Varza de laborator versus varza anticovid
Dacă era testată până
acum, nu mai umblau și cheltuiau guvernele milioane de euro sau dolari după
vaccinuri anticovid. Și ajungea și la tot boborul mondial, nu doar la boșii listelor
speciale. Păi, dacă la noi au căzut oameni la datorie în timp ce luptau împotriva
nemilosului covid, folosind pe post de arme tot felul de leacuri băbești,
bisericoase, licori miraculoase, descântece și blesteme, cum să nu-i dai coronavirusului
în cap cu varza națională! Din păcate, varza cu adevărat românească nu se mai
bucură de respect, de apreciere!
Dar avem
varză de laboratoare, cu chimicale, vidată ambalată, nu varză de câmp, cu miros
neaoș de butoi cu murături! Varza asta comercială, de mall, spre deosebire de
varza țărănească, te minte în față, îți ia ochii cu reclama și ambalajul
chicios, e scumpă, dai banul pe ea și când o duci acasă nu-i bună de nimic.
Este doar minciună, fleșcăială! Nici acritură nu-i poți spune! Poate doar
c...t, dar, cu toate acestea se vinde și se și mănâncă de mulți indivizi!
Pe când varza
țărănească, de câmp, de butoi, îți spune verde-n față și în nas cine este, dar
îți face și niște sarmale de dai cu căciula după câini și culmea, te mai
trezește și din mahmureală! Eu cred că e bună și împotriva covidului, dar nu
prea o mai găsești la vânzare, unde o găsim doar pe cea mincinoasă livrată de
politicienii varză!
Mulți dintre românii ăștia mai trecuți prin viață, care
au prins ”binefacerile epocii de aur”, prima ”revoluție” televizată din lume, am
trecut prin tranziție la capitalismul sălbatic, la fel ca și democrația noastră
originală, iar acum, ne-a ajuns covidul nemilos, mai știm să apreciem și unele
chestii cu adevărat tradiționale. Cum ar fi varza adevărată românească de exemplu!
Bună și la bine, sărbători, la nunți, la petreceri, ambasador culinar de neuitat
în lume, cu sarmalele neaoșe, hrană de bază pentru amărășteni și domni în
același timp! Bună și la rău, la înmormântări, la parastase, la greu, la necaz,
la foame! Panaceu și la mahmureală!
Dacă unii dintre noi,
ăi mai de modă veche, apreciem și căutăm varza națională, bio, naturală de la
mama ei, unii mai cu caș la gură chiar dacă destui provin din familii modeste,
sărăcăcioase, cu WC-ul în fundul curții, că tot am citit o statistică precum
circa 25% dintre români mai au buda în fundul grădinii, în aer liber, deci
băieți și fete preferă varza de hiper, super market, vidată, ambalată controlată
chimical. De inginerii din laboratoare! Treaba lor, alegerea lor, dar îi vedem
din când în când tânjind după sarmalele mamelor de la țară, din provincie, după
varza cu ciolan sau după fasolea săracului, care fasole nu mai este nici ea
românească, ci de import.
Că acum, la noi, în
epoca hiper, super marketurilor nici fasolea, nici merele, perele, morcovii,
carnea, peștele, nici borșul și câte și mai câte relicve românești aflate pe
cale de dispariție nu mai sunt produse la noi, din sămânța, din pământul
românesc, udate cu apa noastră, mângâiate de soarele nostru! Nici aerul nu mai
este cum era înainte mai curat, mai sănătos, acum aerul pe care îl respirăm
este ”îmbogățit” cu metale grele și deloc rare, cu praf, cu noxe, cu fum de la
deșeuri aduse din import, occidentale, să simțim și noi mirosul capitalismului
din Vest.
Nu mai zic de fumat! Bre,
la noi pe lângă faptul că fumează și cei care nu fumează, nu știu ce dracu or
fuma mai marii ăștia ai noștri, de la ăi de sus, sus, de la cucuveaua lui Ilici
lăsată pe gardul de la Cotro, până mai jos la Casa boborului din cartierul
Uranus, la Palatul Victoriei, la toate palatele administrativ teritoriale și la
sediile partidelor politice din țară? Nu știu ce fumează ăștia că una trag pe
gură, alta scot pe nas! Ăștia-s cu adevărat varză națională, dar sunt d-aia de
hipermarket nu de tarabă!
Nu e
clar? Chiar așa combat mai marii României pandemia, cu varza de supermarket,
mincinoasă, sclipicioasă, leșinată, fără gust și fără efecte benefice. Cu varza
de laborator, toxică, mincinoasă! Țara întreagă este o varză, în frunte cu toți
conducătorii și politicienii varză, după chipul și asemănarea lor! Iar acești
vărzari șefi, care-și dezvăluie pe zi ce trece imoralitatea, ipocrizia,
neputința, fariseismul, prostia, vor să mai bage România încă patru ani la
murat, ca pe o varză bună din care se hrănesc cu lăcomie, lăsând în urma lor
doar stricăciuni și mirosuri pestilențiale de hoit!
Așa arată țara
noastră astăzi: cu politicienii noștri varză, cu oameni nevinovați care ard în
spitale, cu oameni care nu au cu ce să se încălzească și să se spele în prag de
iarnă, pe timp de pandemie, cu sănătatea și educația la pământ, cu niște
corupți, penali, incompetenți care ne somează să-i votăm la alegeri.
Minciunile
și promisiunile sunt cei mai puternici agenți electorali din toate timpurile.
Și nu-i costă nimic pe cei care se folosesc de acești agenți și de naivitatea
alegătorilor.
Dar, dacă vom alege
tot varză, de varză mincinoasă vom avea parte și pe viitor!
----------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu