joi, 24 februarie 2022

Armata ”Elefanților” din România

Cum ne pregătim pentru apărarea patriei

Români, stați liniștiți la locurile voastre!


Pe fondul acestor groaznice ostilități militare din apropierea granițelor noastre, au început, firesc, să se mobilizeze și armatele neconvenționale din țara noastră.
Ce, nu știați că România are și altfel de armate decât oastea convențională?

La fel s-au activat și oștile de strânsură românească, un fel de mercenari băștinași aflați în slujba altor țări beligerante în conflictul actual, dar interesate să destabilizeze și țara noastră.

Să trecem în revistă câteva dintre armatele neconvenționale activate din cauza acestor războaie:

Armata ”Elefanților”

Știați că România, la nevoie, are și o astfel de armată? Și că este destul de mare, cu putere!

Cum, nu știți din cine e formată aceasta? Din elefanți, evident! Cine sunt? Păi, îi vedem tot timpul, zi și noapte uneori, în lumina reflectoarelor și puterii. Vă mai aduceți aminte celebra întrebare ”Cine este elefantul din această încăpere?”

Armata ”elefanților” este formată din elefanții din politică-parlamentari, miniștrii, șefi de partide, politicieni cu influență, cu putere în stat, ciolaci, câți, orbani și alții ca ei, în frunte cu elefantul șef, comandantul suprem, Klaus Iohannis.

Ce fac elefanții din această armată în contextul războaielor actuale?

Fac ceea ce știu ei mai bine și îi duce capul-discută, dau declarații, comunicate de condamnare a agresiunilor și de sprijin pentru cei agresați, își exprimă ferm îngrijorările, expun problemele în stilul lor, iau ori nu iau măsuri, dau din gură și asigură poporul român și pe cei care sunt victimele bătăliilor de întreg sprijinul lor, că fac totul și câte și mai câte!

Armata analiștilor media este și ea extrem de mobilizată și activată, despicând febril firul în paișpe, începând de la Pazvante Chioru și până în zilele noastre. Aceștia știu tot, caută soluții și rezolvă conflictele internaționale în studiourile televiziunilor.

Armata experților, majoritatea dintre ei foști militari, securici, ofițeri cu rang și funcții mai mari sau mai mici, în rezervă, în retragere, moși Teacă și moși Izmană, generali făcuți la apelul bocancilor. Aceștia acționează tot în media, sub lumina reflectoarelor, explicând savant sau mai din topor, tot ce știu și nu știu despre arta militară, strategii, bătălii, războaie, arme, tehnică... Specialiștii de acest fel au mare căutare acum în presă. Cine nu-i are, îi caută!

Armata jurnaliștilor care turuie continuu, compară numărul trupelor de asalt sau apărare. Prezintă minuțios arsenalul de tehnică militară din dotarea fiecărei forțe combatante, caracteristici, putere de foc, calibre, muniții și tot ce s-a mai inventat și nu este secret în domeniul militar. Prezintă chiar și babele și mitralierele, nu doar babele cu puști de lemn!

Ei arată cu degetul pe tabla de șah a războiului, așezarea geostrategică a trupelor și armamentelor și direcțiile de atac-apărare. Știu dinainte învingătorii și învinșii!

S-au mai activat următoarele: armatele diversioniștilor și propagandiștilor, cele ale chibiților, dar și Armata profitorilor din timpul și de pe urma războaielor, cea mai profitoare armată din toate timpurile.

Cât despre armatele mercenarilor de strânsură, care luptă pentru alte țări decât România, îi reperăm pe aceștia în public, în media, în instituții de stat sau diverse organizații atunci când combat cu toate puterile NATO, Uniunea Europeană, apartenența României la structurile nord-atlantice, colaborarea cu SUA, valorile occidentale, democrația, principiile statului de drept. Par că merg pe deviza sovietică ”Cine nu-i cu noi este împotriva noastră!”

După cum se vede, chiar dacă suntem o țară relativ mică, putem mobiliza la nevoie o mulțime de armate neconvenționale și naștem pe bandă rulantă patrioți de serviciu care ne apără sărăcia, nevoile și neamul!

Nu mai avem nevoie de râu și ram, de secarea fântânilor și de pârjolirea țării, de furci și topoare-elementele de bază cu care își apărau glia strămoșească înaintași noștri.

Pârjolirea pământului românesc se mai face și acum, este adevărat, dar se face pentru câștiguri de euroi, prin arderea deșeurilor altora, dar are și un rol strategic, de diversiune și camuflare cu fum în fața dușmanilor țării care ar veni pe cale terestră sau prin aer din cer!

Doamne ferește însă de ororile războaielor pe care mulți dintre noi nu le cunoaștem decât din cărți sau de la televizor, orori pe care doar puțini români ce mai sunt în viață le-au trăit și de care își amintesc și astăzi! Nu ne-ar apăra nici o armată neconvențională din mulțimea celor mobilizate acum.

În contextul războaielor din apropierea țării noastre-războaie clasice, hibride, informaționale, cibernetice, economice sau de altă natură-în care s-ar putea să fim implicați și noi, chiar dacă nu ne dorim acest lucru, în România are loc o masivă mobilizare a armatelor.


O mobilizare a armatelor, altele decât Armata Română!

Armate formate din trupeți civili, activați pe fondul războaielor dintre Rusia considerată de unii, majoritari, agresoare, iar de alții, minoritari, neagresoare și Ucraina, țara pe teritoriul căreia s-au declanșat conflictele din partea invadatorilor.

Ucraina cu un imens teritoriu și diverse etnii care viețuiesc între granițele sale, unde se află și o minoritate importantă de etnici români, chiar dacă nu sunt recunoscuți sub această denumire de oficialitățile de la Kiev, estimați la un număr de circa 500. 000.

Cei mai mulți etnici români din țara vecină sunt în Regiunea Odesa, 120. 000 de oameni, regiune aflată sub controlul trupelor ruse, care au debarcat aici odată cu atacarea simultană a altor orașe țintă și zone de către armata comandată de președintele Vladimir Putin.

Mergeți în teritoriu, la Cernăuți, Hotin, Herța, Ismail, Cetatea Albă, Odesa!!! E plin de vorbitori de limbă română în aceste regiuni! Sunt destui confrați de-ai noștri chiar în linia întâi a frontului în aceste clipe. Are cine să vă vorbească, chiar din interiorul evenimentelor.-scria, pe 24 februarie 2022, pe una dintre rețelele sociale, îngrijorat, Anatol Popescu, Preşedinte Fondator la Asociaţia "BASARABIA" a Românilor din regiunea Odesa.

În același timp, foarte mulți cetățeni ucraineni, nu doar cei de etnie română, au început să fugă din calea bombelor și a morții, un număr important dintre ei îndreptându-se către țara noastră pentru a-și salva viețile.

-------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

 

Un comentariu:

  1. Si tu din care armata faci parte ca nu imi este clar daca e vorba despre armata analistilor media, armata jurnalistilor sau armata diversionistilor? Si mai pledezi ptr jurnaslismul liber si independent. Din cate stiu rolul jurnalizmului este de a relata in mod neutru, obiectiv, in baza faptelor si a dovezilor, si nu pe baza sentimentelor sau parerilor subiective.
    In ultimul timp insa jurnalismul pare mai mult incitare la ura si revolta (si promovarea non-valorilor dar nu face subictul discutiei aici)

    RăspundețiȘtergere