Unde duce actuala guvernare România
În aceste condiții și
mai ales din perspectiva faptului că nu se întrevede nici măcar o luminiță la
capătul tunelului, este tot mai previzibil că vor exista mișcări de stradă în
cel mai scurt timp.
Fie că vor fi revendicări salariale ale unor
categorii socio-profesionale, că vor fi proteste față de măsurile
guvernamentale, că vor fi manifestații față de avalanșa scumpirilor produselor
de bază și utilităților, revendicări de pensii sau alte lucruri care
nemulțumesc populația.
Situația actuală și
direcția în care evoluează lucrurile în țara noastră ne indică faptul că vom
avea o iarnă nu numai cu multe îngrijorări, probleme, greutăți, provocări, ci
și o stare de spirit, o disperare care îi va face pe mulți dintre români să
iasă în stradă.
Protestele de stradă
nu rezolvă lucrurile, ci le complică tot mai tare.
Pe zi
ce trece, scenariul roșu cuprinde tot mai mult România. Localitate după
localitate trec inevitabil pragul de infectări Covid 19, provocând îngrijorare
și impunerea anumitor măsuri specifice pentru controlul și diminuarea
extinderii pandemiei.
În prezent, lucrurile se întâmplă într-o
dinamică mai rapidă decât se aștepta majoritatea populației, cu toate că în
ultimele luni oamenii responsabili din sistemul de sănătate, specialiști,
precum și mințile lucide au atras atenția în permanență asupra pericolului ce
avea să vină peste noi.
Cauzele care au
favorizat dezvoltarea situației actuale
țin atât de natura factorilor politici ai puterii decizionale, dar și
atitudinii și comportamentului unei mari părți a populației, care ignoră și
neagă prezența coronavirusului, cât și implicit, efectele benefice ale
măsurilor de prevenire și protecție și vaccinarea anticovid.
Acum, în bătaia
valului patru al pandemiei, sistemul sanitar românesc se confruntă cu mari
probleme privind asigurarea asistenței sanitare de urgență bolnavilor de Covid
19, problemele principale fiind aceleași ca și anii trecuți: insuficiența
paturilor ATI și mai ales lipsa personalului sanitar specializat în tratarea
acestor pacienți.
Cu toate că
experiența anilor trecuți a evidențiat aceste lipsuri, responsabilii din sistem
nu au reușit să remedieze deficiențele înaintea acestui val considerat mult mai
periculos, prin apariția variantei Delta a coronaviruslui, despre care
specialiștii au atras atenția în permanență că este cea mai periculoasă și
poate afecta mai multe persoane la un loc decât au afectat valurile precedente
ale pandemiei.
În ciuda faptului că
spitalele duc lipsă de personal medical specializat pentru tratarea pacienților
covid, decidenții politici nu conștientizează complexitatea lucrurilor și cer,
exemplu atât premierul Florin Câțu, cât și ministrul actual al sănătății, cu
vehemență doar suplimentarea paturilor la ATI! Dar este evident că oricâte
paturi ATI s-ar suplimenta, inclusiv în unitățile mobile, fără un personal
medical specializat, fără medici, asistenți și infirmieri care să trateze
bolnavii, nu se poate lucra.
Cum se vor rezolva
aceste probleme stringente în fața numărului tot mai mare de infectați, numai
Dumnezeu știe, că decidenții politici nu par interesați prea mult sau nu sunt
în stare să le facă față.
Dar acestea nu sunt
singurele probleme, ci vin la pachet cu efectele valului patru de infectări,
inclusiv cu adoptarea unor măsuri de siguranță, printre care și carantina
localităților unde incidența este tot mai mare. Activități economice vor fi
restrânse sau chiar oprite, școlile abia deschise se închid rând pe rând, în
ciuda declarațiilor diriguitorilor politici de la Ministerul Educației, care
țipă strident că nu le vor închide.
Numărul tot mai mare
de copii infectați cu coronavirus ne demonstrează însă că măsurile luate până
acum sunt insuficiente și ineficiente.
Pe de altă parte,
incapacitatea autorităților de a convinge tot mai mult că vaccinarea este
primordială pentru protejarea vieții și ținerea sub control a pandemiei face
situația și mai agravantă.
Pe de altă parte,
pericolul pandemic nu este singurul lucru îngrijorător pentru români în această
toamnă.
Avalanșa scumpirilor
produselor și serviciilor de bază ale populației, în prag de iarnă, creează
alte probleme majore pentru populația de rând care face față tot mai greu
noilor provocări existențiale. Îngrijorările sunt tot mai multe, iar starea de
spirit este tot mai proastă pe fondul unei guvernări care a pus mai presus de
orice acapararea ciolanului puterii politice, în detrimentul poporului.
Iar puterea politică
actuală, guvernarea de până acum și-au dat dovada incompetențelor și incapabilității
de a rezolva lucrurile și a merge mai departe. Ceea ce ne duce la premiza că
situația de criză generală a României poate fi gestionată doar printr-o
schimbare reală a actualei guvernări și a decidenților politici,
Va exista această
schimbare la vârful puterii politice sau nu, caz în care este posibil ca
îngrijorările, nemulțumirile și situația din România să explodeze și să ducă în
haos țara, în iarna care bate la ușă?
----------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu