România are o singură cale
de urmat!
Pe 24 februarie 2026 s-au împlinit patru ani de la invazia rusească asupra Ucrainei liberă și independentă.
Patru ani de la așa
numita ”operațiune specială” a lui Vladimir Putin, menită să cucerească Ucraina
în trei zile, s-a transformat într-un război atroce, de amploare, în care
agresorul de la Moscova nu doar că nu a reușit să-și îndeplinească obiectivele,
ci a dus la moartea a circa 100. 000 de soldați ucraineni și alte zeci de mii
de civili, de o parte, dar și la uciderea unui număr dublu de militari ruși
agresori, de cealaltă parte.
Distrugerile produse
Ucrainei sunt incomensurabile, incomparabil mai mici decât pagubele suferite de ruși pe propriul teritoriu.
Au trecut patru ani
de la o agresiune atroce care este departe de a se opri, ale cărei consecințe
nu credeam că vor mai fi posibile în secolul XXI!
O agresiune nu doar
militară, ci și civilă, un război hibrid și prin mijloace atipice, care
țintește nu doar Ucraina.
Atacurile hibride rusești
s-au extins și în restul Europei, nu doar împotriva lumii occidentale, dar și
asupra țărilor membre ale Uniunii Europene, țintind inclusiv România și Republica Moldova.
Consecințele și
influența agresiunii rusești sunt resimțite și pe celelalte continente, într-un conflict global nemaivăzut!
24 februarie 2022 nu
a însemnat doar atacul rusesc asupra Ucrainei, ci începutul unui război al
lumilor și civilizațiilor.
Lumea întreagă s-a
văzut într-o nouă realitate, dată de cel
mai mare conflict declanșat de la cel de-al doilea război mondial încoace!
De la declanșarea
agresiunii rusești lumea a început o schimbare majoră pentru supraviețuire!
Ordinea lumii se
schimbă într-o dinamică greu de prevăzut și controlat!
Liderii ”mesianici”
care promiteau oprirea conflictului ruso-ucrainean ”în 24 de ore”, cum anunța
Donald Trump, s-au împotmolit în propria demagogie și neputință, confruntându-se cu propriile probleme, consecințe ale unor
politici iresponsabile!
Lumea occidentală s-a
trezit dintr-o dată confruntată cu
agresiunea rusească, pe de o parte, dar și cu o agresiune proprie din
interior, care îi afectează civilizația, valorile și propria democrație.
Umanitatea se află
într-un pericol de amploare, neprevăzut acum patru ani, în fața căruia este
obligată să-și strângă rândurile
și să găsească urgent soluții pentru a-l combate.
România se află și ea în același pericol, trebuind să facă
față provocărilor și noilor realități cu un război de agresiune la graniță, dar
și unui război, hibrid, atipic, generat din afară, dar și din interiorul
teritoriului propriu.
Apartenența la
Uniunea Europeană, la NATO și la valorile occidentale, la democrația reală
trebuie să fie menținute în continuare
cu fermitate și cu politici și strategii coerente și eficace!
Sunt singurele
direcții obligatorii de urmat, pentru a putea exista și a avea un viitor ca
țară liberă și independentă!
Pe lângă
provocările și noile realități globale cărora trebuie să le facă față, România
are propriile ei războaie interne pe care trebuie să le câștige necondiționat
pentru a avea un viitor bun!
-------------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu