Cine seacă Delta Dunării de peste treizeci de ani încoace
Isteria Bâstroe, cu tema principală distrugerea Deltei Dunării de către Ucraina aflată în război cu Rusia, parcă a apărut din senin, adusă de nicăieri sau de vântul din răsărit și propagată de vigilenții noștri de serviciu, care stau de strajă patriei!
Patrioți și
vigilenți de serviciu pe care nu i-a deranjat nici un pic faptul că Delta
Dunării este distrusă sistematic, cu consecvență și temeinic de 32 de ani
încoace, chiar de către românii noștri verzi, guvernanți, administratori,
politicieni, oameni din instituții importante ale statului, de toți profitorii,
oportuniștii, patrihoții și netoții care au putut-o face!
Până să fie afectată
de consecințele dragării canalului Bâstroe de către ucraineni, patrimoniul
inegalabil și neprețuit al acestei zone umede unice în lume, a fost și este
distrus chiar de către ai noștri responsabili de protejarea lui!
Mulți români care
nu iau parte la această mascaradă, isterie artificială, știu acest lucru.
Inclusiv populația locală, tot mai puțină și mai săracă, a insulei, afectată la
rândul ei de politica de distrugere a deltei, din ultimii 32 de ani, știe și
este revoltată!
Localnicii, cei mai
mulți de origine ucraineană și rusă, cetățeni români, văd cu ochii lor, zi de
zi, cum este afectată grav zona din cauza iresponsabilități, a consecințelor
unor acțiuni și politici toxice, din cauza intereselor diverse și a mafiei!
Cine știe câți dintre actualii patrihoți care țipă pe la
tembelizoare de grija deltei, au afaceri, interese, case de vacanță,
ambarcațiuni și alte chestii în zonă? E de ajuns să-i întrebi pe localnicii
simpli și îți spun, cu nume, cu partid, cu funcții, cu afaceri, cu interese
despre cei care au penetrat zona! Despre românii verzi!
Cum se concesionează terenuri și luciu de apă, cum se dezvoltă afaceri imobiliare, turistice sau de altă natură?
Câți dintre cei care strigă din vârful unor partide
politice, organizații, asociații își amintesc despre nenumăratele școli de
vară, de partid, despre vacanțele, ciolhanurile și întâlnirile de taină sau la
vedere făcute de-a lungul deceniilor într-o zonă unde ambarcațiunile și
șalupele cu motoare de mare putere și viteză zboară pe apele tot mai puține și
sărace în resurse ale deltei?
Nu am văzut niciun
politician, niciun patriot de serviciu dintre cei care acum acuză Ucraina că
sapă propriul lor canal, pe teritoriul lor, să arate un pic de îngrijorare de
faptul că unii dintre români distrug cu bună știință, iresponsabil, de decenii
întregi Delta Dunării!!!
Stoparea degradării grave a acestei
zone unice în lume poate începe cu aplicare concretă a unor politici de
protejare și dezvoltare, care să înlăture în primul rând toată mafia, toți oportuniștii,
profitorii, toate căpușele care își fac de cap aici de ani de zile, distrugând
totul în cale.
Odată eliberată de căpușe și
interese toxice, zona se va revitaliza în mod natural și va redeveni ceea ce a
fost cândva, un paradis deltaic introdus în patrimoniul mondial.
În ultima săptămână, ca din senin, mințile înfierbântate ale unor politicieni români, vuvuzele media de serviciu, analiști, activiști și patrihoți care mor de grija țării noastre scumpe, dar furate și vândute, au început cu îngrijorare maximă, să ne alarmeze în fel și chip că Ucraina distruge Delta Dunării, prin dragarea Canalului Bâstroe, încălcând prevederile internaționale în domeniu!
Și dă-i și strigă, țipă, zbiară că ticăloșii de ucraineni
s-au apucat de capul lor, fără voia și anunțarea părții române, să sape la
adâncirea Bâstroe și la temelia Deltei.
Iată cine nu ne respectă și atacă România, repetat și pe
mai multe planuri, o țară nerecunoscătoare, Ucraina, aflată de un an de zile în
cătarea tancurilor, rachetelor și invadatorilor ruși.
Pe cine nu lași să
moară, nu te lasă să trăiești!-strigă pe toate vocile și canalele apărătorii
noștri la ordin, deciși să apere România cu patriotismul lor de televizor și
să pună piepturile goale în calea dragelor ucrainene!
Unii dintre mai
marii țării sunt luați la rost: că nu văd ce se întâmplă, că de ce tac, că nu
fac nimic pentru apărarea patriei în fața hoților de apă ucraineni!
La rândul lor, mai marii luați la întrebări ca de exemplu președintele Klaus dau vina pentru isteria Bâstroe pe propaganda electorală și pe politicienii care-și doresc să câștige capital electoral pentru alegerile de la anul. Și îndeamnă la răbdare și calm pentru clarificarea problemei între cele două țări!
Alți mai mari ai
statului, cum este marele lider roșu Ciolacu, par example, se arată profund
îngrijorați, nu ca politician, ci ca simplu cetățean român, de ceea ce se
întâmplă, de pericolul potențial la care este expusă unica deltă a Dunării!
Unii aleși ai neamului
ca liderul Simion, patriotul de AUR se știe, nu au stat cu mâinile în sân, ci
s-a dus acolo, aproape de locul faptei, să arate gravitatea lucrurilor.
Comisia Europeană a
fost și ea luată la întrebări, că ce face, de ce permite Ucrainei să distrugă
delta noastră unică? Dar comisia s-a făcut că plouă, chiar dacă nu ploua!
După ce și-a
manifestat îngrijorarea și a reclamat că nu a fost informată de partea
ucraineană, partea oficială română prin Ministerul Afacerilor Externe l-a
chemat la raport pe ambasadorul ucrainean la București!
De la opincă până
la tălică toți românii cărora până ieri nu le păsa nici la bască de distrugerea
Deltei Dunării, unii dintre ei habar nu au unde este delta și ce înseamnă
aceasta pentru lumea întreagă, au sărit ca arși, mânați de patriotismul
inflamabil de la tembelizoare, acuzându-i pe ticăloșii de ucraineni!
Doar Biden, luat cu
alte probleme mondiale, nu a fost interpelat pe tema Bâstroe de patrioții
noștri de serviciu!
Nici marele tătuc rus
Putin, luat cu starea națiunii și cu inamicii vestici, n-a fost întrebat despre
ticăloșia ucrainenilor pe Bâstroe, dar el s-ar putea să știe ceva, că doar bate
vântul de la ruși peste Ucraina, înspre România!
La tot valul de
acuze asupra lor, ucraineni au devoalat timid parcă, faptul că partea română a
fost anunțat de vreo două luni despre lucrările anuale de dragare pe care le
fac anual, în partea lor de teritoriu, dar oficialii noștri de partid și de
stat, prinși cu treburile importante ale statului și ale lumii probabil, că au
uitat de înștiințare!
Evident, cu respectarea și protejarea zonei și de către
vecinii noștri ucraineni care acum se află într-o situație extraordinară de
a-și apăra țara și națiunea!
Cu ani în urmă, a
mai existat o oarecare tensiune între cele două țări pe seama Canalului
Bâstroe, dar atunci tensiunile nu au fost exacerbate și întreținute de patrioți
de serviciu și lucrurile s-au calmat firesc.
Și nici nu era
război în Ucraina ca acum, iar vântul rusesc nu bătea atât de tare cu
propaganda și cozile ei de topor în România!
Cui folosește în
prezent, isteria Bâstroe și cine întreține și amplifică artificial tensiunile induse
între cele două țări?
Percepția publică
ne arată că în țara noastră se încearcă timid interzicerea unor canale oficiale
de propagandă rusească, cum este Centrul de cultură rus din București, dar
cozile de topor românești zburdă libere prin țară, propagă, dezbină și încearcă
să destabilizeze lucrurile!
-------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu