joi, 25 iunie 2020

Mina de aur COVID 19, primele prăbușiri



A înviat DNA sau produce fumigene

Salvarea nației de la atacul virusal nemaiîntâlnit se făcea în timp util, pentru ochii opiniei publice înfricoșate de marele pericol. Dar cel mai important lucru, mina de aur COVID 19 duduia. Producea la maxim profit în conturile deștepților, cu interes și protecție politică.

Cum se întâmplă în astfel de situații, mai ales acum la nivel mondial, peste tot în țările afectate de pandemie au apărut muștele profitoare. Iar fiecare stat în parte și-a luat primele măsuri așa cum a crezut de cuviință, să combată nu doar pandemia, ci și asaltul muștelor pe timp de criză sanitară. În  toate statele UE, în SUA, chiar și în Rusia au început să fie depistate fraude, falsuri, rețele de criminalitate transfrontaliere de comerț ilicit cu echipamente și materiale medicale COVID 19. Polițiile și justițiile statale și europene au început să lucreze pentru depistarea și pedepsirea vinovaților.

De situație au profitat atât plevuștele, cât mai ales marile muște. Și în România lucrurile au stat la fel. Pe lângă apariția micilor găinari, primii și cei mai ușor de identificat și prinși infractori de către organele legii, cei mai importanți jucători au acționat și lucrat la cel mai înalt nivel. Oficial, sub sigla celui mai important distribuitor național de materiale sanitare, UNIFARM, instituția de stat, la care apelau în genunchi, guvernanții zilei și celelalte instituții implicate în combaterea pandemiei, pentru aprovizionarea urgentă cu strictul necesar de echipamente și materiale medicale pentru spitale și populație. Aici se pare că funcționa cea mai mare mină de aur SARS Cov 19, sub abila conducere a unui șef nemuritor și protejat de mai multe guverne!

Comunicatul neașteptat al DNA, instituție care dă semne de reanimare, îl aduce în prim plan pe directorul general al UNIFARM SA, IONEL EUGEN ADRIAN, ”sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,  complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.” Și care ar fi urmat să primească de la un intermediar, o societate căruia nu i se dă numele, afaceri cu 250 000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale, suma de 760. 000 Euro.

Interesant este că în informarea DNA nu mai apare nici un alt nume în afara lui Ionel Eugen Adrian, când este la mintea cocoșului, nu trebuie să fii procuror anticorupție, să-ți dai seama că incriminatul nu putea comite de unul singur o astfel de fraudă imensă, fără complici și fără protecție de sus. În plus, toată lumea știe că astfel de comisioane la contracte oneroase, șpăgi, parandărături cum mai sunt numite, sunt împărțite între mai mulți beneficiari. Și mai interesant este de aflat care sunt și ceilalți beneficiari ai minei de aur UNIFARM, protecția pe care o aveau aceștia, precum și întreaga rețea de ”salvatori” naționali pe timp de pandemie. Muștele mari sunt protejate în continuare, dar probabil, în rețea s-a produs un scurt circuit și a fost nevoie să fie sacrificat doar Ionel Eugen Adrian!

Recent, șeful DNA, Crin Bologa, declara într-un interviu acordat jurnalistei Nadina Ene Dogioiu, pentru Spotmedia.ro, că instituția pe care o conduce a început să bage cărbuni! Că are în lucru un număr de 48 de dosare în legătură cu SARS Cov 19 și că s-au făcut 7 infracțiuni de flagrant în timpul pandemiei, ”ceea ce nu s-a mai realizat în istoria DNA!” De asemenea, procurorul șef al principalei instituții anticorupție, Crin Bologa, a declarat că are nume grele și dosare importante în lucru, cu prejudicii mari, care vizează și alte tipuri de ilegalități, nu doar cele legate de achiziții publice în perioada de pandemie.

Dar, după afirmațiile acestuia, DNA, în acest moment nu este susținută de nici o altă instituție a statului și se confruntă cu probleme în desfășurarea activității:” Acum 4-5 ani erau alături de lupta anticorupție foarte multe instituții ale statului, acum am rămas singuri. ” Printre dificultățile cu care se confruntă DNA acesta a amintit de insuficiența resursei umane, lipsa de competențe în privința cercetării corupției din justiție, lipsa dotărilor tehnice pe IT, lipsa de training specializat.

Pe de altă parte, DNA pare că încearcă să miște și prin acțiuni de filaj și interceptări proprii fără de care o activitate de succes anticorupție nu poate avea loc.

Cel mai important lucru însă, pentru a reuși să revină în planul rolului său de principală instituție anticorupție, este ca DNA să fie sprijinită la nivelul factorilor de putere decizionali și ajutată. Și, în special, să fie complet independentă de orice factori, de politic, de presiuni făcute asupra sa. În caz contrar, va fi doar o umbră a fostei sperietori anticorupție din vreme lui Kovesi și va continua să prindă doar plevușcă, lăsând în voia lor muștele mari.

Încă de la declararea oficială a pandemiei COVID 19, în România, ”băieții deștepți” au știut să se învârtă rapid, în situație de urgență, pentru a ajuta la țanc, spitalele și instituțiile care aveau nevoie stringentă de echipamente și materiale necesare într-o astfel de situație de viață și de moarte. Se cunoaște disperarea personalului medical care în lupta cu mortalul virus, improviza și apela la tot felul de soluții pentru procurarea, crearea și cârpirea combinezoanelor, măștilor, mănușilor și a altor echipamente despre care atât Ministerul Sănătății, Direcțiile Sanitare județene, cât și conducerile spitalelor din întreaga țară știau dinainte că lipsesc sau sunt insuficiente chiar și pentru nevoile curente, până la noua virusare.

Acesta era contextul situației de urgență de care au început rapid să profite ”salvatorii”, pardon, procuratorii de ocazie și distribuitorii materialelor medicale atât de mult solicitate. Unii probabil, au anticipat, aveau informații dinainte de ceea ce avea să se întâmple, iar alții dacă nu chiar aceeași, prin intermediul ”marilor specialiști medicali”, au încercat determinarea și crearea unor cadre legale de achiziții publice, în situație de urgență, ca să nu mai poată fi acuzați ulterior de ilegalități la achiziționarea echipamentelor și să fie trași la răspundere. Băieții s-au mișcat repede, ca peștele în apele tulburi, și imediat au început să vină din China în special, dar și din alte zone, sutele de tone cu măști de protecție, combinezoane medicale și mănuși.

S-au cumpărat, plătite pe bani grei, chiar linii de fabricație ale măștilor de protecție, cum s-a întâmplat cu tehnologia chineză achiziționată de armată și prezentată la Bolintin, ca pe cine știe ce chestie atomică sofisticată. Linie de asamblare care în doar câteva zile și-a dat duhul de bună ce era, ce mai conta că se plătiseră niște milioane de euroi grei pe ea!

Dar, vom vedea, în scurt timp, dacă aceste semne de reanimare a Direcției Naționale Anticorupție sunt reale sau dacă sunt doar fumigene.
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

joi, 18 iunie 2020

Perspective sumbre în epoca digitalizării



Care este numărul copiilor români analfabeți anul acesta

Din nenorocire, după 30 de ani de așa zisă democrație, într-o epocă în care tehnologia se dezvoltă într-un ritm nemaivăzut, în care orice țară din lume are nevoie ca de apă de creiere educate, de inteligență la nivel tot mai înalt, România își bate joc continuu de viitorul ei. Iar consecințele acestei bătăi de joc prin ignorarea domeniului educație națională se văd deja și se vor face puternic resimțite și în următorii zeci de ani. Dacă nu s-ar fi pierdut generații întregi de copii, oare cât ar fi contat aceștia pentru viitorul țării?  Ce vor ajunge copiii pierduți până acum și de aici înainte?

Când va veni momentul ca odată pentru totdeauna, educația națională să fie prioritate absolută în realitate, nu doar la nivel de populism?

Viitorul apropiat nu pare să ofere o astfel de perspectivă!

Ne aflăm în perioada în care sute de mii de tineri susțin examene școlare esențiale pentru viitorul lor. Peste 170 000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a susțin probele la Evaluarea Națională, teste extrem de importante pentru admiterea la liceu și în școlile de arte și meserii. În curând, urmează și examenul de maturitate, Bacalaureatul, pentru absolvenții de liceu, într-un număr apropiat de al celor de la Evaluare, dar mai mare prin înscrierea celor care au picat Bacul anii trecuți. Toate organizate în condiții speciale, date de pandemia COVID 19. După un an școlar 2019-2020 atipic, în care mai mult s-a stat acasă și nu s-a învățat, în care s-a încercat, în premieră, educația la distanță, on line.

Un mod de educație digitală care, evident, ne-a prins nepregătiți din toate punctele de vedere, dar care ar putea fi un atu pentru viitor dacă i se va acorda atenția necesară și va avea parte de o strategie inteligentă de dezvoltare și implementare. Că vrem sau nu vrem, că suntem pregătiți sau nu, digitalizarea educației este ireversibilă, iar factorii responsabili implicați în acest proces trebuie să facă lucrurile cât de bine și de rapid pot în acest sens.

Până atunci însă, realitatea ne arată că și anul acesta școlar a continuat scăderea calității învățământului românesc și mai grav, creșterea evidentă a analfabetismului. Fie el analfabetism funcțional, fie analfabetism total. Iar despre acest capitol nu există statistici exacte, cifrele analfabetismului fiind într-o dinamică permanentă. În țara noastră, procesul analfabetismului a început după căderea comunismului, acum 30 și ceva de ani, când tot mai mulți copiii, din diverse motive, au început să renunțe în număr tot mai mare la școală. Iar reacția autorităților abilitate să stopeze acest fenomen, în ciuda declarațiilor, demagogiei și populismului decidenților politici, a fost fără efect. Dimpotrivă, an de an, numărul tinerilor care au abandonat școala sau nu au fost niciodată la școală a crescut ireversibil.

Din nenorocire, anul școlar care tocmai s-a încheiat este probabil cel mai catastrofal din ultimii 30 de ani, la toate nivelurile de educație: primar, liceal, universitar! Pe lângă analfabeții fără număr, elevii înscriși în sistem au avut cel mai mult de pierdut. Odată cu ei pierd societatea și viitorul întregii țări! Iar tot mai puținii tineri care au învățat ceva și în care singurii care au investit au fost părinții o să ia, ca și până acum, drumul străinătății, cum au făcut-o și mulți alții dinaintea lor. Din lipsă de perspective!

Nu trebuie să fii specialist în domeniu, pentru a constata că pe străzi, în locuri publice, în familii, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural numărul tinerilor neșcoliți este tot mai mare. Ies mereu în evidență. Nu doar prin neștiința lor de carte, ci și prin faptele antisociale pe care le săvârșesc. Vedem cu toții ce devin copiii fără știința elementară de carte, fără să știe să scrie și să citească. Ireversibil, ajung în mocirla societății. Unii fac cele mai umile și degradante munci fizice, alții golănesc pe străzi, cerșesc, fură, tâlhăresc, dau în cap semenilor, devin alcoolici, drogați. Sunt un permanent pericol pentru societate, dar și pentru familiile proprii, cei care mai au familii. Sigur, mulți dintre ei nu au ajuns sau vor ajunge în astfel de situații dacă ar fi beneficiat de educație. Dacă ar fi avut un pic de școală, dacă ar fi fost ajutați de sistem și de familii, de societatea civilă, de noi toți.

În ciuda permanentelor referințe ale diverselor guvernări post decembriste la domeniul educației naționale, în realitate niciodată nu s-a dat prioritatea și atenția necesare acestui domeniu special. Și acum este la fel. Sistemul produce tot mai mulți analfabeți! Nu este prioritar decât pe hârtie și la nivel politicianist, populist, electoral, Iar de domeniu nu sunt puși să se ocupe profesioniștii cu viziune în domeniu, oameni capabili să dezvolte un sistem de educație performant, adaptat condițiilor și cerințelor actuale. Din păcate, acum la butoane sunt tot foarte mulți politruci, incompetenți, slugarnici, profitori, corupți.

Iar pe acești oportuniști nu-i interesează ce se întâmplă cu educația națională. Prioritățile lor sunt profitul individual și de gașcă! Nu-i interesează numărul tot mai mare de analfabeți, de copii ajunși pe străzi, deveniți infractori, pierduți ireversibil pentru societate. Nu-i interesează că elevii actuali fac tot mai puțină școală cu adevărat și devin tot mai mulți analfabeți funcționali.

Și ne mai plângem de exodul creierelor! Și nu doar de plecarea celor pregătiți și educați, ci și a celorlalți, fără carte prea multă.
----------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.



joi, 11 iunie 2020

Tovarășii business-mani și interesul național



 Patrioții de serviciu



În toată această agitație, cine își mai aduce aminte de un iunie post revoluționar, de mineriadele planificate la nivel înalt, care i-au adus pe mineri în Capitală, să planteze panseluțe în Piața Universității, să dea buzna în clădirile Universității București, nu pentru admitere, ci pentru corecții fizice, să taie bărbi și plete, să bage mințile în cap studenților, intelectualilor și protestatarilor antiiliescieni. Să facă ordine în general și, nu în ultimul rând, să confiște drogurile, valuta și mașinile de scris din fieful țărăniștilor lui Coposu și Rațiu.

Din acea epocă s-au moștenit și perpetuat la nesfârșit, până când nu știe nimeni, celebrele dosare ale Revoluției, Mineriadei din 13-15 iunie 1990, urmate mai încoace, în post tranziție de celebrele dosare Colectiv, Piața Victoriei 10 august 2018. Procese, dosare celebre care încă ne mai marchează istoria în proasta tradiție românească a cercetărilor și amânărilor fără sfârșit, care probabil nu vor fi rezolvate cu celeritate, de către justiție, niciodată. Lampa lui Ilici nu s-a stins în decursul celor peste trei decenii de democrație originală. Ba, dimpotrivă, rezistă și pâlpâie vioaie în mai toate partidele democrație, chiar dacă a dispărut demult gazul lampant.

Lămpile roșii ard în continuare! Iar lămpașii sunt fie politicieni cu ștate vechi, care nu se dau nici morți duși de pe scena puterii, cum sunt dinozaurii Meleșcanu și Dorneanu, de exemplu. Sau tovarășii ex condamnați Năstase și Voiculescu, ce își doresc cu ardoare revenirea pe scena puterii. Fie așa zișii oameni noi în politică, cu partide concepute în laboratoare de tradiție, tineri care duc mai departe flacăra roșie, inclusiv limbajele de lemn și fier forjat ale înaintașilor.

Încă se mai flutură și propagă fantoma marxismului, iar sloganul ”Cine nu este cu noi este împotriva noastră!” revine tot mai actual în politica românească. Delictul de opinie este pedepsit drastic atât în partidele tradiționale, cât și în cele noi! Democrație originală! Datul la gioale, cu sau fără motiv, mâncătoria, golănismul, hoția instituționalizată sunt sporturile naționale cele mai la modă. Chiar și acum, în vreme de pandemie.

Radicalismul societății românești este tot mai pregnant! Impunerea propriilor idei și interese subordonează fără drept de apel dezbaterea de idei și promovarea valorilor. Democrația și respectarea legilor sunt mimate cu mult talent, atât în instituții ale statului, cât și în societatea civilă. Justiția pare o fantomă păpușată fără drept de apel, iar dreptatea umblă cu capul plin de sânge.

Capitalismul, economia de piață sunt ca în junglă. Câștigă întotdeauna cei puternici. Cred că în România cei mai mulți antreprenori autohtoni, așa zis investitori provin din rândul băieților cu ochii albaștri, iar majoritatea noilor, tinerilor oameni de afaceri sunt urmașii, continuatorii privilegiaților vechiului regim politic. Indiferent că înaintașii au făcut parte din aparatul politic al PCR sau din instituțiile de forță și reprimare ori alte structuri. Ei au pus primii bazele capitalismului post comunist. Au avut toate părghiile, relațiile, condițiile, capitalul material și uman la dispoziție. Nici nu puteau fi alții.

Astfel, acum, în zona economiei, afacerilor, business-ului, cu excepția multinaționalelor, majoritatea antreprenorilor cu greutate au în spate marii patrioți, emanații ale Revoluției din 1989. Să ne gândim numai! În vremea aceasta a crizei de sănătate, cine au fost cei care au reușit să facă cele mai profitabile afaceri cu echipamente, produse de strictă necesitate, măști, materiale sanitare? Vechii tovarăși sau urmașii acestora care au avut relați cordiale, tovărășești, cu China sau cu alte state prietene. Nu cumva sunt aceeași care au distrus în interes național, sic, industriile românești strategice? Industria românească de medicamente, echipamente, Institutul Cantacuzino, celebra instituție de cercetare și producție a vaccinurilor românești!

Tovarășii business-mani capitaliști români au fost printre primii care au sărit să ne ajute să ne facem bine, mirosind profiturile uriașe ce se puteau face în vreme de pandemie și de pe urmele acesteia. În aceste vremuri, tovarășii nu doar că nu s-au relaxat, n-au stat în izolare, ci s-au concentrat pe ceea ce știau ei cel mai bine să facă. Chiar și investitorii din agricultură, marii fermieri care țipă tot timpul că au fost calamitați în timp ce nu știu cum să ia mai mulți bani de la buget! Și marii traderi de cereale care exportă la greu grâul românesc într-un an când producția națională este compromisă în bună măsură, iar prețurile la pâinea românilor cea de toate zilele sunt în creștere!

În interes național! Nu? Și asta nu e totul! Tot în interes național se bat și politicienii acestora pe impunerea regulilor în perioada imediat următoare. Prelungirea stării de alertă, stabilirea noilor reguli de conviețuire a românilor în continuare, deciziile politice, legislative, bătaia electorală. Toate sunt în interes național! Inclusiv îndemnurile tot mai pregnante de consum ale produselor și serviciilor românești ale căror prețuri au luat-o razna, în ciuda unei economii naționale care pare să o ia la vale.

Nu-i așa că fac totul, fără să precupețească nici un efort, pentru sănătatea și viața românilor?

Suntem în luna iunie, 2020, în vremea pandemiei COVID 19. În așteptarea valului doi de infectări, conform specialiștilor din sănătate. Zăduf mare în toată țara, atât în aer cât și în mințile înfierbântate ale multora dintre concetățeni. Fiecare cu năduful lui, monșer! Cetățeni, concetățeni, scăpați de stările de necesitate impuse de autorități, dar cu pericolul coronavirusului încă amenințător, au dat năvală de Rusalii, la mare, la munte, înghesuindu-se la distracții. Fără frică și fără să mai respecte prea mult regulile. La fel au dat buzna în parcuri, la terase, pe străzi, în piețe, peste tot. În ciuda restricțiilor, turismul pare că își reintră natural în drepturi! Prețurile uriașe ale litoralului românesc au o justificare de necombătut, generate de așa zisele măsuri de protecție sanitară.

Pe de altă parte, unii dintre românii verzi și patrioți din tot interesul ființei lor fac apeluri la proteste în stradă! Alți patrioți politicieni au dat drumul circului atât în instituții, cât și în spațiile publice. Prezintă mărețe realizări, uitate promisiuni și testări fără număr pentru depistarea coronavirusului COVID 19 care a devenit, de la atâta relaxare, un agent electoral estival.

Tot înainte, tovarăși business-mani, politicieni, patrioți! Până la victoria finală!
---------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:



RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.




joi, 4 iunie 2020

Acarii României în următorii ani



Înapoi la oile noastre! Cine zicea că viața post pandemie nu va mai fi la fel?

 Principalele forțe politice care se bat și la următoarele scrutine pentru putere sunt tot dinozaurii roșii și galbeni, PSD și PNL, acompaniați de pe margine de locotenenții din micile alte partide politice luate la remorcă, ori aliate după interese. Cât despre oamenii noi în politică, par că vor fi tot cei vechi! Cât despre sloganul fără penali în politică, la putere, acesta va rămâne doar un slogan de campanie fără nici o șansă de concretizare în practică.

Ce să mai spunem despre noile partide? Acestea se fac tot mai mici și insignifiante, odată cu procentele lor de reușită electorală și cu speranțele cetățenilor care au crezut că se poate face o schimbare de macaz în politica românească.

Se pregătesc dosarele, șantajele. Unii foști ies de prin cotloane, de la naftalină, alții sunt reciclați, se reorientează după cum bate vântul puterii. Candidații cu dosare penale, dalmațienii, cei cu schelete în dulap revin și ei în business, dornici să urce în luminile rampei. Nu-i așa că vă era dor de marele edil Piedone, de exemplu, cel care a uitat complet de Colectiv și acum vrea să aducă sectorul 5 din București, din zona rurală în epoca modernă a urbanismului bucureștean!

Legea le permite! Ca și la trecutele alegeri locale din 2016, când mulți penali au fost aleși, din primul tur, fără drept de șanse pentru locurile doi. Chiar dacă s-a țipat, s-a urlat, s-au prefăcut, au promis, au jurat mulți politicieni, unii acum la putere, că doresc, că vor face și vor drege și se va reveni la votul localelor în două tururi, lucrurile stau la fel ca acum patru ani.

Câștigarea localelor este foarte importantă în perspectiva alegerilor parlamentare, care vor stabili noua arhitectură a puterii în Parlament, implicit vor da viitori gestionari ai României. Luptele se anunță de pe acum extrem de dure. Se reînvie morții politicii românești, se umblă la dosare, dezvăluiri senzaționale, amenințări, justiții controlate și justițiari controlabili, legislații cu dedicații. Apar și fetele mari care defilează țanțoș, chiar dacă o viață întreagă au fost curvele politicii de partid și de stat. Sigur, se vor mai iți capetele cu tupeu și nesimțire, tot felul de tudorei, mari politicieni în viață, profesori de dezvăluiri și manipulări care vor face vâlvă, cum apare acum musiu Toader, par examplu, viteazul care a fost în fruntea Ministerului Justiției și a stat cu pieptul gol în fața marilor conducători ai ciumei roșii.

S-a uitat aproape de tot de marile ieșiri în stradă, de protestele față de subordonarea justiției, de cei care făceau legile pe genunchi noaptea ca hoții, s-a uitat de miile de pușcăriași eliberați din penitenciare, s-a uitat de 10 august 2018!!!

Cine zicea că viața post pandemie nu va mai fi la fel?

Iată că pe măsură ce pericolul COVID 19 pare că se îndepărtează, ca Fata Morgana, încet dar sigur, în România se reiau obiceiurile dinainte, în special pe scena politicii mioritice nemuritoare.

Primele semne de intrare în normalitate ale aleșilor și aspiranților la voturi sunt evident: populismul, bălăcăreala și trasul sforilor pe turtele propriilor interese de găști partidice. Nici corupția nu a fost deranjată în ăst timp, ba chiar pare să fi avut o perioadă de înflorire pandemică. Nimic nou sub soarele Mioriței.
Până și în mass media se simt anumite cârmeli de direcție, după cum bat vânturile și banii intereselor politice, mai spre stânga, mai spre dreapta care nu prea există, mai curmeziș, mai la mir și temelie...

Deocamdată, semnele ne arată că acarii care dirijează macazul României de 30 de ani, vor fi aceeași  și în următorii patru-cinci ani. Doar o minune ar face să se schimbe ceva pe scena puterii politice mioritice, dar la noi până și ”minunile” sunt făcute tot de ”sfinții” de la butoane.

Criza sanitară i-a afectat doar pe cetățeni, pe unii oameni ghinioniști care n-au mai avut zile să pună ștampila pe candidații preferați la viitoarele alegeri, pe sutele de mii de români rămași fără locuri de muncă, pe milioanele de copii pentru care școala este tot mai departe, adânciți într-un analfabetism indus, pe oamenii care au stat în izolare, carantină, respectând regulile impuse de situațiile speciale. Au mai fost niște chestii oarecum colaterale, cum ar fi afectarea economiei, ale căror consecințe se vor contabiliza în următorii ani. A, și un pic, poate, doar la basca imaginii publice să-i fi atins pe guvernanții care au fost nevoiți să gestioneze situația pandemică, în ciuda voinței lor care n-ar fi vrut în ruptul capului să fie la butoane într-o astfel de situație. Dar, sigur, lucrurile nu sunt gravissime și nici insurmontabile pentru baștanii zilei.

Dovada că lucrurile au intrat pe făgașul vechii politicii antepandemie este faptul că moftangii s-au întors la ce știu ei mai bine, lupta pentru ciolan. Acum, principalele obiective sunt alegerile. Câștigarea competiției electorale este pe viață și pe moarte pentru combatanții politici implicați. Deja, vin peste noi localele, care nu au cum să fie organizate conform calendarului după expirarea actualelor mandate. Guvernul le-a prelungit în situația de urgență, dar prelungirea a fost contestată. Lucru ce a creat un conflict politic și un iminent blocaj după 15 iunie, dacă nu se va ajunge la o înțelegere politică până atunci, administrațiile locale riscă să devină nefuncționale odată cu expirarea mandatelor actualilor aleși.

Dar acest lucru nu pare să-i îngrijoreze prea mult pe combatanții politici, care și-au început dinainte pregătirile asidue pentru campania electorală. De fapt, există  de mai mult timp o campanie electorală neoficială în curs. Se pregătesc oștile, strategiile, candidații, bugetele.
-----------------------------------------------------------------------------------------
 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:



RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.




joi, 28 mai 2020

Dubla măsură a instituțiilor care trebuie să aplice legile



Domnia bunului plac

Sintagma din Constituție ”Nimeni nu este mai presus de lege!”, este doar o vorbă-n vânt și este invocată de ticăloși doar atunci când doresc să o folosească în interesul lor. Și pentru instituțiile care trebuie să aplice legile, nepărtinitor, nediscreționar, chiar și pentru Justiție sintagma respectivă are diverse nuanțe, în funcție de competențe și de cine sunt cei care încalcă normele legislative în vigoare. Cum se spune în popor ”Orice lege este făcută ca să fie încălcată!”

Vedem cu toții cum unii dintre români, cetățeni de rând, sunt sancționați de instituțiile statului atunci când greșesc, în timp ce alții, persoane care se cred mai presus de toți și toate, încalcă normele în văzut lumii. Fără fereală! Cu mult tupeu și mare nerușinare. Exemple avem cu duiumul, chiar în această situație specială de pandemie. Există lege că toți, fără excepție, trebuie să purtăm măști în anumite spații, există! Ei bine, aceasta nu este respectată chiar de către unii din deștepții aleși ai poporului, care refuză purtarea ei chiar în Parlament! Dacă pe cetățenii simplii îi amendează instituțiile abilitate, pe aleși de ce nu îi sancționează? Dacă pe unii români îi sancționează organele pentru generarea de informații false, pe deputatul Cătălin Rădulescu zis ”Mitralieră” cine îl pedepsește pentru declarația făcută la un post de televiziune: „Înţeleg că prin termoscanare facială deja în momentul ăla autorităţile respective monitorizează într-un fel sau altul orice fel de persoană din România, pentru că îţi ia datele!” L-au sancționat cumva organele în drept pentru lansarea de informații false?

Nu! Nici pe el, nici pe alți politicieni și aleși ai neamului care au încălcat și încalcă legile cu bună știință! Nici pe preoții care au încălcat legile în situație de urgență și stare de alertă! I-a sancționat cineva pe șefii administrațiilor locale care au ignorat prevederile ordonanțelor militare? Nu am auzit de astfel de sancțiuni! Dar de mii de amenzi date pe drept și pe nedrept cetățenilor simpli da. Dovadă și miile de contestații aflate la instanțele de judecată.

Recent, ministrul de interne în funcție, Marcel Vela, își acuza, în Parlament, adversarii politici că generează și lansează informații false, manipulează și destabilizează opinia publică. Dar acest ministru nu a amintit și faptul că organele din subordine, care trebuiau să aplice legea egal pentru toți cetățenii, nu i-au sancționat în nici un fel pe politicienii în culpă!!!

Constituția României este permanent călcată în picioare! În numele Constituției se comit mereu abuzuri! Legea de căpătâi a țării a ajuns să fie folosită pe post de unealtă politică, iar unii dintre cei puși să vegheze la respectarea acesteia sunt chiar dintre cei care o abuzează! Și o interpretează după interesele unor grupuri politice, împotrivă sau pro. Recent, conducerea Curții Constituționale a României a judecat o speță privind pensiile speciale, ceea ce înseamnă conflict de interese deoarece există judecători ai acestei instituții, cu președintele Valer Dorneanu în frunte, care beneficiază de pensii speciale!!! Orice dispută politică, orice lege și reglementare care nu convin unei tabere sau alteia sunt contestate la CCR, ai cărei judecători sunt numiți în funcții, de Parlament, pe criterii politice. Cum poate astfel, ca această instituție extrem de importantă să vegheze la respectarea Constituției?

În România actuală și celelalte legi sunt abuzate, aplicate discreționar sau nu sunt respectate deloc. De către cei care-și permit aceste lucruri, în special de politicieni, oamenii cu bani mulți și cu influență, dar și de către instituții ale căror atribuții sunt chiar cele de aplicare, fără excepții, a legilor în vigoare. Doar cetățenii simpli sunt cei care încearcă respectarea legilor, însă aceștia sunt și cei care încasează primii sancțiunile și amenzile. Pe aceștia, fără imunitate, fără bani mulți, fără influență politică sau de altă natură îi ajunge primii mâna lungă a legii. Ei nu pot scăpa ca ceilalți, nu se pot fofila, nu pot ocoli, nu pot aranja, nu pot ataca sau modifica legile în favoarea lor în cazul în care le-au încălcat sau nu le convin prevederile acestora.

Nu! Nici pe el, nici pe alți politicieni și aleși ai neamului care au încălcat și încalcă legile cu bună știință! Nici pe preoții care au încălcat legile în situație de urgență și stare de alertă! I-a sancționat cineva pe șefii administrațiilor locale care au ignorat prevederile ordonanțelor militare? Nu am auzit de astfel de sancțiuni! Dar de mii de amenzi date pe drept și pe nedrept cetățenilor simpli da. Dovadă și miile de contestații aflate la instanțele de judecată. Recent, ministrul de interne în funcție, Marcel Vela, își acuza, în Parlament, adversarii politici că generează și lansează informații false, manipulează și destabilizează opinia publică. Dar acest ministru nu a amintit și faptul că organele din subordine, care trebuiau să aplice legea egal pentru toți cetățenii, nu i-au sancționat în nici un fel pe politicienii în culpă!!!

Știm cu toții că legile nu sunt aplicate la fel pentru toții românii, este o realitate. Știm că se aplică discreționar și se fac abuzuri de către instituții și angajați ai statului. Dar pe aceste instituții, pe acești angajați, care au atribuții să aplice legile la fel, pentru toți cetățenii țării, indiferent de funcția, rangul și starea materială, cine îi trage la răspundere? Cine îi întreabă de sănătate pe cei care ar fi trebuit să aplice legile și politicienilor și parlamentarilor și bogătașilor la fel ca celorlalți pământeni trăitori în România? Pe abuzatori și pe cei care nu-și fac datoria cine îi pedepsește?

Cât vom mai tolera aplicarea legii bunului plac în această țară?
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

joi, 21 mai 2020

Generații pe cale de dispariție



Cine a mai depus plângere la poliție, cui i s-a mai făcut dreptate la judecătorie în vreme de pandemie”-Să-i mai lovească și pe ei Dumnezeu, că prea au luat-o razna!”


Trăim într-o vreme în care infracționalitatea la adresa oamenilor bătrâni este în floare, de la escrocherii, găinării mici, la tâlhării, atacuri, amenințări, agresiuni și până la manipulări cu scopuri politice. Oamenii în vârstă sunt victimele predilecte atât pentru infractorii de drept comun, cât și pentru infractorii cu gulere albe care conduc partide politice, instituții importante ale statului ori guvernează țara. Mai țineți minte, avem politicieni condamnați pentru fraudă electorală, care au convins atât ”morții” cât și vii să-i voteze!

De când ne-a lovit pandemia, statistica mincinoasă ar putea spune că numărul infracțiunilor la nivel național ar fi scăzut! Fals! Dimpotrivă, au crescut numărul escrocheriilor, jafurilor, tâlhăriilor, atacurilor, șmecheriilor băieților deștepți cu gulere albe, ale aleșilor! Dar acestea nu au mai fost înregistrate toate la poliție, la procuratură, la judecătorie. Cine s-a mai dus în vreme de pandemie să depună plângere la poliție? Și câte reclamații au mai fost luate în seamă, nu mai vorbesc de soluționare? Câte procese de tâlhărie, jaf, escrocherie și alte acte de infracționalitate s-au mai judecat în perioada stării de urgență sau de alertă?

Victime predilecte bătrânii vulnerabili! Mulți vârstnici nu au mai apucat și nu vor mai apuca să li se facă dreptate. Au murit sau mor cu dreptatea în mână, cum se spune! ”-Și-au trăit traiul și-au mâncat mălaiul! La ce le mai folosește dreptatea?”, se aud vocile multora din mulțimea nărozilor.

În ultimele zile, am observat realitatea existentă. Ca să dau doar două exemple nebăgate în seamă, cum sunt zeci, poate chiar mii în țară. Moș Ion, un țăran care merge pe 94 de ani, trăitor într-un sat din Bărăgan. Preferă să trăiască singur la țară, nu vrea să meargă la oraș, la copii. Astfel, este o victimă multiplă: pe de o parte îl păcălesc escrocii mărunți din sat, care-i cer bani cu împrumut fără a-i mai înapoia vreodată, mințindu-l că îl ajută la diverse treburi prin curtea și grădina casei. Pe de altă parte, este o victimă a manipulărilor edilului care l-a convins să-l voteze de fiecare dată, dar care niciodată nu-l întreabă pe Moș Ion și nici pe ceilalți vârstnici ai comunității ce nevoi au, cum să-i ajute! Iar în această situație a stării de urgență care tocmai s-a încheiat, majoritatea administrațiilor locale au încălcat cu bună știință legea care îi obliga să asigure asistența socială a cetățenilor vulnerabili!

Dimpotrivă, bravul edil cu membrii consiliului local în gașcă, le-au impus bătrânilor impozite și taxe pe care nu le pot duce. Deși n-au încheiat niciodată contracte de salubrizare cu sătenii, nici măcar nu i-au informat cu noile norme și reglementări în domeniu, darmite să-i scutească pe cei vulnerabili, administrația locală le-a trimis înștiințări de plată a gunoiului, circa 1 milion de lei vechi pe an, 2020, pe cap de moș, babă, amărăștean. Evident fără ca vreodată administrația locală să le fi pus la dispoziție mijloace de salubrizare. Evident că primăria nu a ținut cont de vârsta, starea materială, cantitatea de gunoi inexistentă sau produsă de cetățeni! Evident că fără să asigure salubrizarea spațiilor publice ale localității! Cu toate acestea, oamenii sunt obligați să plătească taxe inventate. Pe nimic! Iar astfel de situații se întâmplă la nivel național, nu doar într-un sat amărât sau altul. Practic, mafia gulerelor albe le bagă oamenilor mâinile în buzunare, ca hoții!

Și disperarea bătrânului meu vecin bucureștean, căruia îi tremură mâinile și este incoerent în vorbire, este firească, chiar dacă și-a creat singur problema, împrumutând naiv bani cui i-a cerut! Dar acum, vulnerabil, neajutorat, pe lângă că nu-și mai poate recupera economiile, pare o pradă ușoară și pentru unii escroci cu gulere albe, avocați, care în loc să-l ajute încearcă să-l mulgă fără scrupule de bani. Cazuri similare probabil că sunt cu sutele în țară, iar escroci de asemenea. Bătrânii vulnerabili, naivi, cu toate că au trecut prin multe într-o viață de om și ar trebui să știe să se ferească de necazuri, sunt victimele preferate ale ticăloșilor de orice fel. Păcat! Poate ar trebui să fie mai mult respectați, ajutați și protejați până nu este prea târziu!

Auzim de multe ori, voci care rostesc tare și cu năduf, poate chiar unora dintre noi ne scapă la nervi, porumbelul din gură, fără se ne dăm seama de enormitățile vorbite :”-Așa le trebuie! Să-i mai lovească și pe ei Dumnezeu, că prea au luat-o razna! Nu mai înțeleg, nu te mai ascultă, nu vor să mai gândească, sunt mereu nervoși, agitați, nemulțumiți de ceva! Umblă capii pe străzi, prin autobuze, tramvaie! Te cerți la tot pasul cu ei!” Alte judecăți omenești, alți cetățeni, de altă vârstă le dau sentința finală, cu cinism, uitând că timpul îi va aduce și pe ei în aceeași stare și chiar situație ca cei pe care îi condamnă:”-Lăsați-i să mai moară și ei! Sunt prea mulți! Și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul! N-au de ce să mai trăiască!”

Și mulți dintre cei condamnați de semeni cu o ușurință extremă, chiar mor. Printre noi, alături de noi, chiar și în familiile noastre. Se sting cu păcatele lor, cu faptele lor bune cu tot, aproape fără să ne dăm seama. Dispar de tot din această viață, lăsându-ne pe noi ceilalți viețuitori cârcotași, fără minte, fără compasiune...la fel de nervoși, la fel de oțărâți pe bătrânii noștri și pe viață. De multe ori, ne dăm seama că ei nu mai sunt când nu mai avem pe cine să ne vărsăm năduful, supărările! Majoritatea se duc umili, umiliți, călcați în picioare, recuzați de o societate nerecunoscătoare generațiilor pe cale de dispariție, cele fără de care nu ar fi existat generațiile actuale.

Da, despre bătrânii noștri este vorba! Cei care ne deranjează, ne enervează tot mai mult, cu motiv sau fără motiv. Bătrânii, pensionarii care mor cu duiumul, umflând mereu statisticile morbide. Dintotdeauna  primii care se duc la cele veșnice sunt vârstnicii. Așa-i ciclul vieții și al morții. Dar parcă în ultimii ani, sunt tot mai mulți bătrâni care mor înainte de vreme, mor cu zile. Iar acum, în vreme de pandemie, ei sunt primele și cele mai multe victime care îngroașă numărul morților, oriunde în lume, unde se manifestă noul virus. Există chiar o ipoteză senzațională, conspiraționistă, conform căreia noul coronavirus a fost creat să mai scape lumea de bătrâni, de povara plății pensionarilor și a întreținerii acestora!!!! Versiune preluată și propagată tot mai mult și la noi în țară de către unii fără un dram de minte! Evident că astfel de teorii nocive nu au nici o legătură cu realitatea.

Dar, nu putem să nu constatăm că în România, acum, categoria de persoane cea mai vulnerabilă în fața morții este cea a oamenilor în vârstă, numită generic pensionari. Iar atunci când societatea în care trăiesc traversează perioade de crize, cum este cea de sănătate din prezent, ei sunt primele și cele mai multe victime. Nu doar victime ale morții! Ca și cum mulți dintre vârstnici nu ar fi trăit suficiente drame, umilințe, suferințe în epocile trăite-războaie, molime, foamete, asupriri, dictaturi, fascism, comunism, neocomunism-cad acum cu ușurință victime ticăloșilor. Ticăloși fără scrupule, care îi vânează cu predilecție pe bătrânii singuri, vulnerabili, neajutorați. Îi jefuiesc, îi umilesc, îi deposedează lacom, criminal de orice bun mai au. Uneori chiar de bunul suprem, viața.

Alt exemplu, de astă dată din București. Vecinul meu de 80 plus, singur, bolnav, dar care își mai ajuta semenii la nevoie, a fost păcălit cu ceva timp în urmă cu o sumă importantă de bani de către o persoană, căreia i-a împrumutat naiv economiile. Dovada o chitanță de mână, cu doi martori. Evident că nu a mai primit banii înapoi. În disperare de cauză, a apelat la Poliție, care l-a trimis la instanța de judecată. Acolo, în primă instanță, judecătorii i-au dat dreptate și a obligat pârâta să restituie banii, dar aceasta a făcut apel, să tragă de timp.

 Poate, poate moare moșul și nu-i mai dă banii. 

Situația de urgență a venit cu suspendarea activității instanțelor, cu excepția cazurilor grave și urgente, iar procesul bătrânului pentru recuperarea banilor împrumutați cu naivitate a rămas în așteptare. ”-Ce să fac, acum? Sunt cardiac, am și Parkinson, mor și îi rămân banii hoaței! Am dat o groază de bani la avocați! Primul avocat m-a mâncat de mulți bani și nu m-a ajutat cu nimic. Acum, am găsit la tribunal un alt avocat. Mi-a cerut bani și l-am plătit degeaba, că procesul este suspendat. Mă sună mereu, îmi cere bani, zice să mergem la cafea, dar tot eu plătesc. Nu m-a ajutat cu nimic! A zis că mă mai sună!Acum, mi-a venit și de la primărie să plătesc milioane de lei timbrul judiciar!”
-------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.




joi, 14 mai 2020

Restricționarea libertății și controlul vieții după ridicarea stării de urgență



O realitate tot mai pregnantă

Un lucru este sigur, nimeni nu va mai putea readuce înapoi viețile pierdute. ”Viața nu va mai fi la fel de aici înainte!” nu pare să fie doar un slogan de criză, ci o realitate care se conturează tot mai bine pe zi ce trece. Mai ales că se vorbește la nivelul specialiștilor internaționali în medicină, că este posibil oricând, o recidivare a coronavirusului chiar dacă acum, aparent, pare că a fost depășit vârful de creștere a răspândirii și îmbolnăvirilor. Sau să ne confruntăm în viitorul apropiat cu alte tipuri de viruși, de boli, de pandemii necunoscute și extrem de periculoase.

Deja, viața noastră s-a schimbat într-o măsură foarte mare. Am fost și vom fi în continuare nevoiți să ne adaptăm permanent noilor realități. Unele schimbări forțate au și aspecte pozitive, cum ar fi învățarea din mers, pentru mulți dintre noi, a lucrului cu noile tehnologii it; munca de acasă; atenția sporită și protejarea în mai mare măsură a propriei sănătăți și vieți. Altele, cum ar fi legile, reglementările, măsurile privind restricțiile și libertățile individuale sau colective ce vor trebui să le respectăm o să ne displacă profund, chiar dacă, teoretic, acestea ar avea menirea să ne protejeze.

După cum evoluează lucrurile în prezent, sunt semne clare că libertatea noastră nu va mai fi ce a fost, iar viețile noastre par că vor fi tot mai mult monitorizate și controlate de autorități. Control cu care nu suntem învățați, dar pe care cred că vom fi obligați să-l acceptăm chiar dacă nu vrem nici în ruptul capului acest lucru.

România a ajuns la finalul celor 60 de zile ale stării de urgență, instituită în martie, pentru a preveni și combate pandemia noului coronavirus care afectează în continuare, întreaga lume. În această perioadă, unii dintre noi am înțeles spre binele tuturor, să respectăm cât putem de bine regulile și să stăm în izolare. Alții au ignorat, încălcat cu bună știință măsurile impuse de autorități, în ciuda sancțiunilor, amenzilor date cu duiumul, dar și a dosarelor penale deschise în cazul faptelor de zădărnicire a combaterii, pe de o parte, și de răspândire a coronavirusului, pe de altă parte.

Din păcate, unii dintre românii afectați iremediabil de pandemie și-au pierdut viețile și probabil că vor mai muri și alții în următoarele luni. Dintre infectații de până acum, câteva mii au avut norocul să fie declarați ”vindecați” de către medici! Dar se spune că vor rămâne cu sechele pentru tot restul vieții.
Cu toții, însă, am așteptat cu nerăbdare ridicarea perioadei stării de urgență, sperând că vom scăpa de această pandemie nenorocită, venită pe neașteptate și ne vom întoarce la viața noastră cea de toate zilele. Cele mai frecvente întrebări puse aproape non stop, au fost ”Când se termină pandemia?” și ”Când ne putem relua viața?” În ciuda previziunilor de tot felul, nimeni nu știe exact când vom reveni la normalitate. O normalitate de care suntem conștienți că nu va mai fi ca cea dinainte, ci una impusă de noile realități în care vom trăi. Începând de la măsurile și regulile de sănătate, de desfășurare a activităților profesionale în condiții impuse și terminând cu schimbarea stilului de viață personală.

Un aspect extrem de important, vital pentru toți, este cel referitor la libertățile și drepturile individuale. În perioada stării de urgență, am resimțit cu toții o îngrădire a libertăților fundamentale, mai ales că majoritatea dintre noi nu am mai trăit astfel de măsuri drastice, cu excepția unora dintre vârstnicii care au prins războaie și altfel de crize care au avut loc cu zeci de ani în urmă. Statul în casă, izolarea, monitorizarea, libertatea controlată ne-au făcut viața extrem de grea. Dar nici o criză nu seamănă una cu cealaltă, fiecare a avut/are specificul ei, în funcție de perioada istorică de timp, de evoluție a oamenilor, tehnologiilor și societăților. Evident, criza sanitară de acum ni se pare cea mai grea și gravă pentru mulți dintre noi. Pe lângă faptul că ne-a prins complet nepregătiți, a scos în evidență o cascadă de vulnerabilități care au agravat situația și au îngreunat major modul și timpul de răspuns pentru combaterea pandemiei. Lucru care ne-a costat și ne va costa și în viitor, atât în plan economic, cât mai ales în plan uman.

Realitățile societății noastre românești, care au fost/sunt încă marcate de nemuritoarele tare: corupție, incompetență, iresponsabilitate, manipulare, prostie-ne-au arătat cât de slabi, cât de nepregătiți și vulnerabili suntem în fața unor crize majore, cum este cea de sănătate de acum. Consecințele sunt dezastruoase și nu se opresc odată cu ridicarea stării de urgență sau cu încheierea acestei pandemii, într-un orizont nedeterminat în acest moment.

Înaintea declanșării pandemiei în România, mulți percepeam starea critică a sistemului național de sănătate, în ciuda asigurărilor mincinoase ale unor factori politici, administrativi ori de altă natură care ne clamau, cum a fost cazul Spitalului de la Suceava, lucruri schimbate în bine în sistem, pentru care s-au cheltuit bani mulți, în timp ce realitatea era exact opusă! Izbucnirea focarului de coronavirus ne-a relevat dezastrul sanitar de aici, ca și de la alte unități medicale din țară. E suficient să amintim că, în disperare de cauză, factorii politici responsabili de gestionarea crizei au fost nevoiți să apeleze la ajutorul medicilor militari pentru salvarea situației.

Armata a intervenit și în ciuda dezastrului, dar și a bețelor puse în roți de oamenii și tarele sistemului corupt și incapabil, a pus lucrurile la punct, readucând speranța în rândul opiniei publice speriate și afectate. La fel cum s-a întâmplat și la alte spitale din țară unde a fost chemată să facă ceea ce trebuia să fi fost făcut dinainte, de responsabili civili care lucrau acolo. Acum, după ce și-au făcut datoria, medicii militari au lăsat din nou comanda, managementul organizațional și medical autorităților civile. Să sperăm că acestea au învățat ceva din experiență și vor continua munca pozitivă a militarilor. Un lucru extrem de greu, dacă ne gândim că din sistemul de sănătate trebuiesc îndepărtate tarele care l-au distrus înainte.

Se va renunța oare, la politizarea direcțiilor de sănătate publică, la numirea în funcții de manager a unor persoane incompetente, corupte, se va renunța la incompetență și la beneficiile celor care învârteau pe degete sistemul sanitar național? Momentan, pare că se încearcă ceva la legislația în domeniu.

Puterea politică, legislativul, guvernul, factorii administrativi actuali, care gestionează situația la nivel național, par incapabili să găsească voința și soluțiile pentru reformarea din temelii, remedierea problemelor și ridicarea nivelului sistemului național de sănătate, astfel încât să fie în permanență capabil să răspundă prompt și eficient unor noi crize neașteptate.
-----------------------------------------------------------------------------------
 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.