Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările

joi, 1 februarie 2024

Acum, e clar că n-ai cu cine!

 

O spun vehement tot mai mulți cetățeni!

Să ne gândim și ce s-ar întâmpla în România dacă forțele suveranist-extremiste, care agită apele în prezent, ar câștiga alegerile de anul acesta și ar prelua puterea?



Cât de stabilă, câtă pace și liniște va fi în societatea românească și în ce direcție se va îndrepta România-va avea o direcție europeană și euroatlantică sau va fi orientată pe orbita mirului rusesc, despre care se spune că au creat și dezvoltat aceste organizații care să servească interesele Moscovei tot mai amenințătoare în contextul actual?

Credeți că alegătorii români vor putea discerne cu adevărat importanța voturilor lor la urne și consecințele acestora sau vor vota doar în orb pe baza propagandei și manipulării crase la care sunt supuși?

Citiți și gândiți!

Percepția actuală a multora dintre cetățenii români este că lucrurile  nu merg cum trebuie în România, iar perspectivele nu sunt deloc roz, iar aceste nemulțumiri se constată în reacțiile oamenilor care nu au alternative, soluții pentru a se prezenta la alegeri unde să voteze candidați viabili, competenți, integri, cu viziune și deschidere spre valorile democratice și euroatlantice.

Iar acum, mai mult ca oricând poate, țara are nevoie de cei mai buni oameni capabili ai ei, de inteligență și responsabilitate, de curaj în contextul amenințărilor rusești și nu numai, dar acești oameni nu au ieșit la rampă chiar dacă ei există în anonimat, neimplicați politic!

Chiar dacă unii politicieni mai vechi sau mai noi țipă electoral, cu  gurile până la urechi că ei sunt alternativa, nu au credibilitate. Au fost la butoanele puterii și au arătat ce pot, iar acest lucru nu pare să fie îndeajuns să le acorde încrederea cetățenilor la urne!

La ora actuală, România își arată în văzul lumii vulnerabilitățile cu atât mai mult cu cât nu prezintă alternative viabile și potențial de generare!

Iar să alegi ciclic răul cel mai mic doar ca să nu câștige răul cel mai mare, pentru că nu ai alternative de viitor între cele două rele, s-a văzut că nu este o soluție bună de perspectivă!

Acum, e clar că n-ai cu cine!

O spun vehement tot mai mulți cetățeni!

Doar dacă printr-o minune, în aceste luni scurte până la alegeri nu va apărea o organizație, partid, mișcare, om, oameni providențiali, care să crească rapid, peste noapte, ca Făt Frumos din poveste și să salveze România din fața perspectivelor toxice și sumbre la urne!

Credeți într-o minune românească?

Va exploda vreo mămăligă anul acesta?

Eu nu cred! Nici măcar mămăliga ”dacică” nu va exploda, poate să facă doar o implozie la cât de agitată este!

Care va fi impactul câștigării alegerilor și continuarea la putere încă cinci ani de acum înainte, a coaliției PSD-PNL, efectele, consecințele și vulnerabilitățile României în viitorul apropiat?


Care sunt cele mai mari pericole care amenință, atât din interior cât și din exterior, stabilitatea și direcția în care poate merge țara după acest an electoral, dacă așa zisele organizații suveranist-extremiste și oamenii lor vuvuzele vor câștiga?

Cât de mare este riscul implicării României într-un conflict generalizat al Rusiei cu lumea democrată și potențialul țării noastre de a se apăra?

După cum evoluează lucrurile în acest moment, în România politică și administrativă, am putea percepe vizibil că se profilează o bătălie electorală și nu numai, cu toate armele și mijloacele permise sau nepermise între două părți angajate cu toate forțele pentru câștigarea alegerilor.

Se profilează clar o confruntare între forțele actualei coaliții la putere și implicit guvernare formată din PSD-PNL, dacă între timp nu vor exista disensiuni de nereconciliat între cele mai mari partide și așa zișii suveraniști, extremiști, foarte activi, gălăgioși și stridenți, cu acțiuni bine programate și executate, care atrag continuu noi adepți nemulțumiți și revoltați de cum merg lucrurile de ani de zile în țara noastră!


Conștientizarea pericolului reprezentat de așa zișii suveraniști conduși la vedere de simionii și șoșocii pe care-i vedem zi de zi ieșind la rampă, se pare că i-a determinat pe aliații din guvernarea actuală să-și strângă rândurile și să câștige împreună viitoarele alegeri.

 Unirea face putere!

Mai mult, încearcă să-și scoată adversarii politici din cărți, iar primele acțiuni în acest sens sunt declarațiile la adresa liderului AUR, George Simion, și a adjunctului acestuia Claudiu Târziu, că fac jocurile Moscovei în planurile acesteia de a destabiliza țările care ar putea emite pretenții teritoriale asupra Ucrainei.

Din partea PSD, liderul Marcel Ciolacu, a declarat că a solicitat informații din Ucraina și Republica Moldova despre cauzele interdicțiilor impuse de aceste țări în privința lui Simion.

Din partea PNL, fostul șef al SRI, Edward Hellwig, l-a acuzat pe Claudiu Târziu că face jocurile rușilor prin declarații de revendicare a unor părți teritoriale din Ucraina, într-o acțiune similară și coordonată cu extremiștii maghiari, care au solicitat același lucru!

Doar că, la rândul lor, cei doi politicieni ai alianței pesedisto-liberale ar putea fi acuzați de o parte a opiniei publice și de alți actori politici din alte partide că au tolerat și chiar au încurajat prin neluarea măsurilor necesare la timpul lor, fenomenul extremist, suveranist care este considerat acum o amenințare pentru România.

Și că apariția organizațiilor și liderilor extremiști n-ar fi fost posibilă fără protecția acestora de către instituțiile de forță ale statului!

Acum, amploarea dezvoltării mișcărilor suveraniste care câștigă tot mai mult suport popular îi sperie pe politicienii care le-au tolerat și cărora le e frică de faptul că vor pierde voturi importante la urne, ceea ce le poate afecta grav poziția viitoare pe scena politicii românești, dar și interesele.

Dar ce s-ar putea întâmpla dacă acest curs al lucrurilor din prezent ar duce la câștigarea la urne a alegerilor de o parte sau cealaltă?

Dacă alianța PSD-PNL va câștiga alegerile, inclusiv cele europarlamentare, putem prevede că România ar avea parte în următorii cinci ani de stabilitate politică, ceea ce nu e rău.

Însă, pe mai departe va avea handicapul aceleiași guvernări și administrări dezastruoase, proaste, conduse de aceeași politicieni mediocri, incompetenți, care își dau dovada lipsei lor de competență de ani de zile încoace!

Politicieni necredibili sub conducerea cărora a înflorit corupția și în timpul cărora România a progresat totuși, cu mare greutate, pe drumul democrației și al dezvoltării, împinsă mai mult de la spate de partenerii europeni și euroatlantici, dar și de milioanele de anonimi, oameni buni din toate păturile societății care și-au făcut și își fac treaba cu onestitate în ciuda tuturor dificultăților întâmpinate.

Pe de altă parte, stabilitatea țării este una vitală în contextul conflictului din Ucraina și a pericolului rusesc care riscă să se extindă rapid și să cuprindă Europa, la cea mai mică scânteie scăpată de sub control.

Vedem cum în Europa țări mai mari sau mai mici își iau deja măsuri pentru a rezista în eventualitatea unui război cu forțele răului, un război pe care îl simt tot mai aproape extins cu repeziciune din Ucraina agresată de Rusia!

Noi ce facem în fața acestui pericol uriaș?

Stăm doar în asigurările politicienilor la putere, că ”România este mai sigură ca niciodată!”-dixit Ciolacu- sau strigăm ”Țară, țară vrem ostași!”, că generali avem cu duiumul, în așteptarea dotării armatei cu bocanci noi, confortabili?

Un semnal de alarmă și avertizare l-a dat noul șef al Armatei Române, Gheorghiță Vlad, însă cum vor răspunde oamenii puterii actuale și viitoare acestor riscuri și pericole privind România am văzut și vom afla cu toții!

-------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO10BREL0005540221760100

SAU

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

joi, 20 iulie 2023

Viața în luna lui Cuptor în secolul inteligenței artificiale

 

Unde sunt căldurile de altădată


Nici oamenii, nici natura, nici clima și temperaturile ei nu mai sunt la fel!

Chiar dacă temperaturile de caniculă arată aceleași grade în termometre, ca în alte epoci și ani trecuți, acum cu toții le resimțim altfel.

Una-i să fi resimțit o temperatură de până la 40 plus grade Celsius, în urmă cu 40-50-80 de ani în urmă, când România nu era cuprinsă de atâta ”modernizare” și alta-i să trăiești trepidant în ziua de azi, cu tot ce înseamnă acum așa zisa industrializare, tehnologie, când totul duduie supraîncălzit de oameni, mașini, construcții și tot ce se mai inventează pe zi ce trece!

Totul pentru confortul și progresul umanității!

Dacă în trecut oamenii păreau că se comportă normal pe vreme de vară sau iarnă, acum nici verile și nici iernile nu mai sunt la fel, ca nici celelalte anotimpuri!

Acum parcă și oamenii au luat-o razna, au comportamente nefirești!

Pe mulți, pe foarte mulți îi vezi de parcă sunt loviți de streche, umblă și vorbesc ca niște oi capii, ca să folosesc două cuvinte pe cale de dispariție din limbajul actual!

Atmosfera este încinsă la maximum în marile și micile localități din România, mai ales în cele urbane!

În marea noastră capitală europeană, București, dacă ai curajul să ieși din casă pe vremea aceasta, și trebuie să ieși obligatoriu, te izbește căldura de cuptor incandescent din toate părțile, din aer și din betoane!

Completată de miesmele, duhorile, zoaiele uscate și toate emanațiile moderne, nocive pentru sănătate și viață ale marelui oraș!

În locurile publice, străzi, bulevarde, parcuri, mijloace de transport, piețe, dar și în case se resimte puternic miesmele puturoase, urbane, completate de mizeria, gunoaiele și insectele aferente perioadei, amplificate de lipsa de educație a multora dintre noi și de eficiență a marilor noștri edili ocupați cu ale lor!

Pe de altă parte, parcă se resimte tot mai mult scumpirea produselor de igienă, în special a săpunului, și economia la apă, din moment ce ai impresia că tot mai mulți oameni umblă nespălați după duhorile pe care le emană!


Viața în luna lui Cuptor a anului de grație 2023 din secolul inteligenței artificiale, este tot mai palpitantă!

Se trăiește și pe picior mic și pe picior mare!

La fel se și moare!

Acum, evident că nu poți muri doar de căldura verii, din cauze naturale sau de boli, ci și din cauze moderne, de exemplu!

Pe lângă pericolele reprezentate de clasicele obiceiuri ale consumului de băuturi alcoolice, tutun, chimicalele din alimente și sucuri, excesul de medicamente sau pseudomedicamente, droguri de tot felul, cockteiluri din diverse amestecuri, mai nou poți muri și din cauza manelelor naționale și a urletelor, zbieretelor, comportamentului manifestate la extrem de libertatea extremă a multor semeni de-ai noștri, copii și adulți!

Sau poți muri călcat pe trecerea de pietoni de o mașină care dă cu spatele în viteză, cum era să mi se întâmple mie săptămâna trecută, în Capitală! Doamne ferește!

Pericolele, spaimele și panica, la fel ca tot ce ne înconjoară la ora actuală sunt specifice epocii moderne în care trăim și murim!

Dar puterea obișnuinței este mare, iar dracul nu poate fi atât de negru nici măcar acolo unde i se permite să-și facă de cap, cum s-a întâmplat sau se întâmplă în azilele groazei!

Săptămâna lui Sf. Ilie a fost cu zgomote și tunete în București, produse de elicopterele și avioanele de luptă ale Aviației Militare, La mulți ani și cer senin tuturor aviatorilor, care au survolat orașul la joasă înălțime și au provocat nu doar admirația copiilor și a multor bucureșteni, dar și panica și spaima altora, babe panicoase și oameni bătrâni speriați de un război ca cel din Ucraina!

Să aveți o vară suportabilă și să beți multe lichide, apă în special!

Apropo, cine știe cum bea struțul apă?

Dar câte cișmele publice are Capitala?

Cum zicea un bucureștean pe care l-am văzut aplecat asupra unei cișmele anemice, una dintre țâșnitoarele stradale pe cale de dispariție din marele oraș fără cișmele publice, dar cu arteziene ici și colo, ”Beau apă ca un struț!”

Zilele acestea abundă știrile incendiare despre canicula care a cuprins mare parte a lumii, nu doar Europa unde ne aflăm în plin sezon al luptei cu focul.


Știrile presei românești reiau interminabil informațiile panicarde, de zici că vine sfârșitul lumii, despre temperaturile ridicate cu care ne confruntăm ciclic.

La fel, ciclic, în fiecare vară a ultimilor ani, în această perioadă știriștii de serviciu descoperă senzaționalul, constatând an după an, noi recorduri de temperaturi de fierbere, de coacere atât în aer liber, cât și la umbră, în interioare protejate! Noi recorduri de căldură care de fapt au mai fost înregistrate și în alți ani de istoricul meteorologic.

Doar că acum, an după an, odată cu aglomerările continue, în creștere și sufocarea din marile localități urbane, cu milioanele de mașini, sutele de mii de șantiere în lucru, în pofida indicațiilor de restricționare și protejare a oamenilor și mediului la temperaturi excesive, cu poluarea, construcțiile și betoanele încinse zi și noapte, căldura devine prea tare, aerul irespirabil și viața mult mai grea!

Un adevărat calvar pentru mulți dintre noi!

Pe de altă parte, distrugerea spațiilor verzi, tăierea furibundă a arborilor și pădurilor, zelul excesiv cu care se plantează piloni, bolarzi, borduri, ”investițiile” fără precedent în betoane, asfalturi și în tot felul de mobiliere făcute din cauciuc, plastic sau alte materiale chimice, exterioare de grădină, amplifică efectele de seră, de insule urbane, de sufocare și de pericol asupra vieții oamenilor și a mediului înconjurător!

Clar, diferențele și comparațiile cu anii deceniilor și secolelor trecute sunt mari, iar consecințele ”civilizației” și avansurilor tehnologice în epoca noastră sunt nu doar evidente, se simt pe pielea noastră, dar au și urmări din ce în ce mai dezastruoase!

-------------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

joi, 9 martie 2023

România uitată, ignorată și nebăgată în seamă

 

Ceva de Mărțișor

Pe 8 martie, în apropierea străzii Mărțișor, la Intrarea Fieni, cineva m-a întrebat dacă știu unde se află Strada Pomârlei ! Habar nu aveam unde este exact, dar mi-am amintit că în weekend am trecut pe lângă Pomârlei și că este aproximativ pe undeva, pe lângă Orășelul Copiilor din sectorul 4.

Apropo, știți că pe Strada Mărțișor, în incinta Muzeului ”Tudor Arghezi”, în interiorul curții, în apropierea casei memoriale sunt înmormântați poetul și soția acestuia ?

În câte curți, incinte private și nu în cimitirele comune au mai fost înmormântați proprietari locuințelor ?

În București eu nu mai știu de astfel de morminte în curți private.

Am mai văzut morminte în afara cimitirelor, în curți ale unor biserici și chiar în interiorul unor biserici din București. Cum este Biserica Sf. Gheorghe vechi, care adăpostește criptele brâncovenilor.

Discrepanțe, contraste, curiozități, locuri de știut, de văzut și de învățat despre ele sunt  fără număr în București, iar cine vrea să le descopere le caută, chiar și cu ”Goagăl”!

La fel sunt convins că există destule curiozități, lucruri, locuri, oameni care au fost și alții care sunt găsim în toată țara. Trecem pe lângă ele fără să ne dăm seama!

Avem și o altă România neexplorată, uitată, ignorată sau nebăgată în seamă!

 

Întoarcere în timp




Zilele trecute, m-au purtat pașii în celebrul cartier bucureștean Rahova, vecin cu și mai faimosul Ferentari.

Cartierul Rahova beneficiază de linia de tramvai 32, una dintre primele linii așa zis rapide, denumite sic, ”metrou ușor”, care pleacă din Piața Unirii și ajunge în margine de București.

La câteva stații de centrul orașului se află și funcționează de decenii întregi celebra Piață de flori en gross, de unde se aprovizionează cam toate florăresele Capitalei.

Mi-am adus aminte pentru că în săptămâna Mărțișorului, am auzit/văzut la una dintre televiziunile de știri un breaking news despre o razie a poterei, la piața de flori, pentru ”vânarea vânzătorilor care au făcut abuz în serviciu!!!” Probabil era vorba de verificarea comercianților, nu de vânarea lor și despre evaziune fiscală nu de abuz în serviciu, dar poate nu am auzit eu bine!

Până la începutul săptămânii nu mai fusesem de ani de zile în celebrul cartier din sectorul 5, cred că de pe vremea prim ministrului Adrian Năstase și a faimosului primar Marian Vanghelie, dacă nu mă înșeală memoria, la Piața Rahova, unde lansaseră unul din primele magazine de tip ”Economat”, un așa zis magazin social într-o zonă cu o populație majoritar pauperă la vremea aceea.

Că magazinul respectiv nu prea semăna cu ceea ce propagau mai marii vremurilor atunci, cu prețuri mici la alimentele de bază, la fel ca și celelalte ”economate” ale timpului, este altă poveste.


La începutul săptămânii, ceva m-a făcut să dau o raită pe strada Glicinelor, vis a vis de Piața Rahovei, în zona unei și mai celebre piețe, apărută mai nou în deceniile recente, numită sugestiv ”Niky Scorpion”, care eclipsează vechea piață rahoveană.

Noroc cu ”Goagăl” că nu auzisem până atunci de Strada Glicinelor, spre rușinea mea, și nici de piața scorpionului din sectorul 5 al Capitalei. De ”Niky Scorpion” știam că era un restaurant în Gara de Nord, prin anii 90, când era Băsescu ministru la transporturi, crâșmă care aparținea unui reprezentant al romilor, ce avea să ajungă și ales în Parlament din partea acestei etnii.


Pe vremuri, mă mai duceam la conferințe de presă ale unor partide politice, organizații și asociații ale romilor. Mamă, ce bulibășeală ieșea câteodată, ca la ușa cortului, cum singuri spuneau unii dintre ei după prestațiile proprii. Odată, după ce am scris că unii dintre romi manifestau pentru drepturi, iar alții ciordeau tot în stradă, am fost acuzat de discriminare!

Luni, am ajuns mai cu tramvaiul, mai perpedes, după o anumită bâjbâială în zona Pieței ”Niky Scorpion”, pe strada Glicinelor căreia nu i-am găsit indicatorul, decât un nume mare pe o pancartă colorată la intrarea în bazar!

Mi s-a părut că m-am întors în timp, cu 25-30 de ani în urmă, când mai tot Bucureștiul era ocupat cu tarabe, chioșcuri și talciocuri stradale!

Cu mărfuri aduse atunci din Turcia, cu sacoșa, când se practica micul trafic de papornițe: românii exportau cine avea, unii rulmenți, alții carne vie și importau din bazarele de la Stambul, cu șacoșele de rafie, cele mai proaste și ieftine mărfuri-confecții, încălțări, zorzone, mărgele, aparatură electrocasnică, etc, dar și aur și argint!

Nu ca acum când românii și mai ales româncele sclifosite și cu bani, merg pe la Roma, Paris, New York și mai ales în Dubai pentru cumpărături.

De, atunci nici nu eram cetățeni europeni, nu eram în UE ca țară!

Între timp, tarabele, dughenele, talciocurile cu turcisme au dispărut din centrul Bucureștiului și din alte locuri celebre din oraș, la fel ca și marea faună umană și mizerie pe care le produceau. Datorită fostului primar general de atunci, Traian Băsescu, pe capul căruia se pusese și un preț!

Acum, majoritatea turcismelor au fost înlocuite cu chinezării și alte mărfuri cu proveniență și calitate dubioase.

Până de curând, nu știam că mai există în Capitală o zonă ca cea din cartierul Rahova, cu piețe unde se vinde aproape orice, în condiții de anii 90! Am observat o diversitate și gamă de produse extrem de bogată, cu mărfuri alimentare și nealimentare, majoritatea contrafăcute!

Vândute la limita legii sau cu încălcarea acesteia, oferite și cumpărate la prețuri pentru toate buzunarele către o masă mare de consumatori, majoritatea reprezentând bucureșteni cu venituri la limita supraviețuirii și cu o educație precară.

Realitatea din Rahova m-a făcut să mă gândesc că și în cartierul vecin Ferentari e la fel, dar și în multe localități din țară, în special în târguri cu rang de orașe, unde populația este mult mai sărăcită decât la Bucale!

În Capitală de altfel, am observat discrepanțe uriașe între anumite sectoare și zone ale orașului, în funcție evident și de aleșii, primarii, pe care i-au avut de-a lungul ultimilor 32 de ani.

Dezvoltarea este haotică, contrastantă și evidentă!

Dacă în sectorul 5 avem piețe de secol trecut, cu dughene și comerț la nivelul trotuarului, dar cu oferte pentru toate buzunarele, în alte sectoare cum ar fi sectorul 4, nivelul de trai și civilizație par mult mai ridicate, unde există piețe moderne, clădiri noi, utilități, dar ce folos că aceste piețe, cum ar fi Piața Sudului, unde s-au cheltui o grămadă de bani sau Progresului, par mai mult muzee decât piețe!!!

În unele sectoare ale Capitalei a început un amplu proces de reabilitare și anvelopare a blocurilor, cu fonduri europene, în vreme ce în sectorul 5 a început să curgă vopseaua  de pe primele blocuri așa zis reabilitate anii trecuți!

Fac o paranteză și vă întreb:

Știți ce sunt glicinele? Câți am/ați auzit de glicină/glicine?

Conform Dicționarului Explicativ (DEX) al Limbii Române, glicina este un ”Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis).”

Sau mai poate fi o pulbere albă cristalină, solubilă în apă, folosită ca reductor în fotografie.

Dar despre vicina/vicine? Nu vecine, pe care credem că le știm, dar nu le cunoaștem întotdeauna!

Tot conform DEX-ului, ”Vicina, vechi oraș la Dunărea de jos, identificat de istorici cu Isaccea.”

Cât despre vicine, acest cuvânt nu există în DEX, dar vicinele pot fi asociate cu vișinile. Cred !

Dar despre străzile Glicinelor și Vicina din Capitala europeană București ați auzit ?

Cei care locuiesc pe aceste străzi din sectorul 5 sigur au auzit !

-----------------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.