Ceva
de Mărțișor
Pe 8 martie, în apropierea străzii Mărțișor, la Intrarea Fieni,
cineva m-a întrebat dacă știu unde se află Strada Pomârlei ! Habar nu
aveam unde este exact, dar mi-am amintit că în weekend am trecut pe lângă
Pomârlei și că este aproximativ pe undeva, pe lângă Orășelul Copiilor din
sectorul 4.
Apropo, știți că pe Strada Mărțișor, în incinta Muzeului
”Tudor Arghezi”, în interiorul curții, în apropierea casei memoriale sunt
înmormântați poetul și soția acestuia ?
În câte curți, incinte private și nu în cimitirele comune au mai fost
înmormântați proprietari locuințelor ?
În București eu nu mai știu de astfel de morminte în
curți private.
Am mai văzut morminte în afara cimitirelor, în curți ale
unor biserici și chiar în interiorul unor biserici din București. Cum este Biserica Sf. Gheorghe vechi, care adăpostește
criptele brâncovenilor.
Discrepanțe, contraste, curiozități, locuri de
știut, de văzut și de învățat despre ele sunt
fără număr în București, iar cine vrea să le descopere le caută, chiar
și cu ”Goagăl”!
La fel sunt convins că există destule curiozități,
lucruri, locuri, oameni care au fost și alții care sunt găsim în toată țara. Trecem
pe lângă ele fără să ne dăm seama!
Avem și o altă România neexplorată, uitată,
ignorată sau nebăgată în seamă!
Întoarcere în timp
Zilele trecute, m-au purtat pașii în celebrul cartier bucureștean Rahova, vecin cu și mai faimosul Ferentari.
Cartierul Rahova
beneficiază de linia de tramvai 32, una dintre primele linii așa zis rapide,
denumite sic, ”metrou ușor”, care pleacă din Piața Unirii și ajunge în margine
de București.
La câteva stații de
centrul orașului se află și funcționează de decenii întregi celebra Piață de
flori en gross, de unde se aprovizionează cam toate florăresele Capitalei.
Mi-am adus aminte
pentru că în săptămâna Mărțișorului, am auzit/văzut la una dintre
televiziunile de știri un breaking news despre o razie a poterei, la piața de
flori, pentru ”vânarea vânzătorilor care au făcut abuz în serviciu!!!” Probabil
era vorba de verificarea comercianților, nu de vânarea lor și despre evaziune
fiscală nu de abuz în serviciu, dar poate nu am auzit eu bine!
Până la începutul
săptămânii nu mai fusesem de ani de zile în celebrul cartier din sectorul 5,
cred că de pe vremea prim ministrului Adrian Năstase și a faimosului primar
Marian Vanghelie, dacă nu mă înșeală memoria, la Piața Rahova, unde lansaseră
unul din primele magazine de tip ”Economat”,
un așa zis magazin social într-o zonă cu o populație majoritar pauperă la
vremea aceea.
Că magazinul
respectiv nu prea semăna cu ceea ce propagau mai marii vremurilor atunci, cu
prețuri mici la alimentele de bază, la fel ca și celelalte ”economate”
ale timpului, este altă poveste.
La începutul săptămânii, ceva m-a făcut să dau o raită pe strada Glicinelor, vis a vis de Piața Rahovei, în zona unei și mai celebre piețe, apărută mai nou în deceniile recente, numită sugestiv ”Niky Scorpion”, care eclipsează vechea piață rahoveană.
Noroc cu ”Goagăl”
că nu auzisem până atunci de Strada Glicinelor, spre rușinea mea, și nici de
piața scorpionului din sectorul 5 al Capitalei. De ”Niky Scorpion” știam că era
un restaurant în Gara de Nord, prin anii 90, când era Băsescu ministru la
transporturi, crâșmă care aparținea unui reprezentant al romilor, ce avea să
ajungă și ales în Parlament din partea acestei etnii.
Pe vremuri, mă mai duceam la conferințe de presă ale unor partide politice, organizații și asociații ale romilor. Mamă, ce bulibășeală ieșea câteodată, ca la ușa cortului, cum singuri spuneau unii dintre ei după prestațiile proprii. Odată, după ce am scris că unii dintre romi manifestau pentru drepturi, iar alții ciordeau tot în stradă, am fost acuzat de discriminare!
Luni, am ajuns mai
cu tramvaiul, mai perpedes, după o anumită bâjbâială în zona Pieței ”Niky
Scorpion”, pe strada Glicinelor căreia nu i-am găsit indicatorul, decât un
nume mare pe o pancartă colorată la intrarea în bazar!
Mi s-a părut că
m-am întors în timp, cu 25-30 de ani în urmă, când mai tot Bucureștiul era ocupat
cu tarabe, chioșcuri și talciocuri stradale!
Cu mărfuri aduse
atunci din Turcia, cu sacoșa, când se practica micul trafic de papornițe:
românii exportau cine avea, unii rulmenți, alții carne vie și importau din
bazarele de la Stambul, cu șacoșele de rafie, cele mai proaste și ieftine
mărfuri-confecții, încălțări, zorzone, mărgele, aparatură electrocasnică, etc,
dar și aur și argint!
Nu ca acum când
românii și mai ales româncele sclifosite și cu bani, merg pe la Roma, Paris,
New York și mai ales în Dubai pentru cumpărături.
De, atunci nici nu
eram cetățeni europeni, nu eram în UE ca țară!
Între timp,
tarabele, dughenele, talciocurile cu turcisme au dispărut din centrul
Bucureștiului și din alte locuri celebre din oraș, la fel ca și marea faună
umană și mizerie pe care le produceau. Datorită fostului primar general de
atunci, Traian Băsescu, pe capul căruia se pusese și un preț!
Acum, majoritatea
turcismelor au fost înlocuite cu chinezării și alte mărfuri cu proveniență și
calitate dubioase.
Până de curând, nu
știam că mai există în Capitală o zonă ca cea din cartierul Rahova, cu piețe
unde se vinde aproape orice, în condiții de anii 90! Am observat o diversitate
și gamă de produse extrem de bogată, cu mărfuri alimentare și nealimentare,
majoritatea contrafăcute!
Vândute la limita legii
sau cu încălcarea acesteia, oferite și cumpărate la prețuri pentru toate
buzunarele către o masă mare de consumatori, majoritatea reprezentând
bucureșteni cu venituri la limita supraviețuirii și cu o educație precară.
Realitatea din
Rahova m-a făcut să mă gândesc că și în cartierul vecin Ferentari e la fel, dar
și în multe localități din țară, în special în târguri cu rang de orașe, unde
populația este mult mai sărăcită decât la Bucale!
În Capitală de
altfel, am observat discrepanțe uriașe între anumite sectoare și zone ale
orașului, în funcție evident și de aleșii, primarii, pe care i-au avut de-a
lungul ultimilor 32 de ani.
Dezvoltarea este
haotică, contrastantă și evidentă!
Dacă în sectorul 5
avem piețe de secol trecut, cu dughene și comerț la nivelul trotuarului, dar cu
oferte pentru toate buzunarele, în alte sectoare cum ar fi sectorul 4, nivelul
de trai și civilizație par mult mai ridicate, unde există piețe moderne,
clădiri noi, utilități, dar ce folos că aceste piețe, cum ar fi Piața Sudului,
unde s-au cheltui o grămadă de bani sau Progresului, par mai mult muzee decât
piețe!!!
În unele sectoare
ale Capitalei a început un amplu proces de reabilitare și anvelopare a
blocurilor, cu fonduri europene, în vreme ce în sectorul 5 a început să curgă
vopseaua de pe primele blocuri așa zis
reabilitate anii trecuți!
Fac o paranteză și
vă întreb:
Știți ce sunt glicinele? Câți am/ați
auzit de glicină/glicine?
Conform
Dicționarului Explicativ (DEX) al Limbii Române, glicina este un ”Arbust decorativ agățător,
având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și
parfumate (Wistaria sinensis).”
Sau mai poate fi o pulbere
albă cristalină, solubilă în apă, folosită ca reductor în fotografie.
Dar despre vicina/vicine? Nu
vecine, pe care credem că le știm, dar nu le cunoaștem întotdeauna!
Tot conform
DEX-ului, ”Vicina, vechi oraș la Dunărea de jos, identificat de istorici cu Isaccea.”
Cât despre vicine, acest cuvânt nu există în DEX, dar
vicinele pot fi asociate cu vișinile. Cred !
Dar despre străzile Glicinelor și Vicina din Capitala europeană
București ați auzit ?
Cei care locuiesc pe aceste străzi din sectorul 5 sigur
au auzit !
-----------------------------------------------------------------------------------------------