Cine poate, fură pragul, ouă sparge!
În primăvara aceasta, vremea câinoasă le-a luat amărăștenilor până și ștevia și urzicile tradiționale cu care se spune că își schimbă sângele!
Cât despre ștevie,
ștevii de oamenii avem din belșug! Greu de stârpit!
Veeeniți de luați
luminăăă!
Să nu mai fure nimeni sub 1 leu în România și toată
lumea, dar toată lumea română în afară de noi să contribuie la bugetul hoților!
Parafrazare după un
mare mahăr politic, old man roșu!
Până la urmă-i de
bine, nu!?
Bine, bineee!
Cine mai fură 1 leu în ziua de azi!?
Cine calcă pragul, să plătească! Dar unde-i pragul? Cine a furat pragul?
Lumea română din
România se pregătește să sărbătorească Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului!
Primii care iau lumină sunt credincioșii catolici, care au sărbătorit deja
Floriile și fac Paștele într-o atmosferă hibernală, înghețată oarecum
nespecifică perioadei calendaristice de primăvară în care ne aflăm!
Avem iarnă
adevărată în aprilie! Cu zăpadă, viscol, frig și blocajele aferente pe multe
dintre drumurile și șoselele patriei. Pe această vreme câinoasă s-a înregistrat
chiar și un eveniment fericit-o naștere în Moldova, acasă, cu asistență medicală
video!
În spiritul
colindelor, o ce veste minunată-se nasc prunci pe orice vremuri!
Este adevărat că
manifestările iernii autentice, cu zăpadă și viscole, nu s-au arătat pe tot
teritoriul României, ci în mare parte din acesta, restul țării în special sudul
fiind afectat de ploi, frig de ne îngheață sângele în vene și vânt puternic.
Se știe,
Iarna nu-i ca vara,
dar vine doar primăvara!
Să nu ne
impacientăm însă!
Premierul Ciucă, de strajă
patriei, ne asigură că în vreme de criză hibernală de primăvară, guvernul a
luat toate măsurile și ține situația sub control!
Televiziunile poporului
au relatări spectaculoase din nămeți, de sub viscole!
Și despre unii,
alții chemați pe la parchet, pe la DNA, chiar acum în post, să se spovedească!
Ca aproape în fiecare an din ultimii recenți, capriciile vremii au afectat masiv pomii în floare și culturile de legume și fructe timpurii, chiar și în spații protejate, ceea ce ne va lipsi de fructele românești la vară, dar scumpind încă odată piața de trufandale din import dacă ale noastre nu vor fi!
Dacă anul acesta
vegetalele și oamenii îngheață împreună, ca și în alți ani, sigur, cum ne-am
obișnuit deja, sărbătorile pascale nu vor îngheța nici un pic prețurile la
nimic.
Dimpotrivă,
prețurile la tot și toate ce se vând în această perioadă, fie produse
alimentare, nealimentare, servicii și utilități se vor Dezgheța cât vor putea
posibil golind buzunarele și așa goale ale multora dintre românii amărășteni.
Tăierea mieilor de
Paști se va transforma ca în mulți dintre anii trecuți în tăcerea mieilor,
pentru cei care nu vor avea suficienți bani pentru a pune o bucățică de miel pe
masă!
Mulți dintre români
vor mânca și anul acesta din mâncărurile tradiționale doar din priviri, de la
breking news-urile televiziunilor, în special ale tembeliziunile ”poporului”,
care-i vor îndopa pe privitori, ca de fiecare dată atât cu mese îmbelșugate pe
sticlă, dar și cu manipulările tradițional/naționaliste, plângând aparent de
grija sărakilor!
Informările,
reportajele, știrile din piețe și hiper supermarketuri despre carne, ouă miei,
pască și ce mai pun sau nu pun românii pe masa pascală, după buget, se țin
lanț!
Mulți se vaită de
prețuri mari, consumatorii, iar puțini se vaită de prețuri mici, cum ar fi unii
producători, comercianți și profitori care vor să vândă tot timpul cât mai
scump!
Viața-i scumpă și
grea la nivelul de jos al cetățenilor de rând!
În altă lume, sus,
sus, pentru unii soarele strălucește chiar și când vremea este câinoasă!
Pe fondul vacanței
pascale mult așteptate, epuizați de atâta muncă, sacrificii și griji naționale,
aleșii poporului vor profita din plin pentru a-și odihni mințile și trupurile
ostenite, pentru a sărbători și a se întrema alături de cei dragi.
Și bineînțeles
pentru a lua lumină, fiecare de la Dumnezeul său, astfel încât să revină după
spartul ouălelor, mâncatul cozonacilor și a mieilor, cu forțe proaspete și cu
mintea brici, la serviciu, la problemele fierbinți ale țării!
Astfel, luminați,
puternicii zilei-făcătorii de legi, guvernanții, administratorii și gestionarii
României-vor rezolva marile urgențe ale țării!
Evident că toții
românii cinstiți, muncitori, simplii care își fac treaba zi de zi în mod onest,
anonim, dau bani la bugetul țării, suferind, așteaptă rezolvări viabile la
problema fierbinte a pensiilor speciale, pentru ca banii europeni să poată veni
și în România pentru spitale, școli, drumuri, investiții, proiecte de
dezvoltare și altele fără de care nu se poate!
Cetățenii așteaptă
de asemenea, ca toți hoții, politici și apolitici, să fie pedepsiți pentru
faptele lor și să dea înapoi banii furați, până la ultimul leu! Vi-se pare doar
că vor fi pedepsiți hoții cu gulerele albe, ar spune mulți dintre ei, în
realitate nimeni nu este pedepsit.
Mai mult, rămân liberi,
cu banii furați la purtător și cu puterea butoanelor!
Cine să-i
pedepsească?
Evident că acești
cetățeni simplii își doresc ca interesul național să nu mai fie doar steagul
populismului, ci o prioritate absolută pentru toți aleșii poporului și
guvernanți!
Și evident, cel mai
sigur dintre toate evidențele, este că românii vor fi dezamăgiți, dezgustați și
revoltați de modul cum vor rezolva cei din fruntea bucatelor problemele
spinoase, arzătoare ale țării!
Premisele actuale
nu ne arată că lucrurile vor fi pe un făgaș normal, ci tot pe făgașul în care
se afundă de ani de zile!
Nimic nu ne dă
speranța că luminații de după Paște ai actualei puteri politice ai României se
vor îndrepta și odată cu ei și lucrurile în bine!
Fiecare cu lumina
lui!
Unii cu lumina de
la licuricii lor atotputernici, alții cu lumina de la Răsărit sau din alte
surse mai mult sau mai puțin strălucitoare ori obscure și restul românilor cu
lumina și mila Domnului!
-------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile: