Când se va reuși
ținerea sub control a pandemiei
Realitatea ne arată
că la doar câteva săptămâni de la începerea noului an școlar, se înregistrează
tot mai multe infectări în rândul elevilor și tot mai multe școli trec pe scenariul roșu, se închid și adoptă învățământul on line.
Și situația
infectărilor comunitare merge din rău în mai rău.
Măsurile de protecție
sanitară nu se respectă și aici nu este vorba de restaurante, industria Horeca
sau teatre, spații în care nu s-au înghesuit atât de mulți oameni, iar cei care
au călcat pragurile acestor locații au respectat în mare regulile de protecție
sanitară. Nu, este vorba de alte spații publice și instituții, de piețe, de
mijloace de transport în comun, de magazine, de străzi, de târguri, de alte
evenimente la care se adună zeci, sute, mii de persoane.
Ne
aflăm în sezonul moaștelor, dar și într-un an electoral, în care măsurile
autorităților și mai ales sancțiunile sunt extrem de permisive, de laxe, iar
toate acestea și altele la fel contribuie din plin la răspândirea comunitară,
rapidă a noului coronavirus.
Ceea ce se întâmplă
de câtva timp în România, dar mai ales în ultimele zile când practic a explodat
numărul infectărilor cu SARS Cov 2 și modul în care autoritățile gestionează
această gravă și nemaivăzută criză sanitară îmi dă senzația de întoarcere în
timp, la lucruri care s-au întâmplat înainte, iar acum se repetă. Chiar ne
aflăm în luna octombrie, la cinci ani de la tragedia Colectiv, care a avut loc
în noaptea de 30 octombrie 2015, în urma căruia au murit 65 de tineri, iar câteva
zeci au fost răniți și mutilați pe viață. Cinci ani în care justiția nu a fost
în stare sau nu a vrut să facă lumină în acest caz, ajungându-se ca luna
trecută, unul dintre inculpații condamnați în primă instanță să poată candida
și să fie ales într-o funcție de mare responsabilitate publică administrativă, similară
celei în care se afla și în momentul producerii tragediei!
Catastrofă
care nu trebuie uitată și în cazul căreia justiția trebuie obligatoriu să
scoată adevărul la lumină și să pedepsească vinovații, pentru ca pe viitor
astfel de nenorociri să nu se mai întâmple !
Ca și în cazul Colectiv,
când în urmă cu cinci ani factorii de putere politică, responsabilii din sănătate,
cei de atunci ca și cei de acum gestionari ai pandemiei de coronavirus, sunt
depășiți cu mult de situație, par debusolați, acționează haotic, fac multe
greșeli, nu au planuri și strategii bine puse la punct. Nu știu ce să facă, nu
sunt pregătiți, mint, dezinformează cu bună știință, dovedesc incompetență și incapabilitate.
Responsabilii politici, specialiștii din fruntea Ministerului Sănătății, șefii administrațiilor
centrale și teritoriale par că au scăpat lucrurile de sub control. Dar, ca și
la Colectiv asigură opinia publică de faptul că pot gestiona criza sanitară, că
au planuri și strategii de asigurare a locurilor la terapie intensivă pentru
infectații cu SARS Cov 2, că au suficiente paturi în spitalele destinate
tratării acestor bolnavi, că au soluții de extindere, de asigurare a asistenței
medicale de specialitate, în cazul creșterii numărului de cazuri.
Că au
echipamente, medicamente, Remdesivir în special, că găsesc și personal medical
specializat care să-l suplimenteze pe cel din linia întâi, că au tot să poată
ține situația sub control !!! Asigurările că se descurcă și au de toate,
că pot rezolva toate problemele prezente și pe cele viitoare le-am mai auzit și
în cazul Colectiv, când după astfel de asigurări au murit cu zile, infectați în
spitale, oameni care ar fi putut fi salvați. Ca și atunci și acum responsabilii
preferă să bage gunoiul sub preș, ascunzându-se sub masca falselor asigurări.
Tot ca și la tragedia de acum cinci ani, medicii, personalul sanitar aflat în
linia întâi, expuși și ei infectărilor, trag zilnic semnale de alarmă disperate
în privința problemelor, lipsurilor și a incompetențelor în gestionarea acestei
crize.
Dacă medicii strigă că nu mai au locuri în
spitalele destinate tratării pacienților COVID, că nu mai au paturi libere la
terapie intensivă, că nu au medicamente, Remdesivir, că sunt epuizați fizic și
psihic și nu mai fac față urgențelor din spitale șefii declară sus și tare că
au soluții, că există doze de medicamente în depozite…
Îi vedem cu toții zi
și noapte, pe acești medici din linia întâi strigând ajutor, pe salvatorii de
pe ambulanțe care nu mai știu unde să-i ducă pe oamenii infectați, că nu mai
găsesc locuri în spitale, pe bolnavi ignorați de autorități, lăsați să moară cu
zile ! Cum la fel îi vedem și pe responsabilii de la putere, guvern,
ministere, orbani, arafați, tătari, streini cercei, șefii din teritorii, de la județe, de la
direcțiile sanitare, cei care sunt puși să gestioneze criza sanitară, cum ne
liniștesc că fac totul și au de toate pentru a rezolva problemele agravate. Ei
nu văd cum în unele județe, ca la Neamț de exemplu, dar și în alte zone,
pacienții suspecți sau bolnavi infectați sunt lăsați să aștepte cu zecile de
ore pe holurile și în curțile spitalelor, până să primească asistență medicală
și să li se găsească locuri în spitale pentru cei care necesită spitalizare de
urgență !
S-a ajuns
în situația ca abia după ce decedează pacienți aflați la terapie intensivă și
se eliberează paturi, să poată fi internate persoanele aflate în așteptare, în
stare gravă ! Nu mai sunt locuri la terapie intensivă, strigă zilnic
medicii !
Nici la
liniile telefonice de urgență ale DSP-urilor nu se răspunde decât după zeci,
sute de apeluri la fel cum sunt ignorați și cetățenii aflați în izolare, în
carantină ! Ba, mai mult, tot mai mulți cetățeni iresponsabili, suspecți
sau confirmați ca fiind infectați, aflați în izolare acasă sau în alte locații,
necontrolați de autorități dacă respectă măsurile impuse, părăsesc domiciliul
și merg în comunitate, în spații publice, răspândind cu bună știință virusul.
Astfel, a fost și este răspândit coronavirusul mortal în piețe, supermarketuri,
mijloace de transport în comun, în școli și alte instituții publice.
Pe de altă parte, rata
de înmulțire masivă a numărului de infectări zilnice este dată în primul rând
de nerespectarea regulilor atât de către cetățeni, cât și de autoritățile care,
în primul rând ele ar fi trebuit să respecte regulile și să-i sancționeze pe
cei care le încalcă. Mai mult, cum este cazul pelerinajelor religioase, cel mai
evident exemplu de complicitate la răspândirea coronavirusului este cel de la
Iași, la moaștele Sf. Parascheva. Păi aici, din motive electorale și de altă
natură autoritățile administrației locale, împreună cu reprezentanții religioși
au pregătit din timp organizarea pelerinajelor, în loc să anuleze evenimentele și
să comunice din vreme opiniei publice, credincioșilor faptul că din cauza
crizei sanitare acestea nu se mai pot desfășura. Astfel, ar fi fost prevenite
zeci, sute, mii poate de noi infectări prin intermediul pelerinilor care
luaseră deja cu asalt orașul, pentru a se ruga la moaște.
O mare
responsabilitate politico administrativă o are administrația locală a Iașiului,
în frunte cu alesul și realesul primar pesedist-penelist, Mihai Chirică, pe care
sigur nu o să-l tragă nimeni la răspundere, nu o să-l acuze de faptul că a
contribuit din plin la răspândirea epidemiei.
De
fapt, acum când se înregistrează zilnic tot mai multe recorduri negative de
infectări și decese, când salvatorii nu mai au unde să-i ducă pe cei bolnavi
din lipsă de locuri și personal medical în spitale, lucrurile se vor agrava
rapid în ciuda așa ziselor noi măsuri anunțate de autorități ! În loc să
se suplimenteze, numărul personalului medical din linia întâi scade, numai în
ultimele 14 zile s-au infectat 289 de cadre medicale.
Iar după cum decurg
evenimentele, nu se întrevede o diminuare a numărului de infectări, îmbolnăviri
și decese decât după ce trece valul de moaște, de alegeri și de
iresponsabilitate masivă din partea tuturor autorităților și cetățenilor.
---------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu