Se afișează postările cu eticheta Piața Victoriei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Piața Victoriei. Afișați toate postările

joi, 10 august 2023

Cât de jos a ajuns credibilitatea justiției în România

 

Care va fi următorul mare dosar în care justiția ne va anunța ”noutăți”?


La noi, în România democrației originale, după cum funcționează sau nu justiția mulți dintre români avem impresia că mai mult se mimează întărirea și respectarea statului de drept!

După cinci ani de la violențele împotriva celei mai mari demonstrații prodemocrație din România, 100. 000 de oameni ieșiți în stradă” pentru oprirea asaltului asupra justiției”, cum s-a numit la vremea respectivă, din data de 10 august 2018, în dosarul numit generic ”10 august, Piața Victoriei”, opinia publică românească este anunțată că un număr de 16 jandarmi au fost inculpați și trimiși în judecată de procurorii militari, acuzați de violențele comise la vremea respectivă împotriva demonstranților!

Atât!!!

Se pare că timp de cinci ani, autoritățile române, poliția, procurorii, justiția în general au fost atât de ”competente” și ”responsabile” încât nu au reușit să identifice nici un autor civil al puterii politice și administrative la data marelui miting din Piața Victoriei, care au orchestrat și dat ordin pentru reprimarea manifestanților din fața guvernului României!


Până acum și sunt slabe speranțe ca de acum încolo să se întâmple minunea, nu s-au găsit decât 16 jandarmi care au fost inculpați, între timp unii dintre ei s-au și pensionat și își văd liniștiți de ale lor, dar cu toții știm că jandarmeria nu a acționat de capul ei, ci la ordin. Ordin al unor decidenți ai puterii administrative și politice ai momentului respectiv, dar se pare că doar justiția noastră imparțială nu a reușit să găsească responsabilii!!!

Și nici nu-i va găsi vreodată probabil, dacă ne uităm la lungul șir de mari dosare deschise în cei peste 33 de ani de democrație originală, dosare care sunt permanent ca în gară, în așteptare.

Și cei 16 inculpați au șanse să scape cum au scăpat timp de cinci ani de la producerea violențelor, că doar trei ani până la prescrierea faptelor pot trece rapid la modul în care se derulează procesele în țara noastră!


Obișnuiți, românii care vor dreptate nu mai au mari așteptări de la justiția română! De fapt, tot mai mulți cetățeni și-au pierdut și își pierd încrederea în justiția națională, cu toate că periodic aceasta este trasă de urechi și atenționată că nu este pe calea cea bună!

Mimarea statului de drept este cu atât mai mare cu cât presiunea  pe justiție este mai mare din partea Uniunii Europene, prin organismele care monitorizează evoluția sau involuția lucrurilor în România!


De fapt, România prin reprezentanții ei obișnuiește să mimeze și simuleze reformele, modernizarea și eficientizarea celor mai importante domenii de activitate, vitale pentru funcționarea statului, economiei și societății noastre!

Din această cauză se și mimează și trage de timp cât se poate în privința jaloanelor din PNRR.

Noi românii suntem obișnuiți cu astfel de lucruri, dar și cu modul în care se mimează justiția în țara noastră de peste 30 de ani încoace.

Justiția română se pare că a ajuns la un nivel de credibilitate atât de mic încât mimarea acesteia nu mai păcălește pe nimeni!

Dar aceste lucruri nu par să fie prea importante pentru puterea politică, legislativă, executivă, pentru justiție, pentru nimeni! Nici măcar pentru cei care au cerut și cer în continuare dreptate, cu tot mai puține și stinse voci!

Care va fi următorul dosar mare, de interes public și național, pentru care justiția va da un nou comunicat de formă, pentru ochii lumii, să vadă că există și lucrează?

Cumva ”Dosarul Revoluției”?

Ce să ne mai spună, că poate a murit Papură Vodă sau altcineva dintre cei trei inculpați?

 

În consecință, tot mai mulți cetățeni români părăsesc țara și nu sunt mânați doar de factorii economici, ci și de nerespectarea drepturilor, de injustiția manifestată în permanență și mimarea statului de drept în România.

Anul 2022 se pare că a fost anul cu cei mai mulți români care au ales să părăsească România!

Astăzi, 10 august 2023, se fac cinci ani de la marele miting din Piața Victoriei, din 10 august 2018.

Acum vreo două zile, un comunicat al Ministerului Justiției ne anunța că au fost trimiși în judecată un număr de 16 jandarmi acuzați de abuz în serviciu, în urma violențelor comise asupra manifestanților!

La noi în țară e o practică, cum se apropie data la care cu ani în urmă s-au comis tot felul de fărădelegi ale autorităților sau puternicilor zilei, de violențe publice în urma cărora s-au deschis tot felul de dosare în justiție, sistemul mai dă câte un comunicat cu stadiul dosarului evenimentului respectiv pentru ca românii, opinia publică să afle că justiția română lucrează, este preocupată și uneori finalizează de formă câte un mare dosar, pentru ca peste puțin timp să fie uitat sau, în cel mai bun caz, reluat de la zero!

Totul se întâmplă ca peste ani, faptele să se prescrie sau acolo unde prescripția nu se aplică, să fie îngropate cu timpul și lăsate la judecata justiției divine! Lucrurile în dosarele mari, de interes public și național, par că se trenează cu bună știință, pentru ca timpul să treacă în favoarea vinovaților!

Nu putem să nu vedem cum se desfășoară lucrurile în alte țări.

De mai bine de doi ani și jumătate, autoritățile și justiția din SUA cercetează, investighează, trimite în judecată și condamnă persoanele responsabile de atacul violent asupra US Capitol Breach, din data de 6 ianuarie 2021.

Aproape în fiecare zi, buletinul de știri al FBI anunță noi arestări ale atacatorilor și condamnări ale persoanelor găsite vinovate în acest caz considerat a fi un atac fără precedent asupra celei mai puternice democrații din lume.

În urma investigațiilor și cercetărilor evenimentelor de la acea dată, autoritățile americane nu s-au sfiit să-l pună sub acuzare chiar pe fostul președinte al SUA, Donald Trump.

Justiția funcționează eficient în cea mai puternică țară a lumii indiferent de numele, funcțiile sau averea celor care încalcă legile americane.

Puterea democrației americane este susținută vital de rolul determinant al respectării statului de drept.

Nu putem să ne comparăm cu americani, dar e bine să vedem, să învățăm dacă se poate și vrem!

-------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.