Se afișează postările cu eticheta Gorbaciov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gorbaciov. Afișați toate postările

vineri, 9 septembrie 2022

Lumea la răscruce

                             Cine poate prezice viitorul



Regina părea nemuritoare! Ultimul act de stat public l-a făcut cu două zile înaintea decesului neașteptat pentru opinia publică, prin acceptarea noului prim ministru al Angliei, Liz Truss, căruia i-a cerut să formeze un nou guvern.

În ultimele două săptămâni, s-au stins natural, de bătrânețe și bolile aferente acesteia, doi foști mai lideri ai lumi, fostul președinte sovietic, Mihail Gorbaciov și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.


Două personalități, două simboluri ale lumii, reprezentând sisteme politice diferite, antagonice, pe de o parte comunismul și trecerea acestuia la ”comunismul cu față umană”, de partea roșie a Cortinei de fier în timpul Războiului rece, pe de altă parte vechea democrație a lumii libere și monarhia britanică cu tot ceea ce a însemnat aceasta de-a lungul timpului în istoria omenirii.

În două săptămâni lumea nu doar că a pierdut doi lideri politici importanți, ci a marcat și încheierea a două epoci diferite, care au schimbat-o semnificativ după cel de-al doilea război mondial încoace.

Inevitabilul s-a întâmplat chiar acum când lumea este plină de noi frământări, de schimbări, de conflicte, de probleme și provocări esențiale pentru viitorul ei. Iar conflictul militar din Ucraina, alte conflicte latente acum, dar cu potențiale de explozie în Asia sau diverse locuri ale globului pământesc, crizele economice, de sănătate sau de altă natură marchează intrarea în alte epoci, diferite total de cele ale marilor dispăruți.

Actualelor crize și viitoarelor provocări urmașii liderilor decedați în ultimele săptămâni vor trebui să le facă față și să se ridice la nivelul înaintașilor lor. Lumea este conștientă că o epocă istorică sau alta s-au încheiat, că am intrat în altă epocă și nu știm ce ne vor rezerva epocile care au început și ce au să vină!

 

Și în România, aproape tradițional, în spiritul și obiceiurile împământenite cu ocazia morților și înmormântărilor marilor dispăruți, chiar dacă au fost sau nu români, se fac tot felul de evocări, se aduc ultime elogii, se vorbește despre viața răposaților, despre urmele lăsate de aceștia în istorie, despre ce au făcut și n-au făcut de-a lungul vieții, despre orice și despre toate, inclusiv despre viitor. Fără parastase și pomeni!

Vorbește oricine, cine vrea și cine nu vrea-de la ”specialiștii media”, conducătorii actuali, politicieni, lideri de opinie- până la Ilie de la ”sculărie”, cum era o vorbă pe vremuri, și ”țăranii” care dau cu ”sapa” în gura bodegilor sătești. La noi, toți se pricep, toți știu și au ceva de spus.

Iar acum, după moartea Reginei, concetățenii noștri parcă emană și un pic de mândrie regală din moment ce noul rege Charles al III-a, Trăiască Regele!, este considerat de-al nostru, de-al casei! Este un mare prieten al României, care iubește sincer țara noastră și a făcut pentru ea mult mai multe decât românașii verzi care umblă țanțoș cu iile chinezești pe ei și se bat cu cărămida patriotismului în piept!

Unii dintre chibițarii evenimentelor recente se întreabă retoric, cine le va urma în moarte marilor dispăruți ai lumii, gândindu-se că și fostul nostru președinte Ion Iliescu, ajuns la o vârstă venerabilă, care prin mesajul transmis la moartea lui Gorbaciov ne-a amintit că trăiește încă, acuzat dar nejudecat de crime împotriva umanității, cu ocazia Revoluției din decembrie 1989, ar fi un posibil candidat la plecarea din această lume.

Dar acesta nu a avut anvergura unui mare lider politic internațional care a influențat mersul lumii. El a fost doar un lider mic al României, care a influențat moartea și viața românilor.

În funcție de cum vor evolua lucrurile pe frontul ucrainean, în plin conflict politic și militar al ”țarului” Vladimir Putin cu restul lumii libere, în funcție de unitatea și hotărârea marilor puteri, s-ar putea ca în viitorul apropiat să asistăm la un nou deces important. Un prezis deces al epocii acestuia, cu efecte și consecințe importante nu doar pentru Rusia actuală, ci și pentru Europa și restul lumii. Un deces care să marcheze definitiv sfârșitul comunismului, dictaturii și începerea unor noi epoci.

O lume întreagă deplânge moartea celui mai longeviv și iubit monarh din toate timpurile, Regina Elisabeta a II-a, nu doar a națiunii britanice, ci a sute de milioane de oameni de pe tot mapamondul, de toate etniile, naționalitățile și religiile.

De la simplii cetățeni ai mapamondului până la lideri politici actuali, democrați sau dictatori, artiști celebri, mulți moși ai rock-ului (Paul Mc Carthy, Mick Jagger, Ozzi Osbourne) de exemplu, unii chiar decorați, înnobilați și respectați de Regină, oamenii i-au adus și îi aduc în continuare omagii, îi evocă personalitatea.

Până și Vladimir Putin, liderul mai mult decât controversat de la Kremlin, considerat dușmanul lumii libere și al democrației, invadatorul Ucrainei, politicianul care a declanșat un conflict în curs, acuzat de crime de război și împotriva umanității, adversar declarat al Angliei, a transmis monarhiei britanice un mesaj de condoleanțe, simplu, fără conotații politice privind situația actuală și implicarea importantă a britanicilor în sprijinul ucrainenilor.

70 de ani de domnie și 15 premieri ai Regatului Unit s-au scurs într-o eră care se încheie odată cu moartea suveranei britanice, după cum relatează presa internațională la unison, analiștii, politicienii și istoricii zilei, dar și simplii cetățeni ai lumii, martori ai faptelor și vorbelor acesteia.

Peste 85% din cetățenii actuali ai lumii se spune că s-au născut în timpul domniei acesteia. Mulți alții au murit!

-------------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.