joi, 30 aprilie 2015

Ambasada SUA a ales Atelierul de Pânză drept “Antreprenorul lunii” aprilie



Americanii au premiat “Antreprenorul lunii” în România


 Programul Ambasadei intitulat „Antreprenorul lunii” este o modalitate de a aduce în prim plan persoane şi companii care personifică cele mai importante atribute ale antreprenoriatului. Un antreprenor vede potenţialul unei idei şi apoi face un pas curajos, de multe ori riscant, folosind doar propriile abilităţi, ambiţia şi curajul pentru a transforma ideea în realitate. Prin intermediul programului „Antreprenorul lunii”, Ambasada SUA evidenţiază antreprenori care valorifică ocazii unice într-o mulţime de domenii, în diverse regiuni din România.
Pe 22 aprilie, în întreaga lume a fost celebrată Ziua Pământului. Alegerea noastră pentru Antreprenorul lunii aprilie se axează, în mod potrivit, pe reducerea deşeurilor din plastic şi reciclarea inovativă. Atelierul de Pânză este o întreprindere socială care se autosusţine şi care îşi propune să reducă prezenţa deşeurilor din mediul înconjurător în paralel cu oferirea unor şanse de angajare unei categorii defavorizate a populaţiei. 
Înfiinţat în 2009 de organizaţia neguvernamentală Viitor Plus, Atelierul de Pânză produce plase de pânză refolosibile, multe din resturi de material textil, descurajând folosirea pungilor dăunătoare mediului. Atelierul de Pânză are şapte angajaţi, unii cu dizabilităţi, unii aparţinând altor grupuri vulnerabile pe care îi ajută să se integreze pe piaţa muncii şi să aibă un venit stabil şi constant.
Ambasada SUA salută Atelierul de Pânză şi eforturile sale de a oferi alternative ecologice la pungile din plastic şi de a reutiliza deşeurile textile. Această întreprindere socială şi succesul pe care îl are ne aminteşte tuturor că antreprenoriatul poate fi motivat nu doar de câştigul financiar, ci şi de dorinţa de a oferi generaţiilor viitoare o societate şi un mediu mai bune. Pe măsură ce România îşi continua evoluţia şi dezvoltarea, va beneficia de pe urma antreprenorilor care construiesc noi companii, adaptează şi reformează unele vechi şi conduc ţara către viitor.
Acest premiu a fost acordat de reprezentanții SUA la București în fiecare lună, fiind premiați în 2015 următorii: în luna ianuarie-firma ”Senator Wine” producător de vinuri românești care a reușit să pătrundă și pe piața americană; Antreprenorul andrei Pitiș în luna martie pentru promovarea , educarea și organizarea unei comunități a antreprenorilor din România; Grupul de producători agricoli ”Lunca Someșului Mic”.
Nominalizările pentru „Antreprenorul lunii” se pot trimite la RomanianEntrepreneur@state.gov. Mai multe informaţii despre program puteţi găsi la: http://romania.usembassy.gov/entrepreneur-of-the-month.html.

Laura Ștefan premiată de americani pentru ”Femeia curajoasă a anului 2015”, în România


Tot  în luna aprilie, însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA, la București, Dean Thomson,  a acordat premiul pentru cea mai curajoasă femeie Laurei Ștefan, apreciind în mod deosebit lupta acesteia împotriva corupției din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu