Va
da șeful Executivului dovadă de o transparență reală ?
În percepția opiniei publice se observă o tot mai mare lipsă de credibilitate a actualului guvern ! Iar această decredibilizare în creștere nu vine cum s-ar zice, de la erodarea la guvernare, pentru că acest guvern nu are vechime în funcție.
Neîncrederea
opiniei publice cred că vine mai degrabă dintre discrepanța evidentă între
declarațiile membrilor cabinetului Câțu, în frunte cu acesta, față cu realitatea
așa cum este ea, nefardată, publică !
Dacă ne gândim numai la tragediile din ultimul timp, am
constatat că lucrurile nu sunt conforme cu ce ne declară guvernanții, miniștrii !
I-a să ne uităm numai la ce a zis, făcut Bode la Interne, de exemplu !
E clar că declarațiile publice nu se pupă cu
realitatea din teren !
Pe
de altă parte, auzim chiar de la premierul Câțu cum umflă zilnic numărul
vaccinaților din țara noastră și bagă în viteză, din gură, mersul procesului de
vaccinare când de fapt, milioane de oamenii sunt înscriși de săptămâni bune pe
listele de așteptare și nu reușesc să se imunizeze !
Acum,
din cauza faptului că mulți români dornici de vaccinare se feresc de vaccinul
Astra Zeneca, guvernul a anunțat că a dat liber la imunizarea cu acest tip de
ser, fără programare prealabilă și fără liste de așteptări. O măsură bună, dar
care trebuia luată mai devreme.
Să
ne gândim că în România, dacă nu se făcea etapizarea, împărțirea pe
categorii de esențiali și neesențiali și gândeau un pic, la începutul vaccinării,
în decembrie, dar și la începutul anului, până acum ar fi avut acces la vaccin
mult mai mulți oameni care doreau să se vaccineze.
Din păcate, după discriminarea făcută, mulți români
vulnerabili și-au pierdut viețile înainte să aibă acces la vaccinul salvator!
Revocare
și demitere la Sănătate, dar care sunt motivele reale, sunt politice sau de
altă natură, domnule premier Câțu?
Am
văzut cu toții atacurile și agresivitatea mafiei la adresa fostei conduceri a
Ministerului Sănătății.
De
asemenea, știm cu toții că mafia este transpartinică nu doar în zona sănătății,
ci în toate instituțiile și domeniile vitale ale statului și societății
românești!
Fiți transparent până la
capăt și informați complet opinia publică! Aveți această obligație legală!
Acesta ar putea fi un
mesaj cu o întrebare onestă din partea opiniei publice, a oricărui cetățean, a
unui român care a votat și este interesat de ceea ce se întâmplă în sistemul
național de sănătate, îngrijorat de cum merg lucrurile actuale într-o Românie
aflată în pandemie, pentru actualul prim ministru Florin Câțu !
Credeți că va/vom primi
un răspuns/răspunsuri la fel de oneste ca întrebarea ? Eu nu cred !
De ce ? Din cauza faptului că acest guvern a cam rămas repetent la capitolul
transparență, informare corectă și la obiect a opiniei publice, a oamenilor
care i-au votat și propulsat la putere și evident, a tuturor cetățenilor
acestei țări, fie că au simpatii politice sau nu.
Orice guvern, orice
putere politică, orice instituție esențială, indiferent de partidele de care
aparțin, au obligația de a informa corect și în cel mai scurt timp, cetățenii,
poporul despre tot ceea ce fac din funcțiile pe care le ocupă și cum își
îndeplinesc sau nu atribuțiile ce le revin prin lege. Și mai ales, să dea
socoteală de cheltuirea banilor publici !
Oare, câtă
transparență are acest guvern, când fac un secret de stat până și din numele
purtătorului de cuvânt al Executivului Câțu și al unor ministere și instituții
din subordine?!!! Ce ziarist, jurnalist care și-a făcut meseria de-a lungul
anilor a mai pomenit ca atunci când întreabă cine este purtătorul de cuvânt de
la Palatul Victoria sau Ministerul Transporturilor, ca să dau doar două exemple,
să fie trimis la plimbare de angajații birourilor de presă ?
Apropo, știe cineva
dintre mai marii guvernului actual cât de stufoase sunt schemele de încadrare
ale găștilor birourilor de presă de la ministere și instituții esențiale și cât
costă acestea pe ștatele de plată ale bugetelor publice, ca să nu spună nimic
de interes opiniei publice ? Nu mai vorbesc de criteriile de încadrare ale
angajaților la aceste biroruri, care numai transparența publică nu o promovează !
Știm cu toții că una
dintre marile divergențe între echipa demisă de la Ministerul Sănătății și
șefia Guvernului Câțu a fost tocmai transparența afișată prin publicarea
listelor cu ”esențialii” vaccinați peste gard, în detrimentul populației
vulnerabile și a cetățenilor care erau săriți cu bună știință de șmecherii cu
relații și influență ! A fost unul dintre motivele rupturii între cele
două părți ale coaliției guvernamentale, cu supărare mare la Victoriei, cu
amenințări de controale și pumni în gură.
În fapt, prin
publicarea listelor și centrelor de vaccinare se petrecuse un lucru firesc,
menit să pună capăt vaccinării peste rând și să contribuie la respectarea
reglementărilor legale așa cum și trebuia !
Abia
acum, după mai bine de un an de la declararea pandemiei, presa a reușit să afle
numele membrilor celebrului Grup de Comunicare Strategică:
”Secretistan-PressOne i-a
identificat pe toți cei 19 membri ai Grupului de Comunicare Strategică,
entitatea care controlează de la finalul lui februarie 2020 întreaga comunicare
despre evoluția epidemiei în România.
Guvernul refuză în mod sistematic de
mai bine de un an, în ciuda numeroaselor solicitări ale presei, ONG-urilor și a
trei interpelări parlamentare, să spună publicului cine sunt membrii acestui
Grup, singura autoritate care decide ce trebuie să știm – sau să nu știm –
despre situația COVID-19 în țară.
Datele
arată că informațiile pe care le primim sunt în afara oricărui control al
autorităților medicale și de sănătate publică și că toate deciziile sunt luate
de oameni de comunicare din opt structuri militarizate ale statului, cele mai
multe din aparatul Ministerului de Interne.
De
altfel, 12 dintre cei 19 membri ai grupului au grade militare.
Autoritățile
medicale de sănătate publică sunt complet marginalizate. De exemplu, Institutul
Național de Sănătate Publică sau direcțiile de sănătate publică nu au niciun
membru în Grupul de Comunicare Strategică.”
Exemple
despre ”secretele de stat” păzite cu sfințenia unui guvern majoritar liberal
sunt cu duiumul de-a lungul scurtei guvernări ale actualei coaliții politice la
putere, în mandatul actualului premier, Florin Câțu ! Cui folosesc acestea, cui aduc beneficii sau
ce mari secrete de stat ascund de ochii și urechile opiniei publice ?
Doar
echipa prim ministrului în funcție, însuși domnul Câțu, ar putea ”desecretiza”
secretele ascunse și ar putea da dovadă de transparență, explicând cetățenilor
de ce acestea sunt atât de importante.
Dar, oare știu
guvernanții actuali încăierați între ei, între partide și interese diverse, în
coaliția la putere, ce consecințe au lipsa de transparență și decredibilizarea
permanentă a actelor proprii de guvernare ?
--------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile: