joi, 26 octombrie 2023

Revoluția prețurilor și Dosarul ”Revoluției”

 

A fost sau nu a fost? Va fi sau nu va fi?

Coșul politicienilor!


Sloganul marinarului/politician Băsescu Traian, ”Să trăim bine!”, de acum câtva timp, pare că acum s-a transformat din vorbe în fapte, în realitate, după ce, periodic, old man, bradăr Ciolacu Marcel, aka premier actual, face din lună-n lună, turul magazinelor alimentare și ne arată cât de mult sau ieftinit alimentele sub guvernarea oamenilor timpului său!

Nu asta ne spun și repetă la infinit politicienii noștri tradiționali?

Ultimul tur de mijloc de octombrie ne-a arătat un politician simplu, din popor, de la Buzău, unii zic de covrigar, alții de vânător, la cumpărături!

Cât și ce poate cumpăra un premier social-democrat cu 100 de roni, lei noi: un întreg coș de cumpărături cu alimente de bază, toate cele pentru lingurică! Pentru cât timp, o zi, două, trei, o lună, nu știm în cât timp consumă bradăr Marcel păpica luată într-o zi de octombrie, dar probabil că-i ajunge suficient până la următoarea chenzină și evident, incursiune la supermarket, după săsesc și alte alea!

Eu cred că politicienii nu mănâncă mult, nici nu ar avea timp la câte au pe cap cu asigurarea bunăstării naționale!


Cu 100 de roni, nea Ciolacu ne-a asigurat că se poate trăi bine și că guvernarea celor trei trandafiri bicolori roș/galbeni are grijă de poporul votant!

Dar, cu 1 milion de lei vechi, acum, oare ce poate cumpăra un simplu cetățean? Ce și cât ca să umple coșul de cumpărături și să-i asigure supraviețuirea, nu doar traiul zilnic?

O pâine umflată și proastă, un salam de plastic, nește ouă, carne de pui, tacâmuri, apă milenară, adică plată, o ceapă, un morcov și câte și mai câte: brânză, lapte, roșii, etc la coșul de bază!

Câte puțin sau mai nimic din necesar, o țandără de brânză din înlocuitori de lapte, o feliuță de roșii de la producătorii locali cu prețuri de lux, o ceapă, două trei boabe de fasole românească din Egipt, Etiopia, Polonia sau cine mai știe de unde...

Așa, coșul de bază e gata, de restul banilor ceva medicamente, utilități, curent, gaze, întreținere!

E bine, e foarte bine în România!

Avem de toate pentru toți!

Și le mai și crește mai mereu, guvernul pensia oamenilor, mai ales pensionarilor cu venit mic, că pensionarilor speciali se știe, am fost anunțați cu toții, le-o taie, le-o taie bre, că nu se mai poate!

E cald afară! Prea cald pentru sfârșit de octombrie!

 

În București, s-a anunțat că au început probele de livrare ale agentului termic în caloriferele blocatarilor, agent termic pe care nu l-a simțit și nu-l simte deocamdată nimeni dintre cei care vor trebui să-l plătească la următoarele facturi!

Veștile edililor și guvernanților, cu toții, dar cu toții aflați în plină campanie electorală pentru bătăliile de anul viitor își anunță marile realizări, lucrări de infrastructură, reabilitări de tot felul, investiții de mare amploare și interes public-betoane, piloni, betonări, chiar și plantări de palmieri în laminor și multe altele văzute și nevăzute!

Realizări livrate cu multă sudoare, sângeee..., sacrificiu de eroi ai poporului!


Toate anunțate într-un ritm alert, pe toate canalele de informații, inclusiv în reclamele permanente la televizor, reclame finanțate de marii politicieni, marii edili ai zilei-pe bani publici evident!

Și veștile bune nu se opresc aici, sunt de toate pentru toți, inclusiv pentru însetații de dreptate.

Astfel, după ce acum câtva timp marele președinte de țară ne anunța că avem o justiție funcțională, acum, după ani și ani, zeci de ani de eforturi ale sistemului, aflăm că este posibil să înceapă judecata în marele proces al ”Revoluției”, cu cei trei mari acuzați de infracțiuni contra umanității, Gelu Voican, Ioan Rus și cu marele tartor nemuritor până acum, Ion Iliescu Ilici în prim plan!

Este posibil, când, unde și cum se va sfârși marele proces, dacă va începe, nimeni nu știe?

A fost sau nu a fost Revoluție? Încă nu știm oficial, chiar dacă cei care-și amintesc de evenimentele din decembrie 1989 tind să spună că nu a fost!

Va fi procesul lui Iliescu în Dosarul ”Revoluției” sau nu va fi? Nu știm sigur!

Nici nu mai contează poate, decât pentru adevărul istoric dacă acesta se va dori a fi aflat vreodată!

Acum, important este că poporul votant este bombardat cu știri bune, bune rău chiar dacă majoritate sunt un fel de fake news-uri senzaționale, cum titrează non stop media de partid și de stat!

Și asta nu e totul...

Urmează un șir necontenit de știri și mai bune, cu inaugurări de lucrări neterminate sau fantomă, cu tăieri de panglici, cu noi demonstrații de cumpărături cu 1 leu sau chiar mai puțin pentru coșul zilnic, pentru toată lumea, tot poporul votant, că are cu ce și are și de unde!

Trai, nineacă, pe banii lui old man de serviciu la Palatul Victoria și la alte case!

Mai avem o veste super bună, super importantă, într-un an cu o secetă istorică, fără precedent, după cum ne anunță nește canale media-

”Acum că s-au oprit ploile, vom avea parte doar de vreme frumoasă!”

Să mai spună cineva că nu s-a schimbat nimic în România după Revoluție!

Totul s-a schimbat!

Îmi confirmă și știrea de ultimă oră vă vom avea noi spitale în țara noastră, ce vor fi construite în anii și deceniile următoare și date în funcțiune la Sf. Așteaptă, așteaptă, așteaptă...

Cele mai multe spitale, școli, investiții și altele vor fi făcute, evident, până la alegerile de anul viitor!

Unde mai pui că va crește sigur, s-a dat lege deja, salariul minim în construcții și agricultură, chiar domeniile unde se muncește cel mai mult la negru!

 A venit, a venit toamna pe stil nou! Pe sfârșit de 0ctombrie 2023, zboară frunzele ruginii, la 28/29 de grade Celsius!

E bine, e foarte bine!

Știrile bune și foarte bune, dar un pic nebune, fanteziste vin aproape ca într-o avalanșă în spațiul mioritic, purtate de vorbele, știrile canalelor de presă și comunicatele politicienilor, edililor și administratorilor noștri dragi de țară, de urbe, de localități ale patriei și mai ales de grija și dragostea nețărmuite pentru români, pentru popor!

Avem căldură de afară, vom avea căldură în case la iarnă, suntem asigurați, vom avea papa multă și ieftină, curent, gaze și câte și mai câte!

Ce dacă în vecinătate sau în lume sunt războaie care într-un fel sau altul amenință, afectează și România, în grădina Maicii Domnului nu poate fi decât ca în Rai, evident!

------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu