Constituția, încălcată de HG-uri!
Cum să declari ca șef de guvern că îți dorești ”ca toată lumea să fie
vaccinată cât mai repede”, dar în loc să deschizi
vaccinarea populației în masă, tu putere executivă, stabilești categorii
prioritate pentru câteva sute de mii de români, iar restul milioanelor de
neesențiali să-i lași în așteptare ?!!!
Marea discriminare se face, cu încălcarea flagrantă a Constituției, care
precizează clar că toți cetățenii sunt egali și au aceleași drepturi, inclusiv
la viață și sănătate. Dar guvernul actual împarte populația în prioritari,
esențiali și restul populației cu drept la viață și la asistență sanitară, prin
modul în care a etapizat vaccinarea anticovid! După ce a făcut luni de zile
campanie provaccinare și de convingere a oamenilor de efectele benefice ale
imunizării, acum, când a venit timpul vaccinării cu adevărat, guvernanții au
creat discriminarea prin acte normative, în loc ca în etapele II și III să
deschidă orizontul de vaccinare pentru toată populația țării, fără alegere!
Poate pentru unii
dintre românii neesențiali timpul și moartea nu mai au răbdare până li se
stabilește rândul la vaccinare !
Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile și actele normative ale
guvernanților actuali, ajungem la concluzia că o parte din populația țării
fezabilă pentru vaccinarea anticovid, adică cetățenii cuprinși în etapele I și
II, este mai ”esențială” pentru funcționarea țării decât cetățenii prevăzuți în
categoria a III-a, numiți generic ”Populație generală”!!!
De ce? Pentru că primele categorii au fost/sunt prioritare
la vaccinare, pe când pentru restul populației neesențiale rândul și
programările la vaccinare se vor face când o vrea Sfântul guvern! Adică, nu se
știe când și dacă unii dintre cetățenii neesențiali vor mai prinde în viață sau
nu momentele vaccinării!
Dacă la persoanele prinse în etapele I și II este logic
să fie imunizați salvatorii din sistemul medical și persoanele cu boli cronice,
bătrânii peste 65 de ani, în ceea ce privește împărțirea celorlalți cetățeni în
persoane esențiale și restul ca ”Populație generală” este profund discriminatorie!
O discriminare majoră făcută la nivel guvernamental, la scară națională, ultima
categorie de cetățeni prevăzuți la vaccinare, adică la Sfântu așteaptă, de
actualii guvernanți pentru cea mai numeroasă masă de cetățeni ai României!
Oare nu toți cetățenii României, cei care
doresc să se vaccineze evident, sunt esențiali pentru conducătorii vremelnici de
la putere? De ce unele categorii socio-profesionale sunt mai esențiale decât
altele?
Sorin Câmpeanu, ministrul Învățământului, un alt ”esențial” pentru funcționarea statului vaccinat prioritar, în timp ce tinerii care au împlinit 18 ani sunt lăsați neimunizați!
Oare, nu trebuie intrat cât mai repede în etapa a
III-a de vaccinare la ”Populația generală”, care reprezintă segmentul cel mai
numeros de cetățeni, pentru a fi redus la minimum posibil riscul de infectare și
transmitere comunitară ? După deciziile Executivului nici vorbă de așa
ceva !
Pe de
altă parte, factorii decizionali mai încearcă scuzele cu numărul insuficient de
vaccinuri, dar chiar dacă ar fi așa cu atât mai mult nu trebuie să facă
discriminare între români ! Niciun politician, niciun șef de guvern, niciun
ministru, niciun specialist, nimeni nu poate hotărâ care dintre cetățenii țării
sale are dreptul la viață și la moarte !
Pe 19 ianuarie, Comisia Europeană din România preciza că:
”Vaccinarea este esențială pentru a ieși din această
criză.
Am asigurat deja suficiente vaccinuri pentru întreaga populație a Uniunii
Europene.
Acum trebuie să accelerăm livrarea lor și să intensificăm vaccinarea.
Ne vom intensifica eforturile pentru
a contribui la asigurarea vaccinurilor pentru vecinii și partenerii noștri din
întreaga lume.”
În acest context,
discriminarea guvernamentală și scuzele că nu au destule vaccinuri, nu-și au
rostul !
Nu cumva, în spatele
acestor acte normative discriminatorii și ale declarațiilor prostești stau :
incompetența, lipsa de profesionalism, de strategie adecvată, de organizare și
de tot ceea ce este necesar ca întreaga populație a României care dorește să-și
protejeze viața prin vaccinarea anticovid, sunt principalele cauze în derularea
procesului de vaccinare ?
Discriminarea aceasta prin împărțirea cetățenilor
între esențiali și neesențiali pentru statul român este criminală și trebuie să
înceteze imediat! Să se treacă la vaccinarea populației în masă, nu doar a unor
categorii socio-profesionale, care reprezintă un număr mult mai mic față de
majoritatea cetățenilor trecuți din pix la restul, ”Populație generală”!
Milioane de români lăsați în voia sorții, când o să se poată vaccina, la Sfântu
așteaptă, rămași la mila lui Dumnezeu!
Iată doar câteva dintre declarațiile de presă ale
premierului Florin Câțu, făcute miercuri, 20 ianuarie 2021, privind adoptarea
unui ”act normativ care a tot fost prezentat în
spațiul public, este vorba despre HG care prezintă strategia, etapa a doua, de
fapt, care sunt categoriile de persoane care se vor vaccina în etapa a doua, și
aici au fost acele categorii esențiale de persoane și au fost mai multe
discuții; până la urmă am ajuns la o formă finală și am discutat ca strategia
inițială să fie regândită și avem această etapă a doua și urmează etapa a
treia A, în care avem iarăși ale categorii esențiale, care inițial ar fi fost în
etapa a doua.”
” Câteva elemente, în etapa a doua intră personalul cheie, și aici vreau să
fie foarte clar, vorbesc despre personalul cheie din instituțiile publice,
instituții care sunt necesare funcționării statului; dar vorbim de personalul
cheie și atunci când se vor face aceste liste cu aceste persoane le recomand
sau le spun conducătorilor acestor instituții să aibă în vedere acel personal
esențial, personalul fără de care nu pot funcționa. Nu vorbim de toată
instituția în această etapă, și sunt mai multe instituții prezentate aici; am
introdus și personalul navigant român, maritim și fluvial, personalul român
care își desfășoară activitatea pe platformele marine etc. și, repet, a fost
introdusă etapa a treia A în care au fost introduse persoane esențiale, în
special din sectorul privat.”
Despre numărul de vaccinuri
”Hotărârea de
guvern, așa cum am spus și în ședința de guvern astăzi, este un document
flexibil care poate să fie modificat în funcție de cum vedem evoluția din teren
și în funcție de cum primim vaccinuri. Pentru că, în acest moment, știm foarte
clar, sigur sunt 2,4 milioane de vaccinuri de la Pfizer care vin până în 29
martie, acestea sunt date clare. Asta înseamnă că un milion și ceva de persoane
vor avea până atunci cele două doze de vaccin. Dar în planul inițial avem și Moderna,
care trebuie să vină cu încă 400.000, mai este și Astra-Zeneca. Pe parcurs, dacă
apar aceste vaccinuri, vom modifica această hotărâre de guvern pentru a
accelera și etapa a treia. Trebuie să spun că și etapa a doua a fost accelerată
față de planul inițial, deci suntem pregătiți să accelerăm și etapa a treia,
dacă vor veni aceste vaccinuri.”
”Noi suntem
pregătiți cu centrele de vaccinare să ajungem, așa cum am tot spus, până la
150.000 de vaccinuri pe zi. Totul depinde de cum primim aceste vaccinuri. În acest
moment, vom ajunge la 220.000 de doze săptămânal, din luna februarie, cam acolo
ajungem.”
Florin Cîțu: ”Nu, a fost o producție mai mică o
săptămână. De săptămâna viitoare primim compensare. Deci, am primit săptămâna
aceasta aproape 90.000 au fost, de săptămâna viitoare primim 180.000 în loc de
150.000. Și primim o compensare pentru ceea ce a fost săptămâna trecută. În
plus, inițial a fost planul de a crește săptămânal aceste doze. În acest
moment, repet, ajungem la 220.000 de doze săptămânale, 2,4 milioane până în 29
martie.”
”O etapă intermediară, pentru că în etapa a doua, a
personalului esențial, am fi vrut să includem mai multe persoane, și în special
din sectorul privat. Ele sunt trimise în etapa a treia A, este o etapă
intermediară.”
”În etapa a doua
am spus că încercăm să menținem acea distribuție pe care am văzut-o şi la
înregistrare /…/ sau înrolarea în platformă: 75% vârstnici, deci, persoane
peste 65 de ani, plus persoanele cu boli cronice. Deci, acesta ar fi un
procent. Restul sunt persoane esențiale în funcționarea statului. Și veți vedea
exact categoriile - sunt mai multe, le veți vedea exact pe fiecare în parte.
Etapa a treia a fost spartă în etapa 3a şi etapa a 3-a clasică. La 3a, vă spun
că sunt, de exemplu, cred că sunt persoanele care intră în legătură directă cu
mai mulți cetățeni, dar din sectorul privat.”
Florin Cîțu: ”Casierii, persoanele care lucrează la
casierie în supermarketuri, persoane care lucrează în bănci, în față - acestea
sunt persoane care vor intra în etapa 3a, care o să fie foarte curând, vă spun.
Așa cum am accelerat și pentru etapa a doua, ne pregătim să accelerăm și pentru
etapa a treia.
Îmi doresc ca toată lumea să fie vaccinată cât mai
repede.”
În așteptare, milioanele
de români neesențiali au parte de circul televizat cu categoriile de persoane
esențiale pentru stat, guvernanți, politicieni, diverși demnitari, unii dintre
ei care înainte dovedeau un mare zel antivaccinist, vaccinându-se acum public,
într-o paradă de fericire și sfidare a poporului care i-a votat ! Iar pe
lângă acești esențiali, sigur se vaccinează prioritar rudele, neamurile și
pilele acestora !
Dar țara, conducătorii
ne vor pe toți vaccinați! Populația generală să stea liniștită la locul ei, să
se programeze pe site-ul de vaccinare blocat și să spere că nu moare până le
vine rândul la toți cetățenii!
-------------------------------------------------------------------------------------------