Nivelul precaut se apropie de roșu, dar nu-l oprește
nimeni!
Pe 10 mai 2023, în
timpul protestelor sindicatelor din învățământ și ale acțiunilor adepților
extremiștilor pe străzile Capitalei și la porțile Parlamentului doar intervenția
forțelor de ordine, care au făcut imposibilă interacțiunea celor două grupări, a
făcut să nu se ajungă la violențe și conflicte publice de stradă!
Dar au ajuns, în premieră, gloanțe în Parlament!!!
Este de ajuns doar o scânteie să arunce în aer butoiul cu
pulbere încărcat de forțele răului!
Prinși cu ciolaniada și rotativa guvernării, reprezentanții puterii politice actuale sau rupt de realitățile și lucrurile care se întâmplă în țara noastră, multe dintre ele chiar printre ei, puternicii aleși ai poporului român!
Orbire din cauza căreia, dacă nu deschid ochii în ultimul ceas, s-ar putea să le fie fatală în aspirația lor neprecupețită de păstrare a puterii și de la anul înainte!
Să sperăm că nu se
va ajunge nici la violențe publice, nici la conflicte civile sau cu forțele de
ordine nici pe străzi, nici în Parlament și în nicio instituție și loc public
din țară!
România nu are
nevoie de un conflict violent intern, nici acum și niciodată, așa cum lucrează
și își doresc forțele ostile care își folosesc laboratoarele, cozile de topor,
propaganda, manipulare, extremismul și ideologiile toxice pentru a destabiliza
țara!
Cine are ochi să
vadă, urechi să audă și rațiune să judece știe că suntem în fața unui pericol
și risc ridicate, față de care dacă nu se iau măsuri legale imediate ar declanșa
un haos și o anarhie distrugătoare pentru țara noastră!
În prezent, realitatea este evidentă!
Protestele de stradă de tip extremist, provocările și
tensiunile vor crește exponențial cu cât se apropie mai repede alegerile de
anul viitor!
Riscuri în creștere!
În țara noastră se
constată, de mai mulți ani, o creștere continuă a intoleranței, a extremismului
de toate felurile, o tensiune care ridică multora sângele la cap,
întunecându-le rațiunea, un pericol din ce în ce mai ridicat de conflict și
confruntare între diverse categorii sociale și politice.
Nu trebuie să fii
expert, filosof sau mai știu eu ce specialist în diverse ca să îți dai seama de
acest pericol, să simți, să percepi această tensiune, să-i vezi pe exponenții
acestuia și ai ideologiei răului, țipând public în gura mare, amenințând,
acționând prin manipularea maselor populare, în fragila noastră democrație post
comunistă!
Nu trebuie să fii vreun savant luminat ca
să-ți dai seama că ideologia actualului extremism în avânt, a fost proiectat,
creat și produs în niște laboratoare specializate, care sunt controlate de
forțe ostile României și contrare opțiunilor europene și euroatlantice alese
ale țării noastre.
Chiar dacă este
evident, vizibil de pe lună, pericolul care are o rapiditate de extindere și propagare
foarte mari, nu doar că a fost tolerat, dar a și fost încurajat de autoritățile
române, de instituțiile de forță și de drept ale statului care ar fi trebuit să
își facă datoria prompt, hotărât, intransigent prin aplicarea legilor în
vigoare și rezolvarea problemei, dar nu s-a întâmplat deloc așa!!!
Semnale și
avertizări a noului pericol au fost din ce în ce mai multe pe măsură ce
fenomenul se intensifica și producea efecte, dar degeaba!
Tolerarea și chiar
încurajarea tacită sau la vedere de către puterea politică, din diverse motive,
a fenomenului extremismului de orice fel, inclusiv cel neolegionar și religios,
în diverse contexte-subdezvoltare, pandemia covid 19, războiul din Ucraina-pe
fondul sărăciei, lipsei de educație, propagandei toxice din media, neîngrădită
și cultivată de ani buni, lipsei de reacție, ba chiar intimidării instituțiilor
abilitate să impună respectarea legilor, injustiției instituții lor statului de
drept, corupției și mafiei din diverse domenii-s-a ajuns ca pacea socială să
fie grav amenințată!
Dacă într-o primă
fază, până la ultimele alegeri parlamentare, personajele, micile grupări,
organizații apărute înainte, care promovau oarecum timid temele extremiste,
erau privite mai mult ca niște chestii curioase, inedite, trecătoare, ivite din
spuma mării, odată cu pătrunderea acestora în parlament și alegerea
reprezentanților acestora în teritoriu, în diverse demnități și funcții
lucrurile sau accentuat într-un ritm la care nici ei și nici creatorii lor nu
au crezut că se va ajunge!
Succesul rapid și
nesperat în rândul unor categorii de populație preponderent pauperă și cu o
educație deficitară le-a dat apă la moară noilor promotori ai extremismului și
ai ideologiei toxice, împinși de la spate de valurile de noi adepți și mai ales
de profesorii din laboratoare.
Contextul, în special în timpul pandemiei, dar și acum în
timpul războiului i-au făcut pe noi eroi de aur ai patrioților verzi să ajungă
unde nici n-au visat!
Toleranța și încurajarea continuă le-au alimentat acțiunile
și ieșirile în stradă cu tot mai mulți oameni, cu tot mai multă forță, cu tot
mai mult curaj și încredere că pot să facă ce vor, când vor în România, fără să
fie trași de nimeni la răspundere în fața legilor!
Cu o astfel de tensiune socială, politică galopantă, în
creștere vertiginoasă nu mai este decât un pas până la declanșarea unor
violențe publice, până la riscul producerii unor conflicte publice care cu greu
ar putea fi stăpânite de niște instituții tolerante, intimidate și conduse de
incompetenți!
În urmă cu ceva timp, în 2021, a mai fost o tentativă de
luare cu asalt, poate mult spus, de intrare cu forța în cel mai important for
democratic al țării-Parlamentul.
De atunci încoace, în ciuda declarațiilor de moment ale
autorităților statului-că se cercetează anchetează și rezolvă conform
legislației incidentul, nu s-a întâmplat nimic cu cei care au încălcat legea.
Conform tradiției românești, instituțiile statului au pus
batista pe țambal, ignorând cu bună știință opinia publică!
Ieri, 10 mai 2023, un
nou incident, așa zis protest, s-a produs la porțile Parlamentului, creat de
aceeași patrioți, sub alt pretext. Incident ale cărei unde de șoc s-au resimțit
și în plenul instituției.
S-a ajuns la un pas
de violențe, atât în stradă, cât și la porțile și în incinta parlamentului.
Ca și la primul
incident din 2021, ”protestul față de introducerea certificatului covid” și
acum au fost persoane, ba chiar parlamentari care au acuzat faptul că au fost
agresați, atacați verbal și fizic!
După cum se
derulează lucrurile în stradă și în anumite instituții, fără să se intervină și
să se aplice legea fără întârziere și toleranță, tensiunile cresc într-un ritm
amețitor și nu vor mai putea fi controlate!
Cu cât se apropie alegerile de anul viitor și ideologiile
extremiste, toxice, criminale sunt tot mai manifeste, nestingherite și
încurajate de autorități, de valul popular, de păpușarii din spatele acestor
organizații și de visul că voturile de la anul îi vor aduce la putere,
reprezentanții și adepții fanatici ai fenomenului sunt în stare de orice!
Pasul până la un conflict civil este din ce în ce mai mic, iar riscul tot
mai mare!
Avem unele
instituții, precum Poliția și SRI-ul care afișează zilnic, pe site-urile lor
publice o temperatură colorată a riscurilor la nivel național, care precizează
”Sistemul național de alertă teroristă”, dar care s-ar putea referi evident și
la riscurile naționale de izbucnire a unor conflicte civile, sociale, politice
naționale.
Deocamdată, sistemul
de avertizare al instituțiilor respective indică ”Nivel precaut”-culoarea
verde.
Dar, după
rapiditatea cu care se dezvoltă tensiunile, ”protestele” stradale și în
instituții precum cea a Parlamentului, s-ar putea sări peste
noapte la culoarea roșie a conflictelor cu violențe!
------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu