Care sunt consecințele vieții la limita supraviețuirii?
Realitatea și greutățile majore cu care se confruntă majoritatea populației din țara noastră sunt în contrast vizibil de pe lună și coliziune gravă cu ceea ce propagă zilnic guvernanții și administratorii publici, politici din zonele locale și centrale ale celor de la butoane!
Pe lângă toate acestea, mersul lucrurilor și viața de zi cu zi ale celor mai mulți sunt afectate în plus și de mișcările, protestele și revendicările mai mult sau mai puțin îndreptățite, mai mult sau mai puțin legale, mai mult sau mai puțin spontane, mai mult sau mai puțin cu tente și ținte electorale, organizate sau manipulate ale diferitelor categorii profesionale, sociale sau de altă natură, declanșate în masă la acest început de an!
În aceste lumii paralele-lumea poporanilor pe de o parte și lumea celorlalți, boșii, pe de altă parte, pe lângă sondajele de opinie electorale sau cu diverse teme, au început să apară și sondaje care vizează impactul nivelului sărăciei, consecințele avalanșei de taxe, impozite și scumpiri ale traiului de zi cu zi, care indică mult mai bine situația reală a românilor și starea României de azi!
Tabloul în dinamică
permanentă indică mult mai precis lumea reală a majorității trăitorilor de pe o
zi pe alta, ruptă de lumea propagandei televizate de promisiunile și
asigurările mințite făcute nonșalant, non stop, de mai marii acestei țări!
Este o discrepanță
majoră între talpa țării și inteligența, interesele de genunchiul broaștei
politicienilor și guvernanților noștri!
Care sunt
principalele preocupări și îngrijorării ale multora dintre oamenii simplii, cei
care nu sunt mari politicieni în viață, cel mult mici comentatori de apartament
de scară, de stradă, de piață, de serviciu, de parc, de drum, confruntați în
prima lună a anului cu avalanșa de taxe, impozite și mai ales de creșteri de
prețuri?
În București, în
provincie, în mediul rural, pe unde am umblat la acest început de an, în
ultimele săptămâni am văzut foarte mulți oameni de rând îngrijorați și
preocupați de costul primar al sănătății și vieții pentru ei și familiile lor!
Dacă s-ar face sondaje de opinie în acest sens, s-ar
putea trage concluzia că nivelul de îngrijorare al majorității semenilor noștri care trăiesc în
România este la limita de panică-
”Noi ce facem mâine, luna viitoare și după aceea? Nu ne mai ajung banii să
ne cumpărăm strictul necesar-hrana de toate zilele, medicamentele, să plătim
utilitățile, vechile și mai noile dări și tot ceea ce mai este necesar sau nu,
dar trebuie să plătim?”
”Nu ne interesează ce ne mint hoții de la guvernare, din politică, actualii
sau cei ce vor veni în locul lor, chiar dacă ne asigură tot timpul că mor de
grija poporului? Cum ne descurcăm acum, urgent?”
Zilele trecute, în
ultimele două săptămâni, aproape că nu a fost loc public pe unde am trecut-pe
stradă, prin transportul public, tramvaie, autobuze, taxiuri, prin piețe, magazine
mari sau mici, în incinta instituțiilor publice, administrații locale, poștă,
oriunde-am văzut și auzit oamenii vorbind îngrijorați între ei că nu mai fac
față cheltuielilor de zi cu zi!
În instituțiile
sanitare, policlinici, spitale, în farmacii, la cozile la ușile cabinetelor
medicale și la cumpărarea de medicamente, la goana după prinderea alimentelor
cele mai ieftine, cam peste tot în spațiul public observăm adevărata situație a
românilor de rând și situația critică a majorității populației din România, în
prima lună din anul 2024!
----------------------------------------------------------------------------------------
RO10BREL0005540221760100
SAU