Se afișează postările cu eticheta asistenți sociali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta asistenți sociali. Afișați toate postările

joi, 16 iulie 2020

Cum și cine îi tratează pe cei din linia întâi


Salvatorii revoltați! O nouă și gravă problemă pe frontul SARS Cov 2

Oare îi aude cineva pe acești salvatori? Oare se gândește cineva cât de epuizați sunt și cum rezistă medicii care stau ore în șir îmbrăcați în combinezoanele de protecție, cu măștile pe față, cu frica în sân, făcând eforturi supraomenești să salveze alte vieți? Ce se întâmplă în și cu familiile acestora, cum sunt copiii și părinții personalului medical din zona de risc al contaminării, care sunt expuși la rândul lor pericolului și infectării? La problemele sociale pe care le au aceștia în afara serviciului, a spitalului sau ambulanțelor ce alergă în permanență pentru salvarea altor vieți?

Doar niște bani în plus dați lunar celor aflați pe baricadele medicale îi mai ajută cu ceva dacă se infectează și își pierd propriile vieți? Nici o sumă de bani oricât de mare, nici o avere, nu mai poate aduce un om înapoi la viață, fie el și doctor!

Alături de personalul medical în speță, există apeluri disperate și din partea asistenților sociali din spitale și centrele rezidențiale de îngrijire, care întâmpină unele situații asemănătoare, dar nebăgate în seamă și netratate legislativ corespunzător de factorii abilitați!

Situația este cu atât mai gravă cu cât, se știe, România la ora actuală are un deficit de mii de medici și alți specialiști în domeniu! Dacă îi pierdem și pe aceștia care au ales să rămână în țară, să lupte cu moartea, care au învățat din mers să se bată cu noul coronavirus, pierzându-și propria viață uneori, riscând zi și noapte, expunându-și familiile, pe cine aducem în locul lor? Cât de tare se gândesc politicieni, responsabilii, gestionarii acestei țări, care ar trebui să lucreze doar pentru popor, pentru binele oamenilor care i-au ales, să facă legi bune nu proaste și dedicate intereselor mafiote, pe cine pun în locul medicilor, personalului sanitar care cad la datorie ori, pur și simplu, nu mai pot să muncească?

Avem alți oameni de rezervă, disponibili, apți, pregătiți să-i înlocuiască pe cei care cu adevărat luptă în linia întâi pe frontul SARS Cov 2?

E grav, tot mai grav! Pe lângă situația de ansamblu privind înmulțirea zilnică a numărului de infectați cu SARS Cov 2, în țara noastră, oarecum previzibilă dacă analizăm cum s-a gestionat situația crizei sanitare și cum au înțeles unii români să respecte regulile până acum, avem o nouă și mare problemă pe frontul anti pandemic. De câteva zile, poate chiar săptămâni, din ce în ce mai mulți profesioniști ai corpului medical aflați în prima linie de luptă cu noul coronavirus, sunt revoltați până la disperare! Și această revoltă, situație a personalului medical din zona frontului anti SARS Cov 2 era de anticipat și se puteau dinainte găsi, gândi, proiecta, realiza strategii de prevenire și gestionare a problemei majore, care se manifestă tot mai mult în ultimul timp. Dar cine s-o prevină dacă cei la care sunt deciziile, butoanele, puterea sunt ocupați cu totul și au alte priorități decât acestea?

La fel ca starea unui pacient care netratat la timp și cum trebuie, s-a agravat, așa s-au acutizat și și problemele oamenilor în halate albe și uniforme de alte culori  ale căror misiuni sunt să salveze cât mai multe vieți posibil.

Revolta lor este cu atât mai îndreptățită cu cât indecizia, incompetența, lipsa de interes, prostia decidenților le agravează pe zi ce trece situația și le face tot mai grea munca de salvare. Mai mult, știm cu toții, personalul medical din linia întâi este și el expus riscului contaminării și, implicit al transmiterii virusului în familie și comunitate, dar și al pierderii propriei vieți. Iar realitatea cruntă din teren ne arată că săptămânal, chiar zilnic, printre noii infectați sunt înregistrați medici, asistente, infirmiere, salvatori de pe ambulanțe și alți angajați sanitari. Ca orice pacienți, unii au ajuns iremediabil pe lista victimelor.

Tocmai de aceea, acum ne aflăm într-o realitate când salvatorii din linia întâi sunt extrem de revoltați. Chiar dacă nu toți, din diferite motive, nu pot să-și strige disperarea! Dar, mulți dintre cei angrenați pe frontul anti pandemic transmit zilnic mesaje de disperare, epuizare fizică, îngrijorare extremă, frică față de spectrul infectărilor și al morții. Din toate unitățile medicale, fără excepții! Se aud tot mai multe voci ale medicilor, se citesc tot mai multe mesaje, se fac tot mai multe apeluri ale personalului sanitar din spitale, care cer atât decidenților politici, responsabililor din sistemul de sănătate național să adopte măsurile adecvate care să-i ajute în lupta lor și în același timp să-i protejeze, pentru a putea continua bătălia și de aici înainte, ținând cont că războiul împotriva SARS Cov 2 este unul de durată!

Sunt voci ale multor specialiști remarcați public în această bătălie pe viață și pe moarte, dar și ai multora care preferă să rămână anonimi, dar să-și facă treaba, în ciuda problemelor, cu toate puterile lor.

Am văzut, vedem cum marii aleși ai neamului în Parlament știu să trateze legile! Chiar legile sanitare, cum ar fi disputatul proiect al așa zisei legi a carantinării și izolării persoanelor infectate cu noul coronavirus! Câtă ”responsabilitate, decență și demnitate” la aleșii chemați să dezbată și să legifereze în situația unei crize sanitare mortale, nemaiîntâlnită niciodată până acum!!!

Cum să facă aceștia legislații corecte, coerente, inteligente, spre binele comun, național, când mulți dintre ei se comportă ca hoții satului, bețivii satului, proștii satului? Când ei nu respectă în văzul întregii lumi propriile legi făcute chiar de ei!

Am ajuns în situația să avem probabil, aleși ai neamului cu cel mai scăzut nivel, în forul suprem legislativ al țării, din toată istoria democrației românești. Democrație bună rea, așa cum a fost ea de-a lungul timpului. Iar acești parlamentari, în marea lor ”inteligență” fac totul ca să fie realeși la următoarele alegeri din toamnă sau când or avea ele loc!

Până atunci, ce facem cu criza sanitară majoră cu care ne confruntăm, ce facem ca să diminuăm propagarea coronavirusului și să ne protejăm cu toții? Ce facem cu personalul medical din linia întâi, revoltat, epuizat, disperat? Cum îi ajutăm pe salvatori, pentru ca la rândul lor să ne ajute pe cei aflați în nevoie, să salveze alte vieți?

Una dintre soluții este respectarea regulilor de protecție și prevenire a îmbolnăviri, foarte importante! Să respectăm cu toții regulile! Dar cu o floare nu se face primăvară și nici toate pericolele nu trec de la sine! Cu restul problemelor majore, stringente, ce facem?

-------------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:





RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.