Țara lui Papură Vodă a murit!
Trăiască România circopitecilor
politici!
Într-o lume care a luat-o complet razna și în care
marii mondiali își trag țări de pe tot globul, chiar și din spațiul
extraterestru, luându-le cum vor mușchii lor, pe calea armelor, cu amenințări,
cu vorbe goale, cu pixul pe hârtie sau prin alte mijloace, este firesc ca și
România să se transforme, în special pe plan național.
În ce țară/țări mai trăim sau murim nici noi nu știm
exact, dar este clar că Țara lui Papură Vodă a murit demult și avem în față o
lume a tuturor posibilităților!
Fiecare cu țara și gașca lui!
Acum, dacă ne uităm peste frumoasele noastre plaiuri
din ”Grădina Maicii Domnului”, putem spune că avem nenumărate țări, fiecare cu
specificul, conducătorii și supușii lor!
Într-o Românie în care tot mai mulți oameni fără
probleme creează și dau probleme și mari bătăi de cap majorității românilor
este firesc să ne întrebăm-În ce țară mai trăim, unde a ajuns țara
noastră, mai este România țara tuturor românilor sau fiecare român are și își face o țară a lui proprie?
Cei mai bătrâni știau geografic România formată din
Țara Românească, Moldova, Transilvania, Dobrogea și alte țări românești din
jurul granițelor actuale.
Alții o știau ca țara lui Papură Vodă, unii ca pe o
democrație originală emanată de ”epoca de aur” comunistă.
Realitatea percepută acum este că România nu mai este
o singură țară și că s-a dezvoltat în ultimele decenii, născând alte și alte
țări propria în spațiul danubiano-pontic, dar și în lumea mare peste tot unde
au ajuns românii.
Țări fără număr, care continuă să se
înmulțească:
Țara tuturor
posibilităților,
Țara circopitecilor politici,
Țara partidelor fără număr,
Țara aleșilor neamului,
Țara hoților,
Țara proștilor,
Țara infractorilor cu gulere
albe,
Țara plătitorilor de taxe
infinite,
Țara bugetofagilor nesătui,
Țara oamenilor onești,
Țara ”Justiției capturate”,
Țara spitalelor morții,
Țara educației unde unii
profesori educă, în timp ce alți ”dascăli” fac greve, cer bani mulți și refuză
munca,
Țara ”suveraniștilor”,
rusofililor, putiniștilor,
Țara cartelurilor de
fermieri,
Țara aleșilor celor pe
care-i ”ține Dumnezeu” la sân,
Țara amărăștenilor ajunși la
mila Domnului și a țărilor influente care guvernează,
Țara popilor smintiți care
se închină la ”Ochiul Dracului” și a răsăritului de la Moscova…
Țara dezinformărilor și
manipulărilor media,
Țara ”exploziilor la pompă”,
zilnice, unde pompele de combustibili rămân intacte și înfloresc permanent
prețuri mai mari…
Lista este nesfârșită și se actualizează tot timpul,
în funcție de imaginația și interesele românilor.
Dintre toate țările astfel percepute, cu toții vedem
că cea mai vocală și stridentă este Țara circopitecilor aleși ai neamului,
care”lucrează în beneficiul țării” și evident, ”mor de grija” amărăștenilor.
Reveniți odihniți după vacanța parlamentară prelungită
prin țări străine, degajați de grija celor dragi și a odraslelor odată aduse
acasă din locurile vizate de dronele și rachetele ayatollahilor, circopitecii
noștrii se luptă, țipând și urlând, pe bugetul național adunat de cetățenii
plătitori de taxe și impozite mărite și infinite.
Într-un Parlament în care aleșii adunați votează cum
vor mușchii lor, dar mai ales cum vor stăpânii lor care nu sunt în niciun caz
alegătorii, și în care fiecare urlă, țipă și face circ cum îl taie capul, crezând
că așa este mai deștept și își impune agenda de partid!
Și în care matematica bugetului și număratul voturilor
sunt necunoscute, care ar trebui să fie probleme de rezolvat pentru
matematicienii de rețea socială descoperiți de un guru al presei!
Un Legislativ în care o femeie, nu se putea altfel, a
avut curajul să le spună circopitecilor un adevăr știut de toți, mai puțin de
ei, o zicere care i-a redus la adevărata dimensiune a lor.
Citez aproximativ-”Nu oricărui bărbat care urlă mai
tare îi crește bărbăția!”-dixit ministra Mediului, Diana Buzoianu! Urlător
care poate constata ulterior, șocat, că o are chiar mai mică și fără vlagă!
------------------------------------------------------------------------------------------