joi, 6 iulie 2023

Puternicii statului cu ochelari de cal

 

Despre iadul de sub ochii noștri și ”podul speranței”

Pacienții români în lagărele de exterminare



Dar cât de orbi, legați la ochi și urechi, indiferenți, ignoranți, iresponsabili și vinovați au putut fi cei care trebuiau să cunoască realitatea de ani de zile de la casa groazei din Voluntari, ca să permită, tolereze și încurajeze prin lipsa lor de reacție ororile care se produceau de ani de zile sub ochii lor și în localitatea milionarilor păstorită de o administrație locală așa zis creștină, social și democrată!!!?


Oare ce au gândit, cum au reacționat acești iresponsabili, vinovați moral și legal, chiar dacă probabil nu vor fi pedepsiți niciodată de lege, când au văzut ca toții români, la știri, unii dintre ei chiar la fața locului, amploarea intervenției și șirul mașinilor de intervenție, ambulanță, SMURD, venite ca la un dezastru de amploare, care au fost aduse să-i salveze pe oamenii bătuți de soartă, prizonierii lagărului de secol XXI din orășelul milionarilor?

Un Voluntari cu un cămin al ororilor despre care presa scrisese și în care nu se mișcase un deget pentru salvarea oamenilor/victime ale neomeniei și lăcomiei unor semeni de-ai lor!

 

Un cămin al ororilor unde autoritățile au descins ”după o anchetă de durată, complexă, care a durat ani de zile”, după spusele noului ministru de interne, Cătălin Predoiu!!!

Oare câți dintre acești bătuți de soartă și de orci și-au pierdut viața în timpul trecut de la începutul cercetărilor poliției și de la publicarea anchetei jurnalistice și până zilele trecute? Știe cineva? Răspunde și plătește cineva, există vinovați care să fie pedepsiți pentru moarte și nenorocirea amărâților internați în căminul groazei?

Oare câte astfel de cămine ale groazei și orci există și funcționează în toată România, de zeci de ani, sub ochii autorităților, fără a se lua nici un fel de măsuri pentru stoparea ororilor?

În timp, din când în când, mai apare în presă câte o știre despre un azil sau altul, unde au descins autoritățile, devenite din cămine de bătrâni lagăre de exterminare?

Și constat că de fiecare dată despre victime, se vorbește mai mult ca despre niște persoane, nu ca despre oameni!!!

În comparație, dacă naziștii făceau totul pentru a ține secrete ororile din lagărele de război, în țara noastră căminele groazei funcționează la vedere, cu voia și sub privirile tuturor, în special a celor responsabili!

Dar aceste orori nu contează pentru mulți dintre mai marii zilei, puternicii milionari, ”creștini” și politicieni ai zilei!

Sunt lucruri mult mai importante care-i preocupă pe oamenii importanți: grija față de popor, prosperitatea nației, dezvoltare mândrei și frumoasei România...!


Închei aceste rânduri cu imaginea de moment a celor mai puternici oameni de stat ai momentului, la o tăiere de panglică, la inaugurarea podului peste Dunăre de la Brăila, unde discursurile cu pompă, sforăitoare ale politicienilor curg mai tare decât apa bătrânului fluviu!

Niște puternici politicieni ai zilei cu ochelari de cal, care nu văd niciodată realitatea adevărată de sub ochii lor! Ei văd doar ce vor și ce își doresc!


Sunt puternici politicieni ai zilei, dar mai trecători decât apa Dunării!

Imaginile șocante, dezvăluirile presei, cercetările, ancheta organelor de  poliție, declarațiile martorilor și ale victimelor despre ororile care se desfășurau de ani de zile, la liber, ca în lagărele naziștilor, dar cu mai multă vizibilitate, în căminele groazei din Voluntari, au creat o stare de emoție și revoltă puternice în rândurile opiniei publice.

Nu și în rândurile administrației locale a localității din marginea Bucureștiului, unde de zeci de ani se conduce după voia puternicilor zonei, unde s-au mutat și își dezvoltă afaceri tot felul de  potentați ai zilei, de afaceriști, de persoane cu bani și influență în cele mai importante sfere de putere ale statului.

O localitate cunoscută restului opiniei publice nerezidente în Voluntari mai mult prin acțiunile și evenimentele de imagine ale conducerii locale, conduse de ani buni de cunoscutul primar Florin Pandele, soțul și mai celebrei politiciene PSD, actual ministru al unui minister numit al Familiei, Gabriela Firea.

Un orășel în care administrația locală și-a creat canale media, televiziuni, site-uri, care să facă imaginea publică înălțătoare și să bată dușmanii la dos, canale media care nu au văzut nici ele ororile de sub nasul lor!

Un Voluntari de unde an de an plecau ca la defilare autocarele cu pensionari și credincioși în vacanțe și în pelerinaje religioase la diverse obiective turistice, la moaște, în țară și străinătate, prin grija nețărmuită și creștinească a administrației locale!

O administrație locală reprezentată de un edil de durată, care împreună cu familia, dădeau imaginea de buni creștini, de buni samariteni, dar care iată că nu știau sau nu voiau să știe nimic despre căminele groazei, despre orcii care le conduceau ca pe lagărele de exterminare, după mușchii lor, fără fereală, convinși că protecția divină a autorităților locale și centrale le permite să facă orice doresc cu viețile unor amărâți ai sorții, îi apără și protejează de tot răul pe care îl fac cu bună știință!

Omenia, creștinismul de fațadă, grija față de semeni s-a oprit la porțile căminului groazei, unde oameni bătuți de neoameni, înfometați, distruși, disperați, fără speranță cerșeau prin gard mâncare și milă trecătorilor și vecinilor, care au constatat și văzut oroare, oroare de nevăzut de către autorități, și au semnalat de ani buni aceste lucruri nefirești!

 Dar fără să vadă orcii și iadul de sub ochii noștri, ”continuăm să dezvoltăm România” cu ”Podul speranței”, ne asigură conducătorii de moment, vremelnici ai statului!

-------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu