Actualitatea românească, între protagoniștii rampei și poporul din stradă
Dacă te uiți în aceste zile la cum se manifestă unii dintre concetățenii noștri în mediul public, ai zice că suntem în război cu Austria, că îi vom toca pe austrieci cu furci și topoare și îi vom alunga din țară, să nu ne mai fure averea! Din și de gură unii români, se știe, sunt cei mai tari la războaie! În realitate, vai mama noastră! Asaltul cu jalba în băț asupra Vienei pentru stația Schengen, este un exemplu concludent.
După opoziția
neașteptată a Austriei privind acceptarea României în spațiul Schengen, după
asaltul de ultim moment al politicienilor români asupra Vienei, europarlamentari
dar și trimiși ai generalului premier Nicolae Ciucă, care încearcă să îngrașe
porcul românesc în ajunul Crăciunului, s-a pornit valul de revoltă al românilor
interesați mai mult sau mai puțin de soarta României.
Și dă-i și atacă la
baionetă, înfierându-i pe capitaliștii austrieci ahtiați după bogățiile
țărișoarei noastre, care ne ”fură” de ani buni încoace pădurile, petrolul,
banii, leuții noștri românești, uitând că sunt și români, chiar politicieni,
printre acționarii celei mai mari bănci austriece prezentă aici.
Revoltă a
iubitorilor români de țară care au uitat de asemenea, că alți români și mai
patrioți decât ei, niște băieți deștepți aflați la butoanele țării la momentele
oportune, au facilitat afacerile investitorilor acuzați acum de furt,
vânzându-le resursele gratis, pardon, pe o mână de creițari!
Cum ar fi putut să
reziste Viena asaltului armatei de televizor formată din militarii de elită,
tacticienii, strategi, experții în războiul ruso-ucrainean, care explică
savant, de-a fir a păr derularea bătăliilor cu drone, arme moderne de
fabricație occidentală, sateliți, Himmars-uri, arme inteligente și toate cele?
Generali care am putea crede că au inventat și teleportarea, văzându-i în
același timp în mai multe locuri, în studiouri de televiziuni ale poporului!
Dar până la ieșirea
vizibilă în media a acestora, până la începerea războiului, în februarie anul
acesta, cine ar fi crezut că avem o armată de pensionari, militari de elită,
ofițeri, generali, mareșali, pregătiți la sânge cu absolut tot ce înseamnă
războiul modern? În condițiile în care țara noastră nu a dus nici un fel de
război propriu, în ultimii 50-70 de ani, din care 33 într-o democrație
originală.
Cu atât mai mare
este surpriza apariției acestei armate de experți militari cu cât înainte de 1989,
singurele bătălii ale armatei române au fost pe frontul muncilor agricole,
muncilor industriale, în minele patriei! Unde s-o fi antrenat, pe ascuns, în
secret, unde s-a specializat în războaiele cu drone, arme inteligente, rachete,
sateliți această armată de televizor? Nu știu, dar sigur ar fi tocat la
austrieci mai mult decât a făcut-o armata lui Ciucă, iar acum Austria n-ar mai
fi fost cu sula lui Putin în coastele României!
În ăst timp, în
care politicienii noștri, dar și alți cetățeni implicați înjură, dau la gioale
austriecilor, oferă soluții de presiune, cum ar fi să-i dăm afară pe
investitori din țară și să-i retragem pe zecile sau sutele de mii de români din
Austria, în frumoasa noastră patrie alți români au alte preocupări, probleme,
griji, bucurii.
Alt trai, altă viață!
În buricul
Bucureștiului, în Piața Rosetti, zilnic aproape se întinde o coadă ca cele de
pe vremuri, după blocuri. La păpică. Coada aceasta comparativ cu cea din ”Epoca
de aur”, când se stătea la magazine, alimentare, în spate, poate bagă ceva și
pate prind ceva, este acum la cantina comunitară.
La supa săracilor.
Și este în față spre bulevard, se întinde până în stația de troleu, autobuz.
Pe bucureștenii amărâți nu-i interesează Schengen, nici analizele militare de televizor, de la televiziunile așa zis ale poporului! Nu-i interesează politica pentru că nu le ține de foame!
Pe săracii europeni
ai Capitalei îi interesează să-și umple burta cu ceva de mâncare, o supă, o
zeamă, un colț de pâine, dăruite din mila lui Dumnezeu sau mai bine din mila
unor semeni care au o inimă mare!
Chiar și așa cu
burțile goale sau pline, unii dintre ei sunt la fel de patrioți sau chiar mai
mult decât ăi de sus, de se bat cu patriotismul în piept, în fața camerelor de
filmat. Dar o arată fiecare în felul lui!
Realitatea actuală românească este diferită și diversă: strada este
stridentă, dură adevărată, nefardată, evidentă, vizibilă comparativ cu
realitatea prezentată de media, de instituții, de autorități, politicieni,
conducători, business mani, de vedetele de carton ale zilei! De cele mai multe
ori, cele două fețe ale realității sunt contradictorii, disonante, intră în
conflict. Dar este extrem de interesantă și merită văzută, analizată, disecată,
de cine vrea să o vadă!
Mai jos, aproape de
Spitalul Colțea, un preot după straie părea rătăcit, fără busolă în mijlocul
străzi, uitându-se în stânga și dreapta, împrejur, neștiind încotro să o ia! ”-Unde este Biserica Sf. Gheorghe vechi?”-întreabă
un cetățean care trecea prin apropiere. ”-Încolo!”
răspunde omul. ”-Sf. Gheorghe vechi!”ține
să se asigure slujitorul Domnului. ”-Vechi!
E cea mai veche biserică!” îi răspunde peste umăr fără să se întoarcă,
bucureșteanul.
Rătăcitul tot nu
este lămurit! Face câțiva pași. Dar în direcția opusă bisericii, aflată la
câteva sute de metri, mascată de o clădire albă. Îi sar în ajutor, indicându-i
scurtul traseu, dar și reper vocea slujitorului din altarul bisericii, care se
auzea bine.
La Biserica Sf.
Gheorghe vechi este zi de mare sărbătoare și evident, îmbulzeală pe măsură.
Aici au fost aduse mâna lui Moș Nicolae și Brâul Maicii Domnului, cum scrie pe
un afiș, așa că mulțime de credincioși au luat cu asalt biserica, formând o
coadă imensă în jurul acesteia, pentru a intra să se închine și roage la cele
sfinte. Aici este liniște și pace, cum se și cuvine să fie, mai ales că sunt
prezenți și oameni ai legii care veghează să nu se întâmple nimic rău.
Dacă la hrana
sufletului, la biserică sunt prezenți numeroși credincioși veniți din toată
țara, peste drum, în stația de tramvai, la hrana spiritului nu se înghesuie
nimeni. Un bătrân anticar, care și-a aranjat frumos cărțile vechi, cărate cu un
cărucior de bebeluși, pe mobilierul stradal din stație, șomează. N-are nici un
mușteriu, interesat cu adevărat de cărți.
Se mai oprește din când în când câte un trecător sau călător coborât din autobuz, aruncă o privire în fugă peste cărțile îngălbenite de vreme și își vede de ale lui, fără să cumpere nimic.
Soarta anticarilor
bucureșteni alungați de primărie, în urmă cu niște ani, de pe treptele
Universității București pare pecetluită. Anticarii stradali sunt pe cale de
dispariție, la fel ca și cărțile care într-o vreme, după 1989, se comercializau
peste tot pe străzile din centrul orașului.
Pe de altă parte,
sunt tot mai puțini români care mai au bucuria să citească și să întoarcă,
savureze paginile unei cărți îngălbenite de vreme.
Nu știu de ce dar
îmi vine în minte o amintire veche din școlile de pe vremea regimului comunist,
când în fiecare clasă exista pe peretele din față un tablou cu un personaj
într-o ureche, care ne îndemna: ”Învățați,
învățați, învățați!”
În Bucureștiul de azi fiecare își trăiește zilele și
sărbătorile de iarnă în felul lui!
De sărbători, Capitala europeană a României devine și mai
pitorească!
Din ciclul mereu surprinzătoarea și
fascinanta Grădină a Maicii Domnului, România, cu păsărelele ei cu tot !
Într-o dimineață, mă aflam într-un autobuz care traversa
Bucureștiul de la sud la nord.
Într-una dintre stații, urcă o doamnă la vreo 50 de
primăveri, îmbrăcată modest, dar fardată strident, cu o față buhăită doar ea
știa probabil de ce-muncă, nesomn, băutură...
Încărcată cu două papornițe mari de supermarket,
burdușite cu lucruri vechi, haine și ce o mai fi având în ele, trăgând un
troler venerabil, obosit de vremuri.
Aruncă toate bagajele în mijlocul autobuzului și se
așează lângă mine pe scaunul gol, cu telefonul în mâini, foșgăind cu nu știu
ce. Se eliberează alt scaun în spate și o ușchește rapid acolo, unde începe să
boscorodească, să blesteme, să certe, să înjure, să măscărească diverse chestii
și oameni din mintea ei!
În altă stație, de la ușa din mijloc se aude o cerere de
ajutor ”-Dă și mie mâna!” Un pitic,
la propriu, un om pe la 40 și de ani, gras, cu o geacă de piele jerpelită în
mâini, urcă greu în mașină ajutat de un tânăr și se așează pe scaunul de vis a
vis de mine.
După câteva minute începe colinda de Crăciun, cu glas
baritonal, frumos intonat, fără grabă și greșeli.
În timpul colindatului își scoate calm o papiotă plină de
ață neagră, o învârte puțin, scoate și un ac de pe ea. Bagă rapid ață în ac,
ochi și mâini sigure, nederanjat de mișcarea autobuzului în mers și începe cu
atenție, tacticos să-și coasă geaca din piele!
Termină colinda cam în același timp cu reparatul hainei,
primește 5 lei de la o doamnă, mulțumește frumos și începe Viflaimul, dar după
primele cuvinte se oprește din colindat. Autobuzul era semigol, probabil a
considerat că nu mai are șanse să mai primească ceva bani.
La următoarea stație, Budapesta, coboară brusc, cu greu
din autobuz și se așează calm pe unul dintre stâlpii de beton, pe care primăria
de sector îi ”sădește” cu zel de câțiva ani încoace, în locul copacilor tăiați.
În autobuz, continuă să zumzăie păsărelele din capul
călătoarei cu papornițele, care-și continuă cearta cu ea știe cine!
În altă stație, pe la Colței parcă, urcă doi pensionari
veseli, bine îmbrăcați cu haine decente, groase împotriva frigului.
La un moment dat, unuia dintre ei, îmbrăcat cu geacă de
piele și șapcă groasă cu protecție la urechi, regulamentar așezată pe cap, îi
cântă strident... cocoșul!!! Pardon, telefonul!
Pe la Romană, urcă o clasă de copii de gimnaziu, cu o
tânăra doamnă în mijlocul lor. Vocile tinere și vesele, spontane aduc un pic de
normalitate, acoperind vulgaritatea sonoră a călătoarei cu păsărelele la cap. Îți face plăcere să-i vezi și să-i auzi! Probabil
că mergeau la Muzeul satului, Antipa sau pur și simplu în parc!
Călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt de
durată la orele când traficul bucureștean este infernal de aglomerat, astfel că
în acest timp putem avea parte de tot felul de experiențe diverse, călătorind
cu lumea pestriță, colorată, mereu surprinzătoare din raiul românesc!
Așteptăm ursul, capra, plugușorul-cântate din casetofoane
portabile și jucate de colindători tradiționali, veniți cu trenuri înghețate
ale CFR-ului, de te miri unde, din țară, în special din sate sărace ale
Moldovei!
Tradițiile colindelor de sărbători se perpetuează în
ritmuri și stiluri adaptate vremurilor pe care le trăim în prezent!
---------------------------------------------------------------------------------------
