Generații pe cale de dispariție

Cine a mai depus plângere la poliție, cui i s-a mai făcut dreptate la judecătorie în vreme de pandemie”-Să-i mai lovească și pe ei Dumnezeu, că prea au luat-o razna!”

Trăim într-o vreme în care infracționalitatea la adresa oamenilor bătrâni este în floare, de la escrocherii, găinării mici, la tâlhării, atacuri, amenințări, agresiuni și până la manipulări cu scopuri politice. Oamenii în vârstă sunt victimele predilecte atât pentru infractorii de drept comun, cât și pentru infractorii cu gulere albe care conduc partide politice, instituții importante ale statului ori guvernează țara. Mai țineți minte, avem politicieni condamnați pentru fraudă electorală, care au convins atât ”morții” cât și vii să-i voteze!

De când ne-a lovit pandemia, statistica mincinoasă ar putea spune că numărul infracțiunilor la nivel național ar fi scăzut! Fals! Dimpotrivă, au crescut numărul escrocheriilor, jafurilor, tâlhăriilor, atacurilor, șmecheriilor băieților deștepți cu gulere albe, ale aleșilor! Dar acestea nu au mai fost înregistrate toate la poliție, la procuratură, la judecătorie. Cine s-a mai dus în vreme de pandemie să depună plângere la poliție? Și câte reclamații au mai fost luate în seamă, nu mai vorbesc de soluționare? Câte procese de tâlhărie, jaf, escrocherie și alte acte de infracționalitate s-au mai judecat în perioada stării de urgență sau de alertă?

Victime predilecte bătrânii vulnerabili! Mulți vârstnici nu au mai apucat și nu vor mai apuca să li se facă dreptate. Au murit sau mor cu dreptatea în mână, cum se spune! ”-Și-au trăit traiul și-au mâncat mălaiul! La ce le mai folosește dreptatea?”, se aud vocile multora din mulțimea nărozilor.

În ultimele zile, am observat realitatea existentă. Ca să dau doar două exemple nebăgate în seamă, cum sunt zeci, poate chiar mii în țară. Moș Ion, un țăran care merge pe 94 de ani, trăitor într-un sat din Bărăgan. Preferă să trăiască singur la țară, nu vrea să meargă la oraș, la copii. Astfel, este o victimă multiplă: pe de o parte îl păcălesc escrocii mărunți din sat, care-i cer bani cu împrumut fără a-i mai înapoia vreodată, mințindu-l că îl ajută la diverse treburi prin curtea și grădina casei. Pe de altă parte, este o victimă a manipulărilor edilului care l-a convins să-l voteze de fiecare dată, dar care niciodată nu-l întreabă pe Moș Ion și nici pe ceilalți vârstnici ai comunității ce nevoi au, cum să-i ajute! Iar în această situație a stării de urgență care tocmai s-a încheiat, majoritatea administrațiilor locale au încălcat cu bună știință legea care îi obliga să asigure asistența socială a cetățenilor vulnerabili!

Dimpotrivă, bravul edil cu membrii consiliului local în gașcă, le-au impus bătrânilor impozite și taxe pe care nu le pot duce. Deși n-au încheiat niciodată contracte de salubrizare cu sătenii, nici măcar nu i-au informat cu noile norme și reglementări în domeniu, darmite să-i scutească pe cei vulnerabili, administrația locală le-a trimis înștiințări de plată a gunoiului, circa 1 milion de lei vechi pe an, 2020, pe cap de moș, babă, amărăștean. Evident fără ca vreodată administrația locală să le fi pus la dispoziție mijloace de salubrizare. Evident că primăria nu a ținut cont de vârsta, starea materială, cantitatea de gunoi inexistentă sau produsă de cetățeni! Evident că fără să asigure salubrizarea spațiilor publice ale localității! Cu toate acestea, oamenii sunt obligați să plătească taxe inventate. Pe nimic! Iar astfel de situații se întâmplă la nivel național, nu doar într-un sat amărât sau altul. Practic, mafia gulerelor albe le bagă oamenilor mâinile în buzunare, ca hoții!

Și disperarea bătrânului meu vecin bucureștean, căruia îi tremură mâinile și este incoerent în vorbire, este firească, chiar dacă și-a creat singur problema, împrumutând naiv bani cui i-a cerut! Dar acum, vulnerabil, neajutorat, pe lângă că nu-și mai poate recupera economiile, pare o pradă ușoară și pentru unii escroci cu gulere albe, avocați, care în loc să-l ajute încearcă să-l mulgă fără scrupule de bani. Cazuri similare probabil că sunt cu sutele în țară, iar escroci de asemenea. Bătrânii vulnerabili, naivi, cu toate că au trecut prin multe într-o viață de om și ar trebui să știe să se ferească de necazuri, sunt victimele preferate ale ticăloșilor de orice fel. Păcat! Poate ar trebui să fie mai mult respectați, ajutați și protejați până nu este prea târziu!

Auzim de multe ori, voci care rostesc tare și cu năduf, poate chiar unora dintre noi ne scapă la nervi, porumbelul din gură, fără se ne dăm seama de enormitățile vorbite :”-Așa le trebuie! Să-i mai lovească și pe ei Dumnezeu, că prea au luat-o razna! Nu mai înțeleg, nu te mai ascultă, nu vor să mai gândească, sunt mereu nervoși, agitați, nemulțumiți de ceva! Umblă capii pe străzi, prin autobuze, tramvaie! Te cerți la tot pasul cu ei!” Alte judecăți omenești, alți cetățeni, de altă vârstă le dau sentința finală, cu cinism, uitând că timpul îi va aduce și pe ei în aceeași stare și chiar situație ca cei pe care îi condamnă:”-Lăsați-i să mai moară și ei! Sunt prea mulți! Și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul! N-au de ce să mai trăiască!”

Și mulți dintre cei condamnați de semeni cu o ușurință extremă, chiar mor. Printre noi, alături de noi, chiar și în familiile noastre. Se sting cu păcatele lor, cu faptele lor bune cu tot, aproape fără să ne dăm seama. Dispar de tot din această viață, lăsându-ne pe noi ceilalți viețuitori cârcotași, fără minte, fără compasiune...la fel de nervoși, la fel de oțărâți pe bătrânii noștri și pe viață. De multe ori, ne dăm seama că ei nu mai sunt când nu mai avem pe cine să ne vărsăm năduful, supărările! Majoritatea se duc umili, umiliți, călcați în picioare, recuzați de o societate nerecunoscătoare generațiilor pe cale de dispariție, cele fără de care nu ar fi existat generațiile actuale.

Da, despre bătrânii noștri este vorba! Cei care ne deranjează, ne enervează tot mai mult, cu motiv sau fără motiv. Bătrânii, pensionarii care mor cu duiumul, umflând mereu statisticile morbide. Dintotdeauna  primii care se duc la cele veșnice sunt vârstnicii. Așa-i ciclul vieții și al morții. Dar parcă în ultimii ani, sunt tot mai mulți bătrâni care mor înainte de vreme, mor cu zile. Iar acum, în vreme de pandemie, ei sunt primele și cele mai multe victime care îngroașă numărul morților, oriunde în lume, unde se manifestă noul virus. Există chiar o ipoteză senzațională, conspiraționistă, conform căreia noul coronavirus a fost creat să mai scape lumea de bătrâni, de povara plății pensionarilor și a întreținerii acestora!!!! Versiune preluată și propagată tot mai mult și la noi în țară de către unii fără un dram de minte! Evident că astfel de teorii nocive nu au nici o legătură cu realitatea.

Dar, nu putem să nu constatăm că în România, acum, categoria de persoane cea mai vulnerabilă în fața morții este cea a oamenilor în vârstă, numită generic pensionari. Iar atunci când societatea în care trăiesc traversează perioade de crize, cum este cea de sănătate din prezent, ei sunt primele și cele mai multe victime. Nu doar victime ale morții! Ca și cum mulți dintre vârstnici nu ar fi trăit suficiente drame, umilințe, suferințe în epocile trăite-războaie, molime, foamete, asupriri, dictaturi, fascism, comunism, neocomunism-cad acum cu ușurință victime ticăloșilor. Ticăloși fără scrupule, care îi vânează cu predilecție pe bătrânii singuri, vulnerabili, neajutorați. Îi jefuiesc, îi umilesc, îi deposedează lacom, criminal de orice bun mai au. Uneori chiar de bunul suprem, viața.

Alt exemplu, de astă dată din București. Vecinul meu de 80 plus, singur, bolnav, dar care își mai ajuta semenii la nevoie, a fost păcălit cu ceva timp în urmă cu o sumă importantă de bani de către o persoană, căreia i-a împrumutat naiv economiile. Dovada o chitanță de mână, cu doi martori. Evident că nu a mai primit banii înapoi. În disperare de cauză, a apelat la Poliție, care l-a trimis la instanța de judecată. Acolo, în primă instanță, judecătorii i-au dat dreptate și a obligat pârâta să restituie banii, dar aceasta a făcut apel, să tragă de timp.

 Poate, poate moare moșul și nu-i mai dă banii. 

Situația de urgență a venit cu suspendarea activității instanțelor, cu excepția cazurilor grave și urgente, iar procesul bătrânului pentru recuperarea banilor împrumutați cu naivitate a rămas în așteptare. ”-Ce să fac, acum? Sunt cardiac, am și Parkinson, mor și îi rămân banii hoaței! Am dat o groază de bani la avocați! Primul avocat m-a mâncat de mulți bani și nu m-a ajutat cu nimic. Acum, am găsit la tribunal un alt avocat. Mi-a cerut bani și l-am plătit degeaba, că procesul este suspendat. Mă sună mereu, îmi cere bani, zice să mergem la cafea, dar tot eu plătesc. Nu m-a ajutat cu nimic! A zis că mă mai sună!Acum, mi-a venit și de la primărie să plătesc milioane de lei timbrul judiciar!”

-------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

Restricționarea libertății și controlul vieții după ridicarea stării de urgență

O realitate tot mai pregnantă

Un lucru este sigur, nimeni nu va mai putea readuce înapoi viețile pierdute. ”Viața nu va mai fi la fel de aici înainte!” nu pare să fie doar un slogan de criză, ci o realitate care se conturează tot mai bine pe zi ce trece. Mai ales că se vorbește la nivelul specialiștilor internaționali în medicină, că este posibil oricând, o recidivare a coronavirusului chiar dacă acum, aparent, pare că a fost depășit vârful de creștere a răspândirii și îmbolnăvirilor. Sau să ne confruntăm în viitorul apropiat cu alte tipuri de viruși, de boli, de pandemii necunoscute și extrem de periculoase.

Deja, viața noastră s-a schimbat într-o măsură foarte mare. Am fost și vom fi în continuare nevoiți să ne adaptăm permanent noilor realități. Unele schimbări forțate au și aspecte pozitive, cum ar fi învățarea din mers, pentru mulți dintre noi, a lucrului cu noile tehnologii it; munca de acasă; atenția sporită și protejarea în mai mare măsură a propriei sănătăți și vieți. Altele, cum ar fi legile, reglementările, măsurile privind restricțiile și libertățile individuale sau colective ce vor trebui să le respectăm o să ne displacă profund, chiar dacă, teoretic, acestea ar avea menirea să ne protejeze.

După cum evoluează lucrurile în prezent, sunt semne clare că libertatea noastră nu va mai fi ce a fost, iar viețile noastre par că vor fi tot mai mult monitorizate și controlate de autorități. Control cu care nu suntem învățați, dar pe care cred că vom fi obligați să-l acceptăm chiar dacă nu vrem nici în ruptul capului acest lucru.

România a ajuns la finalul celor 60 de zile ale stării de urgență, instituită în martie, pentru a preveni și combate pandemia noului coronavirus care afectează în continuare, întreaga lume. În această perioadă, unii dintre noi am înțeles spre binele tuturor, să respectăm cât putem de bine regulile și să stăm în izolare. Alții au ignorat, încălcat cu bună știință măsurile impuse de autorități, în ciuda sancțiunilor, amenzilor date cu duiumul, dar și a dosarelor penale deschise în cazul faptelor de zădărnicire a combaterii, pe de o parte, și de răspândire a coronavirusului, pe de altă parte.

Din păcate, unii dintre românii afectați iremediabil de pandemie și-au pierdut viețile și probabil că vor mai muri și alții în următoarele luni. Dintre infectații de până acum, câteva mii au avut norocul să fie declarați ”vindecați” de către medici! Dar se spune că vor rămâne cu sechele pentru tot restul vieții.

Cu toții, însă, am așteptat cu nerăbdare ridicarea perioadei stării de urgență, sperând că vom scăpa de această pandemie nenorocită, venită pe neașteptate și ne vom întoarce la viața noastră cea de toate zilele. Cele mai frecvente întrebări puse aproape non stop, au fost ”Când se termină pandemia?” și ”Când ne putem relua viața?” În ciuda previziunilor de tot felul, nimeni nu știe exact când vom reveni la normalitate. O normalitate de care suntem conștienți că nu va mai fi ca cea dinainte, ci una impusă de noile realități în care vom trăi. Începând de la măsurile și regulile de sănătate, de desfășurare a activităților profesionale în condiții impuse și terminând cu schimbarea stilului de viață personală.

Un aspect extrem de important, vital pentru toți, este cel referitor la libertățile și drepturile individuale. În perioada stării de urgență, am resimțit cu toții o îngrădire a libertăților fundamentale, mai ales că majoritatea dintre noi nu am mai trăit astfel de măsuri drastice, cu excepția unora dintre vârstnicii care au prins războaie și altfel de crize care au avut loc cu zeci de ani în urmă. Statul în casă, izolarea, monitorizarea, libertatea controlată ne-au făcut viața extrem de grea. Dar nici o criză nu seamănă una cu cealaltă, fiecare a avut/are specificul ei, în funcție de perioada istorică de timp, de evoluție a oamenilor, tehnologiilor și societăților. Evident, criza sanitară de acum ni se pare cea mai grea și gravă pentru mulți dintre noi. Pe lângă faptul că ne-a prins complet nepregătiți, a scos în evidență o cascadă de vulnerabilități care au agravat situația și au îngreunat major modul și timpul de răspuns pentru combaterea pandemiei. Lucru care ne-a costat și ne va costa și în viitor, atât în plan economic, cât mai ales în plan uman.

Realitățile societății noastre românești, care au fost/sunt încă marcate de nemuritoarele tare: corupție, incompetență, iresponsabilitate, manipulare, prostie-ne-au arătat cât de slabi, cât de nepregătiți și vulnerabili suntem în fața unor crize majore, cum este cea de sănătate de acum. Consecințele sunt dezastruoase și nu se opresc odată cu ridicarea stării de urgență sau cu încheierea acestei pandemii, într-un orizont nedeterminat în acest moment.

Înaintea declanșării pandemiei în România, mulți percepeam starea critică a sistemului național de sănătate, în ciuda asigurărilor mincinoase ale unor factori politici, administrativi ori de altă natură care ne clamau, cum a fost cazul Spitalului de la Suceava, lucruri schimbate în bine în sistem, pentru care s-au cheltuit bani mulți, în timp ce realitatea era exact opusă! Izbucnirea focarului de coronavirus ne-a relevat dezastrul sanitar de aici, ca și de la alte unități medicale din țară. E suficient să amintim că, în disperare de cauză, factorii politici responsabili de gestionarea crizei au fost nevoiți să apeleze la ajutorul medicilor militari pentru salvarea situației.

Armata a intervenit și în ciuda dezastrului, dar și a bețelor puse în roți de oamenii și tarele sistemului corupt și incapabil, a pus lucrurile la punct, readucând speranța în rândul opiniei publice speriate și afectate. La fel cum s-a întâmplat și la alte spitale din țară unde a fost chemată să facă ceea ce trebuia să fi fost făcut dinainte, de responsabili civili care lucrau acolo. Acum, după ce și-au făcut datoria, medicii militari au lăsat din nou comanda, managementul organizațional și medical autorităților civile. Să sperăm că acestea au învățat ceva din experiență și vor continua munca pozitivă a militarilor. Un lucru extrem de greu, dacă ne gândim că din sistemul de sănătate trebuiesc îndepărtate tarele care l-au distrus înainte.

Se va renunța oare, la politizarea direcțiilor de sănătate publică, la numirea în funcții de manager a unor persoane incompetente, corupte, se va renunța la incompetență și la beneficiile celor care învârteau pe degete sistemul sanitar național? Momentan, pare că se încearcă ceva la legislația în domeniu.

Puterea politică, legislativul, guvernul, factorii administrativi actuali, care gestionează situația la nivel național, par incapabili să găsească voința și soluțiile pentru reformarea din temelii, remedierea problemelor și ridicarea nivelului sistemului național de sănătate, astfel încât să fie în permanență capabil să răspundă prompt și eficient unor noi crize neașteptate.

-----------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

România, țara legilor lui ”Așa vreau eu!”

Cetățenii simpli, batjocoriți permanent de autorități, sunt buni doar de plată

Este clar că, de mulți ani încoace, Poliția Rutieră mimează doar măsurile de prevenție, punând accent pe sancțiuni, în special pe amenzi. Celebrul plan nemuritor de amenzi ar trebui transformat într-o strategie de prevenție rutieră. Înainte de declanșarea pandemiei noului coronavirus, cele mai multe decese la noi în țară erau înregistrate pe șosele. Nu erau zi și noapte de la Dumnezeu să nu se înregistreze victime ale accidentelor rutiere. În timpul stării de urgență, datorită limitării circulației mașinilor, au scăzut semnificativ și numărul deceselor de pe șosele. La fel și numărul amenzilor rutiere.

Este greu de înțeles de ce Poliția Rutieră nu pune mai mult accentul pe prevenția accidentelor rutiere, pentru salvarea vieților omenești în detrimentul amenzilor!!! În curând, se va reveni la circulația sufocantă și haosul de pe șosele. Deja se observă o intensificare a traficului rutier. Ca să mă refer doar la cheiul Dâmboviței, ieșirea, intrarea în București spre centura Glinei, știm că acolo este un nod rutier foarte aglomerat, unde s-au întâmplat dea lungul timpului, numeroase accidente tragice. Și organele știu cel mai bine acest lucru. Dacă ar face prevenție și nu plan la amenzi, în loc să țină, în weekend, trei-patru echipaje de poliție de o parte și de alta a Dâmboviței, la vânătoare cu radarul, să consume resurse materiale și umane inutil, le-ar trimite să coordoneze circulația în zonele cu risc ridicat de accidente. Dar interesează pe cineva prevenția în această țară, nu doar a accidentelor rutiere, ci a tuturor nenorocirilor? Prea puțin sau deloc!

Recunosc și regret că trăim într-o societate unde în mai toate domeniile de activitate, corupția, prostia, incompetența, nepotismul, reaua voință, dorința de îmbogățirea rapidă, ilegală, politicianismul ne guvernează viețile cetățenilor și țara! Trăim în România unde legile sunt făcute și aplicate după mentalitatea supremă ”Așa vreau eu!” Dacă acceptăm acest lucru ne merităm soarta!

2 mai 2020, între orele 9.00-10.00. Circulam pe cheiul Dâmboviței cu mașina, dinspre București spre centura Capitalei. Mergeam cu fiica mea să aprovizionăm un bătrân de 94 de ani din provincie. Șoseaua liberă, nu mi-am dat seama că am depășit viteza legală de 70 km/h. Știam din experiență că pe ambele cheiuri ale Dâmboviței, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din București, în zona Târgului Vitan, în fiecare weekend, sunt radare, ascunse după vreo curbă. Radarul pistolul rutier este însoțit mereu de câteva echipaje de poliție rutieră, alcătuite din trei/patru mașini, cu polițiștii aferenți, trimiși la vânătoare. Toți sunt lupi tineri!

De menționat că, așa cum ar fi legal, pentru prevenție, la intrarea-ieșirea de pe splai, ca pe orice segment de șosea din țară unde stau acestea, ar fi trebuit să existe indicatoare cu informarea ”Atenție, radar!” Dar, cum să pună Poliția astfel de indicatoare, cum își mai face nemuritorul plan de amenzi? Mai ales acum, în timp de pandemie, când autostrada spre mare care era principala rută unde planul la amenzi se și depășea, începând cu 1 mai și până toamna, când se încheia sezonul estival, este moartă din lipsa turiștilor.

Așa că, Stan Pățitul, fără abateri, amenzi și sancțiuni la rutieră este tras pe dreapta de un polițist tânăr, slăbuț, echipat regulamentar, plus, mască și mănuși anticovid. Opresc frumos, privind pistolul radar buclucaș, mânuit cu măiestrie de un alt agent, alături de cele câteva echipaje de rutieră, parcate în afara carosabilului ca să nu fie văzute de la distanță, în timp ce domnii agenți nu mai pridideau să tragă pe dreapta autoturism după autoturism. Pun declarațiile pe propria răspundere împreună cu actele de identitate pe geam, agentul se uită ca mâța în calendar și îmi cere să cobor geamul.

”-Dați-mi actele!” ”-Nu vi le dau în mână! Pentru protecție! Le puteți vedea și așa. Colegii de-ai dumneavoastră care m-au mai verificat în trafic, nu mi-au cerut actele în mână, Le-au văzut pe geam, le-au și fotografiat pentru conformitate.”  ”-Care colegi?” ”-Colegi polițiști de-ai dumneavoastră.” Vădit nemulțumit, agentul bombăne: ”-Mă duc să iau agenda și pixul.” Revine cu încetinitorul, după câteva minute și îmi cere să pun cartea de identitate pe colțul din stânga al bordului. Apoi, minute bune se chinuie să citească datele mele de identitate și scrie de parcă atunci încerca să facă prima dată în viața lui bastonașe! Când termină, în sfârșit, de scris, îmi aruncă în sictir un ”-Așteptați!” și dispare să scrie procesul verbal, bănuiesc. Aștept îndelung, zeci de minute, timp în care mai multe mașini sunt oprite de alți colegi ai polițistului meu, sancționați pentru depășirea vitezei legale și lăsați să plece în drumul lor. Doar eu sunt ținut în loc și nu știu de ce? Mă uit în stânga, în dreapta, fără să mă dau jos din mașină, după agentul meu, melc, dar nu-l văd nicăieri. Ce face, unde este, cât îi ia să scrie trei cuvinte, că doar am depășit viteza cu 21 de km/h peste limita admisă de lege, nu am omorât pe nimeni, Doamne ferește?

”-De ce a durat atât de mult timp, cât v-a luat să scrieți câteva rânduri?”, l-am întrebat după ce a revenit, în sfârșit. Ag. de poliție rutieră:”-Ce faceți, mă trageți la răspundere?” ”-Nu, dar este firesc ca cetățenii care vă plătesc salariile să intre în dialog, să ceară lămuriri autorităților.” ”-Nu îmi plătiți dumneavoastră salariul! Eu mă sacrific...” ”-Spuneți-mi vă rog, Poliția Română nu mai face și prevenție, stă doar la amenzi?” ”-Face prevenție!” ”-Cum? Văd că stați la pândă cu radarul! Ce prevenție este aceasta? Aveți plan la amenzi?” ”-Da! Vreți să vă citesc procesul verbal?” ”-Da!” Îmi citește în câteva secunde că am depășit viteza regulamentară cu 21 km/h, aveam 91 în loc de 70, peste limita admisă, cuantumul amenzii și punctele de penalizare, alea, alea. Îi ia doar câteva secunde să citească, de ce i-o fi luat zeci de minute să scrie același lucru?!!! Finalul lecturii este apoteotic, mă dă pe spate: ”-Recunoașteți și regretați fapta?” Sunt uluit de regret, parcă ne-am întors în timp, în regimuri cu anchete de tristă amintire!!! Nu am mai fost niciodată sancționat de poliție pentru nici un fel de faptă, iar sloganul final al procesului verbal să fie acesta de sorginte comunistă ”Recunoașteți și regretați fapta?!!!!” ”-Recunosc, am greșit, ce să mai fac acum?”

 ”-Dar regretați ?”, insistă agentul de poliție crud, care cred că s-a născut după 1990 încoace, clar că nu a trăit în comunism să fie infectat de fostul regim. A fost, însă, infectat de moștenirea dusă cu mândrie mai departe de instituțiile noastre de ordine publică și siguranță. Grea moștenire și mentalitate. Indestructibile!

”-Spuneți-mi vă rog, dacă nu am avut nici o abatere până acum, se poate da și avertisment nu doar amendă?” ”-Da!” ”-Și atunci de ce mi-ați dat amendă și nu avertisment, că eu nu am avut abateri, sunt la prima abatere?” ”-Așa vreau eu!” Sunt uluit de răspunsul agentului de poliție, dar insist: ”-Spuneți-mi ce va făcut să îmi aplicați măsura mai dură și nu avertismentul? Ce argumente aveți pentru această măsură discreționară din moment ce legea vă dă alternative? Nu contează lipsa antecedentelor sau a abaterilor dinainte ale șoferilor?” ”-Ce faceți, iar mă trageți la răspundere? Așa vreau eu, să vă dau amendă! Aveți mențiuni la procesul verbal?” ”-Da. Scrieți că în loc să facă prevenție, Poliția Rutieră stă cu radarul, la pândă, să facă planul la amenzi!” ”-Am scris. Mai aveți mențiuni?” ”-Da. Mai scrieți că nu este normal ca un cetățean să fie ținta unei atitudini discreționare a unui polițist, care aplică legea după bunul plac -Așa vreau eu! Și că trebuie tratat cu respect! Chiar dacă a greșit, polițistul trebuie să-i se argumenteze după lege, de ce este sancționat sau doar avertizat!” ”-Nu pot să scriu așa ceva.” ”-De ce?” ”-Nu mai am spațiu pe foaie!”.....!!!!!....

Ma lăsat paf și de data aceasta! Am impresia că l-am întâlnit pe Garcea, pe Dorel, pe Robi din filme, trei într-un singur polițist. Până și agentul Robi Doroftei le explica celor sancționați că sunt amendați deoarece ”Așa scrie la lege!”, nu ajunsese la performanța să amendeze pe cineva sub pretextul lui ”Așa vreau eu!” Auzi, polițistul Brigăzii Rutiere București nu mai avea spațiu pe foaie pentru mențiuni care-l puneau într-o lumină neplăcută, ci doar pentru semnătura mea de luare la cunoștință!!! Între timp, colegii polițistului, toți lupi tineri, văzând că ceva nu merge, s-au apropiat, iar unul dintre ei, mascat, mai înalt, m-a întrebat ce problemă am. Și înainte să apuc să-i expun situațiunea, pe un ton ridicat, obraznic îmi spune și el că nu mai e loc pe foaie pentru observații și dacă am nemulțumiri să fac contestație în instanță! Deștept, băiat! Parcă știa dinainte ce vreau să obiectez. Ăsta da fler de polițist tânăr! L-am rugat să nu ridice tonul și să dialogăm civilizat. Mi-a replicat că nu are tonul ridicat și a plecat împreună cu ceilalți polițiști, lăsându-și colegul ”-Așa vreau eu!” să se descurce singur.

”-Semnați procesul verbal sau nu-l semnați?” ”-Dacă nu menționați observațiile pe care le am, nu-l semnez!” ”-Așteptați aici!”, mi-a ordonat sictiritul polițist și a plecat. Dus a fost! De ce să mai aștept, nu știu! Nu mi-a spus! Și am așteptat, așteptat, așteptat!!! Degeaba! Clar că agentul a vrut să se dovedească batjocoritor și m-a lăsat cu ochii în soare, ca prostul. Pănă la urmă, a venit colegul lui, cel cu pistolul radar, cu care am dialogat câteva secunde, civilizat, părea mai deschis, mai destupat la minte și l-am întrebat de ce trebuie să mai aștept degeaba. ”-V-a pus să așteptați?!!! Păi, nu mai așteptați! Mergeți!”

Pentru unii/unele băieți și fete ajunși știu ei cum în unele instituții importante, poate chiar avansați pe funcții bune, dar care fac exces de zel, incompetență și prostie în aplicarea legilor lui ”-Așa vreau eu!”, există o mare șansă de care ar trebui să profite din plin acum, tinerețea. Pot să-și schimbe oricând meseria, să meargă în alte domenii de activitate, să facă ceea ce pot mai bine, pe măsura facultăților lor, vocației, minții lor. Nu-i o rușine să muncești cinstit, după cum se vede sunt cereri gârlă pe piața muncii, la cârcă, în agricultură, chiar și la sparanghel. Dar, totuși nu oricine ar putea să muncească și la cules de sparanghel, în Germania, unde sigur agentul de poliție ”Așa vreau eu!” nu are nici o șansă, că nu are viteză de lucru. La cât ma pus să aștept și cât de încet s-a mișcat, cred că ar fi mai bun la vânătoare de melci. Nu? Păi, de ce să fie plătit de statul român cu o groază de bani, uniformă, hrană, dacă nu este în stare să îndeplinească nici măcar planul la amenzi?

Fac o precizare, nici un moment nu am negat că am depășit viteza legală, nu am cerut clemență, chiar mi-am recunoscut greșeala. Dar, firesc, ca un șofer care nu aveam antecedente, amenzi, sancțiuni, am solicitat firesc lămuriri de la agentul de poliție, să știu cum mi-a aplicat legea într-o astfel de situație, ca să nu mai greșesc altă dată. Și am aflat, legea mi-a fost aplicată după bunul plac ”-Așa vreau eu!” Argumente, dispoziție de dialog, nema!!! Ceea ce m-a surprins din partea unui agent de poliție tânăr! Într-un fel, dar după cum se fac angajările în Poliție, după lipsa de profesionalism, integritate și încălcări ale legii în această instituție, nu m-a surprins. La ce să te aștepți din partea unor instituții menite să aplice legile, să apere ordinea și liniștea publică, să asigure siguranța cetățenilor, să combată infracționalitatea, criminalitatea când în rândurile ei, chiar la vârf, unii dintre șefi se comportă ca infractorii? Ce să învețe acești tineri de la ei? 

Pe ce criterii se fac angajările la Poliția Rutieră, cât se ține cont de prevederile legale, cât de mentalitatea ”-Așa vreau eu!” și cât de pile, cunoștințe și relații? E celebru cazul polițistului de la Rutieră, pedofil, angajat la apelul bocancilor.

----------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

OLAF a descoperit nereguli financiare din partea deputaților europeni

În urma celor două anchete, s-a solicitat returnarea banilor și sancționarea europarlamentarilor vinovați

Neoficial se știa de practica anumitor eurodeputați, care de-a lungul mandatelor în Parlamentul European, redirecționau în țara de origine o parte din indemnizațiile primite de la această instituție către partidele politice din care făceu parte. Suspiciunile utilizării unei astfel de practici palnau inclusiv asupra unor eurodeputați din România. 

La sfârșitul lunii aprilie, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a dat publicității un comunicat prin care anunță neregulile privind transferul de bani de către unii eurodeputați în conturile partidelor proprii. Fără să menționeze numele europarlamentarilor care au încălcat normele europene, nici partidele cărora le-au virat banii și nici țările de origine ale acestora.

Este vorba de două anchete desfășurate de instituția europeană antifraudă. Prima anchetă făcută între anii 2014 și 2019, a constatat deturnarea sumei de 640. 000 EUR către partidele naționale, de către unii europarlamentari și personal al acestora de la Parlamentul European.

Cercetările celei de-a doua anchete referitoare la aceeași perioadă de timp, au scos la iveală faptul că unii europarlamentari trimiteau lunar 3000-4000 de EUR propriei formațiuni politice, în total fiind deturnați 540. 000 EUR, în cinci ani de zile. Astfel s-au încălcat regulile Parlamentului European, dar, surprinzător, aceleași reguli nu sancționau aceste practici ilegale!

În urma acestor anchete încheiate în ianuarie și februarie 2020, OLAF a recomandat Parlamentului European să introducă reguli pentru sancționarea practicilor ilegale, dar, în același timp, să-i oblige pe eurodeputații vinovați să returneze banii instituției europene.

”Membrii partidelor politice din două state membre diferite au încălcat regulile Parlamentului European, transferând o parte din salariile către cofrele partidelor naționale, au constatat anchetele Oficiului European Antifraudă (OLAF). Membrii unui partid politic și-au mărit salariul asistenților, pentru a putea contribui suplimentar.

Investigațiile, care au fost lansate în 2017 și 2018, s-au concentrat pe afirmațiile potrivit cărora anumiți membri ai Parlamentului European (europarlamentari) și personalul, inclusiv asistenții parlamentari, plăteau o parte din salariul lor lunar și alocațiile către partidul național. Astfel de aranjamente sunt contrare normelor Parlamentului European.

 În prima anchetă, s-a stabilit că, între 2014 și 2019, europarlamentarii și personalul care lucrează pentru delegația partidului la Parlamentul European au plătit contribuții de peste 640.000 EUR către sediul național. Echipa de investigare a OLAF a stabilit, de asemenea, că plățile nu se efectuează în mod spontan: au fost făcute pentru a îndeplini obligațiile prevăzute într-un statut financiar pe care partidul l-a aprobat în mod special pentru delegația la Parlamentul European. OLAF a concluzionat, de asemenea, că Parlamentul European ar trebui să aibă sancțiuni eficiente pentru a rezolva în mod eficient încălcarea normelor sale.

În cea de-a doua anchetă, s-a stabilit că între 2014 și 2019 anumiți eurodeputați au plătit 3.000-4.000 de euro pe lună partidului lor, totalizând peste 540.000 de euro pe perioada de cinci ani. Aceste plăți încalcă regulile Parlamentului European, dar OLAF a confirmat, de asemenea, că aceste aceleași reguli nu oferă nicio posibilitate de a sancționa astfel de nereguli sau de a recupera banii. Ancheta a dezvăluit, de asemenea, că partidul a solicitat asistenților parlamentari să contribuie la partid. Deși nu s-a găsit nicio dovadă că europarlamentarii și-au constrâns personalul să facă acest lucru, ei au fost totuși conștienți de faptul că acest lucru se întâmpla și au dispus de fapt ca asistenții lor parlamentari să fie clasificați la un grad înalt și cu un salariu mai mare, pentru a permiteți contribuția la partidul național.

Anchetele au fost închise, respectiv, în ianuarie și februarie 2020. Pentru ambele cazuri, OLAF a recomandat Parlamentului European să introducă sancțiuni adecvate pentru deputații europeni care nu respectă normele Parlamentului European.

 În plus, pentru prima investigație, OLAF a emis recomandări Parlamentului European propunând acțiuni disciplinare. Pentru a doua anchetă, OLAF a emis, de asemenea, recomandări către Parlamentul European pentru a se asigura că sumele transferate de către asistenții parlamentari către partidul național sunt recuperate de la eurodeputații în cauză, întrucât aceștia erau conștienți și au făcut uz nejustificat alocației parlamentare pentru a spori asistenții. „salarii pentru ca acesta din urmă să contribuie la partidul național. OLAF a recomandat, de asemenea, ca asistenții parlamentari în cauză să se confrunte cu acțiuni disciplinare pentru respectarea instrucțiunilor partidului lor, chiar dacă aceste instrucțiuni le pun în conflict cu obligațiile lor legale față de Parlamentul European.”

---------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

Visul ciolanului mioritic

Orăcăiala aleșilor neamului a ucis pandemia

Un timp, o perioadă relativ scurtă, câteva săptămâni, la începutul stării de urgență din România, ”brava” clasă politică din fruntea țării, inclusiv ”merituoșii” aleșii din Parlament care și-au votat singuri și beneficiază de pensii speciale și alte privilegii, au lăsat ciocul mic, intrând într-o oarecare izolare pe la viloaiele, conacele, proprietățile, latifundiile lor proprii. Mai puțini s-au retras în ”parohiile” în care au fost votați, știut fiind faptul că mulți dintre ei au candidat în alte județe/localități decât cele de reședință.

Și nici că s-au arătat interesați de problemele de viață și moarte, pe vreme de pandemie, ale votanților proprii. Nu am auzit de parlamentari care să-și fi deschis birourile de aleși ai neamului, on line evident, la care să lucreze, să-i asculte pe oameni, să încerce să-i ajute concret.

Excepții au făcut unii dintre ei, de profesie medici, care și-au asumat responsabilități și riscuri de luptă efectivă împotriva noului coronavirus. Jos pălăria față de aceștia!

Nu am auzit însă, de parlamentari care, în cazul lipsei de tablete, laptopuri și calculatoare din casele elevilor ori profesorilor nevoiți să învețe on line, să anunțe că fac ceva pentru a veni în sprijinul educației. Nu am văzut unul să anunțe că își pune la dispoziție indemnizația sau pensia specială pentru a cumpăra tehnologia necesară procesului de învățământ din zona unde au fost votați. Nu am văzut nici un politician ca să doneze ceva, cât de puțin, din averile proprii pentru a-și ajuta semenii și societatea aflați în suferință. Solidaritatea aleșilor se manifestă doar la nivel de grup/gașcă de interese, de partid, de accedere la ciolan.

Ca și în alte țări, solidaritatea și ajutorul adevărate sunt manifestate în special de cetățeni simpli, cu venituri modeste, neimplicați politic și extrem de puțin din partea demnitarilor.

Ba, unii, atunci când s-a pus problema să voteze adoptarea stării de urgență, au fost prinși cam adormiți, au fost deranjați din vacanța neașteptată dar prelungită forțat! Plictiseala așa zisei autoizolări a aleșilor  de pe marginea stării de urgență i-a făcut pe aceștia să-și dorească revenirea la ”normalitatea” vieții politice, să-și dorească prim planul ciolanului. Tipic. De unde până mai ieri, nu se auzeau glasuri de politicieni, demnitari, aleși, în afara celor de la guvernare care ne turuiau zi de zi, seară de seară, ordonanțe și măsuri anti COVID, ne-am trezit că faptele și vorbele ”marilor” politicieni ne acoperă dintr-o dată, peste noapte, tot ceea ce ținea de criza de sănătate cu care ne confruntăm.

Orăcăiala aleșilor s-a făcut dintr-o dată simțită, importantă, puternică, dând peste cap o țară întreagă, speriată că va fi tăiată bucăți și împărțită dușmanilor tradiționali. Ba, chiar în forul suprem al țării, Parlamentul, se pare că se lucrează din greu, se fac și se desfac ițe, se trec tacit și se votează legi, nu se doarme în post. Odată au apărut tăricenii, ciolacii, ponții, vadimii resuscitați, liberalii de tarabă, habarniștii, drujbele maghiare ale lui Dumnezeu însetați de luptă și de sânge, încăierați pe ce a mai rămas din ciolanele României roase de 30 de ani încoace. Pănă și ”mutul” din mandatul trecut, de la Cotroceni, devenit acum porta vocea puterii, a fost scos din calmul său proverbial și a ieșit la bătaie, apărând Ardealul cu pieptul gol, în fața ciolacilor și orbanilor de la Budapesta!

Dintr-o dată, zecile de mii de bolnavi, sutele de morți, criza din sănătate și din economie parcă n-ar mai fi existat, au dispărut subit în fața pericolului național. ”Marii” oameni de partid și de stat au lăsat totul, au pus mâna pe arme și au plecat la lupta pentru ciolan! Cum să lași frumoasa noastră țară la cheremul dușmanilor istorici?

În realitate, nu-i doare nici la bască de țară și de oameni! Nimic nou sub soarele politichiei românești. Singurii care au fost obligați să muncească forțat în politica dâmbovițeană, bine-rău, vom vedea când va trece această nenorocire de pandemie, sunt guvernanți actuali și care nu credeau înainte, ce o să li se întâmple.

De 30 de ani încoace, flamura naționalismului, șovinismului și a autonomiei ungurilor în inima României a fost folosită, ori de câte ori s-a avut interesul, pentru obținerea de voturi. Atât din partea politicienilor cu cetățenie română, cât și de confrați de-ai lor de cetățenie maghiară din Ungaria.

Și a mai fost folosită pentru crearea de tensiuni și animozități interetnice pe teritoriul țării noastre.

Iar de pe margine au mai fost/mai sunt niște băieți de la Răsărit, care au băgat/bagă bățul prin gard, întreținând atmosfera, urmărindu-și interesele proprii.

Eu cred că oamenii simpli, nu politicienii avizi de bogății și voturi, români, maghiari sau de alte etnii pot conviețui în pace și liniște, în România.
Și mai sper ca acești oameni simpli, onești, de bun simț, cu țiglele pe casă, ar trebui să-i sancționeze drastic pe politicienii înfierbântați la cap și să-i scoată din viața publică.

-----------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

Fericirea din iadul comunist

Cine știe să bată țurca, să călărească un măgar căpos și un porc prost

Legenda spune că atunci când eram mic, 2-3 ani, mama mă lăsase, într-o vară cu temperaturi de frigeau tălpile pe praful uliței, în grija fratelui și a celor două surori mai mari. Și că în apriga lor distracție rurală, călărirea unui purcel prost, de la poarta casei și până la șuvița dealului, prin colbul natal, circa 400 metri dus-întors, m-au uitat în arșița soarelui de bărăgan, astfel încât, când a venit mama de la câmp m-a găsit roșu ca racul și mai mult mort decât viu. Dar bătaia lor, a făptașilor care m-au lăsat la bronzat și s-au crezut cowboy călare pe purcel, nu s-a existat până la acea vreme.

Acum, amintirile copilăriei au venit odată cu revederea locurilor natale. ”Nicule, voi stăteați puțin mai încolo, dar aici pe deal, pe unde urcam eu să mă duc la pescuit și coboram dincolo, la Ogradă, (oaza de dat la pește și bălăceală pentru copiii satului vara, patinoar natural iarna, un mic ochi de apă cu stuf, format într-un perimetru mai mic de un kilometru pătrat, cu apa izvorâtă din buza dealului, un izvor cristalin și rece, de adăpat atât oameni cât și dobitoace) era mai mereu un măgar priponit la păscut. Toată vara. Ce îl mai călăream! Ce ne mai trântea, ce frâne punea de cădeam în cap! Uneori, nu vrea nici mort să meargă, puteai să-i faci ce vrei, să-l bați oricât, tot nu se mișca!” Ha, ha... ”Păi ăla era măgarul lui tata, al nostru! Se ținea mereu după vacă! Ce noi nu-l călăream? Toți ăia din colțul nostru! Toți. Fănel a lu Bede era înalt și avea picioarele lungi, îl târa măgarul. Ce ne distram! Da, când ne prindea tata îmi luam o bătaie soră cu moartea!”-vine replica neașteptată a prietenului meu!

Cred că mulți copii din acele vremuri au rămas cu amintiri de neuitat cu măgarul lui Ion Mielu. Ăștia mici de azi nu i-ar crede nici în ruptul capului și nu și-ar închipui bucuria, entuziasmul dat de călărirea bietului măgar. ”Tata îl muncea puțin pe măgar. Mergea cu el doar la moară, când avea nevoie, la câteva săptămâni, la târlă, la oi să ia laptele și foarte puțin la câmp. Eu aveam vreo 7-8 ani și mă trimitea tata cu măgarul și teleguța la stână, dar al naibii măgar, era învățat la moară, și prima dată acolo o lua! Mă ducea, intra în curtea morii, n-aveam ce-i face că eu, mic fiind, nu puteam să-l țin, mergea unde vrea el, apoi se întorcea și mergea la târlă! Mă certa tata, mă altoia, că ce am făcut atâta timp, unde am fost cu măgarul!? Da, n-aveam ce-i face, nu puteam să mă pun cu el! Dar era blând și mă ducea unde mă trimitea tata și acasă, înapoi, că știa drumul!”- povestea cu entuziasm Nicu. ”Bă, bine că nu m-a prins tactu și pă mine la călărit măgarul, că mă ciomăgea de țineam minte și acum!”

Nostalgic, privind la dealul copilăriei noastre din capra căruței lui Nicu, de urmaș de țăran, copil plecat pe sfârșit de ”epocă de aur” în căutarea unui viitor la București, revenit după la rădăcinile din satul natal. Dealul de fapt, înseamnă locul unde se termină lunca Ialomiței și începe întinderea mănoasă a câmpiei, bărăganul care era denumit odată ”Grânarul Europei”. Pentru țăranii din luncă era și va rămâne pentru totdeauna dealul unde aveau pământurile strămoșești, pământuri care acum au fost strânse, majoritatea cumpărate, luate mai pe nimic, arendate, de băieții deștepți numiți acum fermieri. Șuvița noastră, ca și alte șuvițe, erau/sunt căile de urcat, de acces din vale în deal, o diferență de nivel de maxim 200 de metri, de pământ nisipos, care atunci când ploua torențial se transformau în adevărate pârâuri repezi. Iarna, șuvițele erau cele mai frumoase și palpitante locuri pe unde săniuțele copiilor zburau în larma chiotelor fericite! Acum, copii nu mai sunt decât foarte puțini în sat, nici iarnă și nici zăpadă la fel, iar șuvițele cu deal cu tot sunt asaltate doar de zgomotul păsărilor, animalelor sălbatice și al tractoarelor care trudesc la muncile agricole de sezon.

”Băi, Nicule, parcă era mult mai frumoasă copilăria noastră la țară, în sat, pe vremea comuniștilor, chiar dacă eram copii săraci și nu știam ce e aia ciocolată sau alte dulciuri! Ne aveam multe, dar noi nici nu ne dădeam seama că ne lipsește ceva, eram fericiți cu puținul din familie, cu ce ne oferă natura și nu ceream nimic în plus! Copiii noștri acum, au multe lucruri în plus, sunt răsfățați, au inclusiv telefoanele și facebook-ul din care nu-și mai scot capul și parcă nu par deloc fericiți! Nici nu zici că au vlagă, poftă de viață, veselie, emoție a vieții, trăire pură copilărească!”-îi spun eu prietenului din copilărie, Nicu lui Ion a lu Mielu. ”Păi, da, câte drăcii mai făceam noi când eram mici, pe deal! Nu ne trebuia nimic din ce au copii de azi și eram mult mai fericiți! Și la Ogradă, iarna, de câte ori am scufundat și veneam fleașcă acasă!”-răspunde el, în timp de Stela lui, iapa, o ia la fugă cu căruța cu tot cu noi doi, urcând alert pe șuvița dealului. De, calul era odihnit, nemuncit, hrănit bine acasă într-o iarnă tot mai primăvăratică, dornic de alergătură pe câmpie. Ca și noi, oamenii, ieșiți din izolarea urbană.

Ce mai alergam și noi pe vârful dealului! Îmi plăcea ca în vacanță, să urc pe o cărare abruptă, de multe ori desculț și să admir din mers satul de jos. Mai bine zis un fel de sătuc, numit Panduri, aruncat în lunca bărăganului ialomițean, arid, arzător, secetos vara, geros până la Dumnezeu iarna, măturat de Crivățul venit de la ruși, cu zăpezi de doi metri înălțime iarna, extrem de mănos toamna în special. Satele din zonă se întind în lățime, până într-un kilometru, de la buza dealului în luncă, iar de acolo mai sunt aproape doi kilometri până la pădurea prin care curge domol râul Ialomița, în drumul lui spre Dunăre. Viața oamenilor, ca în orice sat din bărăgan, fie el ialomițean, călăreșean sau din alt județ învecinat, a fost întotdeauna aspră aici, de sute de ani. Vitregă, dar nu i-a speriat pe oameni. Consta mai mult într-o luptă, o muncă asiduă, până la epuizare, pentru supraviețuire în condiții specifice. Creșterea animalelor și cultura pământului erau principalele activități și surse de hrană pentru oameni. Supraviețuirea țăranilor a fost tot mai grea în timp, mai ales după colectivizare, când le fuseseră luate pământurile, cai căruțele, animalele și uneltele cu care-și câștigau existența.

”Fericirea” colectivizării i-a sărăcit și mai mult pe țărani, care, odată deposedați de proprietăți erau obligați să muncească la CAP-uri, pe mai nimic, ba pe la ferme, navetiști pe ”combinat”, cum îi zicea camionului care-i ducea pe unii dintre bărbați la munca în construcții, în București. Mai erau și tractoriștii, ciobanii, văcarii, dar grosul muncitorilor îl reprezentau femeile care trudeau până la epuizare, în soarele arzător, frigul, ploaia sau bruma bărăganului, pentru îndeplinirea normelor colectiviste. În miile de ore de muncă a pământului care le asigurau puținul venit, sezonier, cele mai multe la sapa porumbului sau cules, pentru întreținerea familiilor.

După Paște, recent, am fugit două zile din izolarea Capitalei, în tristețea satului natal. Un pretext, prășitul celor câteva rânduri de vie, moștenire, pe deal, vii scoase pe timpuri de comuniști și confiscat pământul oamenilor, dar care, după anii 90, odată recâștigat, a fost  din nou plantat cu viță de vie. Vii care, acum, sunt tot mai multe lăsate în paragină după dispariția fizică a proprietarilor. Se vând pe mai nimic, pe câțiva saci de cereale, câteva milioane de lei vechi. De fapt, vânzătorii spun că vând via, cumpărătorii, băieții deștepți ai primarelui și fermei acestuia cumpără pământul mănos pe mai degeaba! Nu-i interesează viile, care odată luate sunt scoase, ci pământul pentru diverse alte culturi agricole.

Nicu a lui Mielu a rămas printre puținii din sat cu cal căruță, vacă, porc, gospodărie țărănească în toată regula așa cum erau înainte, când nu existau curți de oameni de unde să nu se audă muget de vaci, cotcodăcit de găini, behăit de oi, lătrat de câini și mai ales glasuri de copii. Nu ca acum, când în locul caselor din chirpici au rămas locurile virane, la discreția bălăriilor, după dispariția bătrânilor. În unele locuri, pare că nici oameni nu au trăit, parcă nici case nu au fost!

Timpul și vremurile au șters de pe fața pământului și oameni și case! Nicu pare atipic într-o vreme când viața la țară nu mai este ce a fost, iar tot mai puținii locuitori ai satelor mai pot fi numiți țărani.

 Muncește ca un rob, pe lângă serviciul modest pe care îl are la fermă. Se mai încăpățânează să mai țină cal căruță, vacă, porci, ”cât mai pot!”, zice. Se apropie de 50 de ani. De mulți ani și-a crescut cei doi copii, o fată pe la vreo 17 ani și un băiat peste 20 acum, singur, după ce nevasta i-a plecat de acasă. Deși are un handicap evident din naștere, nu s-a dus niciodată să-și ceară drepturile! Nu l-am auzit vreodată că se plânge de greutăți, dimpotrivă, dacă-i ceri ajutorul sare imediat să te ajute. Distanța casei lor față de a noastră este cam de 5-600 de metri, doar că ei sunt așezați chiar sub coasta dealului, noi mai departe puțin, lângă șosea.

Pe vremea copilăriei noastre, coasta dealului nu era încă împădurită (a fost împădurită pentru prevenirea alunecărilor de teren în ultimii ani de comunism, cu armata). Atunci erau multe cărări abrupte de urcat pe deal, cu pasul, nu doar pe șuviță, pe care țăranii își duceau animalele și le priponeau la păscut pe coasta și în vârful dealului.

Frumoase copilării pe timpuri, când copiii își trăiau viața în natură, în sate, când nu simțeau neajunsuri, lipsuri, nu cereau mai nimic de la viață, erau fericiți așa cum s-au născut, când nu erau afectați ca acum de vicisitudinile vremurilor, nici măcar nu-și dădeau seama de nenorocirile comunismului cu care se luptau părinții și bunicii lor.

Cât de puțin ne trebuia atunci să fim fericiți în simplitatea și specificul vieții la țară! Știe vreun copil din ziua de azi de la țară, ce e aia țurca, să călărească un măgar, darmite un porc?

 ----------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.