marți, 7 iunie 2016

Ce ne așteaptă după câștigarea alegerilor de către penali


Democrația șchioapă-victoria penalilor și consecințele alegerilor locale

Motto: „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile.” — Friedrich Nietzsche

Victoria zdrobitoare a  stângii politice și a penalilor, la recentele alegeri locale, este de fapt, o reîntoarcere în timp a  României, cu 20 de ani în urmă, ca în vremea lui Ion Iliescu și a începutului de tranziție spre democrație. Ca și atunci, treisferturi din harta țării este roșie. Neașteptat de roșie chiar și pentru liderii partidelor de stânga, dar și pentru penalii care se așteptau să fie readuși în fruntea bugetelor locale.

Diferența este că atunci se ieșea masiv la vot în timp ce pe 5 iunie 2016, s-a înregistrat cel mai mic număr de votanți de la Revoluție până în prezent. Diferența este că în urmă cu peste două decenii, Primăria Capitalei era apanajul partidelor de dreapta. Acum și Capitala europeană a țării noastre este complet roșie, cu tot cu consiliile locale! Diferența dintre atunci și acum este că PSD-ul și acoliții săi au obținut o victorie extrem de facilă, favorizată în primul rând, de blatul și noncombatul, la vedere, al așa ziselor partide de dreapta, în principal PNL. Așa zis partid de dreapta, care după ce s-a înroșit în trecut cu frații pesediști de gât, sub umbrela USL-ului, au adoptat apoi, tot împreună, votul într-un singur tur.

Realitatea este că votul într-un singur tur, nereprezentativ într-o democrație  românească, șchioapă și originală, este motorul câștigării alegerilor de către penalii pesediști. Mai mult, ca niciodată câștigătorii au realizat o victorie masivă, copleșitoare, comparativ cu alte alegeri anterioare, fără să facă mari eforturi: fără megacampanii, fără zecile de autobuze și mașini care mobilizau alegătorii de stânga, fără mari figuri politice și personalități plimbate ca pe sfintele moaște, fără imense sume de bani cheltuiți în campanie, fără obișnuitele pomeni electorale, mite sau favoritisme la vedere. Este adevărat nici legea nu le-a mai permis, dar nici nu au avut nevoie de așa ceva. N-au avut nevoie nici de atacuri dure la persoană.

Votul într-un singur tur, blatul și noncombatul contracandidaților le-au adus victoria copleșitoare. Într-o democrație șchioapă, alegerile într-un singur tur sunt mincinoase. Nereprezentative. Altfel arăta harta politică a rezultatelor alegerilor dacă se vota în două tururi de scrutin. Alta era prezența la vot a românilor la turul doi. Altă importanță aveau câștigătorii alegerilor votați de peste 50% din alegătorii prezenți la urne. Nu mai aveam tot Bucureștiul și treisferturi din țară roșie. Probabil, că stânga ar fi câștigat doar jumătate de țară și de Capitală. Jumătatea cealaltă revenea altor partide decât PSD-ul. Ar fi fost un echilibru necesar și binevenit la nivel național.

Așa, după alegerile într-un singur tur, majoritatea românilor care nu rezonează cu stânga, cu aleșii și realeșii penali, care nu se simt reprezentați în nici un fel de rezultatul alegerilor, și-au manifestat din plin: frustrarea, revolta, amărăciunea. S-au căutat și găsit la supărare, tot felul de vinovați și vinovății: președintele Iohannis, PNL-ul, candidații dreptei fărâmițate, neunite, care au avut interese distincte, individuale și de grup, neimplicarea, noncombatul, blatul, absenteismul și câte și mai câte.

Mai mult, politiceni cunoscuți, analiști, psihologi, deontologi, părerologi au declarat că rezultatul acestor alegeri este consecința: luptei anticorupție, eșecului DNA, spectacolului cătușelor, mediatizării excesive a cercetării, reținerii, arestării, judecării și condamnării politicienilor acuzați de corupție. Câștigarea alegerilor de către mulți penali s-a pus pe seama toleranței corupției din partea românilor, dar și pe seama distorsionării și inversării valorilor morale.

Puțini însă,au avut luciditatea și curajul să indice cauza principală-alegerile într-un singur tur de scrutin.

Pe de altă parte, în ciuda apariției, în ultimul timp, a sumedenie de partidulețe și oranizații civice mici, românii nu au avut pe cine să aleagă. Faptul că li s-a permis penalilor să candideze, coroborat cu legiferarea votului într-un singur tur, i-a scârbit și îndepărtat pe majoritatea alegătorilor de la urne.

Mulți cetățeni, prea mulți chiar, au avut dilema cetățeanului turmentat: ”Io cu cine votez?”
Oferta electorală din piață ne-a aratat că nu prea au avut cu cine să voteze. Ca la fiecare alegeri, de altfel. Primenirea clasei politice este la ani lumină de societatea românească. Nu se poate face cu 2/3 persoane la o bere sau o cafea și cu 3/4 ”iepuri”, la vedere, ai candidaților șmecheri, cu potență. Într-o campanie electorală începută de mulți încă de anul trecut, fără mici și bere, fără vizibile mite electorale, din ce am văzut și auzit, au fost multe subiecte tabu, subiecte controversate și de restul bomboane….promisiuni și ”rezolvări” gârlă. Ca în campanie. Așa a devenit România roșie pe harta politică națională.


Vorba unui român din Basarabia, care ne-a transmis următorul mesaj pe o rețea de socializare: ”Bucureştiului şi bucureştenilor: Bun venit în marea familie comunistă! Uraa!
Un sfat: înfrăţiţi-vă cu Voronin şi cu oraşul Bălţi! Sau, mai bine, cu Moscova!”

Cât despre consecințele acestui vot într-un singur tur, nereprezentativ, care ne întoarce cu decenii în timp, cred că vom avea extrem de rapid o sumedenie de probleme și dileme. Ce se va întâmpla, de exemplu, cu aleșii penali: cum vor intra în posesia dreptului de a-și exercita mandatul-cazul primarului de la Baia Mare, care deși aflat în pușcărie a fost reales-va conduce orașul din închisoare? Cine va conduce localitățile unde au fost aleși candidați cercetați sau judecați penal dacă aceștia vor fi condamnați definitiv de instanță pe durata mandatului în funcție?

Cum vor înțelege politicienii din marele PNL că este imperios să se reformeze din temelii după acest dezastru electoral, în timp ce actualii lideri clamează cea mai mare victorie la locale din 1990 încoace?!!! O victorie parșivă, mincinoasă total. Sau politicienii din alte partide, care în loc să analizeze cauzele reale ale acestui vot într-un singur tur, se fac că nu le văd și le pun pe seama luptei anticorupție a DNA și a spectacolului mediatizat al cătușelor, cum crede fostul președinte al României, Traian Băsescu, actual președinte de nou partid, PMP, așa zis reformator?

Ce fel de scenă politică vom avea la alegerile parlamentare cu partide de genul USB al lui Nicușor Dan, care s-a clasat pe locul doi la Capitală și, încurajați de această victorie de etapă, se transformă în Uniunea Salvați România, dar care nu are politicieni adevărați printre membri, ci mai degrabă tehnocrați?
Ce ofertă electorală, ce candidați vor avea de ales românii pentru noul Legislativ, care să le ia locul actualilor penali din Parlament?

O  întrebare majoră cred că se pune în acest context: Va influența rezultatul acestor alegeri într-un singur tur lupta anticorupție și dacă da, cum o va face, în bine sau în rău? Deocamdată, în aparență, prin alegerea penalilor, lupta anticorupție a primit un șut în fund, dar, cu toate acestea merge mai departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu