Se afișează postările cu eticheta comemorare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comemorare. Afișați toate postările

joi, 14 iulie 2022

Capturare, deportare, dispariție, exterminare

 

Operațiuni de ”filtrare” a civililor ucraineni


Istoria lumii a rămas marcată în special de milioanele de oameni deportați, selectați și exterminați în lagărele naziste, în timpul celui de-al doilea război mondial.

După cel de-al doilea război mondial, românii au fost marcați de zecile de mii de deportări staliniste din Basarabia, ridicații cu tot cu familii și trimiși forțat în Siberia sau în alte locuri necunoscute unde mulți dintre ei și-au găsit și sfârșitul. Și astăzi se resimt consecințele acestor persecuții politice în Republica Moldova.

Acum, istoria deportărilor, filtrărilor, disparițiilor, exterminărilor pare că se repetă în Ucraina, unde agresorii ruși par să aplice aceleași tradiționale metode din vremea deportărilor sovietice, staliniste.

Agenția Națională a Arhivelor Republicii Moldova a publicat, recent, Listele nominale a 99 % din persoanele care au fost deportate în Siberia din RSS Moldovenească în cadrul operațiunii „Sud”, pe eșaloane și vagoane.

Pe 6 iulie 2022 s-au împlinit 73 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste, din 1949.

Agenţia Naţională a Arhivelor a făcut public un document în care sunt prezentate numele tuturor basarabenilor deportați de către regimul sovietic în cel de-al doilea val de deportări din Basarabia în cadrul Operațiunii „Sud” din 6-9 iulie 1949.

 

”Resimțim și astăzi urmele acestor persecuții politice.”- a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu :

 

”În ajunul zilei de 6 iulie, când comemorăm zecile de mii de victime ale deportărilor staliniste, Agenția Națională a Arhivelor a făcut publice, pentru prima dată, listele conaționalilor noștri exilați în Siberia în 1949. Nume de femei și bărbați, nume de bătrâni și copii, dar și numele stațiilor de tren de unde au pornit pe drumul calvarului. Peste 35 de mii de oameni, scoși din case în miez de noapte și, sub amenințarea morții, duși la mii de kilometri distanță.”

 

” Mulți dintre ei nu s-au mai întors de acolo.”

 

”Pe aceste liste citim nume de oameni concreți - despre unii i-am auzit vorbind în șoaptă pe părinții noștri, unii sunt chiar rudele noastre. Istoria lor ne spune, peste decenii, că deportările nu sunt un fapt consumat, ci o rană care încă nu s-a vindecat. Pentru că ele ne-au distrus elitele intelectuale și economice, dar și orice încercare de gândire liberă. Resimțim și astăzi urmările acestor persecuții politice.”

 

”Mulți ani memoria dramelor umane ale deportărilor a fost manipulată și contrafăcută. Suntem datori să recunoaștem jertfa acestor oameni și să avem grijă ca ea să nu se mai repete. Condamnăm discursul și acțiunile celor care le neagă în continuare, căci la fel procedează și acei care neagă astăzi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și victimele acesteia.”

 

Imediat după desecretizarea documentelor, mulți urmași ai românilor deportați în Siberia au început să-și caute rudele pe liste, descoperindu-le numele în tabelele respective.

„În total, în liste apar 35.144 de persoane. După un raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, numărul total al celor deportați a fost de 35.796 de persoane, dintre care 14.033 de femei, 11.899 de copii și 8.864 de bărbați. Prin urmare, listele pe care le oferim acum în premieră publicului larg conțin aproape 99% din cei care au fost deportați. Puteți descărca toate listele în format pdf și găsi în câteva clipe printr-o căutare simplă, pe nume sau localitate, informația care vă interesează. Alternativ, puteți folosi opțiunea de căutare direct pe site după nume, prenume, localitate, anul de naștere”- a menționat directorul Agenției Naționale a Arhivelor, istoricul Igor Cașu.

Instaurarea regimului represiv sovietic în Basarabia, după ce de-al Doilea Război Mondial, a fost marcat de foamete, crime și deportări pe criterii etnice și de clasă. Sovieticii au distrus programatic intelectualitatea basarabeană și familiile de țarani înstăriți prin trei valuri de deportări.

Listele menționate pot fi accesate pe pagina web a  Agenției Naționale a Arhivelor: arhiva.gov.md.

Operațiuni de „filtrare” din Rusia, dispariții forțate și deportări în masă ale cetățenilor ucraineni


Războiul de agresiune din Ucraina este completat de agresorii ruși cu acțiunile speciale de reținere, filtrare și deportare ale cetățenilor ucraineni civili-bărbați, femei, copii- din zonele ocupate. Acțiunile sunt considerate încălcări ale drepturilor omului și crime de război de către statele democratice ale lumii, care au luat atitudine și cer Rusiei încetarea urgentă a acestor practice și eliberarea imediată a civililor ucraineni.

Se estimează că de la începutul agresiunii până acum, au fost reținuți, interogați și deportați cu forța între 900. 000 și 1, 6 ucraineni, dintre care circa 260. 000 de copii, după cu precizează un comunicat de presă al oficialului american ANTONY J. BLINKEN, SECRETAR DE STAT, dat publicității pe 13 IULIE 2022 :

 

” În ajunul Conferinței de Responsabilitate a Ucrainei, Statele Unite solicită Rusiei să-și oprească imediat operațiunile sistematice de „filtrare” și deportările forțate în zonele controlate și deținute de ruși din Ucraina. Transferul și deportarea ilegală a persoanelor protejate reprezintă o încălcare gravă a Convenției a IV-a de la Geneva privind protecția civililor și este o crimă de război. ”

”Autoritățile ruse trebuie să-i elibereze pe cei deținuți și să permită cetățenilor ucraineni îndepărtați cu forța sau constrânși să-și părăsească țara capacitatea de a se întoarce acasă prompt și în siguranță. Solicităm Rusiei să ofere observatorilor externi independenți acces la așa-numitele facilități de „filtrare” și la zonele de relocare de deportare forțată din Rusia.”

”Estimări dintr-o varietate de surse, inclusiv guvernul rus, indică faptul că autoritățile ruse au interogat, reținut și deportat cu forța între 900.000 și 1,6 milioane de cetățeni ucraineni, inclusiv 260.000 de copii, din casele lor în Rusia – adesea în regiuni izolate din Orientul Îndepărtat. . Acțiunile Moscovei par premeditate și fac comparații istorice imediate cu operațiunile rusești de „filtrare” din Cecenia și alte zone. Operațiunile de „filtrare” ale președintelui Putin separă familii, confiscă pașapoarte ucrainene și eliberează pașapoarte rusești într-un efort aparent de a schimba structura demografică a unor părți ale Ucrainei.”

 

”Rapoartele indică, de asemenea, că autoritățile ruse separă în mod deliberat copiii ucraineni de părinți și îi răpesc pe alții din orfelinate înainte de a-i pune spre adopție în Rusia. Martorii oculari și supraviețuitorii operațiunilor de „filtrare”, detenții și deportări forțate raportează amenințări frecvente, hărțuiri și incidente de tortură din partea forțelor de securitate ruse.”

-------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.