joi, 22 februarie 2018

Mari pericole la adresa securității și apărării naționale



Realități ale unor bătălii care pot distruge România

Motto: ” Când inamicul numărul unu se află chiar în inima ta și tu nu ești capabil să faci nimic pentru a-l opri, drama este uriașă, iar mizeria infinită!”
- interviu cu general de brigadă (rtr) Gheorghe Văduva -


- Cum percepeți realitatea românească actuală: politică, economică, militară, socială?
G-ral de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva-Cu îngrijorare, dezamăgire și amărăciune. Cea mai groaznică este realitatea politică. După înlăturarea prin forță a regimului comunist libertatea s-a transformat într-un coșmar național, într-un hău al luptei pentru putere între partide politice. Competiția s-a transformat ab initio în vrajbă, vrajba a intrat în stradă, în oameni, în modul de viață. Realitatea economică nu mai aparține României, ci corporațiilor sau oricui altcuiva în afară de români. Realitatea militară este în ton cu celelalte realități românești. Serviciul militar obligatoriu, serviciu care, în România, făcea parte din sistemul educației naționale, a fost desființat (fără să se pună nimic în loc). România aflată pe falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică, falie reactivată în actuala criză declanșată după summit-ul de la Vilnius din noiembrie 2013, trebuie să aibă o capacitate de apărare proprie remarcabilă, iar realitatea militară românească a acestor vremuri este un efect al distrugerii capacității de apărare românești tocmai de cei care conduc România și care nu înțeleg că țara noastră nu se află la adăpost de nimic, din punct de vedere militar, ci, dimpotrivă, în bătaia rachetelor de croazieră, a rachetelor nucleare strategice, a tunurilor și mitralierelor tuturor. Realitatea socială se vede în ochii oamenilor de pe stradă, în statisticile poliției, ale primăriilor, ale administrației.
Realitatea de azi: țara pare lipsită de orice ideal, majoritatea românilor nu sunt siguri de nimic, nici măcar de propria lor viață și cu atât mai puțin de ziua de mâine, valorile românești par a fi dispărut. 

-Mulți dintre purtătorii de uniforme, fie de la Armată, Poliție, Jandarmerie, SRI sau alte structuri militare s-au implicat masiv și au chemat camarazii să facă politică, să facă jocuri nespecifice profesiei lor! S-au înființat chiar și partide ale generalilor! Cum vedeți această implicare în politică a militarilor?  
Ghe.V.-Este vorba de militari, polițiști, jandarmi, SRI-ști etc. din rezervă și din retragere. Cei activi nu au voie să facă politică de partid, potrivit legii. Ca și în alte armate, de altfel. Dar nu în toate. Militarii pot face parte din partide politice, pot fi aleși în Parlament, pot candida pentru funcții de primari și pentru alte funcții eligibile, ca oricare cetățean. Militarii nu induc în partidele politice mizerie și coflictualitate, ci respect și patriotism.
Este vorba de drepturile cetățeanului, dar armata, în esența ei, într-o țară democratică, nu participă la decizia politică, decât în calitate de expert militar. Decizia nu este niciodată militară, ci totdeauna politică.
Este dreptul lor și chiar datoria lor, în condițiile în care văd că, din cauza unor politicieni corupți, iresponsabili etc., conducerea politică a țării este defectuoasă. Personal, nu am însă nici încredere, nici considerație pentru partidele politice, în general pentru politica partizană. Cred într-o politică națională matură, care să exprime interesul național vital, nu interesele diferitelor grupări, unele – așa cum se observă azi, în România – de-a dreptul antiromânești. În toată lumea, cota de încredere a partidelor politice a scăzut foarte mult. Se vede după prezența la vot. Cred că soluția ar fi trecerea la o democrație directă. În România, partidele alcătuite de militari – chiar și după Marele Nostru Război Sacru din 1916-1919 – n-au avut nici mare aderență la public, nici succes. Toți militarii români sunt însă patrioți. Este rațiunea lor de a fi. Fără ei, fără eroismul și prețul lor de sânge, România de azi n-ar exista, iar hoții și șacalii contemporani cu noi n-ar avea din ce se înfrupta. Foștii militari ar trebui să se implice efectiv și în apărarea politică, nu doar în context național, ci și european și euroatlantic – a României.

-Chiar dacă Armata Română este o instituție apolitică, în ultimii ani, aproape că a fost politizată și căpușată de oameni politici, în timp ce militarii adevărați își fac datoria cu prisosință, își pun viața în pericol, în războaie, precum cel din Afganistan.
Ghe.V.-Într-o discuție pe care am avut-o cu un amiral, fost pilot în timpul războiului din Vietnam pe portavionul Enterprise, acesta mi-a relatat amănunțit un paradox al consecințelor acestui război, care spune foarte mult în legătură cu această temă. Armata americană a fost acuzată, de către o mare parte dintre americani, pentru acest război și pentru ce s-a întâmplat acolo, când, se știe, militarii americani s-au comportat eroic și au executat o decizie politică. Ca pe viitor, să nu se mai poată întâmpla așa ceva, în Statele Unite a fost elaborată o lege care delimitează clar atribuțiile, competențele și responsabilitățile decidentului politic și pe cele ale armatei. Peste acea linie, în America, nu mai trece, de atunci, nimeni. Și la noi există, implicit o astfel de delimitare, dar de bun simț. Dar politicul a vrut să știe, să controleze și să facă ce vrea el, și nu totdeauna doar ce este necesar.
În virtutea puterii lui absolute și lipsei oricăror sancțiuni pentru deciziile arbitrare sau greșite pe care le ia, în afară de votul cetățenilor, factorul politic s-a amestecat cam în toate.
Politicienii nu comandă unitățile luptătoare, dar populează o mulțime de alte structuri și compartimente din instituțiile de forță ale statului și, prin deciziile pe care le iau sau nu influențează în rău această instituție. Reforma de până acum din Armata Română a vizat, din păcate, doar reducerea drastică a efectivelor, nu și dotarea armatei cu mijloacele necesare. Aproape toate guvernele de după 1990 nu au înțeles mai nimic privind rolul armatei în această epocă de bulversări și reașezări de concepte și paradigme geopolitice și geostrategice. Au neglijat, vulnerabilizat și chiar denigrat armata în fața națiunii.
Prin programele de guvernare, prin intervențiile televizate ale unora dintre politicieni, ale guvernanților și ale altor demnitari, s-au pus tunurile pe o armată căreia i s-au distrus resursele, baza de recrutare și selecționare, a fost aruncată la coș industria națională de apărare, ca și cum armata ar fi o cenușăreasă, o întreținută, o îmbuibată, un lux sau chiar o structură de prisos, de vreme ce ne apără NATO.
Alianța Nord-Atlantică, cea mai puternică forță militară din lume, nu apără pe nimeni în mod special. NATO nu este o instituție de binefacere națională și strategică, ci o alianță din care facem parte și noi. NATO nu substituie apărarea națională – care rămâne prioritară pentru oricare stat suveran, chiar dacă este membru al Alianței –, ci doar o face posibilă, o ajută, o operaționalizează. În concepția multora dintre politicienii noștri, exprimată nonșalant în spațiul public, nu ar trebui să ne mai permitem luxul de a întreține o armată și niște ofițeri cu solde mari, de vreme ce nu mai sunt războaie cotidiene. Nu înțeleg că apărarea țării, deși este o responsabilitate națională, nu se mai poate face doar prin dispunerea marilor unități și unităților în lucrări de apărare pe teritoriul național, ci, fără a se exclude apărarea armată directă a teritoriului, este absolut necesară participarea la gestionarea crizelor și conflictelor, la menținerea sub control a conflictualității militare, la rezolvarea cât mai rapidă a oricărei situații periculoase și stingerea din fașă a oricărui focar de război. Din moment ce s-a declanșat o criză militară, peste 16.000 de vectori, cu zeci de încărcături nucleare, așteaptă să fie lansați.
Acești politicieni care nu văd că marile puteri ale planetei – inclusiv cele din vecinătatea noastră (Rusia și Turcia) – se înarmează, că arsenalele clasice, cele ale armelor inteligente din noile generații, cele nucleare și cele neconvenționale au atins cote înspăimântătoare, că, oricând, pe falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică se poate declanșa un război devastator între Rusia și NATO. Pentru a nu se întâmpla acest lucru, este necesar să fim pregătiți să ne păstrăm țara și să supraviețuim.
Trebuie să avem o armată foarte puternică, bine dotată și foarte bine instruită. Mulți dintre politicienii români care comentează sub diferite forme problematica securității și pe cea a apărării (aceste două domenii nu sunt identice și nu trebuie confundate), dovedesc un simplism jenant în analiza și înțelegerea misiunilor armatei, a războiului și a contextului strategic. Situația este destul de asemănătoare cu cea din 1940, când Armata României a fost obligată să părăsească plângând, la ordinul decidentului politic, pozițiile de luptă și să cedeze teritorii ale țării, în urma ultimatumului sovietic și dictatului de la Viena.
Analiza, cunoașterea și înțelegerea conceptului de apărare a țării în contextul geostrategic actual nu este o chestiune la îndemâna oricui, ci o prioritate strategică de gradul zero, o chestiune de calificare foarte înaltă, cu care nu se poate juca nimeni. De aceea, trebuie să se tragă, prin lege, clar și categoric o linie de demarcație între domeniul politic și domeniul militar, pe care să n-o încalce niciodată, nimeni.

-Ați acuzat public inflația de generali din armată. Cum credeți că sunt răsplătite, acum, meritele reale și cum sunt apreciate valorile în Oștirea Română?
Ghe.V.-Nu inflația de generali din armată este problema numărul unu, ci acordarea cu nemiluita, oricui și oricum, a gradului de general. Gradul de general nu este o alviță politică, la îndemâna președintelui României să recompenseze pe cine vrea el sau pe cine i se propune. Gradul de general este un grad care aparține nivelului strategic și competenței strategice, care ar trebui să se acorde numai coloneilor în activitate, avansați pe funcții de general de brigadă, care îndeplinesc toate criteriile și promovează toate examenele necesare. Acest grad nu este o recompensă, ci o însărcinare, o povară pe care cel ce o primește trebuie să o și poată duce. Generalii sunt, prin excelență, demnitari, persoane angajate la nivel strategic, cu responsabilități foarte mari. Vina nu este a politicienilor, ci a sistemului patronat de ei. Nimeni nu este avansat la gradul de general fără avizele celor în drept.
Vina inflației de grade de general le aparține decidenților – de la cei care propun, până la șeful Statului Major al Apărării, ministrului apărării și, evident, Președintelui Republicii – în primul rând. Iar efectele sunt dezastruoase: diminuarea autorității și valorii funcției de general, umilirea acestui grad, banalizarea lui, luarea lui în derâdere. Simplismul și ignoranța și chiar reaua credință cu care se exprimă aceste lucruri în spațiul public fac mari deservicii onoarei, demnității și meritului militar.
La noi, armata nu este detașamentul ofensiv de impunere, și prin forța armelor, în spațiul mondial sau regional a dominanței strategice, îndeosebi asupra resurselor și piețelor lumii, ci unicul instrument înalt calificat de apărare a țării, adică ultima piatră a rezistenței naționale (prima și cea mai puternică fiind cultura). 

- Care credeți că este starea de fapt a celei mai importante instituții de apărare a României la ora actuală?
Ghe.V.-Starea de fapt este, într-adevăr, cea pe care a spus-o generalul (r) Constantin Degeratu, cel care a condus, într-o perioadă foarte grea, Statul Major al Apărării. Ea nu pune la îndoială calitatea militarilor români, a statelor majore și a comandamentelor, ci efectele unui mod extrem de simplist prin care decidentul politic din această țară a decis și decide și acum soarta armatei. Redusă la 75.000 de militari, cu o rezervă încorporabilă aproape egală cu zero, dependentă aproape sută la sută de armament și tehnică militară de import, cu un buget precar, în comparație cu cerințele uriașe de înzestrare și de modernizare, cu un concept strategic național de nișă, dar cu falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică în coastă, reactivată, cu o Rusie înarmată până în dinți, care a declarat că principalul său inamic este NATO din care facem și noi parte și la nivelul exigențelor căruia trebuie să fim din toate punctele de vedere, cu războiul din Siria la o bătaie de rachetă de croazieră de noi, cu o migrație musulmană masivă pe continentul european etc. etc., la care se adaugă inconștiența decidentului politic românesc cu privire la noua paradigmă geopolitică din zona noastră de provocare și de amenințare strategică, nu poți afirma că Armata României se află într-o altfel de stare decât cea în care se află efectiv. Armata Română are misiunea de a apăra România. Și este datoria României întregi să-i asigure toate condițiile pentru a-și putea îndeplini o astfel de misiune.

-În prezent, după opinia dumneavoastră, care credeți că este cel mai mare pericol la adresa țării noastre?
Ghe.V.-Situația geopolitică și geostrategică din proximitatea frontierelor României este complexă, complicată și incertă. Nici situația internă nu este strălucită. Noi, românii suntem dezbinați, umiliți, deposedați de avuția națională, mințiți, manipulați, alungați din țară în căutarea unui precar loc de muncă. Acesta este cel mai mare pericol, generat și întreținut conștient sau inconștient, dar direct, permanent și nonșalant de clasa politică românească, de conducerea României. Conducerea României de după 1990 a fost și este coloana a cincea a oricărui inamic, indiferent ce obiective strategice ar urmări acesta în dumnezeiescul nostru spațiu românesc. Ea a produs mai mult rău României decât toate războaiele pe care le-a suportat țara noastră de-a lungul mileniilor. Când inamicul numărul unu se află chiar în inima ta și tu nu ești capabil să faci nimic pentru a-l opri, drama este uriașă, iar mizeria infinită.

Ghe.V.-Politica este periculoasă prin perversitatea ei, prin fluiditatea și inconsistența reperelor, prin acel „orice este permis”. Greșelile, erorile sau deciziile arbitrare ale unui politician sunt crime împotriva umanității, așa cum spunea Eminescu, întrucât efectele lor distrug mii de oameni, afectează națiuni întregi, generează crize, conflicte și războaie în care se angrenează și trecutul, și prezentul și, mai ales, viitorul. Acțiunea militarilor români în teatrele de război din Afganistan și de oriunde este o acțiune în condiții complexe și incerte, în care trebuie să suporte pericolele și meandrele unui război asimetric, fără limite și, adesea, fără onoare.

 General de brigadă (rtr) CS I dr. Gheorghe Văduva, fost redactor șef al ziarului „Observatorul Militar” și șef al Grupului de Presă al Armatei, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, președinte al Asociației „Presamil” a ziariștilor militari profesioniști, redactor șef al revistelor „Univers Strategic” și „Orizont Cultural XXI”, autor al peste 50 de volume. A fost prezent în toate teatrele de operații militare în care a acționat și acționează Armata României, a scris sute de editoriale, articole, reportaje, interviuri etc. de pe front și din numeroase alte situații-limită și de mare risc.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu