De ce pleacă tinerii din România, de ce nu acceptă viitorul de ”aur” din propria țară?
Ce vești avem despre pregătirea
noului an școlar
Câte unități de învățământ, școli, licee au fost
reabilitate, renovate, pregătite din această vacanță pentru noul an școlar? Că de școli noi construite nu prea poate fi vorba!
Sigur, la primul
sunet al clopoțelului în școlile din România educată vom auzi, avea o sumedenie
de probleme, unele de ani de zile trecute cu vederea, care nu au fost
rezolvate! Acestea sunt probleme nemuritoare în ciuda declarațiilor pompoase,
la fiecare început de an școlar, ale autorităților, politicienilor,
responsabililor în domeniu și ale rugăciunilor popilor prezenți la festivități!
Clădiri improprii
desfășurării actului educațional, lipsă avize de funcționare de tot felul,
lipsă materiale, lipsă cabinete medicale școlare, lipsă personal medical, lipsă
toalete și câte și mai câte...
Părinții elevilor
vor fi chemați din nou să acopere lipsurile materiale și financiare ale
școlilor, ca în fiecare an!
Sigur vor mai fi
situații când unii dintre școlari se vor confrunta cu lipsa toaletelor, a căror
problemă unii edili aleși n-au reușit să o rezolve în ani buni de mandat!
Chiar dacă în privința pregătirii noului an școlar există incertitudini evidente, la fel de bine vedem și o liniște înșelătoare a autorităților și responsabililor care ar fi trebuit să se ocupe din timp, cu prioritate pentru începerea noului an școlar!
La noi, în România,
pe timp de pace, situația se repetă an de an, din rău în mai rău, dar acest
lucru nu-i îngrijorează pe ”deștepții” cu atribuții în domeniu!
Poate altceva îi
interesează pe unii!
Că tot se apropie
școala, zilele trecute i-am auzit pe unii băieți de la sindicate din
învățământ, amenințând cu o nouă grevă și alte mișcări de protest dacă nu li se
rezolvă cererile!
A auzit cineva de pregătirea unui program antidrog în
școli, în perspectiva noului an școlar?
Dacă în România, pe
timp de pace, nu există prea multă preocupare privind noul an școlar, în țara
călcată de orcii ruși, Ucraina vecină, există o îngrijorare evidentă, o
incertitudine privind desfășurarea educației pe timp de război.
Există nu doar
incertitudine, ci și preocupări, proiecte, programe reale, activități, fapte
pentru asigurarea procesului de învățământ chiar sub asediul armelor și sub
amenințarea bombelor și rachetelor.
Vacanța elevilor
români se apropie cu pași repezi de sfârșit.
Conform noului
calendar, anul școlar 2023-2024 prevede ca prima zi de școală să fie 11
septembrie.
Este adevărat că vacanța acestora a început prematur,
odată cu revendicările din stradă ale angajaților din sistemul de învățământ,
cu cererile de mărire a salariilor, odată cu greva organizată de organizațiile
sindicale din domeniu pe sfârșitul anului trecut!
Greva generală din învățământ a fost declanșată pe 23 mai
2023, implicând 150. 000 de dascăli și încă 60-70. 000 de cadre didactice și
auxiliare, care au solicitat o creștere salarială de 25 %.
Pe 12 iunie 2023 greva a fost suspendată, revendicările
greviștilor fiind acceptate și ulterior reglementate printr-o ordonanță
guvernamentală care acum este în vigoare.
Greva de anul acesta a fost cea de-a patra grevă din
sistem, din 1989 și până în prezent, toate având la bază revendicări salariale.
Anul școlar
încheiat cu chiu cu vai și cu rezultatele pe care le știm cu toții a fost urmat
de cea mai mare tobă care s-a bătut până acum în privința educației prin
celebrul program, proiect lege sau cum vreți să îi ziceți, al marelui
președinte ”mut” de țară sau ”dispărut”
înainte de terminarea mandatului prezidențial, Klaus Iohannis, ”România
educată”!
Pe 4 iulie 2023,
președintele Iohannis a promulgat cu tam-tam Legile Educației, declarând cu
mândrie națională : ” Angajament îndeplinit, România educată devine realitate!”
Pam-pam!
Doar că noile legi
nu aduc prea multă speranță și nu inspiră încredere multora dintre românii
dezamăgiți de prestația în fruntea României a încă actualului președinte de
țară, în cele două mandate încredințate de majoritatea electoratului!
Nimeni sau aproape
nimeni nu așteaptă să se întâmple marile lucruri în bine în învățământ după
promulgarea acestor legi!
Salvarea ar putea
veni tot din partea societății civile, care încearcă să facă ceva pentru
educația națională! Fostul ministru al învățământului Daniel Funeriu, este unul
dintre cei care încearcă să pună bazele unor proiecte viabile la care să atragă
și alți români interesați de revitalizarea educației românești!
Acum, ca
alternativă la sistemul învățământului gratuit de stat, care în realitate
pentru părinți și elevi nu este deloc gratuit, se dezvoltă în paralel oferta
limitată a învățământului privat, dar la care nu au acces în special din lipsa
banilor cei mai mulți elevi din România!
Chiar dacă până la
începerea luna viitoare a noului an școlar mai este foarte puțin timp, până
acum, autoritățile centrale, locale, administrative nu par că s-au sinchisit în
această vacanță lungă de pregătirea școlilor pentru un nou ciclu de
învățământ!!!
Nu am auzit, văzut
nicăieri știri proaspete din care să reiasă că edilii, responsabilii, autoritățile
să fi fost preocupate în această vară, în vreun fel de crearea condițiilor
propice desfășurării noului an școlar!!!
În loc de
pregătirea începerii noului an școlar în condiții optime, la noi se pare că se
pregătește înmormântarea definitivă a educației naționale!
Și al viitorului
tinerilor!
Și se mai întreabă
unii de ce pleacă tinerii din România, în loc să accepte viitorul de ”aur” în
propria țară!
Elevii ucraineni se confruntă
cu un an școlar incert
Mii de copii din Ucraina nu se pot întoarce la școlile lor !
Comparația cu educația școlară
în timp de pace, în România, cu educația școlară în timp de război, în Ucraina,
ne-ar putea face să tragem concluzia că ucrainenilor le pasă de viitorul
copiilor lor și fac tot ce este posibil să le asigure o educație bună chiar și
sub atacul armelor și invazia orcilor, pe când pe ai noștri înalți diriguitori
ai educației naționale nu îi doare nici măcar la bască în continuare, an după
an, guvernare după guvernare…
Bombardamentele
Rusiei au forțat 5,9 milioane de oameni să fugă în țările vecine.
Se estimează că 173.000 de copii refugiați din
Ucraina sunt înscriși în școlile poloneze.
Alți 50.000 frecventează școlile din Republica Cehă.
Starea a mii de copii este necunoscută.
Mulți dintre ei
sunt de vârstă școlară.
Ucrainenii au
hotărât să continue
În ciuda
greutăților, ucrainenii sunt hotărâți să-și reconstruiască țara și să ducă o
viață normală cât mai mult posibil.
---------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile: