luni, 3 septembrie 2018

A venit Crăciunul în Bărăgan, țăranii își taie porcii de frică

Senzație stranie și viitor sumbru

Sâmbătă și duminică, la început de septembrie, în plină caniculă, la peste 30 de grade când orice boare de vânt însemna o adevărată binecuvântare, în bărăganul încins de văpaia soarelui din satele ialomițene, am trăit o senzație stranie, inedită!
De parcă venise Crăciunul, iar vremea, vremurile și oamenii s-au întors pe dos!
La răsăritul și apusul soarelui liniștea satelor era spartă de guițatul porcilor sacrificați de țărani, nu atât de frica pestei porcine, ci de frica autorităților să nu vină să le omoare animalele crescute cu trudă de-a lungul anului ! Oamenii își tăiau animalele de frică, pentru a rămâne și ei cu ceva din munca lor ! Chiar dacă cei mai mulți dintre ei, trăiesc la limita și sub limita sărăciei și nu aveau frigidere sau lăzi frigorifice să-și păstreze carnea.
Pentru mulți dintre țăranii români, obidiți sub toate regimurile politice, inclusiv în prezent, porcul a constituit de zeci de ani salvarea lor și a familiilor care supraviețuiau cu animalul crescut în gospodărie, pe care îl sacrificau de Crăciun și se hrăneau toată iarna cu carnea lui.
Acum, din cauza prostiei fără margini a guvernanților, pe care, ironia sorții, majoritatea țăranilor iau votat, lumea rurală parcă s-a întors pe dos. Nimic nu mai este normal, nici oamenii parcă nu mai au firescul lucrurilor și rânduiala vieții ca înainte.

Tăierea și pierderea porcilor în acest sfârșit de vară târzie, început de toamnă caniculară, că și anotimpurile s-au schimbat nu doar oamenii, este doar începutul tragediei.
Acum, nu este vorba doar de distrugerea unei industrii importante pentru securitatea alimentară a României.

Pentru țăranii drama va atinge cote maxime la iarnă, când viscolul și gerul din Bărăgan, cărora li se va adăuga lipsa unei hrane adecvată-porcul era baza-vor aduce nu doar foamete, ci și moarte. Multă moarte care și așa, înainte, făcea victime iarna printre oameni.
Dar la iarnă, când vor fi izolate de viscol satele din Bărăgan, sigur victimele secerate de moartea cauzată de frig, boli și de foame vor fi mult mai multe decât în anii trecuți. Ca și în restul României afectată nu doar de pesta porcină africană, ci și de calamitățile naturale, dar și de politica dezastruoasă a guvernanților.

Ironia sorții, majoritatea țăranilor sunt  susținători fideli, loiali, ai ciumei roșii, partid pe care l-au votat decenii la rând și l-au adus la putere. Acum, votanții cad victime ale propriilor alegeri, victime ale politicienilor proști, incompetenți și corupți.

Tot în acest sfârșit de săptămână, în paralel cu Crăciunul canicular și inedit al țăranilor, după ce cu o săptămână în urmă chefuiseră și aruncaseră bani fără număr la nuntă, politicienii la putere s-au întâlnit pe litoral să-și regleze conturile între ei. Să-și paseze responsabilitățile și iresponsabilitățile corbilor implicați în reprimarea violentă a manifestanților pașnici din 10 august, din Piața Victoriei.

Dacă și la viitoarele alegeri țăranii care vor supraviețui acestei drame, îi vor mai vota tot pe penalii, corupții, incompetenții și politicienii roșii, atunci își merită soarta.
------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.


Top of Form


joi, 30 august 2018

Fenomenul scăpat de sub control de Guvern


Cea mai gravă boală de după al doilea război mondial


Printre prioritățile de securitate națională ale tuturor țărilor, una dintre cele mai importante, poate chiar cea mai importantă, este asigurarea securității alimentare. Ceea ce se întâmplă acum în România, țară membră avertizată încă de acum trei ani de UE, să ia măsuri de prevenție împotriva pestei porcine, seamănă nu cu un genocid al porcilor, ci cu un atentat asupra siguranței naționale.
Oare, guvernanții care s-au succedat la putere în acești ani, guvernanți care erau obligați să ia măsurile necesare prevenirii acestei catastrofe în agricultură, vor fi trași vreodată, la răspundere de cineva?
 Întrebarea principală, fără răspuns până acum, deși Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat că s-au făcut niște plângeri penale, pentru nerespectarea regulilor, dar nu se știe numărul lor, este:
-Va da socoteală cineva dintre responsabili, cu funcția, penal sau în alt fel, de periclitarea securității alimentare a României, în urma ravagiilor făcute de pesta porcină africană, care distruge tot mai rapid cele mai mari ferme de porci din țară, dar afectează și mii de gospodării țărănești?
 Răspândirea pestei porcine africane este una dintre marile probleme ale României actuale, fenomen în plină dezvoltare, pe care autoritățile nu știu nici măcar cum să o stopeze, să o diminueze, darmite să o lichideze. Este problema acută care merită acum, cea mai mare atenție și efort, inclusiv din partea mediei, care este preocupată mai mult de bla, bla-uri, politice, cancanistice, de nunți și șușe menite să estompeze atenția de la marile probleme naționale.
Cât de grave sunt consecințele probabil că nici nu le bănuim în acest moment, ci le vom afla în următoarele luni și ani, efectele fiind catastrofale pentru agricultura românească și securitatea alimentară.

Datele ANSVSA arată că pesta porcină africană evoluează rapid, fiind confirmate în prezent 727 de focare, situate în 156 de localități din 10 județe. Președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că „avem fonduri suficiente (n.n.- pentru gestionarea crizei generate de pesta porcină africană), am primit tot ce am solicitat la rectificarea bugetară - desigur, în raport cu estimările pe care le-am făcut privind evoluția bolii”.
Și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a declarat recent că pesta porcină africană nu a fost inclusă în calculele prognozei de inflație, dar importurile masive de carne înregistrate după declanșarea acestei crize sunt „o realitate”. „Pesta porcină nu am inclus-o în calculele noastre. S-au importat însă cantități mari de carne în această perioadă, ceea ce este o realitate”, a spus Mugur Isărescu, după conferința de prezentare a noului Raport asupra inflației. „Avem oameni care se plimbă prin piețe și se uită la prețuri !”

Până acum, sute de mii de porci proveniți majoritatea din fermele de creștere, dar și din gospodăriile țărănești, au fost și sunt eutanasiați zilnic. Fenomenul răspândirii pestei porcine este în plină expansiune, autoritățile fiind complet depășite de situație. Sute de gospodării și mii de țărani sunt afectați de pierderea animalelor care constituiau o importantă sursă de hrană și de venit pentru familiile lor. Milioane de români sunt speriați că nu vor mai găsi și consuma carne de porc din România, ci numai din import și la prețuri mai mari decât cele actuale.
O întreagă industrie se prăbușește vizibil în câteva luni, afectând și alte domenii importante din economie, producând atât pierderi însemnate, cât și șomaj în rândurile angajaților ce vor fi concediați din cauza închiderii societăților afectate. Autoritățile responsabile de gestionarea crizei, în speță Guvernul, pare complet depășit de situație.

Mai mult, din declarațiile miniștrilor nu reiese clar dacă și cum vor fi despăgubiți atât societățile, cât și țăranii afectați de pierderile provocate de pesta porcină africană. Pe de o parte, anunță că există fonduri suficiente și dau asigurări, inclusiv că vor veni bani europeni. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că fondul de rezervă al guvernului s-a epuizat deja, fiind folosit în cazul altor calamități naturale. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că procesul despăgubirilor va dura câteva luni de zile. Nici de banii europeni nu sunt siguri, oficiali ai Uniunii Europene susținând că nu vor aloca fonduri României, deoarece guvernanții, deși anunțați cu 2/3 ani în urmă și avertizați, nu au luat măsurile necesare pentru prevenirea pestei porcine africane.

Europarlamentarul Sigfried Mureșan a cerut oficial în Parlamentul European alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul UE pentru fermierii afectați de pesta porcină. Epidemia de pestă porcină a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. 
De aceea, am cerut astăzi, 30.08.2018, prin două amendamente, alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene de anul viitor pentru măsuri privind sprijinirea fermierilor europeni afectați de pesta porcină, inclusiv fermierii din România.”
”Dar condiția principală pentru ca acești bani să fie alocați și să ajungă la fermierii români afectați este ca Guvernul României și autoritățile române să stopeze răspândirea pestei porcine africane, lucru pe care autoritățile române nu l-au făcut până acum. Cer Guvernului și autorităților române abilitate să aplice de urgență măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarelor tocmai pentru ca fermierii români să poată beneficia anul viitor de fondurile europene pe care le-am solicitat.” a anunțat europarlamentarul Sigfried Mureșan într-un comunicat de presă.
 Recent, la sediul central al ANSVSA, profesorul spaniol José Manuel Sánchez-Vizcaíno, expert în virusologie, a expus principalele probleme în controlul pestei porcine africane. Conform expertului, contaminarea se face pe mai multe căi (insecte contaminate, resturi contaminate, animale purtătoare, condiții de biosecuritate nerespectate).

Potrivit analizei prof. José Manuel Sánchez-Vizcaíno, principalele probleme în ceea ce privește pesta porcină africană sunt fermele cu biosecuritate slabă, procesul de identificare a animalelor efectuat necorespunzător, ceea ce creează probleme în transabilitate, controlul scăzut al mișcării animalelor și al dezinfecției vehiculelor de transport.
Printre factorii de risc, cei mai importanți au fost menționați : importurile ilegale de porci vii și produsele din carne de porc și biosecuritatea scăzută în exploatațiile de creștere a porcilor. A fost subliniat faptul că, în cazul bolilor care prezintă un pericol de răspândire prin intermediul animalelor sălbatice, biosecuritatea reprezintă un instrument esențial.

Totuși, dacă Guvernul, depășit acum de fenomenul de extindere rapidă a pestei porcine africane, ar fi luat la timp măsurile de prevenție necesare, nu s-ar fi ajuns în această situație catastrofală. În ciuda faptului că responsabilii susțin că este greu, aproape imposibil de oprit răspândirea și îmbolnăvirea cu acest virus, exemplul mai multor țări în acest sens este elocvent, vizibil și în special de urmat.

Dacă autoritățile încă nu s-au edificat în acest sens, o pot face și de acum încolo : https://actavetscand.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13028-016-0264-x; https://oziarulmeu.ro/stiri/pesta-porcina/.
----------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






joi, 23 august 2018

Realitatea bate filmul


O vara nebună, nebună, nebună

Suntem spre sfârșitul unei veri de neuitat! O vară nebună! Întâmplările acestei veri a anului de grație 2018 pot fi incluse și predate în diverse manuale școlare sau cărți de specialitate: manuale de istorie, manuale de limba română, politologie, economie. În tomuri de specialitate, cum ar fi psihologia și manipularea maselor umane, psihiatria. Se pot inventa noi științe, precum minciunologia.


Și toate astea în România, mereu surprinzătoarea, inventiva și iubitoarea noastră patrie. Nu știați? He, he, heee! Realitatea bate la cur filmul, cu toate că ar putea fi invers. Ce filme ar ieși dacă cineaștii români ar acorda puțină atenție și s-ar apuca să scrie scenarii, să facă filme despre actualitatea politico, socială, economică, securistică, jandarmeristică, parlamentaristică, guvernantistică, asasinartistică...!

Subiectele, poveștile curg gârlă de nu le mai încape nici Dunărea, darmite Dâmbovița bucureșteană. Avem și figuri de marcă, predominat din politică. Actori mai buni sau mai răi, artiști la butoane, de mare clasă sau de factură proastă, care ies zi de zi și chiar noaptea la rampa marelui public, etalându-și cu nonșalanță calitățile-orale, fizice, de inteligență, de incompetență, de prostie, de curaj și frică, de tupeu, de nesimțire....
În plus, oamenii nu sunt fitecine! Au valoarea lor, au nume și porecle celebre, câștigate cu sudoare, cu muncă, cu voturi populare. Mai mult, au importanță națională, averi uriașe acumulate din muncă multă, de la punga publică. Sunt figuri importante în media românească. Votați sau numiți, aceștia dețin cele mai importante funcții în stat și fac tot ce vor mușchii lor cu restul românilor și cu România. Sunt potenți până la Dumnezeu și peste acesta!

Cine nu a auzit de: Dragnea ayatollahul, Tăriceanu n neveste, Iohannis zis Mutul, Vasilica Dăncilă premierul He, he, cu a ei ceată de la Guvern-Olguța karatista, Popa Pamblică, Duoamna Dan jandarmerița supremă, Daea zis și oaia, Vâlcov Cimitir, Orlando Finanțistul, Fifor Rachetistul, Arafat Smurd, Tudorel Rudotelul justiției. Cine nu i-a auzit, văzut măcar o dată la televizor pe marii artiști emeriți din Parlament, capetele de berbeci ale marelui partid roșu: Rădulescu mitralieră, Ștefănescu revoluționarul, Bacalbașa glumețul de la camera de gardă, Pop genunche, Andronescu abramburica, disidenta roșie, Iordache ciordache altă întrebare?

Lista figurilor de marcă este lungă, foarte lungă, nescurtată în ciuda referendumului pentru doar 300 de parlamentari și nu o pot înșira pe toată aici. Putem foarte bine să o completăm și cu cetățeni din așa zisa opoziție politică, demnitari care ar putea fi personaje, eroi de film, stele de cinema. Îmi cer iertare dacă am omis, neglijat pe cineva care se simte marginalizat.

Oferta poveștilor și personajelor celebre pentru cineaștii noștrii poate fi completată cu marile figuri ale capilor administrației publice locale și centrale. Vă dați seama ce pelicule s-ar turna cu edila șefă, duoamna Firea, cea mereu cu punga bugetului bucureștean deschisă către săraci și bogați, care reușește peste noapte să înconjoare Primăria Capitalei de oameni cu mâna întinsă? Sau ce filme s-ar face în traficul bucureștean? Ce să mai zic de alde Băluță, Negoiță, Mutu...

Și pe partea hard cea a senzațiilor tari, a contactelor fizice și ale trăirilor extreme, a confruntării publice stăm bine la oferte artistice. Cu arme, cu grenade, bulane, pumni, picioare, victime, ambulanțe și spitale. Păi, cine mai are o Jandarmerie ca a noastră, cine bate, gazează și fugărește mai bine ca aceasta? Cu jandari atacați, bătuți, maltratați! Asasini!!! Suspans, mistere, pistoale furate, găsite, violențe, scenarite, minciunite, subordonare, insubordonare, miracole cu jandarmerița pe moarte, dar care iese din spital cu ditamai bidoanele pe piept!

Ce peliculă internațională, coproducție, s-ar face cu  turiștii israelieni bătuți mai ceva ca în filme, nu mai vorbesc de diasporenii care n-au reușit să cucerească guvernul Vasilicăi și s-au întors prin țările de adopție cocoșați de bătaie și gazați cât cuprinde? Aaa...să nu uit! Și pe partea mai deocheată s-ar face filme de mare succes, cu Poliția în prim plan, acționând cu tenacitate, exces de zel și deștăptăciune pentru combaterea infractorilor și marelui pericol ”M...i PSD!”

Mare păcat că nu se fac filme cu poveștile, subiectele din abundență, ale acestei veri fierbinți și nebune a anului 2018, din România. Nu înțeleg lipsa de interes a cineaștilor români, ignorarea acestor povești și personaje adevărate mine de aur. Dacă totuși cineva ar fi dispus să profite de pe urma ofertei fără număr, trebuie să se grăbească mai ales că unele personaje notorii nu vor mai fi disponibile pentru documentare, în scurt timp. Unele vor fi la Beciul Domnesc, iar altele probabil că vor urma calea penalilor fugari, care s-au dus să formeze noi comunități de diasporeni cu stare în țări exotice precum Madagascar și Costa Rica.

Haideți, cineaști români, când vă mai întâlniți cu o asemenea ofertă? Profitați! Cannes-ul, Oscarul vă așteaptă!
--------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.





vineri, 17 august 2018

Justiția la apel


Dictatura prostiei



Când o mulțime de oameni protestează pașnic față de o guvernare dezastruoasă și este atacată de forțele de ordine pregătite și alertate pentru luptă, lucrurile sunt extrem de grave! Când sute de mii de români-adulți, femei, copii, bătrâni- sunt gazați, atacați, bătuți sălbatic pe motiv că sunt turbulenți, violenți și au încercat să preia controlul guvernului, de unde Vasilica și miniștrii plecaseră la plimbare, situația este extrem de gravă!
Când cetățenii, poporul unei țări prezenți la mitingul României, nu doar al diasporei, strigă ”Criminalii!” la forțele de ordine care îi lovesc în cap, nejustificat, fără motive , atunci înseamnă că nu mai suntem într-un stat de drept, ci într-o dictatură!
Dictatura Prostiei mi se pare una dintre cele mai grave forme de dictatură! În România, se pare că se merge către o Dictatură a Prostiei!!! Libertatea de opinie, dreptul de a protesta, componente esențiale și reprezentative ale democrației, sunt înnăbușite cu forța prostiei celui mai puternic.
Pe 17 august 2018, s-a împlinit o săptămână de la mitingul României, din 10 august, Piața Victoriei, care a fost transformat de forțele de ordine ale Jandarmeriei Române într-o teroare dezlănțuită asupra protestatarilor pașnici. În acea săptămână premergătoare mitingului așa numit al Diasporei, nici un organizator nu și-a asumat responsabilitatea, dar, cu toate acestea, protestatarii au primit acceptul din partea Primăriei Capitalei de a manifesta.
A fost și o săptămână de pregătire asiduă pentru Jandarmerie de a se organiza după cum a primit ordine și după cât i-a dus capul pe comandanții teleormanizați ai acestei instituții a cărei menire este să fie în slujba societăți, a cetățenilor ei, nu un factor brutal, represiv la adresa propriului popor, cum s-a dovedit a fi realitatea ulterior! A fost o săptămână a confirmării că în locul societății și cetățenilor, Jandarmeria s-a transformat în apărarea hoților de la putere, a corupților de la butoane !
Chiar mesajele oficiale ale acestei instituții, dinaintea mitingului, au fost incitatoare la violență, lăsând dialogul real la nivelul bulanelor, a grenadelor cu gaze și a tunurilor cu apă ! Cât despre mesajele de după miting, timp de o săptămână oamenii jandarmeriei, de la șefi până la băieții de trupă, au bulversat spațiul cu mulțimea de mesaje, atât în numele instituției, cât și în nume propriu, demonstrând din plin haosul, subordonarea politică, incompetența, prostia și situația gravă, inadmisibilă și nemaiîntlnită din ograda acestor forțe de ordine ! Mesaje de manipulare, ascundere a adevărului, minciuni sfruntate, falsificare a realități, dar și mesaje, mai grav, lansate de angajați în nume propriu, de amenințare la adresa manifestanților.
Pe 10 august, pe la orele 18,40, treceam perpedes pe strada Eforie, din Capitală, pe lângă o clădire care se pare că încă mai aparține Ministerului de Interne. În dreptul unei ferestre, un bărbat la bustul gol, vorbea foarte surescitat, tare la telefon, strigându-i interlocutorului că s-a dat alarma de luptă !!! Mie, ca jurnalist care a fost ani de zile acreditat la instituțiile militare-armată, interne, jandarmi-mi s-a aprins imediat un beculeț, știind că alarma de luptă se dă doar în situații speciale, nu la un miting antiguvernamental !
Ulterior, apropiindu-mă de epicentrul protestelor, Piața Victoriei, văzând numărul impresionant al forțelor de ordine, echiparea și mobilizarea acestora, mi-am dat seama că chiar s-a dat alarma de luptă. - În ce situație se dă alarma de luptă la Jandarmeria Română și câte alarme de luptă s-au dat, în ultimii trei ani, la această instituție de forță a statului român?
Apoi, lucrurile inimaginabile întâmplate în Piața Victoriei și împrejurimi au confirmat acest lucru. Cel mai mult, m-a frapat atacul forțelor de ordine asupra protestatarilor. Atacul cu gaze asupra unor oameni pașnici aflați la distanță de forțele de ordine, care nu doar că-i afecta pe oameni, dar provoca de fiecare dată busculade, îmbulzeli de nedescris, spaime și încercări ale oamenilor de a se îndepărta de gazul asfixiant.
Numai Dumnezeu știe cum de nu s-a ajuns la victime călcate în picioare ! Ucise în îmbulzeală !
Ce s-a întâmplat toată noaptea aproape și consecințele, efectele alarmei de luptă, atacurile forțelor de ordine la comandă politică și din prostia și incompetența proprii, s-au văzut zilele următoare. Au oripilat nu doar o țară întreagă, ci o lume întreagă. A fost ceva de noaptea minții ! Mai grav, însă, este că responsabilii de bestialități, de manipulări au crezut și cred cu tărie că protestatarii au meritat să fie atacați așa cum au fost ! Au crezut și cred că poporul din care fac și ei parte și în slujba căruia trebuie să fie, merită atacat prin orice mijloace, fără scrupule !
Faptul că jandarmii deveneau tot mai represivi când, după fiecare atac li se striga ”Jandarmeria apără hoția !” și ”Criminalii !” , spune tot despre starea în care a fost adusă această instituție subordonată total politicului la putere. Foarte rău este și că timp de o săptămână de la evenimente, lucrurile în loc să se limpezească, să se aleagă grâul de neghină, să fie asumate și stabilite responsabilități și măsuri în consecință, se radicalizează. Taberele nu caută concilierea, ci devin tot mai revanșarde, iar legea care ar trebui să fie factorul suprem de ținut seama pare că este ultimul lucru care se gândesc să-l respecte.
Puterea politică actuală nu are capacitatea de a-și recunoaște și îndrepta greșelile. Dimpotrivă, pare că dorește să arunce cu orice preț România în haos și să pedepsească prin orice mijloace cetățenii care o contestă ! Să subordoneze total democrația ! 
Tocmai de aceea, Justiția trebuie să-și facă urgent și cu profesionism treaba ! Să facă dovada că nu a ajuns subordonată și controlată total de puterea politică actuală !
-------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.







joi, 9 august 2018

Blestemul României



Ce ne așteaptă din toamnă


În mentalul românesc, speranța moare ultima. Dacă nu moare înainte să se nască ori din fașă! Cel mai bine ar fi să nu moară deloc, ci să renască la fel ca Pasărea Phoenix din propria-i cenușă. Asta speră și încearcă să renască speranțele toți românii care protestează față de politica actualilor guvernanți ai țării. De doi ani încoace, blestemul României înseamnă cea mai proastă, nocivă și autodistrugătoare putere politică de care a avut parte de la înființare și până acum.

Ca o ironie a sorții, chiar în an de Centenar, ciuma roșie sau de orice altă culoare politică a fost, cancerul corupției atotputernice, pustiesc viitorul românilor și al acestei frumoase țări, ajunsă la cheremul mafiei. Sumbru început de nou Centenar. Ce n-au reușit alții timp de 100 de ani, distrugerea României, au început să facă deja politicienii ultimelor decenii de democrație originală. Deja, bravii noștri puternici ai zilei, guvernanți, au început otrăvirea fântânilor și pârjolirea holdelor!

Cu voie sau fără voie, conștient și inconștient, vasilici și vasilice distrug totul în calea lor! Chiar dacă tot mai multe voci, tot mai vehemente și disperate, îi avertizează și se opun din toate puterile politicii autodistrugătoare. Chiar dacă speranțele românilor din țară sau care și-au luat lumea în cap încă n-au murit, conducătorii actuali ai României sunt surzi și muți, în prostia lor consecventă.

Marile proteste ale poporenilor disperați, fie că vor reuși să urnească ceva sau nu, să dărâme guvernul actual sau doar să-l zdruncine puțin, nu vor reuși să schimbe ceva, rapid, din mersul lucrurilor în direcția greșită. Dezastrul spre care ne îndreptăm este atât de mare, încât viața românilor va fi, pentru mulți este deja, afectată în mod iremediabil. Este ca un cancer care, odată declanșat, se îndreaptă indestructibil spre verdictul fatal.

Numai o minune, tăierea răului de la rădăcină, ar mai putea reda speranțele de mai bine ale românilor. Dar vindecarea ar fi una de durată lungă, cu pierderi importante în timp. Chiar dacă azi, mâine, puterea politică actuală ar fi schimbată, lucrurile nu se vor rezolva peste noapte. Revenirea pe direcția bună, pozitivă, ar dura poate, încă un centenar.

Chiar dacă guvernanții vor fi schimbați peste noapte sau zi, viața românilor din țară va fi tot mai afectată de politica dezastruoasă dusă până acum, în cele aproape trei decenii de democrație neo sau post comunistă. Nu este doar un pesimism relevat de mentalitatea românească, ci este o realitate din care ne va fi foarte greu să ieșim.

Un coșmar care ne-a făcut viața tot mai insuportabilă. Din cauza politicilor proaste, efectele, consecințele sunt deja greu de suportat, nu mai zic de combătut. Gazul s-a scumpit, pâinea cea de toate zilele s-a scumpit, carnea s-a scumpit, totul s-a scumpit! Agricultura este extrem de afectată. Calamitățile naturale, calamitățile umane, inundațiile, pesta porcină, prostia umană fac ravagii! Pentru noi românii, se pare că criza alimentară globală a început mai devreme. Și nu doar criza alimentară.

Din toamnă, se pare că scapă cine poate. Iar cei puternici fac în continuare legile proaste în ciuda protestelor disperate. Porcii din guvern omoară nu doar porcii din zootehnie și porcii din curțile populației, omoară speranța și viitorul românilor. Pentru că sunt la putere și pentru că pot! Românii au ajuns să se mănânce între ei! Realitățile actuale nu pot fi schimbate dintr-o dată nici dacă s-ar răscula toată populația românilor din țară și de peste hotare.

Singura schimbare majoră politică a puterii actuale ar fi cel mai devreme peste doi ani, la alegerile parlamentare, dar acest lucru nu ne garantează în nici un fel schimbarea în bine. Este o perspectivă sumbră! Dar acest lucru nu trebuie să ne resemneze. Dimpotrivă, trebuie să ne canalizeze toate energiile pentru schimbarea lucrurilor, nu doar a oamenilor incompetenți din funcțiile de conducere.

Din timp în timp, se pare că românii trebuie să acționeze brutal, având cuțitul la os, pentru a îndrepta căruța pe direcția bună. Și acum realitatea cere o schimbare majoră a macazului politicii dezastrului, chiar dacă acesta nu mai poate fi evitat. Dar poate fi limitat și îndepărtat într-un proces de durată din care mulți români probabil că nu vor supraviețui.

Orice calamitate naturală, umană sau politică lasă urme adânci în viața românilor, dar istoria ne-a arătat că întotdeauna românii au reușit, în timp, să treacă peste aceste dezastre.
--------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.



joi, 2 august 2018

România atacată cu o armă neconvențională


Cum reacționează puterea sub perdeaua de fum

Până la mult așteptata, de unii, explozie a mămăligii în capul mafiei de partid și de stat, în România explodează zilnic, neîncetat, prostia balistică! Foc de artificii! În special la nivel politic, guvernamental, instituțional, prostia balistică, mediatică, explodează cu zgomot, dar  pare că nu produce decât perdele mari de fum, care îi intoxică pe revoltați. În schimb, la polul opus, vinovații generatori de prostie balistică sunt puri ca Albă ca zăpada, dau cu bombardele dar rămân tot fete mari, în ciuda tăvălirilor de care au parte neîncetat. He, he!

Cu toate acestea, unii trag speranța că mămăliga românească va face bum-bum și va exploda pe 10 august, cu ajutorul diasporenilor, în capul băieților și fetelor de la putere. Puternici ai zilei tot mai încercați, tot mai provocați și tratați cu expresii licențioase din folclorul românesc, adaptat mioritic la năravurile clasei politice conducătoare.
Expresii licențioase care au provocat alte serii de prostii balistice, mediatizate la nivel mondial de presa internațională, lucru care sigur va duce la preluarea lor și în alte țări, în special europene și folosite pe post de arme de atac ale nemulțumirilor publice. Popor inventiv! Am găsit modalitatea prin care să-i facem pe români să se întoarcă urgent, în patrie.
În același timp, exportăm și altceva în afară de politicieni corupți în țări exotice. Exportăm gratis strategii licențioase de luptă anticorupție, dar și muniție balistică media pentru propaganda marelui urs, punându-l în situații delicate pe Unchiul Sam de la Deveselu, marele nostru și singurul aliat strategic!

Interesant este că după perdeaua de fum a prostiei balistice, explodată în ultimul timp, puterea roșie își vede neabătut de atingerea obiectivelor de guvernare ale României. Obiectivul strategic principal, subordonarea totală a Justiției, înfăptuindu-se sub bagheta strălucitului ministru de resort, Tudorel Toader, cu ajutorul armatei statului antiparalel.

După marea victorie a doborârii din funcție a fostei șefe DNA, LCK, forțele marelui TT au prins un curaj nebun- o vor și în pușcărie pe Codruța. Mai mult, se anunță preluarea celor 300 de dosare de magistrați, care se presupune că ar fi în cercetare acum la DNA. Instituție anticorupție a cărei șefă interimară, Anca Jurma, l-a înfuriat tare pe TT pentru că a permis vizita unor americani influenți, interesați de resuscitarea luptei anticorupție. Vizită care enervat peste măsură pe ministrul Justiției, din moment ce l-a amenințat public pe Augustin Lazăr, șeful Parchetului General, cu evaluarea și chiar demiterea.

Pe lângă nemulțumirea și umflarea mușchilor, Tudorel de la Justiție a mai anunțat că, imediat ce se termină vacanța estivală, va iniția o ordonanță de urgență privind revizuirea sentințelor tuturor celor care se consideră nevinovați, judecați și condamnați în baza informațiilor și dovezilor produse de odioasele protocoale de colaborare, considerate ilegale, dintre DNA și SRI. Îngerul pușcăriașilor, apărătorul vinovaților fără vină, luptă cu sabia dreptății sale și a puterii roșii, urmărind cu sârg să înfăptuiască sarcinile trasate de puterea politică ce l-a uns în funcție.

Până ca marile strategii ale puterii roșii să fie realizate complet, aceasta trebuie să facă față armatei diasporenilor, dornici să fie prezenți în Piața Victoriei pe 10 august. Aceștia și-au provocat deja dușmanul, cu celebra strigare de luptă ”M..e PSD!”, pusă legal pe plăcuțele auto europene, trimisă cu mașina în țară, care a bulversat total marea și brava conducere a Poliției Române.

Instituție ai cărei șefi complet apolitici, extrem de competenți, cu extraordinare performanțe profesionale care ia ridicat pe merit, în grad și funcții, a cercetat inteligent, minuțios, timp de două săptămâni, dușmanul din Diaspora. S-au consultat și cu partenerii europeni și au trecut la acțiune. Numai după ce au trecut în revistă și niște legi europene, dar pe care nu prea le știau și nu le-au înțeles nici acum, au aruncat bomba cu prostie balistică împotriva dușmanului. Totul public! Nu doar să-l anihileze complet pe românul fugit din țară de prea mult bine și venit să le mulțumească în felul lui guvernanților pentru binele făcut. Ci mai ales, să-i intimideze pe restul diasporenilor, cu același mesaj antiguvernamental, care și-au anunțat venirea în România, pe 10 august, să explodeze mămăliga, în Piața Victoriei.

Doar că strategii puterii au greșit calculele și bombele cu prostie balistică s-au întors împotriva lor și a slugilor lor, stârnind mânie și revoltă nu doar în rândurile diasporenilor, ci și într-o mare parte din populația care a rămas în țară, trăind pe pielea ei beneficiile traiului impus de guvernarea roșie. Situația de fapt, alimentată de vorbele și faptele mai marilor poliției, pe de o parte, dar și de prostia balistică și înfăptuirile înălțătoare ale guvernului în fruntea căruia se află momentan, Vasilica, ai cărei miniștrii duduie bilanțul realizărilor la șase luni de guvernare, tinde să scape de sub control.

Astfel, tot mai mulți români, chiar și din rândurile simpatizanților puterii, se salută și rostesc zilnic, cu năduf, strigătul de luptă licențios ”M..e PSD!” Mesaj care le ridică părul măciucă pe cap celor vizați și nevinovaților lui Tudorel. Mesaj preluat și în alte zări străine, că doar trăim într-o lume a globalizării.
------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.