joi, 13 aprilie 2017

Ne plac enorm rahaturile




Consumul de ”rahat” este în vogă la români

La români, este o tradiție nescrisă amplificată semnificativ în ultimii ani-se vinde, se cumpără, se livrează și se consumă muuult ”rahat”. La marile sărbători religioase: de Crăciun, de Paște, de Sfânta Maria, de Sfântul Ion, de toți sfinții, chiar și neortodocși. La sărbătorile legale, nereligioase, necreștine, la sărbătorile importate, românii sunt chemați, îmbiați, poftiți la ”rahat” . Și nu d”ăla turcesc, care pe vremuri se spunea că este cel mai bun, cum era și halvaua turcească,   ci de toate felurile. 

 ”Rahat” românesc și internațional, că tot se poartă globalizarea.
Ce-i mai important însă, este că românii în general, că le place că nu le place, consumă ”rahat” în cantități impresionante. 

Să mă scuzați, concetățenii mei! Nu scriu cu rea intenție sau ca să jignesc pe cineva. Nu, chiar dacă unii dintre cititorii acestor rânduri s-ar putea să fie lezați. Nu asta este intenția. Dimpotrivă. Nu cred că este sănătos să accepți și mai ales, să consumi orice ”rahat” lăudat și vândut de oricine. 

A, dacă ar fi vorba de celebrul desert dulce, numit rahat, făcut din fructe și materii prime de calitate și apreciat unanim, dar pe care din păcate, nu-l mai găsim prin magazinele noastre, ar fi altă treabă. V-aș îndemna să-l consumați și l-aș consuma cu plăcere.

 Dar eu mă refer aici la toate lucrurile proaste, inclusiv vorbele, și faptele, nu doar produsele alimentare, livrate și băgate pe gât de niște cetățeni fără caracter, numite peiorativ de români ”rahaturi”. Că la noi s-a întețit nemăsurat producția și vânzarea cu bună știință și mai ales consumul. Cu sau fără știință, consumul masiv, în prostie, de” rahaturi”.

Fie băgate pe gât cu forța, cum sunt de exemplu unele legi și reglementări, taxe și impozite, manipulări crase, intoxicări și tot felul de alte chestii asemenea, politice, legislative, electorale, de altă natură, produse și livrate de puternicii zilei. Fie puse pe piața liberă și comercială, denumită pompos economie de piață, în care toate mărfurile de proastă calitate, unele falsificate, inclusiv vitala marfă care se cheamă informație. 

Ambalate în mincinoasa haină publicitară, sub forma ofertelor de tot felul, indiferent că sunt produse alimentare sau nealimentare, din România sau de aiurea, inclusiv Uniunea Europeană, ”rahaturile” ne iau ochii. Ne prostesc și, în unele cazuri ne îmbolnăvesc. Ne pun sănătatea și chiar viața în pericol. Ce-i mai grav, la fel ca și la multele ”rahaturi” nemateriale, necomerciale și multe produse comerciale le consumăm benevol. Cu prețuri neverosimile!
 
Fără să ni le bage nimeni cu forța pe gât. Ne otrăvim singuri, fără să ne oblige nimeni!!! Fără să gândim, că dacă am gândi puțin înainte să cumpărăm și să consumăm, poate nu ne-am mai otrăvi atât de tare. Nu ne-am mai autodistruge fără motiv.

Dar, asta e. Suntem români și ne plac „rahaturile”!!! Nu știu de ce! Chiar dacă sunt nocive, uneori chiar ne ucid, preferăm ”rahaturile” pe care plătim prețuri care nu se fac. Este o realitate la ordinea zilei, deoarece aceste mărfuri nu se produc, vând și consumă doar în zile de sărbătoare, ci cotidian. Dar, la marile sărbători, deverul și consumul sunt impresionante.

De această slăbiciune a românilor, celebră în orice loc din lume, acolo unde sunt și chiar nu sunt români, este folosită la greu din plin, de oportuniști. Cei mai mulți oportuniști, care fac profit nemăsurat din consumul acesta, sunt tot românii. Păi, dacă nu ne cunoaștem noi între noi cel mai bine, atunci cine să ne cunoască? Și dacă nu profităm unii de alții, atunci cine să profite? Avem deja, împământenită părerea că, cine nu-i oportunist, cine nu înșeală, cine nu fură, cine nu păcălește este prost.

Cine vrea tinicheaua de prost de coadă? Nimeni, c u toate că, paradoxal, foarte mulți români sunt cinstiți, onești, dar muncesc ca proști și mor de foame la fel. Așa spun ceilalți români, băieți descurcăreți, profitorii, despre primii. Proști rău, le-am luat și voturile și banii și i-am făcut și slugile noastre pe viață, spun, în barba lor, sau de multe ori pe față, băieții deștepți de la butoane. Băieți deștepți care scot profit maxim de pe urma ”rahaturilor” politico-electorale vândute proștilor de români cinstiți, care-i pun de bunăvoie și nesiliți de nimeni în fruntea bucatelor!

Cu toate acestea, consumul de ”rahat” este în creștere accelerată în România, iar perspectiva românilor de trai mai bun, democrație, stat de drept, etc, ”căcaturi”, este la fel. De rahat! Mă scuzați, încă odată, nu vreau să lezez pe nimeni. 

Ceea ce ni se livrează și consumăm cel mai mult în România europeană a secolului XXI este ”rahatul”.
 
Ce ar fi să nu mai punem botul la orice ”rahaturi”-politice, economice, sociale, legislative, etc-de mâine încolo? Cred că am fi mai sănătoși din toate punctele de vedere. 

 

Ce ziceți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu