata lui de parlamentari au făcut plângere penală împotriva lui Băsescu, acuzându-l de șantaj și amenințare. Plângere penală ca urmare a declarațiilor președintelui față de senatoarea Gabriela Firea, membră a comisiei de anchetă Nana, declarații care insinuau posibile afaceri oneroase ale soțului parlamentarei.

Pe de altă parte, în timp ce președintele României vizita o navă de război americană, sosită recent în Portul Constanța, șeful Guvernului, Victor Ponta,  anunța opinia publică despre un lucru fără precedent. Un lucru care nu am auzit până acum să se întâmple în țara noastră, mai ales în timp de pace, și anume. “De frica înscenărilor lui Băsescu și a oamenilor lui”, după cum a explicat public, Ponta a fost nevoit să-și mute biroul de lucru în sediul Ministerului Apărării Naționale, unde este securizat și păzit în regim militar!!!


Lupii moraliști în săptămâna patimilor politice


Măsura fără precedent a stârnit numeroase întrebări în mințile multor oameni: de ce s-a mutat? Care este cauza reală, chiar se simte amenințat de ceva, de cineva premierul? Îi este frică de Băsescu, de DNA sau de baronii PSD-ului? Dacă este amenințat, disperat, va apela la ajutorul prietenului de la Soci, Vladimir Putin, plecat în excursie, călare pe tancuri, prin Europa, pentru salvarea prietenilor care-l cheamă să-i salveze de restul lumii? Încotro Băsescu? Încotro Ponta? Încotro demnitari? Încotro români? Încotro România?

În media, pe forumuri, pe străzi, în case, cu grija traiului zilnic în realitatea cenușie, românească, oamenii discută, dezbat, își dau cu părerea, opinează, înjură cu năduf, cu obidă pe unul sau altul dintre mai marii țării, fiecare având păreri partizane, simpatii și dușmănii politice diverse. Mulți politicieni, analiști, așa ziși formatori de opinie, jurnaliști din trusturi cu stăpâni moguli sau fără, oameni de afaceri, miniștrii, parlamentari, demnitari, mai ales dintre cei care se simt vizați de mâna lungă a Justiției, formează un tot mai mare cor al lupilor moraliști, susținându-și, evident, tabăra din care fac parte sau cu care simpatizează.

Un comentator suspicios la adresa temerilor lui Ponta scria: “Mie mi se pare chiar periculos, nesănătos și îngrijorător pentru siguranța națională ca Ponta să se mute în MAN, în aceste momente cu război la ușă (granițe). Și dacă plagiatorul s-a folosit doar de un pretext pentru vreo misiune ?! Cunoscându-l, nu exclud deloc o astfel de posibilitate .

“Auzeam că prin Transilvania e plin de turiști din țările baltice. Ca niciodată. Autocare și iar autocare. Cum în aceste țări populația rusofonă este foarte numeroasă, puțin sub limita majorității, pot fi și adevărați baltici, dar și conaționali de-ai lor, rusofoni. Indiferent de cine-s ei, întrebarea rămâne : ce i-a apucat turismul tocmai acum, când vizitatorii baltici nu se prea abăteau pe la noi? Că s-au înmulțit turiștii ruși în Republica Moldova nu mai miră pe nimeni. Era de așteptat. Și-n acest context, ofuscat nevoie mare, mâniosul național se implantează în inima Armatei Române. Să nu uităm că a voit să-și pună-n buzunarul propriu și STS-ul. Simplă coincidență, nu???!!!”

Un alt cetățean revoltat adaugă pe forum:“Cred ca a venit vremea să lasati românii să-și formeze singuri părerea, cred că formatorii de opinie școliți înainte de 1989, trebuie să se retragă la agricultura de lângă casă. Nu mai intoxicați poporul și-așa bolnav de o politică a hoților de cartier. Vi-se pare că Ponta și oameni lui nu au furat destul ? Nu cumva acești hoți, fie ei de stânga sau de dreapta, vin dintr-un Iliesceanism mai vechi de 90? Băsescu, Antonescu și Ponta vin cu bagajul din epoca de Aur, nu pot mai mult, cum nici poporul pe care îl conduc nu poate să rabde mai mult. Bine ar fi ca tineretul să se trezească și să-și educe părinții să nu mai voteze cu aceștia.”

Cum putem lesne constata, în contextul intensificării luptei împotriva corupției, luptă ajutată de marile puteri occidentale, în special SUA, în contextul bătăliei politice pentru putere, pentru intensificarea poziției și întărirea grupurilor de influență, sub amenințarea și îngrijorarea situației geostrategice și politice dată de amenințarea marelui urs rus, grupările politice, mafiote, analiștii, formatorii de opinie, manipulatorii, lupii moraliști lucrează la turație maximă, urmărindu-și țelurile.

Numai că mulți dintre români au conștientizat deja pericolele și au înțeles că nu pot fi o masă de manevră la nesfârșit. Aceștia au început tot mai mult să-și spună răspicat părerea, să aibă opinii proprii nu induse de alții, să ia atitudine și să se implice. Ei știu că au puterea votului lor, care-i poate înălța sau demola pe mai marii țării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu