Pseudocredința, interesul și morala creștină

Nu este doar aparență, ci o tristă realitate faptul că tot mai mulți români merg la biserici de paradă, în timp ce tot mai puțini își păstrează credința și respectă normele morale și valorile creștine

De multe ori, când turiștii străini vin  să viziteze România și nimeresc în zile de sărbători religioase, constată, văd mulțimi de oameni stând la cozi și bulucindu-se în biserici, ba să ia aghiasmă, ba să pupe nu știu ce moaște lăudate a fi făcătoare de minuni, ba din alte motive. Prima impresie a celor veniți de pe alte meleaguri față de astfel de priveliști este că românii sunt un popor foarte credincios în Dumnezeu și perceptele moralei creștine.

Este o concluzie falsă generată de aparențele înșelătoare, deoarece acest lucru nu are legătură prea mare, pentru mulți dintre mergătorii la biserici, cu respectarea perceptelor și normelor moralei creștine. Exceptându-i desigur, pe aceia tot mai puțini, care au cu adevărat credința creștină în suflet și inimă.

Dacă până în 1989, pe vremea comunismului ateu, mulți oamenii mergeau rar și chiar pe ascuns la biserici, începând cu 1990 și până în prezent apetitul românilor pentru religie s-a deschis peste măsură, nesperat nici de cei mai optimiști preoți, fiind luate cu asalt, la fiecare sărbătoare, lăcașurile Domnului. În România ultimilor ani, libertatea religioasă a luat un avânt deosebit, fapt ce a determinat apariția, construirea sau refacerea multor astfel de locuri ritualice și de rugăciune, aparținând diverselor culte religioase.

În ciuda faptului că a pierdut foarte mulți enoriași în favoarea altor culte, din diverse motive, Biserica Ortodoxă are cei mai mulți enoriași în rândul populației din țara noastră, iar când vezi sau vizioneazi știri în zilele de sărbătoare, ai aceeași impresie înșelătoare că cei care merg la biserică sunt extrem de credincioși. Realitatea este cu totul alta. Mersul la biserică, la foarte mulți români a devenit ceva la modă, un fel de sport, se poartă de aparență, pentru că dă bine la imagine, pentru că e de bon ton.

După percepția mea, constat că în timp ce crește numărul oamenilor care merg la biserici scade comunitatea credincioșilor creștini cu adevărat. Oricine a fost în ultimii ani în bisericile ortodoxe nu se poate să nu fi văzut, perceput atmosfera din lăcașurile de cult: oameni care în loc să se roage, să se încarce spirtual, să reflecte la perceptele și normele moralei creștine, fac cu totul și cu totul altceva- bârfesc, vorbesc și au cu totul și cu totul alte preocupări în timpul slujbelor, se perindă, se înghesuie, se ceartă, se hlizesc, chiar se bat, creează stări incompatibile cu cele sfinte. Astfel de lucruri se întâmplă frecvent și nu doar în timpul slujbelor, deranjându-i pe tot mai puținii oameni credincioși cu adevărat.

Recent, în noaptea de Înviere din acest an, am văzut trei femei care luaseră lumină, ieșind dintr-o biserică, cu una dintre ele în frunte, exclamând fericită și grăbită: „-Am luat Paște, acum hai să bem, să fumăm, să mâncăm, să…!” Am văzut și cu prilejul altor sărbători ortodoxe și vedem cu toții cum lumea se bulucește la biserici în special pentru lucruri pământene, se roagă pentru înnavuțire, pentru mărire, pentru protecție divină, pentru diverse lucruri neacceptate de morala creștină. Unii plătesc bani mulți să le sfințească popii mașinile de lux sau casele și vilele.

Am văzut așa ziși credincioși, care merg cu regularitate la biserică, încălcând cu bună știință cele zece porunci:  1) Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 2) Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti. 3) Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. 4) Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 5) Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. 6) Să nu ucizi. 7) Să nu preacurveşti. 8) Să nu furi. 9) Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. 10) Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.”

Am văzut persoane mergând la biserici și rugându-se să aibă spor și protecție la furat, am văzut oameni blestemându-i pe alții, dorindu-le răul. Sunt sărbători religioase, în special cele mari, unde vin românii de peste hotare, unii să se fălească, să arate lumii ce au dobândit prin muncă sau prin fărădelegi, rugându-se la Dumnezeu să-i ajute, să-i protejeze în continuare de mâna lungă a legii.

Interesul personal, material, de mărire, cred că este în realitate motivul pentru care tot mai mulți români merg în lăcașurile de cult. Toți am văzut, cum din 1990 încoace, permanent, oameni cu poftă de mărire dar cu puțină sau chiar deloc credință în Dumnezeu, se folosesc ără scrupule de cele sfinte pentru a câștiga voturi. Au transformat Biserica în agent electoral. Diverși politicieni mai vechi sau în devenire practică frecvent acest lucru, făcându-și campanii electorale pe seama credinței și naivității electoratului, folosind imagini cu ei  în biserici sau la porțile acestora, pentru a câștiga capital electoral. Mulți sau bătut cu pumnul în piept, au făcut fațadă de credința lor falsă și au ajuns să fie ei bătuți de Dumnezeu. De parcă credința nu este un lucru personal, intim, în sufletul și inima omului, ci o chestie de care trebuie să ne folosim, de paradă.

Chiar și unii preoți folosesc lăcașul sfânt în scop electoral sau pentru obținerea de foloase materiale. De la biserică la biserică, slujitorii Domnului care nu se sinchisesc de normele moralei creștine, au diferite strategii pentru ca să își atingă scopurile, în special cele de înnavuțire și de urcare în ierarhie. Recent, am auzit oameni plângându-se de atitudinea unor preoți din parohii bucureștene, care au refuzat să împărtășească și spovedească oamenii, indiferent că erau adulți sau copii, sub diferite pretexte! Unii condiționau oficierea acestor ritualuri de diverse aspecte, de prezență constantă și donații materiale față de biserica unde sunt preoți.

În zilele noastre, pe lângă faptul că credința adevărată este tot mai rară în sufletul și inimile românilor, vechea zicală “Nu face ce face popa, ci fă ce zice popa“ nu mai este valabilă. Este complet depășită, deoarece unii popi au început să ceară tot mai mulți bani, iar Biserica instituțională face afaceri pe seama turmei pe care ar trebui să o păstorească și să o apere.

Nu este doar aparență, ci o tristă realitate faptul că tot mai mulți români merg la biserici de paradă, în timp ce tot mai puțini își păstrează credința și respectă normele morale și valorile creștine. De multe ori, vedem oameni fără credință, folosindu-se însă, de falsitatea credinței în vorbele și faptele lor. Este bine totuși, chiar dacă sunt tot mai puțini, pe zi ce trece, că mai există și oameni credincioși cu adevărat, cu o credință necondiționată de nimic, dar și slujitori adevărați ai Domnului, preoți cu har care păstoresc și îndrumă turma conform normelor și perceptelor creștine.

M-am gândit adeseori, când vedeam falși creștini bătându-se în piept cu credința lor în Dumnezeu, că dacă ar respecta fiecare dintre noi măcar jumătate sau două-trei din cele zece porunci, am avea o societate mai bună, fără atâtea nenorociri și fărădelegi. La fel și în cazul preoților, dacă ar respecta cât de cât poruncile Domnului.

 Am fi cu toții mai buni creștini, mai buni oameni!