luni, 9 noiembrie 2015

Româno/vlahii din Valea Timocului strigă disperați după ajutorul Țării Mamă-România


”Situația româno/vlahilor din Serbia de răsărit este catastrofală. Fără susținerea Țării Mamă-România suntem pierduți!”

Interviu cu Prot. Boian Alexandrovici - Boian al Lisăndroaichi,
Protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului

Româno/vlahii din Valea Timocului strigă disperați după ajutorul Țării Mamă-România, fără de ajutorul căreia sunt în pericol de a-și pierde credința strămoșească, limba maternă, cultura și identitatea națională. Sunt în pericol de a-și pierde apartenența la neamul românesc. Aceștia se simt părăsiți de România și solicită disperați ajutor pentru respectarea drepturilor elementare, dreptul la învățământ în limba maternă și dreptul la cetățenia română. În ciuda aparențelor și a declarațiilor oficialilor români și mai ales sârbi, situația comunității româno/vlahilor din Serbia de răsărit, din Valea Timocului este una catastrofală.

Româno/vlahii se simt folosiți, se simt tratați ca robi, și-au jertfit interesele proprii pentru interese mai mari, riscând acum, să-și piardă total drepturile și așa nerespectate, dar în special identitatea națională.

În România, românii care cunosc situația și sunt îngrijorați de soarta fraților lor vlahi, au început să ia atitudine pe forumuri, propunând și solicitând măsuri urgente pentru ajutorarea acestora: mi-aș dori ca printre cererile demonstranților din toată țara să se regăsească și problema românilor din afara granițelor ! Statul poate să facă mult mai mult decât face acum și cu sprijin european ! Îmi permit să enumăr câteva măsuri urgente : 

 1. Recunoașterea oficială de către statul român a comunităților istorice de români din afara granițelor și acordarea cetățeniei române tuturor membrilor familiilor; 

2. Învățământul în limba română, dacă autoritățile din țările respective refuză să pună în practică reglementările europene asumate, statul român poate ataca la Curtea Europeană de Justiție, la Curtea Drepturilor Omului ;

3. Pentru stimularea învățământului în limba română -statul român are dreptul să înființeze școli particulare pentru comunitățile de români din afara granițelor;

 4. Pentru dezvoltarea limbii și culturii române se impune crearea urgentă a unui program masiv de burse de studiu la toate nivelurile de școlarizare pentru comunitățile de români din afară (de la preșcolari până la masterat);

  5. Orașele românești din apropierea granițelor pot deveni puncte de sprijin pentru cei situați de partea cealaltă...se poate institui un sistem de transport public care să faca legătura permanenta între zone și transport elevi;

 6. Statul sa ajute la construirea de biserici acolo unde este nevoie+preoți recrutați din tinerii locali instruiți în Ro;

 6. Crearea unei infranstructuri rutiere între zonele comunităților românești și centrele cele mai apropiate din România;

 7. Încurajarea românilor din comunități să se angajeze în zonele din apropierea graniței de partea Ro,” propune un român din Țara Mamă.

- Care este situația româno/vlahilor, la ora actuală, în ceea ce privește respectarea de către statul sârb a drepturilor  identitare, religioase, culturale și cetățenești în așezările din Valea Timocului?

Boian Alexandrovici
- Situația este catastrofală. Statul în care trăim și pentru a cărui formare au pierit strămoşi noștri prin războaie, acuma ne tratează ca şi mama vitregă. Nu ne dau voie sa ținem de Biserica Neamului nostru  - Biserica Ortodoxă Română, nu ne dau voie să construim bisericile noastre iar pe cele vechi ni le au confiscat şi ocupat, fac presiuni zilnice şi creează atmosfera în care românii/vlahii sa se simtă străini la casa lor şi să nu îndrăznească să îşi ceară drepturile. Legile sunt bune dar nu se aplică, iar comportamentul autorităților locale față de noi este unul catastrofal.

- Cu ce probleme se confruntă bisericile românești, dar și comunitatea românească în ansamblul ei?

B. A.- Cum am spus, nu ne dau voie să construim biserici româneşti, pe cele vechi româneşti ni le au ocupat şi confiscat sau dacă folosesc limbajul directorului cancelariei pentru colaborare cu bisericile și comunitățile religioase din Serbia " Biserica Ortodoxã Romãnă din Serbia de răsărit este ilegală" dar ştiți, eu sunt născut aici, trăiasc aici şi sunt preot BOR la casa mea şi nu dau nimănui samă să spună ca sunt "ilegal " la casa mea. Aşa ceva niciun om normal nu poate accepta, un venit săi spună originarului că e străin la casa lui...asta nu vom accepta niciodată, asta să ştie toată lumea!

- În ce relații vă aflați ca și minoritate cu autoritățile sârbe, populația majoritară și cu Biserica Sârbă?

B. A.- Cu poporul sârb nu avem probleme, poporul e corect.

 Autoritățile sunt catastrofa, nu respectă propriile legi şi Constituția şi în unele situații ne terorizează, aplică legile selectiv, pentru uni sunt valabile pentru alți nu, e un haos şi o catastrofa cum se comportă cu noi....

Când e vorba de Biserica Sârbă-Biserica soră, ei nu recunosc nici botezul nostru, majoritatea din ei folosesc metode staliniste de speriat şi presiuni şi ce este mai important, după toată prigoana noastră stă conducerea BOS.
Ne-au condus spiritual aproape 200 de ani şi prin comportamentul lor, au reuşit sã facă din strănepoți primilor creştini oameni nebotezați la vârsta de 70 de ani. Nu poate Biserica unui neam să conducã un alt neam care are Biserica neamului. Nu poate Biserica Ortodoxă Sârbă să ne conducă pe noi românii/vlahii când noi avem Biserica Neamului nostru - Patriarhia Ortodoxă Română.
Vreau sa amintesc că frați sârbi din România au Episcopia lor dar nu vor să respecte sistemul reciprocității şi asta nu este corect din partea lor.

- Ce puteți să ne spuneți despre învățământul în limba română, în Serbia de răsărit sau limba română este vorbită doar la biserică și acasă în comunitatea românească?

B. A.- Ceva din farsa asta cu învățământul în limba română se mai întâmplă numai că autoritățile de la noi (care refuza să ne întâlnim şi să vorbim despre probleme reale) vrea să "arate" la Uniunea Europeană că minoritatea română "are drepturi". Dacă privim la televizor acolo putem auzi multe, problema e că nu sunt adevărate.
Limba română oficial, se vorbeşte şi folosește numai în biserica noastră şi oamenii o folosesc acasă. 

Din păcate, s-a început cu practica prin care copiii să nu mai învețe limba maternă română, ca sa nu aibe probleme şi avem situații strigătoare la cer, unde într-o casă bunica nu ştie o vorbă sârbească şi nepoata nu ştie niciuna românească. Vă dați seama ce tragedie este asta?

- Există probleme de natură politică, socială și economică cu care se confruntă această comunitate și care sunt acestea?

B. A.-  Există probleme de toată natura. Mulți de-ai noștri sunt plecați în străinătate...

- De ce au nevoie cel mai mult românii din Serbia de răsărit în acest moment?

B. A.- De susținerea Țări Mame - România, de susținerea adevãrată a Bucureştului...nu prin reprezentanțe, ci direct. România este Țara Mamă a noastră şi trebuie să ne ajute şi susțină. Fără susținerea din Bucureşti vom fi pierduți foarte repede pentru că un copil fără ajutorul mamei este pierdut, iar o minoritate fără susținerea Țări Mame este uşor de asimilat şi pierdut. Biserica este stâlp al neamului şi garant păstrării credinței şi identități naționale a românilor din Țară, dar şi mai mult a românilor din afara granițelor României.

- Care sunt prioritățile românilor de aici în viitorul apropiat? Obținerea cetățeniei române și pașaportului românesc sunt printre ele?

- Prioritățile sunt întărirea legăturilor cu Țara Mama-România, construirea bisericilor româneşti care sunt garant existenței noastre şi rezistenței noastre aici, şcolile unde am putea să învățăm limba maternă, limba română şi sigur cetățenia română care trebuie să fie acordată numai acelor români care luptă pentru neam şi se bucură de apartenența neamului românesc, aci credem că ar fi bine să se audă şi părerea Bisericii Romaneşti din Timoc.

- Care este relația româno/vlahilor din zona pe care o păstoriți cu autoritățile românești și ce așteptări au de la România?

B.A. - Noi dorim legaturi şi mai strânse cu România. Trist este că unii din reprezentanți ei din Serbia nu merită poziția pe care se află, strică imaginea ei şi fac ceartă între reprezentanți asociațiilor româneşti din zonă şi tot asta sau pentru interese personale sau pentru dezinteresul de păstrarea valorilor tradiționale româneşti... Pentru asta  noi dorim legaturi directe cu Bucureştiul, aşa ne simțim mai siguri şi mai bine.

- Ce trebuie să știe și care este mesajul românilor din Valea Timocului pentru românii din toată lumea, oriunde s-ar afla și ar trăi aceștia?

-Românii/vlahii din Valea Timocului sunt o parte din poporul român care întotdeauna au renunțat la interesele proprii "pentru interese mai mari" crezând că atunci când va veni libertate vor avea şi ei drepturi elementare. Toți ne-au folosit pentru interesele lor, iar noi ne-am jertfit. A venit libertatea dar nu si pentru noi, în continuare suntem priviți ca robi, numai acuma de către cei cu care împreună am luptat pentru libertate.

TOȚI TREBUIE SĂ ŞTIE:

-NU VOM DA NICIODATĂ VOIE NIMĂNUI SĂ NE RUPĂ LEGATURILE CU ȚARA MAMĂ ROMÂNIA.
- NICIODATĂ NU VOM RENUNȚA LA JURISDICȚIA BISERICII NEAMULUI - BISERICII ORTODOXE ROMÂNE - SUNTEM UNIȚI SUB ARIPA PATRIARHIEI ROMÂNE.
- SUNTEM CETĂȚENI LOIALI AI SERBIEI, ȚĂRA ÎN CARE TRĂIM, DAR NU DĂM VOIE NIMĂNUI SĂ NE FACĂ SĂ NE SIMȚIM STRĂINI LA CASA NOASTRĂ
- OR, CUM NE NUMESC ALȚI SAU NE NUMIM NOI VLAHI, ROMÂNI, RUMÂNI SE ŞTIE CĂ SUNTEM POPOR ROMÂN CU MAI MULTE DENUMIRI  ISTORICE PENTRU CĂ SUNTEM UN POPOR VECHI.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu