Niciodată drumul românilor spre bine nu a fost ușor !
Oricât de mult s-ar strădui învățătorii de rit vechi sau mai nou,
care ne-au băgat pe făgașul roșu și ne-au ținut zeci de ani în lagărul comunist
și oricât se reîncearcă readucerea noastră în sfera de la răsărit, acest lucru
nu se va mai întâmpla niciodată !
În ciuda alegerilor proaste, a promovării și urcării în funcții
politice, parlamentare, legislative, executive a cozilor de topor,
zarurile au fost aruncate de
România atunci când a ales calea euroatlantică !
Oricât aur s-ar
propaga și cheltui, nimeni și nimic nu ne mai poate întoarce înapoi !
Timpul și drumul
actuale ale României sunt ireversibile ! Calea este una singură în ciuda
propagandei nocive, toxice lăsate să zburde liber, în ciuda prostirii și
alegerii multora dintre concetățenii noștri mai naivi și rătăciți !
Acum, se vede cu
ochiul liber, simțim și trăim cu toții în țară, în ciuda tuturor necazurilor,
greutăților și ofurilor, într-o România din ce în ce tot mai
efervescentă !
România e vie ! România trăiește din plin !
În România actuală câmpiile sunt galbene, verzi, colorată de lanurile de rapiță, grâu, cereale și alte culturi vegetale ce se bucură de bogăția pământului românesc, care produce în ciuda secetelor prelungite din ultimii ani și a otrăvirii cu tot mai multe chimicale1
Munții sunt verzi,
pădurile respiră în ciuda distrugerilor și defrișărilor care le-au afectat și
le afectează grav de zeci de ani !
În România de azi
chiar dacă se mai și fură, distruge și demolează cu bună știință sau din
prostie, mai mult decât atât se lucrează și se construiește !
Chiar dacă
patrihoții naționali sau de aiurea, prin comportamentul lor, ne spun că nu pot
produce românii și o țară atât cât pot ei fura !
În ciuda hoților și
patrihoților, țara se dezvoltă continuu, chiar dacă nu în ritmul în care ar
trebui și în care ne-am dori, chiar dacă nu mereu se respectă întocmai
standardele de calitate și siguranță, în România se construiește acum, în acest
timp, în aceste zile mai mult ca niciodată !
Se dezvoltă
infrastructură, se investește în economie, chiar dacă aceasta nu duduie cum
zice de multe ori propaganda politică, după cum dorește, se mișcă lucrurile și în teritoriu, inclusiv
în zonele rurale nu doar în marile aglomerări urbane.
Se observă un mai
mare impuls, interes și preocupări de dezvoltare în comunitățile locale,
inclusiv în zone defavorizate, până mai ieri uitate de lume și de
autorități !
Este adevărat că
banii europeni, chiar dacă din aceștia nu se poate fura chiar așa cum ar vrea
unii, fără număr, chiar dacă nu sunt accesați cum trebuie, iar politicienii de
la putere nu sunt în stare, nu pot, nu-i duce capul sau nu sunt de capul lor să
îndeplinească cerințele și jaloanele obligatorii pentru accesarea completă a
sumelor destinate României, constituie o motivație de a-i folosi conform
destinației lor din ce în ce mai mare printre cei interesați.
Importanța banilor europeni este vitală și pentru țara noastră, la fel ca pentru restul țărilor membre ale Uniunii Europene, în special pentru fostele țări comuniste.
Banii europeni împreună cu sumele din bugetul
național dezvoltă România !
Este
o realitate tot mai evidentă !
România respiră, trăiește și se dezvoltă chiar dacă
uneori, în unele domenii pare că bate pasul pe loc, că se întoarce în timp sau
se autodistruge, cum se întâmplă în domeniul educației naționale, domeniu vital
pentru viitorul tuturor, cel mai relevant exemplu!
Chiar și în condițiile în care educația națională
pare la pământ, îngropată an de an de politicieni vremelnici și de specialiști
de carton, în țară continuă să crească tineri educați, oameni pregătiți care
fac eforturi și sacrificii să rămână aici și să construiască!
Până și în zona religiei ortodoxe avem semnale,
simțim, vedem că se mișcă lucrurile pe un drum bun, în ciuda tuturor
talibanilor din rândurile BOR și a susținătorilor acestora, în ciuda înalților
prelați, ai slujitorilor simpatizanți și atârnători ai imperiului răului de la
răsărit!
Chiar dacă uneori, multora dintre românii din țară
ne este foarte greu, ni se pare că lucrurile merg din rău în mai rău, în ciuda
lucrurilor rele și a pesimismului, în România numai cine nu vrea să vadă și să
accepte, nu vede realitatea lucrurilor bune!
Oricine însă, poate vedea, simți, trăi pe pielea lui
că lucrurile merg ireversibil pe calea cea bună !
În România actuală în
general, se muncește tot mai mult, se trăiește puțin mai bine, mai decent, mai
omenește, iar perspectivele sunt pozitive !
Pe de altă parte, avem
și tot mai mult circ trist, fără umor, circ idiot, fără spirit atât în
Parlament, cât și în spațiul public unde niște cozi de topor își fac mendrele
sau cheamă cetățenii să protesteze față de cei care ne-ar fura țara, copiii,
pădurile, aurul…nu că nu ni le fură tot hoții noștri naționali, patrihoții
mioritici…uscăturile care-și doresc cu ardoare să rămână în continuare sau să
acceadă la butoanele puterii cu ajutorul naivilor prostiți, manipulați și
chemați să protesteze și să voteze !
Circul și circarii
politici sau de orice fel sunt trecători ca fumul !
Lucrurile bune,
trainice, valoroase care se fac acum sunt importante, pentru viitor !
În România de
astăzi lucrurile se mișcă într-un ritm din ce în ce mai alert, în toate
domeniile, în toate direcțiile, atât în bine cât și în rău!
Mai mult în
bine !
În ciuda a tot ceea ce ar
trebui să se facă bine și nu se face nemțește, în ciuda politicilor
dezastruoase ale guvernanților, în ciuda politicienilor și administratorilor de
țară incompetenți, corupți, ticăloși, în ciuda hoților și iubitorilor de orci,
România merge înainte !
În ciuda justiției
șchioapă și cu capul spart, a nerespectării în multe domenii a drepturilor
omului, a statului de drept, în ciuda imoralității guvernanților, a
discrepanțelor sociale tot mai evidente și a diferențelor tot mai evidente
între clasele sociale, mersul lucrurilor are un sens pozitiv !
În ciuda nedreptăților de tot
felul, societatea românească nu mai poate fi scoasă și întoarsă de pe drumul
greu, sinuos, întortocheat, cu hârtoape pe care a apucat-o !
În ciuda eforturilor și
disperărilor marilor ”prieteni” de la răsărit, în ciuda cozilor de topor pe
care le cultivă și le folosesc aici, România se află pe un drum ireversibil,
fără întoarcere către valorile democratice, europene, occidentale din care
nimeni nu o mai poate întoarce !
Târâș, grăpiș, mai
de voie mai de nevoie, trasă, împinsă, biciuită, iubită, înjurată, detestată,
folosită, România noastră, a voastră, a tuturor care mai trăim aici ne arată pe
zi ce trece că este tot mai vie !
Și mai apreciată și
importantă pentru lumea civilizată și țările cu valori democratice.
Oamenii sunt vii,
românii cu toate defectele și tarele lor merg înainte, dar nu pe vechiul drum
al tovarășilor, ci pe drumul unui viitor mai bun, mai frumos, chiar dacă le
este și le va fi infinit de greu să nu se abată de la calea bună !
----------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu