Ce aur olimpic și olimpism?
Trăiască marea Daciadă mioritică!
Opinia publică românească este bombardată, intoxicată și manipulată cu marea Daciadă mioritică nemuritoare.
În timp ce la Tokyo
se bat pentru aur și pentru România câțiva tineri și tinere performeri, în țară
se confruntă la sânge vremelnicii din politică și găștile lor pentru ciolanul național.
Unii cu circumstanțe penale, cu dosare la activ și schelete în dulapuri.
Ce aur olimpic și olimpism?
Trăiască
marea Daciadă mioritică!
În România, oricât de
săracă ar fi, se găsesc oricând oase de ros pentru câinii politicii și pentru
hoți, fie ei în pâinea politicii actuale, fie foști, cum este cazul unor mari
politicieni recenți, care și-au ispășit parțial păcatele la pușcărie, dar au
fost eliberați pentru că s-au îndreptat!
Timp de câteva
săptămâni, milioane de oameni cetățeni ai planetei Pământ vor fi cu ochii
ațintiți, cu pumnii strânși, cu emoțiile și trăirile proprii pe Jocurile Olimpice
2020, de la Tokyo, Japonia, programate în perioada 23-8 august.
Amânată din cauza
pandemiei, ca și alte mari competiții sportive de anvergură programate anul
trecut, Olimpiada așteptată cu nerăbdare de iubitorii sportului și ai
olimpismului, a luat în sfârșit startul.
Media
națională, în special nelipsitele televiziuni de știri bombastice și
fantastice, acordă muuult mai multă atenție Daciadei și bla, bla-urilor
combatanților, prezentând orice pârț al acestora pe post de știri senzaționale!
Comparativ, marile
întreceri sportive olimpice la care participă mâna de sportivi români sunt
trecute la sport și altele de știrile naționale, cu excepția televiziunii care
transmite oficial din Japonia, a instituțiilor de sport și a mediei care
beneficiază de publicitate.
Mari și extraordinari
sportivi din gimnastică, natație, canotaj, scrimă și alte sporturi olimpice au
devenit campioni olimpici, recunoscuți și aplaudați în toată lumea. Au făcut
cunoscută și respectată țara, au dus faima și imaginea pozitivă atât de sus
unde doar temerarii super campioni au visat să o ducă.
Sportivi excepționali,
care uneori, fără să beneficieze de condiții optime de pregătire, lipsiți de
resurse și sprijin din partea statului, în special în ultimii 30 de ani, cu
sacrificiu, curaj, muncă și talent, au realizat lucruri imense pentru România. Ceea
ce nu au făcut și nici nu vor face vreodată politicienii și guvernările
mioritice.
De multe ori,
sportivii români au participat la marile competiții sportive mondiale, cu burta
goală, cu echipamentul precar, fără o susținere materială corespunzătoare,
concurând cu cei mai buni sportivi din lume, pregătiți în cele mai bune
condiții posibile și cărora nu le lipsea nimic. Cu toate aceste greutăți, marii
campioni români au învins și au câștigat ediție de ediție, aurul, argintul și
bronzul olimpic.
Din
păcate, din cauze diverse, de dezinteres, lipsă de resurse, lipsă de sprijin,
de strategie, de dezvoltare... mișcarea sportivă din țara noastră a luat-o în
jos, în picaj vertiginos. În consecință, rezultatele tot mai slabe,
catastrofale, au continuat să apară, sportul fiind un domeniu tot mai ignorat
și distrus cu bună știință, fiind dus departe de fenomenul de masă care
beneficia de mai multă atenție și sprijin în urmă cu niște ani.
Cu
toate acestea, în spiritul tradițional, politicienii băștinași, guvernanții,
reprezentanți ai puterii politice și administrative, ai partidelor au încercat
de-a lungul anilor să profite de munca, imaginea, notorietatea marilor campioni
ai sportului românesc, pentru a câștiga capital politic nemeritat. Să-și agațe la butoniere aurul campionilor adevărați, profitând de naivitatea unora.
Unii campioni olimpici, mondiali sau europeni
au fost chiar racolați în rândurile unor partide politice, au fost puși pe liste
electorale, au fost aleși în Parlament, au fost numiți în guvern ori în alte
instituții, au fost numiți în dregătorii publice, cu scopul de a urca în ochii
electoratului organizațiile respective ori de a le menține la putere.
Alți supercampioni au
refuzat implicarea în politică, ba chiar au intrat în conflict cu politicienii
aflați la butoane, atunci când au încercat să facă ceva pentru sportul
românesc, dar au deranjat mafiile de la putere.
Acum, iubitorii
sportului din țara noastră sunt alături de mâna de sportivi prezenți la
Olimpiadă, încurajându-i și susținându-i în lupta lor pentru gloria sportivă și
pentru ridicarea drapelului tricolor cât mai sus pe podiumul campionilor.
Mult succes tuturor
sportivilor noștri prezenți la Olimpiadă!
În acest timp, în
țară, pe lângă dezastrele naturale și umane, se desfășoară nemuritoarea noastră
Daciadă mioritică, la care participă cu mult entuziasm, resurse materiale,
financiare, umane și interes maxim politicienii, partidele, organizațiile,
grupurile, găștile, mafiile băștinașe.
Pe de altă parte, noi avem întrecerile naționale cu urșii, cu justiția, corupția, incompetența, cu vaccinarea, cu economia scăpată de sub control, cu sănătate, cu educația, cu prostia, cu bunul simț...
Facem marea relaxare, spitale pentru arși și câte și mai câte!
Cuțu, cuțu la ciolan!
”Performerii” de
acasă sunt mult mai importanți, mai celebri, mai poleiți cu aur și acoperiți cu
osanale decât săracii, sportivii, neimportanții reprezentanți ai României la
Jocurile Olimpice din Japonia.
------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu