Se afișează postările cu eticheta Axintele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Axintele. Afișați toate postările

joi, 9 mai 2024

Alternative electorale viabile la alegerile locale

 

Lucrurile se pot schimba în bine prin implicarea oamenilor competenți, educați, integri și prin responsabilitatea cu care cetățenii își vor vota aleșii!

La alegerile locale din acest an, în multe localități ale țării sigur vor exista alternative de candidați mai buni decât aleșii de până acum.

Chiar și în județele considerate roșii sau galbene de aleșii din teritoriu, acaparate, unde lucrurile păreau de neschimbat la urne, acum au apărut alternative mai bune!



Dacă oamenii vor vota tot hoți și incompetenți, cei despre care se spune că ”au furat, dar au și făcut”, sau candidați noi de felul celor propuși de așa zisele partide suveraniste, extremiste, cu infractori în rândurile lor, va fi mai rău în loc să fie mai bine!

Va fi mai rău atât pentru localitățile lor, cât și pentru ei!

Tocmai de aceea este esential ca alegătorii de oriunde ar fi ei să discearnă și să aleagă candidații și echipele lor care sunt capabili să facă lucruri bune pentru comunitățile lor și viețile oamenilor! Pur și simplu, să știe să-și voteze oamenii care să le dea speranța unui viitor mai bun!

Puțin câte puțin, apar și alternativele viabile pentru alegătorii din toată țara, inclusiv cu întoarcerea acasă a oamenilor educați, competenți, profesioniști, integri, care doresc să se implice și să miște lucrurile în bine!

Fie că aceștia revin din marile orașe sau chiar din străinătate în localitățile de baștină, dacă sunt implicați, competenți și cinstiți pot schimba foarte mult lucrurile în bine!

Timpul baronilor roșii, timpul infractorilor și hoților aleși în funcții în comune, orașe, în Capitală, în toată România ar trebui să apună odată cu alegerile din acest an!

Vă mai amintiți de faza de acum câțiva ani, când ministra educației de atunci, Monica Anisie, descindea într-o comună amărâtă din bărăganul ialomițean?

 Și sub înregistrările camerelor de televiziune ale micii armate de jurnaliști care o însoțeau, dădea buzna într-o școală sătească, arătând țării întregi toaleta rudimentară din fundul curții, unde copii erau nevoiți să-și facă nevoile?


Se întâmpla în 14 ianuarie 2020, când Anisie a făcut vizite inopinante la școlile din comunele Sălcioara și Axintele, județul Ialomița, iar imaginile cu aceasta intrând vijelios peste copiii de școală primară din satul Frumușica, roțăindu-se la învățătoare și inspectând revoltată toaleta, au făcut înconjurul țării!

 Și au reaprins discuțiile despre lipsa investițiilor de la bugetul de stat și a asigurării infrastructurii necesare funcționării normale a unităților de învățământ.

La vremea aceea, primar în comuna Axintele, județul Ialomița, era de ani buni pesedistul Grigore Tudor, fost poștaș, aflat în funcție din 2008, primar și acum până la alegerile din iunie, care s-a ”justificat” că banii au venit prea târziu pentru a avea timp să organizeze licitația necesară pentru construcția toaletelor.


„De la minister dacă îmi arătați mie bani în buget în ultimii doi-trei ani de zile… Banii de la minister au venit în luna august, 89.000 de lei, până într-un miliard ca să vorbim în bani vechi, pentru grupurile sanitare cu destinație precisă. Am făcut toate demersurile necesare, costa un miliard două sute de lei (bani vechi). Am renunțat la execuție și am făcut acele grupuri sanitare, în decembrie anul trecut”, a precizat edilul.
 

Primarul roșu de Bărăgan a ajuns până acum la al patrulea mandat, ultimul. Nu știm dacă partidul l-a tras pe linie moartă ori s-a retras el din cursa pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie 2024, dar acesta nu se mai regăsește decât pe lista de consilieri a PSD. Locul acestuia a fost luat de viceprimarul din echipa roșie, Dan Bălan, la fel de ”competent” ca șeful, pus candidat la funcția de primar.

Realitatea actuală din comuna Axintele ne arată că în urma conducerii îndelungate a administrației locale de către gașca pesedistă nu se vede nimic notabil, nimic bun făcut pentru comunitate timp de 16 ani!!!

Dar lucrurile ar putea să se schimbe odată cu alegerile locale din acest an, când pentru prima data cetățenii acestei localități au și alternative viabile la urne, să-și aleagă o nouă conducere la primărie, care să poată face ceva bun pentru ei și pentru comuna din lunca Ialomiței.

În ultimii ani, aici s-au întors la locul de baștină unii dintre oamenii care au plecat demult din comună, încă de pe vremea comunismului sau în anii 90, copii sau adolescenți la vremea aceea, în căutarea unui viitor mai bun. Majoritatea în București.

Acum, a venit vremea ca o parte dintre ei să se întoarcă în satul natal, unde în timpul scurs populația s-a împuținat semnificativ la fel ca și casele și gospodăriile țărănești existente înainte! Unii au început să refacă vechile case părintești sau să-și construiască altele noi, aducând un suflu nou în comuna ialomițeană!

Pensionari, oamenii încă în putere de muncă, reveniții la baștină au adus cu ei și un dram de speranță, de mai bine pentru viitor.

La alegerile locale din 2024, conform Biroului Electoral de Circumscripție nr 13, s-au înscris în cursa pentru funcția de primar al comunei Axintele cinci candidați, reprezentând cinci partide diferite, dintre care unii fiind foști candidați și chiar un fost primar, dar și nou veniți în politică.

Dintre cei cinci candidați la funcția de primar unul este jurist pe bune, Victor Chițu (PNL), Dan Bălan actual viceprimar (PSD) tehnician agronom, Nicolae Duțu (AUR) Licențiat în Administrație Publică,  Ghioca Elena-Luiza ( Alianța Dreapta Unită) Profesor învățământ primar, Adelin Lefter (Partidul Ialomițenilor) silvicultor.

De menționat că pe lângă listele de candidați la funcția de consilier există și un candidat independent, în persoana Dianei Izabela Iordache!

Printre noii întorși acasă definitiv, există și oameni cu o educație și o carieră solidă în urmă, cu profesii cu mare responsabilitate, dornici să pună umărul la schimbarea în bine a localității, dar și a vieții oamenilor de aici.

Astfel a apărut alternativa la conducerea administrației locale pesediste, incompetente, neputincioase, care timp de ani de zile nu a făcut nimic vizibil, nu a reușit de-a lungul anilor să atragă, să implementeze nici măcar un proiect pe fonduri europene.

De fapt, în zonele rurale ca nici nu contează culoarea politică a partidului, ideologia și doctrina nici atât, nici măcar candidații locali nu le cunosc cu atât mai puțin alegătorii.

Contează doar omul și oamenii capabili să facă ceva bine și să sfințească locul, cum se spune în popor! Iar dacă omul este cunoscut, are mai multe șanse decât cei reveniți după zeci de ani, necunoscuți pentru electoratul mai tânăr!

Candidații noi oarecum necunoscuți, chiar dacă sunt persoane educate, cu carte, cu cariere solide în spate, integri, sunt priviți cu reticență de mulți dintre localnici care, în timp, s-au obișnuit cu incompetenții și hoții de la primărie!

Vechiul primar, fostul poștaș, este cunoscut mai mult pentru faptul că bătea pe la porțile oamenilor, să-i convingă să-și vândă pământul la asociația oamenilor lui!

Episodul toaletelor și al stării școlii din comună este edificator pentru ”faptele” și ”realizările” echipei roșii de la primărie. Despre abuzurile și ilegalitățile administrației locale în cei 16 ani de conducere pesedistă știu mai bine localnici și poate, DNA.

Printre ceilalți candidați pentru alegerile din iunie, alternativa de anul acesta în cursa pentru Primăria Axintele este data în special de Victor Chițu, un nou revenit acasă, în satul natal, anul trecut. Din start, mulți fani ai primarului roșu și mulți proști îl înjură, nici ei nu știu prea bine din ce motive!

Jurist de profesie, ajuns la cea mai înaltă treaptă pe scara judecătorilor militari, general maior magistrat, fost președinte al Curții Militare de Apel București, acum pensionar, s-a gândit că a venit vremea să facă și el ceva bun pentru comuna în care s-a născut și mai ales pentru oamenii de aici,

În special pentru copii de aici, mulți dintre ei născuți cu inteligență nativă a celor de la țară, dar care s-au pierdut și se pierd în timp, lipsiți de șansa unei educații adecvate și de resursele materiale pentru a învăța și a-și face un viitor mai bun!

Ca în mai toate localitățile rurale ale țării, unde conducerile administrațiilor locale și-au arătat doar dezinteresul, incompetența și interesul de a profita în beneficiul propriu și al grupurilor de profitori politici și nepolitici și în această comună nu doar că s-au împuținat semnificativ locuitori, dar în același timp a crescut vertiginos numărul copiilor analfabeți și al semianalfabeților.

Mulți copii nici măcar nu mai sunt trimiși la școală de către părinți, unii dintre aceștia fiind ei înșiși neștiutori de carte!!!

--------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO10BREL0005540221760100

SAU

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.