Tăcerea sindicaliștilor din instituțiile bugetare
Șefii și lucrurile toxice despre care sindicaliștii din stradă nu vorbesc nimic
Nu am văzut printre cererile dascălilor și nici ale celorlalți sindicaliști din stradă nimic despre depolitizarea reală a sistemului de educație națională, nimic despre înlăturarea căpușelor care primesc nemeritat niște salarii babane de la stat!
Nu am văzut nimic referitor la
toxicitatea trepădușilor de partid în minister, în licee și școli!!!
De ce nu se revoltă
fățiș profesioniștii, dascălii adevărați, dedicați, truditori la catedră, cu
salarii mici față de căpușele din sistem, șefii lor, oamenii partidelor la
guvernare ajunși pe funcții politic?!!!
De frică?
Oare câți dintre
angajații inspectoratelor, câți dintre directorii instituțiilor de învățământ
sunt acum oamenii principalelor partide la putere, PSD și PNL?
Există vreun județ în
România unde să nu existe în aceste sectoare vitale, conducători cu adevărat
profesioniști pe domeniul lor de activitate nenumiți pe funcții pe criterii
politice, fără să fie trepăduși politici?
Nu ar fi normal ca
sindicatele care apără cu adevărat interesele membrilor pe lângă revendicările
îndreptățite, să arate cu degetul și să ceară depolitizarea instituțiilor și
eliminarea căpușelor politice și de orice fel din sistem?
An de an, sindicatele din
aceste sectoare au protestat și au cerut!
An de an, cei de la butoanele legislative și executive au
promis, au proiectat și adoptat legi, care nu au corespuns nevoilor de
schimbare sau nu au fost puse în practică de cei care erau obligați să facă
acest lucru!
Nerespectarea promisiunilor și legilor adoptate sunt printre principalele cauze de proteste și greve ale bugetarilor!
De multe ori s-a vorbit despre faptul că aceste mișcări
ale sindicatelor sunt controlate și dirijate de lideri aflați sub pulpana
intereselor principalelor partide la guvernare, iar adevărul s-a văzut în multe
cazuri.
De la o legislatură la alta, pe lista partidelor politice
câștigătoare la alegeri s-au regăsit și ulterior au fost aleși în Parlament sau
numiți în funcții ale Executivului lideri sindicali!
Este o tradiție politică!
Și acum avem în
Parlament foști lideri sindicali, cum ar fi un fost lider al sindicatelor din
Poliție! Care nu știm ale cărui interese le promovează! Mai ieri parcă-l vedem
pe toate ecranele televizoarelor! În calitate de parlamentar a fost și pe la
Ambasada Rusiei, el știe de ce!!!
Despre politizarea
domeniilor vitale ale societății românești și României-Educație, Sănătate,
Siguranță, Apărare și altele- s-a vorbit și s-a discutat continuu.
De câteva
săptămâni, România este bulversată de mișcările de proteste și greve, greve de
avertisment și grevă generală, ale sindicatelor din anumite sectoare cu
angajați la stat. Nimic nou sub soarele patriei.
Ciclic, an de an,
de peste treizeci de ani încoace, bugetarii statului român ies constant în
stradă și protestează sau cer statului tot felul de lucruri mai mult sau mai
puțin îndreptățite!
S-a promis tot
timpul, demagogic, depolitizarea acestor sectoare, dar, în realitate, din
diverse interese, acestea au fost politizate și mai tare, prin instalarea în structurile lor de conducere
ale unor angajați aserviți politic partidelor la putere.
Acum, sindicatele
din Educație sunt în grevă generală, iar principalele revendicări ale acestora
sunt cunoscute de toată lumea, mărirea salariilor.
În stradă, în față
au ieșit cadrele didactice de la catedră și liderii sindicali!
Dar o parte a
angajaților cu funcții de conducere din sistemul național de educație, boșii
din inspectoratele județene, directorii de instituții de învățământ și alții
ajutați politic, unii membri de partid, ce au făcut, ce fac în acest timp cât
dascălii din școli protestează și își cer drepturile?
Citiți și gândiți!
Anual, sindicatele
bugetarilor protestează și cer! Sunt două chestiuni diferite între a protesta
și a cere, dar în ultima vreme, în media se face tot mai mult confuzia
între acestea, fiind amestecate și
”livrate” către publicul larg de mulți așa ziși reporteri de serviciu, la
știri, cu un singur sens-acela de solicitare, de cerere: ex. ”Vrem salarii mai
mari! Vrem respectarea drepturilor!” Vrem bani! Vrem, vrem, vrem...
Pe de altă parte,
aproape toate ieșirile în stradă, chiar dacă sunt denumite proteste sunt
prezentate drept tot un fel de cereri chiar dacă unele dintre ele vizează
direct unele proiecte, legi, reglementări, măsuri contestate și respinse de
protestatari!
Cel mai proaspăt
protest este cel al unui/unor sindicate ale polițiștilor față de proiectul de
lege privind eliminarea pensiilor speciale care vizează această categorie
profesională de bugetari! Protest desfășurat și în fața reprezentanței Comisiei
Europene în România, protest în cadrul căruia s-au făcut tot felul de
declarații cu referire la polițiști, militari, siguranță și apărare națională,
Uniunea Europeană și NATO!!!
De ani de zile,
decenii întregi, domeniile esențiale finanțate de stat: Educația, Sănătatea,
Siguranța publică sunt în declin vizibil în timp ce puterile politice și
guvernările succedate nu au reușit să reformeze în mod real și viabil aceste
sectoare!
Deși s-au discutat
tot timpul, s-au făcut mereu proiecte, reglementări și legi, s-au alocat și
cheltuit sume imense în timp, s-au perindat generații de politicieni și
angajați ai acestor instituții, toboganul dezastrului a alunecat tot mai tare!
P.S.
Că tot este vacanță
forțată pentru elevi!
Închei acest text în corul vocilor unor copii de până în zece ani, care se aud sonor, cu ”învață” în părculețul din apropiere, scandări de galerie, care își bagă și își scot diverse chestii pe gură, ceva de genul: ”S-a pi..t Rapid pe ea! M...e Steaua!!!” Scandări ”învățate” de la copii și de maturii machitori din parc, dar și de muncitorii care lucrează la reabilitarea blocurilor din apropiere!
Percepție
proprie-Mulți copii din ziua de azi nu știu și nu vor să învețe lucruri
frumoase și nici nu știu să se joace frumos! Pentru ei importante sunt
manifestările urâte ale societății actuale, indecente, imorale, zgomotoase,
vulgaritatea, lipsa de bun simț, afișarea lipsei de educație și a celor șase
ani de acasă!!!
Ce învață unii elevi în afara școlii și ce învață unii
oameni maturi de la copii!!!
-------------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu