Se afișează postările cu eticheta președinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta președinte. Afișați toate postările

joi, 7 noiembrie 2024

”Salvatori”, gârlă, soluții, nema!

 

Trăiască reindustrializarea și modernizarea orală, tovarăși!

Mai avem puțin timp până se vor finaliza și la noi alegerile din acest an.

Ce ne va aduce viitorul?

 


Oare va crește vetriginos leul național peste noapte dacă va deveni președinte al țării noastre candidatul Marcel Ciolacu, care s-a lăudat sus și tare că el și ai lui vor reindustrializa România și vor moderniza infrastructura de transport, în special cea feroviară care în acest moment este într-o stare precară, incompatibilă cu secolul XXI?

 

Spre deosebire de câștigătorul Trump, vedem cât de bine înțelege economia și cât succes în afaceri are românul Ciolacu. Care recunoaște că face meditații la acest capitol și i-a transmis noului președinte american atât felicitări pentru victorie cât și faptul că este pregătit să colaboreze cu acesta din funcția de președinte al României pentru dezvoltarea relațiilor și colaborării în beneficiul reciproc al națiunilor română și americană.

 

Cu așa oferte politice la alegeri la ce să ne așteptăm după ce câștigătorii se vor vedea cu sacii în căruță, la Cotroceni, la parlament, la Palatul Victoria, la partidele nemuritoare la putere?

 

Va crește vertiginos puterea leului românesc, va sparge norii bursa, vor prinde aripi investițiile, dezvoltarea și întreprinderile private?

 

Sau va crește presiunea pe plătitorii la bugetul de stat, se va deconta cheltuiala dezmățului din campaniile electorale, se va adânci falia dintre oamenii care trăiesc și mor la limita sărăciei și românii care prosperă prin munca lor sau prin mișmașurile pe care le fac?

”Salvatorii” de la patria română, așa cum se prezintă ei votanților cărora le cerșesc voturile, le prezintă acestora doar spectacole de circ ieftine și propagandistice în cea mai bună tradiție românească, fără să le ofere nici un fel de proiecte și soluții concrete de dezvoltare și creștere a economiei.

 


Vorbesc însă, cât îi țin bojogii de reindustrializarea țării, ce-o mai fi și asta în viziunea lor economică, că noi cetățenii de rând habar n-avem și nu înțelegem? Parcă-l auzim pe Ceaușescu, pe vremuri, când vorbea tot timpul de industrializarea României, tovarăși! Ce ”performanțe” a reușit acesta și regimul comunist să facă în acest sens pe drumul către progres și dezvoltare multilaterală am văzut mulți dintre noi care am prins ”epoca de aur”!

 

Care o fi proiectul concret și modelul de reindustrializare al socialiștilor lui Ciolacu? Sau de acest lucru urmează să se ocupe viitorul premier nepesedist pe care se laudă că-l va numi acesta încrezător și favorit de moment și conjunctură la câștigarea alegerilor prezidențiale din țara noastră?

 

E vizibil că și alți doritori de președinție de țară, cum ar fi Nicolae Ciucă, PNL, fostul tovarăș de joacă al ciolacului la guvernare, dar și Elena Lasconi, USR, primărița realeasă de Câmpulung Muscel, la fel de ”pricepuți” la economie, l-au numit pe omul de la Bihor, care a făcut ceva concret pentru cetățenii din regiune, ca fiind politicianul pe care doresc să-l pună premier dacă ei devin  președinte.

 

Asaltat de propuneri, Ilie Bolojan, le-a dat o smetie peste gură ”președinților” din campania electorală, transmițându-le că România și economia națională nu au nevoie de salvatori, de propagandiști politici, ci de ”soluții” concrete, viabile care să fie puse în practică și care să producă efecte benefice pentru dezvoltarea țării.

 

Și a mai declarat Bolojan că unele dintre instituțiile statului, agenții, ministere sau cum s-or mai numi ele, nu-și justifică existența și activitatea, fiind doar mari structuri bugetofage, unde sunt angajați pe sinecuri, pe pile și realații diverși indivizi și individe, oameni de partid sau din găștile aflate la guvernare care taie frunze la câini pe salarii nejustificate din bugetul public.

 

 

După alegerile prezidențiale din SUA, bursele europene au scăzut în timp ce cotația dolarului american a crescut în raport cu euro.

 

La cald, unii comentatori, specialiști, experți sau chibiți de pe margine au sărit repede cu explicațiile, clamând public că Donald Trump a câștigat pentru că înțelege economia, fiind un om de afaceri de mare succes, de ani de zile.

 

Nu știu dacă au dreptate sau nu, dar nu pot să nu mă gândesc ce s-ar întâmpla cu economia românească și cum va evolua mediul de afaceri după alegerile noastre prezidențiale?

 

E de bine!

 

Imediat după aflarea rezultatelor alegerilor din SUA, principalii candidați la prezidențialele din România s-au grăbit care mai de care să-i transmită lui Trump felicitări și dorințele lor fierbinți de  colaborare în cazul în care ajung în fotoliul de președinte de la Cotroceni!

 

 

Hai să facem un exercițiu de imaginație comparativ cu ce s-a întâmplat în SUA, plecând de la faptul că și acolo Trump a promis reducerea structurilor de stat bugetofage și a posturilor publice care nu-și justifică activitatea!

 

Este posibil ca Trump, priceput la economie și afaceri, cu o echipă de oameni la fel de implicați să reușească măcar o parte din lucrurile pe care le-a promis americanilor în campania electorală și cu care i-a convins să-l voteze.

 

Dar la noi, în România, dacă ne uităm la stafurile politice ale așa zișilor favoriți, care vor ajunge în noul guvern, la cât de pricepuți sunt la economie, la afaceri, la finanțe, la dezvoltare, la ce putem să ne așteptăm din 2025, după alegeri înainte?

 

Care-s marii ”specialiști” cu care face paradă electorală favoritul socialist Ciolacu: Ponta, Tudose, Stănescu, Daea, Grindeanu, Neacșu, Intotero, Bucura Oprescu și alți băieți și fete bune din tabăra PSD? Cu cine face actualul șef pesedist ”reindustrializarea și modernizarea României”?

 

Dar experții lui Ciucă pe economie, finanțe, justiție, siguranță și securitate națională, educație cine sunt, tot cei care au făcut și fac parte din guvernarea pe trecute: alde Boloș, Gorghiu, Predoiu, Tâlvăr, Câciu, Deca și alți băieți și fete de partid care știm, am văzut și simțit cu toții pe pielea noastră cum au guvernat? Și mai guvernează încă puțin până își termină mandatele?

 

Ca să vorbim doar de partidele de la guvernare, care au și cele mai mari șanse să fie la putere și după alegerile prezidențiale și parlamentare care bat la ușă!

 

Este evident că nici celelalte partide cu șanse la alegerile din țara noastră aflate în competiția electorală nu prezintă proiecte și soluții concrete, cu oameni cu adevărat pricepuți, competenți și pregătiți pentru domeniile vitale de dezvoltare ale României.

 

La fel ca ”favoriții”, propaganda lor electorală se axează pe ”salvatorii” de neam și patrie, nicidecum pe soluții pragmatice și oameni capabili și onești!

Ce se va întâmpla cu leul românesc după alegeri?

-------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației.

 Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

 

 

joi, 7 iulie 2022

Anunțuri importante pentru popor

 

Cum să facem economie


Miniștri cabinetului Ciucă au primit note de trecere la evaluare.

Trăim o perioadă fastă, o eră ofertantă să economisim bani, să trăim mai bine, mai frumos, mai mult...mai încolo!

Cel mai important lucru pentru România în această vară, până acum, este că la nivel executiv se muncește și se livrează într-un ritm alert. Avem un guvern/rotativă politică PSD/PNL+UDMR bine sudat cu electrozii politici de partid și de stat, care ”dă semne bune!” Muncește, lucrează și ia măsuri! Livrează, dragi români, livrează!

Merge, mergeee...fără pene de curent, pardon, de guvern! Fără remanieri premature.

Maiștrii sudori sunt pe val. Acum lucrează și fără mască! Tot înainte, tovarăși!

Cât ține sudura! Până la palton la iarnă, un cincinal, un deceniu, trei decenii?

Sudura din capul țării!

Dragi români, nu mai vociferați degeaba, puneți mâinile și economisiți! E simplu, suntem asigurați.

Hai, fuguța la bancă oameni buni! Să mai economisim și noi ceva, cum ne îndeamnă specialiștii! Acum e vară, e cald, nu băgăm lemne pe foc, ne spălăm cu apă rece, consumăm mai puțină apă, săpun, curent, mâncăm mai puțin...

Să punem la ciorap, dar vara nici ciorapi nu prea purtăm! Facem economie și la ciorapi, la haine, la pantaloni scurți... Avem de unde!

”50 de bani sunt totuși 50 de bani!”

Să știe toți românii

În România tovarășilor politicieni la butoanele puterii totul merge ca pe roți! Tot înainte! Poate doar cu excepția câtorva domenii importante, cu moșteniri grele de peste trei decenii-sănătatea, educația, justiția și altele unde lucrurile nu sunt așa roze, dar unde mai marii noștri aleși ne asigură că nu vor mai fi probleme, că se muncește și se lucrează, se face totul cu motoarele turate la maximum, mai ceva ca economia care duduie ori de câte ori propaganda și interesele baștanilor se impun!

Se sudează continuu!

Ca întotdeauna, avem asigurările livrate de la cel mai înalt nivel al statului, chiar din vârful administrației prezidențiale, de către girantul/garantul actual al lucrului bine făcut în România, președintele Klaus Iohannis. Am putea spune și al lucrului bine sudat! Sudura lucrează, tovarăși!

Nu se freacă menta!

Cu toții trebuie să știm, să fim conștienți și să avem încredere că la președinție, la guvern, la parlament și în tradiționalele partide aflate la putere se lucrează! Din toți bojogii!

Dragi români, nu vă mai plângeți atâta de creșterea galopantă a inflației, este tratată cu ceai de tei românesc, poate chiar și mușețel dar cine mai adună mușețel sau mentă în ziua de azi!

Fără îngrijorări!

Fără văicăreli!

Nu vă mai văitați de creșterea galopantă a prețurilor combustibililor și produselor petroliere! Vedeți clar că guvernul Ciucă lucrează pentru noi toți, dormiți liniștiți, ”50 de bani sunt 50 de bani!” Măsura a intrat în vigoare și produce efecte, iar trei luni cât este prevăzută sunt totuși trei luni! Vara nu-i ca iarna!

Și s-a mai scos și ”prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră”, cu toate că nu-i chiar prima.

Nu vă mai revoltați că prețurile alimentelor de bază au luat-o razna, că sunt ca cele ale produselor de lux! Păi, pentru românii de rând prețurile alimentele de bază au fost dintotdeauna de lux, mai ales atunci când nu se găseau, dar în special acum când piața este plină.

Bucurați-vă că aveți pâine, carne, lapte, brânză, ouă, zahăr, ulei, legume, fructe...în magazine și supermarketuri! Nu ca alții! Ce dacă tot mai mulți români din bobor se uită ca la lună la alimentele de bază, tot mai departe de ei, și că se înghesuie la cantinele sociale.

Important este că avem hrană pentru popor, iar acesta nu moare de foame. Și că România ar putea produce materie primă în agricultură cât să hrănească și alte popoare. Nu exportăm noi grâu și alte produse agricole de bază!

Dragi români, nu vă îngrijorați că avem de toate, iar importanța și siguranța securității alimentare a țării sunt tratate cu cea mai mare grijă pentru popor la nivelul Executivului, al Ministerului Agriculturii! Păi nu se implică re-re-revenitul, nemuritorul Daea, spaima cormoranilor!

Nu vă speriați de secetă, mare lucru că peste 70% din teritoriul țării este afectat, că se raționalizează apa, că seacă fântânile, scad râurile și Dunărea, am mai trecut noi prin astfel de situații, dar prin munca neprecupețită a conducătorilor aleși sau nealeși, iubiții poporului, prin priceperea și istețimea nețărmuite ale acestora vom trece bine și de această vară.

Avem asigurări politice ferme că la anul și la mulți ani lucrurile vor sta la fel de bine în România, dacă nu vor sta mai prost! Seceta se va extinde și în viitori ani, irigațiile vor fi tot mai multe și mai ample pe întreg teritoriul politic de partid și de stat al țării!

Dragi români, chiar dacă unii ne sperie cu crizele de tot felul, cu amenințări diverse, cu războaie, cu viitorul negru ce va să vină, fiți siguri că vom trece cu bine și peste acestea!

Doar că vom fi mai puțini, din ce în ce mai puțini români prin România, mai puțini votanți. Dar nici aceasta nu pare să fie o problemă insurmontabilă, patria noastră mioritică are puterea de a-și reface șeptelul la electorat ori de câte ori avem alegeri importante. După rezultatele școlii românești din ultimii ani, se întrevăd noi generații de puitori de ștampilă exact așa cum le place politicienilor din România ne-educată a ultimelor decenii.

Să nu avem motive de panică, de disperare, mai ales acum, după ce rotativa puterii s-a sudat, cum am fost anunțați de domnul președinte de țară, Klaus Iohannis:


„Este o coaliţie care, după părerea mea, a fost destul de greu acceptată, dar pe cât de greu a fost de acceptată pe atât de repede echipa s-a sudat şi Guvernul lucrează bine, deci, sub linie, acum, după câteva luni de când funcţionează coaliţia şi Guvernul instalat de coaliţie, pot să spun că şi-au făcut treaba bine, s-au implicat şi au rezolvat multe probleme. Evident că multe probleme sunt încă de rezolvat în viitor, dar semnele sunt bune”

Avem stabilitate politică inclusiv la vârful Guvernului, unde actualul premier general Nicolae Ciucă, a primit sprijin chiar și de la niște juzi iubitori de țară!

Avem un parlament cu o majoritate de nezdruncinat, cu o opoziție de nederanjat, care face proiecte legislative și dă legi numai și numai pentru binele țării!

Avem predictibilitate economică, un leu care se ține bățos chiar și în fața fenomenului infracțional! Mediul de afaceri este încântat, investitorii se înghesuie să facă bani.

Vom avea o România educată chiar cu începere din anul școlar 2023 înainte, program național care se naște greu dar se va naște chiar și la șapte ani, ne-a asigurat domnul președinte Iohannis, părintele acestui proiect pe care toți românii îl așteaptă cu nerăbdare!

Avem o economie care duduie, în ciuda crizei generate de războiul din Ucraina!

Și nici nu vom avea noi taxe și impozite cum zic cârcotașii, poate doar la vicii, dar acestea nu-i vor deranja câtuși de puțin pe bugetarii de lux, pe băieții deștepți și cu cașcavalul asigurat, fiți siguri. La fel de siguri cum și ei, marii specialiști în finanțe ne îndeamnă pe noi cei din popor, pe simplii cetățeni care băgăm bani la bugetul de stat, să economisim! Să ne punem tot mai mulți bani la păstrare, în bănci, la chimir, la saltea sau la ciorap, să strângem cureaua, să avem de zile negre, că cine știe...

Avem o sănătate beton cu o criză pandemică declarată învinsă, cu centrele de vaccinare închise, dar cu o creștere semnificativă a noilor cazuri de infectări cu coronavirus. Așa e vara aceasta la noi! Ca în vacanță!

Nici la capitolul justiție să nu ne facem griji că lucrurile merg cum trebuie, în direcția bună dorită de echipa de sudură! Să avem răbdare, să avem încredere și să lăsăm autoritățile să-și facă treaba! Așa ne-a sfătuit, dragi români, președintele nostru iubitor de țară și popor! Cum zice vorba ceea populară ”Faceți ce zice popa, nu faceți ca popa!”

Daaa și la siguranță națională suntem pe calea cea bună, suntem asigurați, se lucrează din plin de specialiști la legile de referință! Trebuie să avem încredere și să nu mai punem botul la tot felul de zvonuri cu și despre drafturi ticăloase apărute pe surse în presă, că se știu ele acele surse...

Dacă nu e de rău, e de bine!

-------------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.