Semnături gârlă, înghesuială mare, profesii și
ocupații diverse, politicieni și personaje controversate, antieuropeni,
extremiști prezenți pe listele pentru alegerile europarlamentare din România!
înregistrarea și validarea sau invalidarea candidaților la europarlamentare și locale, urmează campania electorală oficială-ultima sută de metri sau ultima reprezentație de convingere a electoratului, unde se va umba doar cu propaganda-n gură, cu scheletele scoase din dulap și cu capetele în gura contracandidaților!
Până pe 9 iunie, o să
aibă românii la pâine și circ de nu pot să le ducă! Ca în romanul ”Moromeții”
al lui Marin Preda: ”O să mănânce românii la pâine anul acesta!”
Doar că după recolta
bogată de grâu a venit ”Foncirea”, taxa statului și le-a micșorat drastic
recolta!
Așa se va întâmpla și
la aceste alegeri, o să trăiască muuult mai bine românii după vot doar din
minciunile propagandei electorale!
Deocamdată, pe fondul
promisiunilor mincinoase ale politicienilor și a celor care le cerșesc
voturile, cetățenii constată scumpirile necontenite cărora trebuie să le facă
față pentru a putea să-și asigure traiul de zi cu zi!
De ce semnăturile nu se pupă niciodată cu voturile
S-a încheiat perioada nebună de desemnare a candidaților partidelor, alianțelor politice-electorale și a candidaților independenți și strângerea semnăturilor necesare necesare, conform legii, înscrierii la Biroul Electoral Central.
Nebunie, alergătură și
eforturi contratimp au fost pentru partidele mici și independenți, cărora
pragul ridicat al numărului de semnături, 200. 000 partide și 100. 000 candidat
independent, li s-a părut exagerat de ridicat!
Un număr de 15 partide și
alianțe s-au înscris și ele la BEC, iar o simplă privire pe liste ne arată
lucruri interesante, cum ar fi prezența unor politicieni traseiști, unora care
au avut manifestări antieuropene și care au cerut Ro-exit, alții care s-au
exprimat extremist și au avut comportamente toxice…
Alte curiozități sunt prezența unor soți pe
liste diferite, cazul Șoșoacă sau Târziu! De exemplu, Claudiu Richard Târziu aflat pe poziția a doua în
lista AUR și Luana Târziu, probabil soția, situate pe lista partidului S.O.S.
al Șoșoacăi pe poziția 10!
Ccoincidențe care ne-ar putea face să tragem
concluzia că certurile și scandalurile de fațadă dintre aurari și șoșocari, ca
și dintre șoșocari între ei să fie doar niște spectacole de circ ieftin menite
să-i prostească pe alegătorii naivi și au drept scop doar atragerea cât mai
multor voturi!
Cu toate acestea, dar și
datorită faptului că s-au permis semnatarilor să semneze pe mai multe liste,
unii au reușit să-și atingă scopul de strângere a
numărului necesar de semnături, cum a fost și cazul celor doi europarlamentari
actuali, Vlad Gheorghe și Nicu Ștefănuță, a căror activitate a fost destul de
vizibilă în Parlamentul European, dar care la alegerile trecute au fost pe
liste de partide, dar acum vor candida independenți!
Alături de aceștia, s-au mai
înscris la BEC, pentru alegerile europarlamentare alți cinci potențiali
candidați independenți dintre care cei mai cunoscuți sunt medical Octavian Paul
Jurma și personajul Silvestru Dumitru Șoșoacă, de profesie tehnolog-chimist,
celebru prin circul de stradă și de televisor prestart împreună cu soția Diana
Șoșoacă și ea șef de partid și cap de listă la alegerile pentru Parlamentul
European!
Ceilalți trei independenți
sunt: Petru Mândru, ”de
profesie militar”, cu ”ocupația ofițer”; Cătălin Ilie Mustățea, de profesie
”LIBER PROFESIONIST” și Manuela Paula Pîrvănescu de profesie ”economist”.
În listele înregistrate la BEC sunt reprezentați potențiali candidați de cele mai diverse profesii și ocupații, cum ar fi: liber profesionist, journaliști, agronom, juriști, tehnolog-chimist, ingineri, artiști, dascăli, militari, economiști, matematicieni, balerin, manageri, medici, mecanic auto, teologi, antreprenori, funcționar public, it-isti, șofer, agent constatator, însoțitor de bord, lingvist, arhitect, sportiv, agricultor.
Pentru partidele și alianțele mari, precum și pentru unii actuali primari notorii, viitori candidați, strângerea semnăturilor a fost o formalitate, unele le aveau deja, dar pentru spectacolul străzii au mai făcut puțină paradă, cum a fost cazul alianței PSD-PNL și a primarilor roșii din Capitală, care și-au etalat forțele în fieful sectoarelor marilor primar în funcție, Daniel Băluță și Ionuț Negoiță, printre blocuri, pe la supermarketurile de cartier ori pe la Laminorul cu palmieri!
La circul roș-galbenilor
simpatizanții și fanii au răspuns cu bucurie de tembelizor, aplauze și
semnături!
Pe de altă parte, vedetele,
boșii actuali primari și candidați, și-au început și ei numerele de clovni
electorali prin Capitală: unii cu Mercedesul, metroul, tramvaiul, oameni din
popor și pentru popor, de, cum a cazul marelui profesor doctor, politician
proaspăt vopsit, Cătălin Cârstoiu, care începe să descopere Bucureștiul pe unde
îl plimbă ca pe sfintele moaște șefii de campanie electorală, nemulțumiții
Gabriela Firea, sacrificata de serviciu :” „Mi-am
pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ia noastră tradiţională pe care o
iubesc foarte mult.”-proaspăt realeasă în funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti, și
Sebastian Burduja, rezerva galbenă!
Alții, cum a fost cazul
marelui primar Băluță, cu prezentarea marilor proiecte de infrastructură,
investiții, metrou, lucrări de anvergură încă neîncepute, dar bifate ca și cum
ar fi gata deja!
La o primă estimare,
până pe 11 aprilie, din declarațiile organizațiilor și candidaților, s-au
strâns câteva milioane de semnături, cele mai multe având alianța PSD-PNL, 1.7
milioane, listă uriașă cu care au deschis primii, cu alai de circ ambulant,
ușile BEC-ului pentru înscrieri.
AUR-ul și ai lor au
anunțat o listă cu 630. 000 de semnături, Alianța Dreapta Unită a adunat și ea
peste 500. 000 de iscălituri, micul partid al lui Cioloș, REPER, peste 200.
000. Cât or mai fi adunat UDMR și alte organizații care au reușit să atingă
pragul legal nu știu, dar sigur numărul total al acestora pare destul de mare!
Cum o să numere și
verifice autenticitatea semnăturilor cei de la BEC și reprezentanții acestuia
în teritoriu este un mister pe care-l vom afla probabil în curând!
Dacă ne uităm la prezența la vot a cetățenilor
în urmă cu patru ani, sub 32% din totalul celor cu drept de vot, anul acesta
dacă fiecare alianță, partid, candidat ar fi votat de numărul celor care le-au
semnat listele, sigur ar fi câștigători!
Numai că o să constatăm mai mult ca sigur că
numărul semnăturilor nu o să se pupe prea mult cu numărul voturilor numerate la
final!
-----------------------------------------------------------------------
RO10BREL0005540221760100
SAU