Se deschide un nou front în România
Avem și noi războaiele
noastre de acasă, cu toate problemele și bătăliile de zi cu zi, de care chiar
dacă am vrea nu putem fugi!
În urmă cu ceva timp, s-a anunțat la vârful statului că România va declanșa
războiul împotriva traficului și traficanților de droguri, după ce amploarea
fenomenului, a consumului de droguri și a consecințelor grave ale acestuia nu
au fost tratate cu atenția și măsurile cuvenite de către autorități, societate
și cetățeni!
Pe 12 octombrie
2023, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a pus în premieră, pe ordinea
de zi a ședinței, tema consumului de droguri în rândul elevilor.
Subiectul a devenit unul de importanță majoră pentru
România după tragediile produse pe șosele, lunile trecute de consumatorii de
droguri aflați la volan, tinerii, dar și adulții prinși sub influența
drogurilor și a substanțelor interzise.
Între timp,
autoritățile anunță o intensificare a depistării și destructurării de rețele de
traficanți în toată țara.
Comunicatele
Poliției Române anunță zilnic în buletinele sale de presă tot mai multe acțiuni
de descoperire, reținere, destructurare, capturare stupefiante și traficanți,
de deschidere dosare noi față de traficanții de droguri.
Pe de altă parte,
pe șoselele țării, pe străzi, în spațiul public vedem cu ochii liberi
comportamentul și consecințele persoanelor consumatoare de substanțe interzise,
soldate uneori cu victime nevinovate!
Chiar dacă la nivel popular cu toții bănuim că fără incompetența,
tolerarea sau complicitatea autorităților statului traficul și consumul de
droguri nu ar fi luat amploarea unui fenomen scăpat de sub control, începem să
avem certitudinea acestor bănuieli cu noi și noi informații despre: oameni din
poliție consumatori, traficanți sau cultivatori-un nou nivel-informații despre
oameni din justiție, judecător implicați/implicat în fenomen, profesori...
Câte puțin, ni se relevă până unde a ajuns fenomenul drogurilor, într-o țară în care în urmă cu treizeci de ani acesta era inexistent, ca mai apoi țara noastră să devină o țară de tranzit a drogurilor spre Occident, iar acum să devenim o țară de trafic și unde consumul este din ce în ce mai mare, în special în rândul tinerilor dintre care mulți minori!
Astfel, drogurile
au ajuns să se comercializeze cu știință, toleranță și complicitate în școli,
cu consecințele aferente în rândul tinerilor care consumă și sunt țintele
principale ale traficanților și vânzătorilor.
După ce tema gravisimă și urgentă a drogurilor a fost pusă în discuția CSAT, vom vedea dacă se vor adopta măsuri cu adevărat eficiente, care să poată combate cu eficiență, în timp, fenomenul drogurilor care pentru unii înalți reprezentanți ai statului pare scăpat de sub control, după propriile declarații publice!
Sau va fi tratat cu
responsabilitatea dată de flagelul drogurilor care a atins și România și care nu
mai poate fi ignorat din moment ce consecințele acestuia sunt tot mai multe,
mai grave și fac tot mai multe victime!
Civilii, victime sigure!
În ultimele zile,
atenția opiniei publice din țara noastră a fost îndreptată de presă prin informațiile, reportajele și discuții spre
atrocitățile comise de organizația teroristă Hamas, în Israel și riposta acestui
stat contra atacatorilor.
Noul război din Orientul Mijlociu soldat cu sute, chiar mii de victime nevinovate de ambele părți ale combatanților, este o consecință a conflictului istoric, dar a cărui amploare și efecte negative pentru populație par să fie într-o escaladare fără precedent.
Radicalizarea
părților fără soluție de armistițiu, cu atât mai puțin de pace, după atacul
terorist fără precedent, a șocat și îngrozit o lumea întreagă, inclusiv România
care a avut și are cetățeni români atât în Israel, cât și în teritoriile
palestiniene, în special în Fâșia Gaza, unde civilii se află într-o
vulnerabilitate evidentă în fața războiului!
Dintr-o dată,
atenția lumii care până mai ieri era focalizată pe frontul din Ucraina unde
ucrainenii luptă de peste un an de zile împotriva invaziei orcilor ruși, s-a
îndreptat spre noile evenimente sângeroase din Israel și teritoriile
palestiniene.
Îngrijorarea
produsă de atrocitățile noului război din această zonă fierbinte este cu atât
mai mare cu cât evenimentele sunt în derulare, iar amploarea și consecințele
lor nu pot fi estimate de nimeni, existând posibilitatea de repercursiuni și în
Europa sau în alte zone ale lumii sub forma unor atacuri teroriste sau alte
forme de violență extremă!
Cât privește
cetățenii români surprinși în zona de conflict, observăm că se încearcă
repatrierea lor, dar vedem că și mulți alți cetățeni israelieni sau palestinieni
de origine română se întorc pe cât posibil în țara noastră!
Un alt aspect
important oarecum marginalizat de opinia publică a fost vizita președintelui
Ucrainei, Vladimir Zelensky, în România, al cărui rezultat principal este
încheierea unui acord de parteneriat strategic tripartit, format de România,
Ucraina și Republica Moldova, relevant și de viitor în contextul războiului și
a evoluției post conflict, care poate genera o dezvoltare fără precedent între
cele trei țări.
În acest context,
evenimentele din țara noastră au avut parte de mai puțină atenție, ceea ce nu
înseamnă că nu s-au întâmplat și nu se întâmplă lucruri care să nu merite
maximă atenție din partea opiniei publice.
-------------------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu